castele şi timp

luna în pătrar -
valul mării inundă
un castel de nisip

haiku de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

castelul pustiu -
chiar şi ceasul de aur
măsurând timpul

haiku de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi auzit de Castelul Blestemat? Demult, tare demult trăia în acel castel o vrăjitoare tare rea şi puternică. În timpul zilei, se prefăcea în bufniţă sau pisică şi ademenea păsările şi animalele pe care le tăia şi le mânca coapte. Cât despre oameni... Pe bărbaţi îi transforma în statui de piatră, iar fetele erau prefăcute în păsări şi închise în colivii, într-o cameră ascunsă din castel.

începutul de la Jorinde şi Joringel de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa ce se află dincolo de zidul de incintă, spart în nenumărate locuri, dacă se adăpostea înăuntru vreo clădire bună de locuit, dacă o podişcă şi o poartă îngăduiau intrarea, nu se mai ştia de ani de zile. De fapt, deşi castelul din Carpaţi era mai bine păstrat decât părea, o spaimă molipsitoare, îndoită de superstiţie, îl apăra nu mai puţin decât o puteau face odinioară pivele, săcăluşele, bombardele balimeze şi celelalte piese de artilerie ale veacurilor de demult.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să ne închipuim că produsele activităţii fantasmatice – fantasmele, castelele în Spania sau reveriile – sunt nemodificabile. Dimpotrivă, ele se adaptează la impresiile schimbătoare ale vieţii, se transformă odată cu modificarea situaţiilor de viaţă, fiecare nouă impresie profundă marcându-le cu ceea ce s-ar numi "pecetea timpului". Raportul dintre fantasmă şi timp este, de altfel, extrem de important. S-ar putea spune că o fantasmă are legătură cu toate cele trei timpuri, cu cele trei momente temporale ale procesului nostru imaginativ.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lady Blues

m-ai învăţat să dansez pe cerul înstelat şi plin de speranţe fără temei,
paşii noştri au cutremurat carnea zeilor,
au răscolit amintirile tuturor amanţilor legaţi de promisiuni imposibil de respectat...
de mână cu tine, timpul s-a scurs cu totul altfel.
zilele au fost lungi iar nopţile incandescente, având gustul şampaniei amestecate cu sânge.

m-ai învăţat să cânt în preerie când animalele îşi căutau pereche iar oamenii îşi alegeau mormânt.
vocea mea a răsunat puternică, ca un fragment din armonia absolută a durerii.
ploile au încercat să ne şteargă paşii ca un duşman fără scrupule, fără onoare,
cântecul nostru s-a aşezat ca un covor fermecat între iubire şi banal
iar moartea a plâns nefericită pentru că îmbrăţişarea ei nu e de ajuns.

m-ai învăţat să te iubesc într-un fel în care nu voi mai putea iubi pe altcineva.
cuvintele bluesului ne-au legat tinereţea de o cauza pierdută.
de aceea toamna vine cu miros de gutui ascunse în sânul tău
şi frunzele îşi ascund culoarea departe de iubirea mutilată de timp.

la sfârşitul unei zile în care nu eşti,
ridic un alt castel de nisip,
departe de tine.

poezie de Eduard Dorneanu (19 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ochii

ţi-aş reclădi în suflet un castel,
cu turnuri mari de rouă şi de vise
şi aş păşi cu pasul meu fluid
cu toc înalt şi pleoapele închise.

eu sunt frumoasa oarbă care vede,
prin lacrimi şi prin ceţuri fumurii
tu eşti acel care distrugi castele,
iubirea o închizi în colivii.

doar oarbă eu te văd într-adevăr,
acum, când te ating, te pot simţi
sub palma mea renaşti a câta oară...
dar nu mai văd, iar tu nu poţi vorbi.

eu n-am ştiut atunci să te iubesc,
tu n-ai ştiu de graniţe şi legi
suntem străini cu vize expirate.
o oarbă şi un mut. cum să alegi?

[...] Citeşte tot

poezie de Nuţa Istrate Gangan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf pentru o doamnă drăguţă...

Epitaf pentru o doamnă drăguţă
Orele i-au fost firişoare-aurite de nisip
Desfăşurate-n franjuri, în vârtejuri şi-n inele;
Alunecându-i calde, anotimp după anotimp,
Din mâini; înfipte-n zidurile unor mici castele.

Zi strălucitoare peste zi strălucitoare
Rostogolite-n debandada unui curcubeu,
Pentru că ea le-a catapultat, nerăbdătoare,
Pe toate-n rigola actului extemporaneu.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desen pentru cort

O, veacul legiuise militar
În litere ca turnul ţuguiate!
Urzite căi, neverosimil var,
Prin dimineaţa ierbii înmuiate.

Spălări împărtăşite! Înnoiţi
Arginturile mari botezătoare
Şi inima călărilor – spuziţi
De dreapta ziua aceasta suitoare.

- Ei vor sălta, la drum cu Novalis,
Prin şvabii verzi, ţipate în castele,
Să prade tremuratul plai de vis,
Prielnic potrivirilor de stele!

poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia timp să construieşti castele. Roma nu a fost construită într-o singură zi.

proverbe irlandeze
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul din Carpaţi datează din cel de-al XII-lea sau al XIII-lea secol. Pe vremea aceea, sub cârmuirea căpeteniilor sau voievozilor, mânăstiri, biserici, palate şi castele se fortificau cu tot atâta grijă ca târguşoarele sau satele. Boieri şi ţărani erau nevoiţi să se păzească de atacuri de tot felul. Împrejurarea asta explică de ce vechea zidărie a cetăţii, bastioanele şi donjonul îi dădeau înfăţişarea unei construcţii feudale, gata de apărare. Ce arhitect a ridicat-o pe podişul acela şi mai ales, la asemenea înălţime? Nu se ştie, iar îndrăzneţul artist a rămas necunoscut, de n-o fi cumva românul Manole, cel atât de falnic cântat de legendele valahe şi care a zidit la Curtea de Argeş vestitul palat al lui Radu Negru.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea ta

Privesc pe cer
stele fără număr
plăpânde gânduri tresar
în albastre amurguri
pescăruşii îşi resfiră aripile
în briza îmbietoare
cu aromele-nserării
jur-împrejur razele lunii
sting conturul umbrei
din adâncuri
frumuseţea clipelor profunde
din lumină şi întuneric
tăceri din cercuri mari de ape
se prind în cunună
timpul, ca o plutire nefirească
îmi aminteşte de tine,
castele de nisip spulberate...

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să ne închipuim că produsele acestei acţiuni fantasmatice – fatasmele, castelele în Spania sau reveriile – sunt nemodificabile. Dimpotrivă, ele se adaptează la impresiile schimbătoare ale vieţii, se transformă odată cu modificarea situaţiilor de viaţă, fiecare nouă impresie profundă marcându-le cu ceea ce s-ar numi "pecetea timpului".

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic pe geam pictezi inimi

Zadarnic pe geam pictezi inimi:
prinţul tăcerii
strânge ostaşi, jos, în curtea castelului
Flamura sa o-nalţă-n copac – o frunză, de-azur când e toamnă;
împarte oştirii iarba tristeţii, florile timpului;
cu păsări în plete el merge spadele să le cufunde.

Zadarnic pe geam pictezi inimi: e un zeu între cete
înfăşurat în manta ce cândva de pe umerii tăi căzuse, noaptea, pe scară,
cândva, cand era castelul în flăcări şi tu rosteai omeneşte: Iubito...
El manta nu o cunoaşte şi steaua n-a implorat-o şi se ia după frunza ce-i pluteşte-nainte.
"O, iarbă", i se pare c-aude, "o, floare a timpului".

poezie clasică de Paul Celan din Poezia germană modernă de la Ştefan George la Enzensberger (1967), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pierde timpul visând cu ochii deschişi sau construind castele de nisip; fii una cu viziunea ta şi acţionează ACUM.

Wallace D. Wattles în Ştiinţa de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadouri de Valentine's Day

Anul ăsta, "Valentin"
Soaţei i-a dat un rubin,
Prins în aur pe-un inel;
Ea dorea chiar un castel,
Eu, modest, un băieţel...

poezie de George Budoi din Dicţionarul dragostei (14 februarie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul de nisip

Am construit un castel de nisip
timp infinit pentru fundament
cărămizi mici
mai mici
tot mai mici
una sub alta
era minunat castelul nostru de nisip
dar a venit un val
să începem iar acest joc estival
răspunde, vreau să ştiu

poezie de Garlonta Gabriela din Gabriela Gârlonţa, Poezii/Poems,Editùra ADALEX,Sibiu,,2010
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Copilăria dulceaţa vieţii
Ce te poartă in fericiri,
Făcându-ţi amintiri...
Trecând prin nostalgii...

Spulberând vise,
Ce nu au fost scrise;
Croindu-ţi un drum.
Ce s-a făcut scrum.

Zburând prin stele
Descoperind castele,
Balauri si domniţe.
Intrând în temniţe!

Dorind să ajung la castel,
M-am pierdut prin el.
Alergând in nori
Lovind cei doi sori!

[...] Citeşte tot

poezie de Ilie Andrei Harapascu
Adăugat de Ilie Andrei Harapascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templul amintirilor

Deschide larg ferestrele spre cer
Să pătrundă-n suflet nemurirea.
Un gând, un vis, acum se leagă
Şi-i simt în inimă trăirea.
Grădina-i templu de-amintiri
Ascunde-n ea vise perechi
Ce peste timp mai fac-o punte
Un curcubeu din vremi străvechi.
Un clopot ce răsună-n turn
Un glas ce vine de departe
Ce pare-a spune-o rugăciune
A lunii, ce se pierde-n noapte.
La geamul tristului castel
Priveşte - prinţ rătăcitor
În zarea albastră, visător,
În fiecare zi, cu dor.
Prinţesa inimii să vină
S-alunge-a inimii durere
În noaptea cea cu lună plină
A vrajei dulce mângâiere.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngropată sub sipică şi saxifragă, stânca era una dintre băncile de piatră întâlnite ades la răscruce de drumuri în provinciile valahe. Pe lângă faptul că se poate aşeza pe ea, călătorul îşi potoleşte setea cu apa păstrată într-un vas pus pe bancă, apă reîmprospătată zilnic de către ţărani. Atunci când castelul mai era locuit de Radu Gorj, banca purta un recipient pe care slujitorii familiei aveau grijă să nu-l lase niciodată gol. Dar acum era mânjit de murdării, căptuşit de un muşchi verzui şi cea mai mică izbitură l-ar fi făcut fărâme.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!