Citate despre comerț și prezent
citate despre comerț și prezent (inclusiv în versuri).
Astăzi, shopping-ul și moda sunt activități culturale.
citat din Karl Lagerfeld
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


27 ianuarie 1903: s-a înființat Uniunea Generală a Industriașilor din România - Transformare după '89
Din zidari, dulgheri, sondori
Astăzi suntem vânzători:
Cei de jos prin magazine,
Cei de sus la țări străine.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marshall: Urăsc New York-ul! Îmi pare rău, dar e adevărat. Astăzi mă plimbam prin magazinul PriceCo. Ați fost acolo? E imens! Toate magazinele din New York sunt atât de mici. De fiecare dată când mă întorc lovesc ceva. Sunt ca un monstru imens care a ieșit din ocean ca să distrugă bodegi.
replică din filmul serial How I met your mother
Adăugat de Păuna Maria, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă altădată puteam spera să găsim un tratament pentru fiecare boală, negustorii de sănătate, astăzi, mai mult ca niciodată, par să vrea a găsi o boală pentru fiecare medicament fabricat.
citat din Martin Winkler
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet la tarabă
De astăzi
să nu mă mai cauți,
sunt gol,
nu mai am nici o rimă în suflet,
îl ofer spre vânzare
în piața Domenii.
Chiar acolo unde
tu desculță mi l-ai luat în palme.
Am să cer pe el
un preț simbolic,
o inimă
sau poate un alt suflet la schimb.
Îl ambalez cu grijă
în foițe de staniol,
îi dau o față comercială
și apoi voi aștepta
ca cineva să-l cumpere,
să-l ducă acasă
și cu un minim efort
să-l pregătească la picnic
[...] Citește tot
poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!


Venera: Doamne, ce naiv e! Și minte cu atâta eleganță! Poate e doar un ziarist deghizat...
Ala: Nu e ziarist! Ți-am mai spus! E soțul meu...
Venera: Ce contează! Începând de astăzi, va fi și soțul meu!
Ala (isterică): N-am de gând să-l împart cu nimeni!
Venera: Nu trebuie să-l împărțim, dragă! Îl vom folosi integral, prin rotație!
Ala (isterică): Dar e soțul meu, Venera! (Caută prin poșetă.) Am documente! Bărbatul acesta îmi aparține! Iată actul de vânzare cumpărare...
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pro domo
Când astăzi totu-i de vânzare,
Un singur lucru mă surprinde:
Epigramistul de valoare,
"Se cumpără, dar nu se vinde."
epigramă de Constanța Apostol din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cum negustorii din Constantinopol
Cum negustorii din Constantinopol
Întind în piață diferite mărfuri,
Să ieie ochii la efenzi și popol,
Astfel la clăi de vorbe eu fac vârfuri
De rime splendizi, să le dau de trampe,
Sumut o lume s-astfel ochii lor fur.
Dactilu-i cât, trocheele sunt stambe,
Și-i diamant peonul, îndrăznețul.
Dar astăzi, cititori, eu vă vând iambe.
Și mare n-o să vi se pară prețul:
Nu bani vă cer, ci vremea și auzul.
Aprinde-ți pipa și așază-ți jețul
La gura sobei cum o cere uzul ;
Citește cartea ce îți cade-n mână
Și vezi de nu-i mărgăritar hurmuzul
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dragostea Lui
Cândva, dragostea a fost prinsă în piroane
Îmbrățișând o lume fără milă
Robită de păcat și de icoane,
Iubirea întrupată S-a jertfit umilă.
În agonia morții a rostit:"Iertare"
Și către a Sa mamă: "Nu mai plânge".
A fost vândut de-o simplă sărutare
Privit ca un tâlhar înfierbântat de sânge.
Mai dureroasă ca zdrobirea cărnii-n bice
A fost trădarea unui prieten drag.
Nu L-a durut mulțimea de vibice
Ca ochii vânzătorului privind dulceag.
Iubirea dată la Calvar a fost totală
Arzând ca o torță în negura grea.
Și sângele vărsat și astăzi spală
O lume rătăcită ce smerită-L vrea.
[...] Citește tot
poezie de Cristian Dume din Exerciții de zbor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la comerț și prezent, dar cu o relevanță mică.
Vânzători
Vând nopți, că tot le pierd ca zile,
Mai fac un ban, ca să câștig din viață
Și vând femei adulte, pe copile;
Doar ele cu experiență, vă răsfață.
Vând suflet de valoare contra cost,
Că astăzi nu servește la nimic.
Mă vând deștept, pe cel ce-i cel mai prost
Și îmi mai rămân și bani, să mă destind un pic.
Vând din cinstit în amestec cu onoare,
În întregime sau doar parțial,
Fără pretenții... pentru orișicare
Și dau factură înaltă, sau pe ilegal.
Vând totul, chiar și ce nu am
Căci ține, este obișnuință.
Pot vinde și copii sau câte un organ;
Nu de la morți, direct, direct din ființă.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul
Soldații-au adormit! Mormântu-i gol!
Un giulgiu doar; de sânge tot pătat.
În ceruri cântă îngerii în cor!
Cel ce-a murit, trăiește! A-nviat!
Cândva, i-a fost vândut pentru arginți;
El l-a dat gratis hrană la mulțime,
Iar astăzi, noi, cei ce ne credem sfinți
I-l vindem tot mai scump în magazine!
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunată și frumoasă
Minunată și frumoasă dimineață de Florii,
tu ne-ai răsărit întâii mărțișori de bucurii!
Când atunci treceai, Iisuse, albul inimilor prag,
curăția și lumina Te întâmpinau cu drag.
Și în ochii care limpezi străluceau, puteai să știi
cât de fericiți, Iisuse, suntem toți, văzând că vii.
Astăzi, plini de nerăbdare să Te urce pe-alt calvar,
parcă numai vânzătorii Te așteaptă să vii iar.
Ți se-aștern, Iisuse-n cale chiar și astăzi mărțișori,
dar privirea Ta acuma nu e cea de alte ori.
Cât de bine vezi că astăzi cei ce-Ți cântă nu Te știu,
că n-au ochii strălucire și că-n inimi e pustiu...
Că nu-i milă, nici căință, nici dorința lor măcar,
că iubirea se-ntâlnește tot mai rece și mai rar.
[...] Citește tot
poezie celebră de Traian Dorz din Cântările Dintâi
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!


Destin
mă doare
mi-am bătut un piron în suflet
și la-am agățat de un stâlp
la o intersecție
aveam 17 ani
am scris pe el de vânzare
era joi
a venit vineri și alte vineri
afișul cu sufletul meu s-a zdrețuit
a venit toamna și vântul
și ce a mai rămas din sufletul meu
a ajuns pe un trotuar
cineva a trecut și m-a ridicat
astăzi este soțul meu!
poezie de Viorel Muha (8 august 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om trebuie să aibă-o pușcă
Stau și scriu și meditez, în vreme ce casa mea-i surdă și mută,
Având viziuni de dincolo de război despre-o apropiată dispută.
În colț nu-i o viziune ci un semn despre ceea ce va să vină,
Stau o carabină-nvelită-n postav verde și-o cutie cu muniții, plină.
Iar acum, în prezentul viu, dați vorbă fiecărui negustor, fermier
Sau slujbaș s-aibă aceste două lucruri la-ndemână, lângă cuier.
Nu nu de cântece grandilocvente, de mitinguri și de tărăboi
Va fi nevoie; în viitorul, încă necunoscut, spiritul se va trezi-n noi!
Fără panaș, zgomote și tobe, când ziua-aceea va veni, abruptă,
Vom mărșălui tăcuți spre țărmuri, spre posturile noastre de luptă.
În vreme ce păreri contrarii vocilor care prezic război pun frână,
Fiecare om trebuie să aibă-o pușcă și cartușe la-ndemână!
poezie de Henry Lawson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronicarii "21-st century's"
De ce nu scrieți de contemporani?
Fiți cronicarii timpului trăit!
Eroi pot fi miniștri, scriitori, țărani...
Împărtășiți, din clipa ce-a murit!
Valoarea documentului e-n adevăr
Și este calitatea ce-am pierdut-o.
Milenii se vor continua pentru dezbăr
De la cutuma unde ban, puterea a avut-o.
Jurnale, magazine, ziare, cărți
Sunt astăzi artă a dezinformării.
Nu-i faptă, fără intervenții dinspre părți
Pentru deliciul de mistificare-a prelucrării.
Pe zi ce trece, nu știm cine suntem!
Ce credem că vedem e interpretare;
Răspunsuri la-ntrebările ce punem
Nu-i adevărul, ce-i real... e-o cenzurare.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Milostenie
I-aș da și celuia ce n-are,
De felul meu sunt milostiv,
Găsesc oricând un bun motiv,
Să-mpart ce am cu fiecare.
Și nu în chip demonstrativ;
Cum greu e astăzi de mâncare,
I-aș da și celuia ce n-are,
De felul meu sunt milostiv.
Dar când mai văd pe-un oarecare
Că se comportă-n colectiv
Mai rău ca omul primitiv,
De-ar fi rușinea de vânzare
I-aș da și celuia ce n-are!
rondel de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vânzare (pamflet)
Astăzi toate-s de vânzare:
Cinste, țară și onoare,
Caracterul, demnitatea,
Adevărul și dreptatea,
Frații, mama și credința,
Funcții, titluri, conștiința,
Faima și moralitatea,
Mila și integritatea,
Geniul și inteligența,
Omenia, inocența,
Bunul-simț și politețea,
Mari favoruri, frumusețea,
Farmecul, virginitatea,
Grația, fidelitatea
Și prietenii, iubirea,
Sufletul și mântuirea.
pamflet de George Budoi din Moralitatea și Imoralitatea (1 iulie 2024)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Garofița
Teiul Doamnei pare zugravit în cridă.
În cofetărie intră o gravidă.
Astfel stă la coadă între mușterii
Ca o garofiță între păpădii.
Astfel între brazii cu tulpini de ceară
Lâng-un șipot dulce șade-o căprioară.
Checuri cu stafide doarme în vitrine.
E frigoriferul greu de savarine.
Eu la o măsuță îmi consum frucola
Și citesc cum Nică pleacă la Socola,
Că-l predau pe Creangă astăzi la amiază.
Mușterii merge, coada-naintează...
Rumeioara jună, cu burtica mare,
A ajuns în față chiar la vânzătoare:
- Mumă-mea, duduie, astăzi m-a trimis
să îmi dai pachetul ce i l-ai promis:
patru excelenturi, două amandine
și ilone șase, glazurate bine,
cinci cutii de frișcă albă ca zăpada
[...] Citește tot
poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!


Gigi Becali și liberalii
Astăzi tot ce vezi sub soare,
Totul, totu-i de vânzare;
Mai există liberalii,
Sau i-a cumpărat Becali?
epigramă de George Budoi din Politică și politicieni (16 octombrie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Filmul benzii din iarmaroc
Zăresc trecând o rază prin vechile vitralii,
Precum un gând fugar în vise fără pată,
Aud pe scenă voci, fac trafic de lumină,
Jucând în piesa vieții de-a pururea jucată.
M-a salutat ecoul printre virgine ramuri,
Respir pe verticală multiplele-i iluzii,
Mi-e sângele bolnav de-atâta poezie,
Și timpul se alintă împărțind concluzii.
Ascult cum o vioară jelește fără note,
Nevinovate treceri pe corzile-i de foc,
Iar viața mea e toată un film de lung metraj,
Pus astăzi la vânzare în vechiul iarmaroc.
poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre comerț și prezent, adresa este:
