cenuşă şi suflet

suflet

Sufletul nostru e o urnă în care închidem cenuşa patimilor stinse.

definiţie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am cheltuit sufletul în zadar. Ce semen s-a învrednicit de flacăra lui? Şi ce semenă? De acum, voi împrăştia cenuşă pe primăverile altora. Şi însumi mă voi îngropa sub cenuşa inimii şi-a dragostei.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urna sufletului meu

În vasul acesta rustic
pictat cu vechi motive,
cenuşa patimilor
e înţesată
de mine explozive.
Ai grijă, exploratorule,
iubirea e încă o mină activă!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cenuşă

În cenuşă stă ascunsă
Foarte-adese o scânteie
Şi-o iubire nepătrunsă
Într-un suflet de femeie.

Şi de patimă e arsă
Inima ce ţi-am dat ţie,
Dar iubirea-n ea neştearsă
A rămas pentru vecie.

poezie celebră de Veronica Micle din Convorbiri literare (1883)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a văzut cum şovăie o limbă de foc către claia de fân? La început, arată sfioasă, precaută, domoală. Dacă o calci cu piciorul la timp, îşi trage sufletul şi moare; dacă o laşi însa în voie, răbufneşte deodată într-un uragan de flăcări, care mistuie totul în cenuşă.

Mihail Drumeş în Scrisoare de dragoste (1938)
Adăugat de Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet bun, făcut scrum

Suflet bun, făcut scrum,
Care-ţi e soarta, acum?
Din ce parte vântul bate
Să mi te ducă departe?

Suflet drag, răvăşit,
Dacă-ai şti cât te-am iubit,
Cât te-am plâns când ţi-a pierit
Umbra deasă-n asfinţit!

"Ce ştii tu, îmi spuneai!
Eu am strâns mucegai,
Boli, durere şi mult plâns
Lumea asta mi-a adus!"

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt flăcări care ard mocnit în sufletul nostru încât ne transformăm încet, încet în cenuşă.

citat din Aurel Rapa (13 septembrie 2018)
Adăugat de Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casele toate parcă răsfrîng scîntei. Atunci, culorile lor mohorîte, cenuşii, galbene sau de un verde-murdar se înviorează pentru o clipă; ai senzaţia că sufletul ţi se înseninează şi te pomeneşti tresărind ca de un ghiont cu cotul venit de alături fără veste. Privirea ţi se schimbă, gînduri noi te copleşesc... E uimitor ce poate face o rază de soare cu sufletul omului!

Dostoievski în Umiliti si obiditi, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) descoperisem fericit, că legea cireşelor este să fie mâncate din cireş. În orice alt chip, îşi pierd virtutea de rouă a naturii, în stare să devină rouă a sufletului omenesc. De atunci, datorită unor fericite împrejurări, am putut să trag spre mine, în fiece primăvară, o creangă de cireş. Şi, chiar dacă n-am scăpat cu totul de viroze, în viaţa mea a fost mai puţină cenuşă.

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda

Ai avut impresia
când în oglindă te priveşti
că ochii te înşală?
Şi ai auzit vreodată cioburi
cum în suflet se înfig,
camera inundând-o
de gânduri profane?

În cenuşa lumii rămase
e dreptatea;
sunt aţele Dumnezeului găsit.
Dar acum oglinda
din ale vieţii cioburi ascuţite,
din simţuri felurite
şi duhuri făurite,
din cameră Ea te priveşte
ca un păcat.

Cu sânge
oglinda o poţi spăla

[...] Citeşte tot

poezie de Alex Mercea din revista "Ţara visurilor noastre" (16 octombrie 2014)
Adăugat de Alex Mercea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de toamnă

Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-aţâţă
jăraticul ascuns
sub vălul lor subţire de cenuşă.

O rază
ce vine-n goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.

O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om s-apleacă peste margine

M-aplec peste margine:
nu ştiu - e-a mării
ori a bietului gând?

Sufletul îmi cade în adânc
alunecând ca un inel
dintr-un deget slăbit de boală.
Vino sfârşit, aşterne cenuşă pe lucruri.
Nici o cărare nu mai e lungă,
nici o chemare nu mă alungă.
Vino sfârşit.

Pe coate încă o dată
mă mai ridic o şchioapă de la pământ
şi ascult.
Apă bate-ntr-un ţărm.
Altceva nimic, nimic,
nimic.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1922)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum calci in scrum

Ascultă glasul iernii, cum mi-a-ngheţat în vers,
Priveşte golul nopţii, când ziua nu s-a şters,
Şi simte-mi neputinţa, dar nu te-opri din drum,
Ci calcă-mi peste suflet, aşa cum calci în scrum!
Iar dacă se mai zbate şi mâna ţi-o întinde,
Ucide-n el speranţa, căci numai ea îl minte,
Şi du-te înainte, şi nu privi în urmă,
Căci va găsi un altul ce viaţa tot i-o curmă!

poezie de Carmen Petraru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşă

înteţesc focul cu aşchii de brad
animale sălbatice vin înlănţuite

aleg flori
pun ştergar la icoane
/blestemul are picioarele
spre uşă/

îmi trag sufletul
cocoşii tac

spăl cenuşa
în două ape

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt suflete care-şi "fumează" viaţa, ca pe o ţigară, dupa care nu rămâne, decât un fum şi ceva scrum, luate de vânt!

Viorel Muha (mai 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Ca frunza ce se lasa pe izvor iti tulbur sufletul c-o sarutare, si gura ta, sorbindu-ma, tresare cu valuri care nu mai stiu ce vor.

Nici focul nu cutremura mai tare, nici vantul nu imbata mai usor. primesti pe umeri un frunzis sonor care se scutura dintr-o cantare.

De ce suspini?
Ce nour te patrunde?
Pe frumusetea ta ca peste unde se lasa lenes un umbros vesmant.

Ah!
Frunza mea se face scrum pe gura
Dar, putrezind, salbatica nervura isi zgarie profilul
in pamant.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

Când totul e alb şi cenuşă,
Iar soarele-n doliu pluteşte,
Doar iarna – eterna mătuşă –
Din colţul de gheaţă priveşte.

Pe creste, sclipiri de zăpadă,
Prin ace de brad suflă vântul,
Rebeli, câţiva fulgi vor să cadă
În gerul ce-mbracă pământul.

Sălbatica fiară se-ascunde
La umbră de timp şi uitare,
Îşi cerne ecoul în unde,
Din văi şi poteci solitare.

E linişte iar şi e bine,
În suflet, lumini mă inundă,
Nu ştiu de ce, care sau cine
Paşii prin stele i-afundă...

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Morminte de soare şi scrum de nori,
Deşert de valuri şi ceruri de mare,
Câtă iubire e-n noi şi cât război,
Fără să vrem să cerem pacea cu daruri?
Femeie frumoasă şi, tu, cel iubit,
Voi care aveţi Dumnezeul în oase,
Inimile ştiu tot şi ştiu, ca şi voi,
Că totul e dar, fără de moarte;
O, pace –
Cuvânt minunat şi pur,
Ca aerul dimineţilor pline de vară –,
Scrie-te în inimile oamenilor, în sufletul lor,
Să te simtă, când vor uita
Să privească cerul şi mările, laolaltă!

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Amalie Hauser
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 107

Nici teama mea, nici sufletul profetic
Al lumii ce prin vremuri a privit
Nu ştiu precis, ce spun e ipotetic,
Că dragul meu va fi cândva zdrobit.
Luna a învins eclipsele funeste
Triştii profeţi se-amuză de ce-au spus;
Ce e nesigur, cert crede că este,
Măslinul pace veşnică a adus.
Cu-aceste picături de timp balsamic
Iubitu-i viu, Moartea se dă din drum,
Şi voi trăi în versul meu zadarnic
Când triburi mute se vor face scrum.

Iar monumentul tău va dăinui
Când despoţi şi blazoane vor pieri.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul adâncimii

O fi sau nu o fi prea mare vama!...
Dar desfoindu-mă de vreri şi stingeri,
Prin florile ferestrei în prelingeri,
Sufletul blând îşi mângâie marama,

Or fi coralii mei, după atingeri,
Meduze nesfârşite-n toată gama,
Dar de se-ncarcă cu miresme rama,
Rămân puţine focuri de convingeri!...

De-aceea-n mine bate surd ideia,
Că sfredelind cenuşă şi capcană
Şi aurul se-alege peste rană...

Dar mai presus decât este femeia,
Când nu te spulberi asuprit de mană,
Pe faţa nevăzută, îţi pierzi cheia!...

sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!