cereale şi suflet

suflete dispar -
cresc spice de grâu coapte
în ochii deschişi

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Lan

De prea mult aur crapă boabele de grâu.
Ici-colo stropi de mac
şi-n lan
o fată
cu gene lungi ca spicele de orz.
Ea strânge cu privirea snopii de senin al cerului
şi cântă.

Eu zac în umbra unor maci,
fără dorinţi, fără mustrări, fără căinţi
şi fără-ndemnuri, numai trup
şi numai lut.
Ea cântă
şi eu ascult.
Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru pâine

Ţăranul şi-a făcut din suflet
candelă de luminat neamul

Lumina ochilor săi
e
o sărbătoare în haine de lucru

În fiecare primăvară
îşi cere iertare pământului
cu
plugul

Lanurile de grâu fi-vor de-aceea
un detaliu al conştiinţei sale

Pâinea

Pasărea Phoenix
renăscută
din

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (1 ianuarie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de sat

Mă înconoară ploaia şi furtuna rece
Simt în mine dorul ce nicicând nu trece
E ascuns în suflet mă încearcă iară
În aer pluteşte parfum de primăvară.

Privesc printre stropi mari, în zare
Curg imagini din bătrâne felinare
Încerc să mă ascund de furtună
La margine de sat, în casa străbună.

Razele lunii coboară prin lanul de grâu
Visez iar la tine cum mă aperi de rău,
Prin lumina aprinsă din sufletul meu
De trei zile plouă şi udă pământul

Sub divina credinţă, cresc recolte noi
La geam se arată un zâmbet de soare
Se face dimineaţă în cântec de alint
Câmpul plin de flori se unduieşte-n vânt.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-e sufletul ...

De suflet îti atârnă cerceii ca de boltă,
Ţii în verigi şi luna şi soarele şi norii.
Tresari din tot azurul când l-au atins cocorii,
Şi stelele din spice adie ca o holdă.

Ţi-e sufletul ca marea, în crunta ei putere.
Se zbat corăbii negre, furtuni şi morţi crăieşti,
În miturile groase dorm umbre şi mistere,
Ca-n fundurile lumii ascunse prin poveşti.

Ţi-e sufletul ca brazda, ca grâul şi renaşte,
Plugarul şi sudoarea de sânge, boul, plugul,
Nădejdea arăturii bogate către Paste,
Şi ploaia-nviorată şi nouă şi belşugul.

Ţi-e sufletul ca floarea duminicii sonore,
Mireasma de lumină şi leacul fericit.
Otrăvurile-ascunse în ierburi ţi-l ucid.

Dar sufletul ţi-e încă şi mai presus de toate,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcut

Lumina mea, îngroapă-te cu mine,
La primavară poate încolţim,
Şi ne dăm iaraşi marilor mulţimi,
Lumina mea, altfel nu va fi bine.

Ochii mi s-au mărit de-atat amurg,
Şi sufletul la fel, de-atata noapte
Să fim dintre acei ce ştiu să rabde
Cum norii trec şi râurile curg.

Nu orice îngropare este moarte,
Până la brâu şi mult mai sus de brâu,
Lumina mea, de vom pleca departe,
Cum trece-un nor, cum curge câte-un râu,

Noi ne vom îngropa în câte-o carte
Tăcut, ca două boabe mari de grâu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări comunicante

Plin de flăcări ca un râu
ce se varsă într-o rană
durerea îmi pune frâu
sufletul de-o ia la goană

Priponit de-această rană
plâng că tot nu am ce face
scriu cu inima că-i pană
tăcerii s-o lase-n pace

Râd că nu mai am ce face
durerii să-i pună frâu
Dumnezeu în cer se coace
suflet ca un spic de grâu

Foc din cer parcă revarsă
peste inima mea arsă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (12 iulie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de poezie

E-o linişte monumentală
Şi sufletul mi-e lan de grâu,
Lumina soarelui... spirală,
Cu macii roşii până-n brâu.

Visele-mbrac... în erezie,
Mă-mbrac cu doruri şi tăceri,
Dau cu parfum de poezie
Şi cânt romanţele de ieri.

Pun dimineţile-n pahare
Şi te sărut... protocolar
Pe buzele ce-şi cer iertare,
Fără a şti de ce? măcar.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfârşit dă Dumnezeu şi musculiţa ajunge şi la măsuţă, drept deasupra ceaslovului. Se lasă uşoară, zbârnâind mulţumită, pe foaia unsuroasă, pe ale cărei colţuri de sus picăturile de ceară stau ca nişte peceţi. E doar obişnuită cu cărţile bisericeşti; nu o dată ieşise sătulă din biserica de peste drum. E atâta hrană pe foile îngroşate parcă de urmele degetelor tăvălite prin grâul dulce al colivelor. Iar aici, pe o margine, a dat tocmai peste ce căuta: o pată, zaharisită proaspăt, arăta că degeţelul ce-şi lăsase urma avusese grija să se înmoaie dintru-ntâi în dulceaţă. Musculiţa se pune pe ospătat; prăpădenie de lacomă ce-i! Numai din când în când prinde, cu ochişorul, roşul slovei mari din susul foii, un S frumos, încondeiat cu măiestrie, ca şi cum ar fi fost ţesut la începutul rândului: "Slavă ţie". Atunci îşi aduse aminte cum necăjise mai zilele trecute, la o leturghie, pe-un das căl, căruia îi rămăsese pe barbă, lângă buze, un fir de grâu uns cu miere. Până ce n-a gustat din miere nu s-a lăsat; dar bietului om i-a ieşit sufletul alungând-o.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Musculiţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maci, flori firave împrăştiate pe un câmp
Urme de sânge lăsate din strămoşi la râu
Sângele din floarea macului curs dîn timp
Suflet cu sudoarea scotea pâinea de grâu

catren de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci aceiaşi erau salcâmii, cu bogate coroane, aliniaţi de-a lungul ambelor părţi ale drumului; acelaşi era grâul des, cu spicul auriu şi mare, prin care o mână nevăzută şi un capriciu de bun gust al naturii presărase aceleaşi albăstrele, mac roşu şi rochiţa rândunicii; aceleaşi erau casele izolate şi satele presărate la picioarele dealurilor; aceeaşi văpaie a soarelui de vară şi aceiaşi stâlpi de telegraf, pe care erau animate aceleaşi sârme de favorizare a convorbirilor la mari distanţe. Dar sufletele tinerilor se desfătau şi simţeau acea uşurare înaripată, ca după spovedanie. Şi totuşi, gardurile, zidurile, stâlpii de telegraf deţineau secretul unei noutăţi a anotimpului.

citat din Gheorghe Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă către Dumnezeu

Ai milă Doamne, de noi!
Fă să cadă ceva ploi!
Să mai scăpăm de nevoi,
Că e vai şi-amar de noi.

Pământul ăsta l-am udat
Cu multe lacrimi amare.
Întotdeauna el ne-a dat
Bogăţie în hambare.

Arde pământul sub noi.
Necazuri avem şuvoi.
Grânele pe câmp s-au ars,
Fără pâine am rămas.

Când copiii cer mâncare,
Pe noi sufletul ne doare.
Doamne, îţi cerem ajutor
Pentru bătrânii care mor.

[...] Citeşte tot

rugăciune de Dumitru Delcă (iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne rugăm

Să ne rugăm cerului să dea ploaie.
Ploaia ne aduce
mai mult grâu,
mai mult ulei,
mai mult vin.
Dacă avem aceste trei lucruri,
avem treimea dumnezeiască.
Avem pâine,
avem ulei,
avem vin.
Adică avem anafură,
avem mir,
avem împărtăşanie.
Avem sufletul curat.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un poem neterminat

Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărţire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinţi.
Nu ştiu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinţilor mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea braţele însângerate de maci şi spice.
În palmele lui creştea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morţilor noştri.
Era la fel ca mai ‘nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un poem neterminat

Timpul insista să trec în vremurile următoare...
Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărţire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinţi.
Nu ştiu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinţilor mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea braţele însângerate de maci şi spice.
În palmele lui creştea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morţilor noştri.
Era la fel ca mai ‘nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi ştiu soarta

Îmi ştiu soarta pe de rost –
Ce va fi, nu ce a fost.
Pe un cântec de Vîsoţkii
Sufletul mi-l torn din plin:
Triştii, veselii – cu toţii
Hai, muşcaţi versul senin.
Hai, fricosule, ce stai
Pe coada vremii ca un scai,
Cu trupul tot batjocorit –
Eşti încă viu sau ai murit?

Îmi ştiu soarta pe de rost –
Ce va fi, nu ce a fost.
Reuşesc să văd păgânii
Grămădiţi la gura pâinii,
De surâde hrinca, îndată
Ei găsesc că-i vinovată
Chiar de e puhavă şi albă,
Şi-i din grâu de roadă nouă –
Ei socot mireasma-i slabă

[...] Citeşte tot

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind ceresc
Cerul şi-a deschis soborul
- Lerui, Doamne, Ler -
Au pornit cu pluguşorul
Îngerii prin cer.

Merg cu pluguri de oglindă
Şi de giuvaier,
Toţi luceferii colindă,
- Lerui, Doamne, Ler.

Vântul suflă cu lumină
- Lerui, Doamne, Ler -
În buhai de luna plină
Legănat in ger.

Patru heruvimi cu glugă
Albă de oier
Sub fereşti colinde-ndrugă,
- Lerui, Doamne, Ler.

[...] Citeşte tot

citat clasic din Radu Gyr
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi-vă

În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca fumul, bogăţia să vă-ngroape.

Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul ochean
Să beţi înfiorarea hăbăucă.

Pe steiul ars de foc şi-nchipuiri
Să vă înalţ o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare şi zefiri
Şi vorba peste moarte să vă moară.

Nu închinaţi cu mine rugăciuni
Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", an IV, nr. 1 (15 iunie 1938)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cer numit copilărie

Am aprins o stea pe cerul nopţii;
seamănă întrucâtva cu mama.
Nu are nicio formă cunoscută, nu are margini.
Doar o inimă cu mult trup;

Mă urmează desăvârşit prin guri de lumină
care înghit întunericul.
Aici e pământul cerului, aceştia sunt sâmburi - mi-a spus.
Mă zvârlea dintr-un pântec în alt pântec,
înconjurându-se cu mine...

Am văzut hărnicia omului cum rodeşte în spicele de grâu ;
pâinea devine mai rumenă în sudoarea
celor care o urmează cu credinţă.
Are gust de pace şi de înţelepciune ;
pâinea ţine trează fruntea omului.

M-am ridicat între văz şi auz să pot atinge
glasul ciocârliei;
mi-am înălţat fruntea peste ceva ce nu avea sfârşit.

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Actualitatea Literară (Revista USR, Lugoj - ian 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!