capricii şi religie

Dacă nu există Dumnezeu, atunci omul este cel mai jalnic capriciu al naturii.

citat din Kazimierz Matan
Adăugat de Roman Walewski
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să lăsăm pământul cu toate virtuţiile şi capriciile lui; aici în rai e plusul de intensitate. Dintotdeauna am vrut să cunosc partea îngerească din om pe care am numit-o iubire.

Ştefan Radu Muşat în Interviu sentimental (septembrie 2008)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire

Răsună-a deşteptării goarne
Să-elimini voaluri, măşti şi haine
Ce-ascund a firii negre toane
Şi să apuci un plug de coarne
Pe-ogorul veşnicelor Taine,
Menirea-n Rai să ţi se întoarne.

epigramă de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu i-a dat femeii frumuseţea, iar dracul i-a dat toanele.

aforism de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme (2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Religia nu mai este decât mărturia abstractă a absurdităţii particulare, a capriciului privat, a arbitrarului.

Karl Marx în Opere, volumul I (1957)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trecu multă vreme, şi iată că muri şi călugărul. Îl îngropă George şi pe acesta, cu toată evlavia. Apoi, după ce mai plânse şi se mai tângui o toană, se hotărî să iasă la lume; căci nu-i mai plăceau locurile acelea, unde murise mă-sa şi părintele său cel duhovnicesc. Apucă şi el pe cărarea ce o văzu mai aproape şi se lăsă pe dânsa a-l scoate oriunde va voi ea, după ce-şi închelbără un rând de haine ca de urs, alcătuite din nişte piei de vulpe ce găsi în podul chilioarei, unde şezuse el cu pustnicul. Merse ce merse pe acea potecă, până ce văzu că copacii încep a se rări, apoi se coborî în nişte câmpii cu fel de fel de buruieni. Mai merse o bucată de loc şi intră într-o cetate.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se spune adesea că munca e în slujba lui Dumnezeu. Dar numai acea muncă e în slujba lui Dumnezeu, care dezvăluie ceea ce este dumnezeiesc în natura noastră, care înseamnă o biruinţă a voinţei noastre sufleteşti asupra neliniştii, a toanelor şi a dorului de tihnă. Foarte multă muncă este "în slujba diavolului", deoarece o îndeplinim astfel încât prinde rădăcini în caracterul nostru obiceiul trădător al jumătăţilor de măsură.

Fr.W. Forster în Îndrumarea vieţii pentru băieţii şi fetele de la 18 ani (1924)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

nu judeca pe nimeni.
noi ne asumăm fapte
şi ne supunem capriciilor noastre
sau ale altora.
numai Dumnezeu ne poate Judeca.

gogyohka de Lucia Cezara Plătică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoferul Iadului (anapestic)

Un amic, doar aşa, ca o toană
A condus cum ar face-un nebun,
Iar acum - nu degeaba v-o spun -
Că mulţi bani eu am dat pe coroană!

epigramă de Mihai Haivas (2023)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, copil răsfăţat ce eşti! Dar şi inimile cele mai duioase sunt uneori foarte crude. Că vă închinăm viaţa noastră, că nu ne gândim decât la voi, că vă pregătim tihna, că ne jertfim bucuriile pentru toanele voastre, că vă adorăm, că vă dăruim până şi sângele nostru, astea nu înseamnă nimic, nu? Vai! da, voi primiţi totul cu nepăsare. Ca să căpătăm pentru totdeauna zâmbetul şi dragostea voastră dispreţuitoare, ar trebui să avem puterea lui Dumnezeu. Şi până la urmă, vine un altul! un iubit, un soţ - şi ne răpeşte inima voastră.

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă oferisem Pruncului Isus, să-i fiu o mică jucărie, Îi spusesem să nu se folosească de mine ca de o jucărie de preţ, pe care copiii se mulţumesc să o privească fără să-ndrăznească s-o atingă, ci ca de o minge mică fără valoare, pe care poate s-o bată de pământ, s-o lovească cu piciorul, s-o lase într-un colţ sau chiar s-o strângă la inimă dacă i-ar fi pe plac; într-un cuvânt, vroiam să-l distrez pe micul Isus, să-i fac plăcere, vroiam să mă las în voia capriciilor lui copilăreşti... Îmi îndeplinise rugăciunea...

Sfânta Tereza de Lisieux în Istoria unui suflet
Adăugat de Margareta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analfabeţilor

V-am spus că sunt un om periculos
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare şi de teamă.

V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puţin pe libertate.
V-am spus ca sunt oşteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.

V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
V-am spus că n-o să placa nimănui
Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bun mai era şi părintele Duhu, când se afla în toane bune, Dumnezeu să-l ierte! Pus-a el băieţii în rânduială cum nu mai văzusem până atunci; cumpăra-ne el vara, din banii săi, cofe de zmeură şi fel de fel de puricale de ne da să mâncăm, şi mai în toată sâmbăta ne încărca în o droagă de-a Mănăstirii Neamţului şi ne ducea la stăreţie, să dăm examen dinaintea stareţului Nionil, un bătrân olog, care ne sfătuia cu duhul blândeţii să ne ţinem de ceaslov şi psaltire; căci toate celelalte învăţături, zicea el, sunt numai nişte ereticii, care mai mult amărăsc inima şi tulbură sufletul omului. Dar fost-a scris părintelui Duhu să nu asculte în totul sfaturile cuviosului stareţ, ci să ne înveţe şi câte oleacă de aritmetică, de gramatică, de geografie şi din toate câte ceva, după priceperea noastră.

Ion Creangă în Amintiri din copilărie III (1881)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul sensibil la artă se află faţă de realitatea visului în acelaşi raport în care se află filosoful faţă de realitatea vieţii; el se complace în a privi totul cu un interes acut, căci îşi tălmăceşte viaţa tocmai prin aceste imagini; astfel îşi face ucenicia vieţii. "Atotînţelegerea" lui nu prinde numai imagini plăcute şi surâzătoare; tot ce este grav, tulbure, trist, întunecat, piedicile neaşteptate, capriciile hazardului, aşteptările anxioase, pe scurt toată "comedia divină" a vieţii cu "infernul" ei îi trece prin faţa ochilor, nu numai ca un joc de umbre – căci şi el participă cu toată firea şi durerea sa la aceste scene – dar păstrând totuşi acea impresie fugară că totul e aparenţă; poate că mulţi îşi amintesc, ca şi mine, cum au reuşit să se îmbărbăteze, în spaimele şi primejdiile visului, spunându-şi: "Este un vis! Să visăm înainte!".

Friedrich Nietzsche în Naşterea tragediei din spiritul muzicii (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se deşteptă se şi duse acasă fără să bage de seamă că îi lipseşte inelul din deget. Acasă daca ajunse, ia palatul de unde nu e. Pierise ca şi când n-ar fi mai fost, iar în locul lui găsi iarăşi bordeiul părinţilor lui. Se mai căi el o toană de neghiobia ce făcuse, dar acuma prinde orbul, scoate-i ochii, povestea ăluia. Se hotărî dară să se întoarcă la împărăţia lui, să nu se mai întâlnească cu nişte asemenea oameni răi la suflet. El zise şi părinţilor lui să meargă cu dânsul, să trăiască ca în rai. Dară ei se mulţumiră a le rămânea oasele în sătuceanul în care se născuseră, şi poftiră fiului lor o viaţă lină şi fără de supărări diavoleşti. Bietul Făt-Frumos, trist că-şi pierduse inelul, trist că părinţii săi nu voiesc a merge să trăiască cu dânsul, sta cu capul rezemat pe mână şi se gândea cum să facă ca toate să-i iasă înde bine. Când, deodată, se înfăţişează înainte-i vizitiul ce-i dase împărăteasa.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemă mondenă

Poemă mondenă, cum să ne petrecem viaţa-întrebare-
Sunt plictisit; sunt arătura de toamnă la ţară
Şi literatura e viermele ce roade drumul subteran
Prin care o să curgă apa ca să iasă roade la vară.

Fotografie prăfuită pe pian şi găsită pe urmă vie
În provincie unde dădeau educaţie părinţii
Pentru păstrarea credinţei - a crezut că-i mai bine să vie
În oraşul mare cu petreceri pentru rătăcirea conştiinţei.

Sufletul meu: femeie la modă merge cu oricine
Fetele nu-s credincioase nici viorile adevărate
Baletiste flori întoarse baletiste răsturnate
Arătaţi-ne secretul despuiat de frunzele de vată.

Pe scenă tăcere femeia goală, în sală jenă, dar niciun
Gând sincer care să te doară, niciun actor care să moară.
Negrul din lună coboară (delicios) ca vrabia pe vioară
Şi dacă vrei iubita mea dacă vrei o să-ţi plătesc un capriciu.

poezie celebră de Tristan Tzara din Primele poeme (1971)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binefacerile lumii

Luna, care este capriciul însuşi,
se uită pe fereastră, pe când dormeai în leagăn,
şi îşi zise: "Îmi place copila".
Şi, plină de moliciune,
coborâ scara de nori şi trecu lin prin geamuri.
Apoi, se lăsă pe tine cu mlădioasă duioşie de mamă
şi îşi puse culorile pe faţa ta.
Ochii ţi-au rămas verzi, şi obrajii din cale-afară de palizi.
Contemplând-o pe această musafiră,
ochii ţi s-au mărit ciudat;
şi te-a strîns la piept cu atâta duioşie
încât ai rămas pentru totdeauna gata să plângi.

În acest timp, în împărtăşirea bucuriei tale,
luna umplea toată încăperea, aidoma unei atmosfere fosforice,
unei otrăvi luminoase; şi toată această lumină vie gândea şi zicea:
"Vei suferi veşnic înrâurirea sărutării mele. Vei fi frumoasă în felul meu.
Vei iubi ce iubesc eu şi tot ce mă iubeşte: apa, norii, tăcerea şi noaptea;
marea nemărginită şi verde; apa informă şi multiformă; tărâmurile unde nu vei fi;
iubitul pe care nu-l vei cunoaşte; florile monstruase;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul este sluga cea mai credincioasă, deoarece suportă cu stoicism insultele şi supliciile omului şi capriciile sufletului!

citat din Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânele

În vechile oraşe cu străzi întortocheate
Pe unde chiar urâtul surâde-ncântător
Pândesc, purtat de toane fatale, cam ciudate
Făpturi trec garbovite, c-un ce fermecător.
...
Făcându-şi din durere un strop de miere-ascuns
... bătrâna dreaptă încă şi mândră stă deoparte
...
Cu ochii-i de acvila clipind privea departe;
De marmur fruntea-i parcă spre lauri se-nalţă!...
....
Astfel vă duceţi toate, răbdând şi fără plângeri
Prin hăul de oraşe, voi mame ce-aţi trăit
Cu inimi sângerate, voi curtezane-ori îngeri
Al căror nume-odată de toţi era rostit.
....
Voi ce-aţi trecut prin glorii, făcând din graţii jocuri
Nu vă mai ştie nimeni! Cheflii neomenoşi
V-aruncă-n treacăt vorbe de dragoste-n batjocuri;
Pe-ai voştri pasi fac schime copiii ticăloşi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

din când în când construcţia adevărului
e o biserică incomodă,
se poate muta pe şine
undeva mai în spatele blocurilor din bca organic
pentru că, să recunoaştem,
iubim scenariile noastre necăsătorite,
un fel de minciuni pasagere din ţările calde,
atât de răsfăţate în conturi de straniu,
încât
realitatea e doar un capriciu,
dar rar.

şi mai ales cui îi serveşte o religie 3D previzibilă
care numără mătănii şi pomelnice obiective?
starea noastră civilă nu primeşte primul ajutor
de la dumnezei de carne
şi de aceea
nu ne închinăm decât cu mâinile stângi
ale fumului de ţigară
într-o rugăciune contre jour

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!