condiţia umană şi lumină

Nu există nici un tratament pentru condiţia umană, deoarece fiecare om îşi citeşte prezentul şi îşi inventează viitorul în lumina propriului său trecut.

citat din Morris West
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifestul eului poeti de la ora 1 şi 46 de minute

Iar nu pot să dorm Cu toate că am numărat
o stea un om o pasăre Lumina sfâşiind noap
tea în două în trei în patru în cinci şamd până
la primul vis primul om prima femeie primul
copil prima bucurie primul necaz prima moar
te Se resetează condiţia umană Dragă Kitty ai
văzut ce repede dăm înapoi în faţa morţii De
frică din respect din consideraţie Vrem la mama
Dar mama nu mai este

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (1 septembrie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-te!

Priveşte-te-n oglindă, căci trebuie să ştii
Dacă eşti tu acela ce vrei mereu să fii!
Priveşte-te o clipă-n oglindă şi te-ntreabă
Dacă eşti tu haotic sau lumea ţi-e beteagă!

În goana ta nebună, fantasmele lumeşti,
Cu ochii necredinţei, plini de dorinţi, priveşti.
Închide-te în tine şi ochiul tău carnal
Fă-l penitent în suflet, pentru o zi măcar!

Supune-te, privindu-l croind transcendental
Betele de lumină, regatului astral...
Şi vezi! Eşti tu acela, ori gândul te înşală...
Ori te-a cuprins în lanţuri condiţia umană?!

Priveşte-te-n oglindă! Fii lagărul de voci
Ce spiritul luminii, în clopot, îl invoci...
În dedublarea celui ce stă ascuns în tine,
Fii îngerul iubirii şi vino lângă mine!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaja de la Dover

Marea e calmă-n seara asta. O lună plină
Pluteşte peste ape. Este ora mareelor înalte.
Sclipeşte şi-apoi se stinge o lumină
Pe coastele franceze; stâncile Angliei, solide,
Licăresc, dincolo de golful adormit.
Vino la fereastră, aerul serii e plin de nestemate!
Lângă lunga linie-înspumată, spre răsărit,
Unde marea întâlneşte pământul luminat de lună,
Ascultă! Ascultă mugetul scrâşnit al pietrişului
Rostogolit spre larg şi-apoi depus de valuri, rând după rând,
Pe ţărmul cel abrupt, cu scoicile-împreună;
Ascultă cum se-nalţă, cum cade şi cum se-înalţă iarăşi
Într-un tremolo-înăbuşit, predominând
O notă întotdeauna tristă – căreia-i devenim şi noi tovarăşi.

Sofocle, cu multă vreme înainte,
A auzit acelaşi vuiet pe faleză, la Egeea,
Şi, reflectând asupra condiţiei umane, i-a venit în minte

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Matthew Arnold, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aplaudând existenţa cu bătăile inimii

Lumina adormită se trezeşte şi coboară în oameni,
Dumnezeu o semnează cu boabe de mărgăritar...

În condiţia umană,
debutez în fiecare dimineaţă;
chiar dacă,
de cele mai multe ori,
sunt acelaşi,
de fiecare dată,
fac cunoştinţă cu mine.

După ce-mi fură,
de sub pleoape,
ultimul vis,
zorile îmi legitimează debutul.

Descărcat de povara sfâşietoare a viselor,
trebuie să iau singurătatea aşteptării de la capăt
(într-un fel sau altul,
toţi suntem urmăriţi de sisificul destin),

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Quo vadis

Amurgul ftizic scuipă chemări însângerate.
Pleoapa timpului pune şaua pe grumazul spaţiului de lumină.
Atras de freamătul copitelor,
centaurul se pierde-n herghelia vieţii.
Gloabele-şi dau aere de pur-sânge
şi nechează prin caii-putere.
Câmpul de maci îşi tremură hipnotic umbra roşie.
Din cuibarul nopţii,
peste cetatea de sticlă şi oţel,
se ridică nomade păsări răpitoare.

Sub viforul somnambul al vieţii,
singurătate urlă ca un lup flămând.
Când auzi lucrurile confesându-se,
gândurile pribegesc semantic pe graniţa condiţiei umane;
între real şi virtual, tulburându-i liniştea.

"Quo vadis, Don Quijote?
De ce ţi-ai scos armura, tu,
care ţi-ai dorit dintotdeauna gloria?"

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iernile roşii

în iarna asta prin cartierul meu
păsări negre beau din sângele calului întins în zăpadă
şi se rotesc peste liniştea ce respiră din cimitir
este un cartier de snobi de oameni fixaţi în stereotipii
unde ferestrele se deschid rar ca şi inimile
răsuflarea calului părăsit în nămeţi îmi urcă precum o nelinişte în irişi

dau moartea pe repeat îi ascult bit-ul cotidian
şi nu pot să închid ochii înţelepţi ai animalului
decât după ce mângâi spinarea împovărată de clipe iarba care îi creşte dezinvolt între coaste şi lumina desăvârşită a aripilor

vara caii slăbănogi pasc printre buruieni şi construcţii la roşu
câţiva câini îşi umezesc limba în bălţile de după ploi
numai iernile vin în cartier cu arbori ce defilează din patriotism
în locul armatelor de îngeri
iar ninsorile se revarsă peste pragul lui Dumnezeu până în cartierul cu oameni blazaţi
şi simulează un război al cerului
în care oameni şi animale sângerează
vieţideimprumut
fără întrebări despre condiţia umană

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Selenopoem

trăiam printre pereţii unei irealităţi care devenise mitologie
fuseseră dezgropaţi idolii mai vechi sau mai noi
lumea li se închina
însă nu aceasta iustra condiţia umană
mesajul decriptat printre săpături de arheologi ai clipei
trecea pe deasupra ca şi cum vuietul morţii
se-ndepărta de sufletul celor care-şi părăsiseră trupurile
şi acum se hrăneau cu vorbele atârnate în hieroglife de aur
fusesem întrebat dacă eu cunosc mesajul celest
răspunsul a rămas suspendat la jumătatea distanţei
dintre mine şi lume dintre mine şi lucruri
dintre revelaţie şi ceea ce nu mă poate pierde
nu vorbeam zile în şir
iar dacă trebuia să aflu ceva despre prezent
exprimarea celor cu care intram în contact
devenea familiară ca şi cum ne-am fi văzut de curând
mitologia clipei & anilor & a luminii
transforma discursul în fantastice însoţiri ale sinelui
totul devenea atât de aproape atât perceptibil cu inima
din cel mai frumos poem al lui borges

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Lângă zidurile negre copaci handicapaţi se holbează,
Din mască de arginţi spiritul răului priveşte;
Lumină cu magnetica ostatică izgoneşte pietrificata noapte.
O, scufundatul dangăt al clopotelor de seară.

Curvă, ce-n averse de gheaţă un copil mort naşte.
Turbat biciuie mânia Domnului fruntea obsedatului,
Epidemie violetă, foame, zdrobeşte verdele ochi.
O, râsul oribil al aurului.

Dar linişte sângerează-n întunecate mute grote umane,
Adaugă din metale dure capul ispăşit.

Comentarii

Poezia urbană este considerată una dintre domeniile caracteristice expresionismului. Cu toate acestea, fenomenul este mai vechi, naturalismul a preluat deja motivul oraşului, pentru a menţiona doar puţinul cunoscut Julius Hart cu textul său "Berlin" din 1889. Dar, de asemenea, în contracurentul naturalismului, subiectul se găseşte şi la Hugo von Hofmannstahl în "Vezi oraşul" din 1890.
Principalele motive ale oraşului în expresionism sunt fabricile, zgomotul, lumina electrică, prostituţia, sărăcia, bolile. Acestea le putem uşor găsi în textul lui Trakl. La prima vedere, însă, irită imaginea ""dangătul clopotelor de seară". O imagine care pare să aparţină unei alte zone. Dar se poate găsi şi în "Dumnezeul oraşului" al lui Georg Heym (1910), în versul "Clopotul bisericii în număr extraordinar / Se clatină pe marea turnurilor negre".
La Trakl, sunetul clopotelor este "scufundat" - ca şi cum ar fi aparţinut unei alte zone, unde noaptea a rămas şi astfel şi perioadele de tranziţie, cum ar fi seara "clopotelor de seară". Căci noaptea este "reprimată" în poemul lui Trakl, "Lumină cu magnetica ostatică". Ne putem gândi în mod concret aici la lumina electrică. În 1902, primele şase lămpi cu arc voltaic au fost instalate la Viena. Textul l-a început, probabil, în noiembrie 1913, la Viena, sau ulterior la Innsbruck.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!