Citate despre condiția umană și timp
citate despre condiția umană și timp (inclusiv în versuri).
Cea mai cumplită ironie a condiției umane este trecerea insului prin lumea precară a timpului trecator.
Vasile Gavrilescu în Parabole (martie 2008)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Heil Hitler
Dragă Kitty fără
școală nu se mai poate După
pauză urmează ora de astronomie Herr Doktor
Mengele operează stele pardon condiția umană
fără anestezie Lama bisturiului curăță totul bătrâni
femei copii Cadavrele înțepenesc salutând pentru ul
tima oară
HEIL HITLER
Moartea nu încape nicăieri Însă trece leger prin ure
chile acului țipăt strident
poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Divorț de condiția umană
Trimiteți zile și nopți
le-aștept la post-restant
însă vă spun la toți
postul de om încă-i vacant
poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (2 decembrie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
La douăzeci de ani, când iubești amorul în femeia iubită, imaginația ornează poetic împrejurările și pe femeie. La patruzeci, când nu mai iubești amorul, ci numai femeia, imaginația se concentrează asupra ei indiscret, realist și precis, dizolvă, ca un reactiv izolator, tot ce nu face parte din ființa ei... Condiția umană e teribilă!
Garabet Ibrăileanu în Adela
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dispariția bibliotecilor din luxoasele locuințe de astăzi înseamnă un recul de câteva secole al condiției umane.
aforism de Vasile Ghica din Rezervație gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Chiar și într-un spațiu minuscul, timpul dedicat bucătăriei reprezintă pentru chinez dorința de a-și afirma condiția umană.
Dominique Loreau în Arta frugalității și a voluptății
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arta de a fi elev
Este cea mai frumoasă și mai dificilă artă
din lume unică și irepetabilă Toată lumea
o știe pe de rost Însă nimeni nu o cunoaște
Fiecare elev își inventează arta sa luând lu
mea de la capăt În fiecare copil Dumnezeu a
sădit o cale Cu fiecare copil adevărul vine din
nou în lume Condiției umane i se mai dă o șansă
Adevărul Binele și Frumosul vin în fiecare zi la
școală
Numai Libertatea totuși are zece minute pauză
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (8 septembrie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Manifestul eului poeti de la ora 1 și 46 de minute
Iar nu pot să dorm Cu toate că am numărat
o stea un om o pasăre Lumina sfâșiind noap
tea în două în trei în patru în cinci șamd până
la primul vis primul om prima femeie primul
copil prima bucurie primul necaz prima moar
te Se resetează condiția umană Dragă Kitty ai
văzut ce repede dăm înapoi în fața morții De
frică din respect din considerație Vrem la mama
Dar mama nu mai este
poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (1 septembrie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la condiția umană și timp, dar cu o relevanță mică.
Iubiți-vă pe tunuri
Mă voi feri ca de foc de pericolul
Că dragostea să devină
Obiect al meditației,
Al speculației,
Al filozofiei.
Ferească Dumnezeu
De acea dragoste retorică,
În stare să ucidă
Numai eroii
Pe scenele de scândura uscată.
Alt fel de dragoste am trăit eu
În zilele și-n nopțile vieții mele.
Am fost devorat,
De patimi reale,
Și nici un regizor
Nu mi-a putut iscăli pieptul
Cu biata lui cerneală roșie,
De care s-au învrednicit toți actorii.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Superproverb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plaja de la Dover
Marea e calmă-n seara asta. O lună plină
Plutește peste ape. Este ora mareelor înalte.
Sclipește și-apoi se stinge o lumină
Pe coastele franceze; stâncile Angliei, solide,
Licăresc, dincolo de golful adormit.
Vino la fereastră, aerul serii e plin de nestemate!
Lângă lunga linie-înspumată, spre răsărit,
Unde marea întâlnește pământul luminat de lună,
Ascultă! Ascultă mugetul scrâșnit al pietrișului
Rostogolit spre larg și-apoi depus de valuri, rând după rând,
Pe țărmul cel abrupt, cu scoicile-împreună;
Ascultă cum se-nalță, cum cade și cum se-înalță iarăși
Într-un tremolo-înăbușit, predominând
O notă întotdeauna tristă căreia-i devenim și noi tovarăși.
Sofocle, cu multă vreme înainte,
A auzit același vuiet pe faleză, la Egeea,
Și, reflectând asupra condiției umane, i-a venit în minte
[...] Citește tot
poezie celebră de Matthew Arnold, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gulagul, care a căzut ca un trăsnet peste soarta mea, mi-a zdruncinat din rădăcini perspectivele și credințele, iar reculul anilor petrecuți în lagăr mă urmărește și astăzi. Gulagul mi-a dat o perspectivă clară asupra a tot ceea ce însemnă bolșevism, asupra a ceea ce era în realitate comunismul sovietic. Această perspectivă mi-a permis, în cele din urmă, să deslușesc la un nivel foarte profund condiția umană.
Aleksandr Soljenițîn în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Selenopoem
trăiam printre pereții unei irealități care devenise mitologie
fuseseră dezgropați idolii mai vechi sau mai noi
lumea li se închina
însă nu aceasta iustra condiția umană
mesajul decriptat printre săpături de arheologi ai clipei
trecea pe deasupra ca și cum vuietul morții
se-ndepărta de sufletul celor care-și părăsiseră trupurile
și acum se hrăneau cu vorbele atârnate în hieroglife de aur
fusesem întrebat dacă eu cunosc mesajul celest
răspunsul a rămas suspendat la jumătatea distanței
dintre mine și lume dintre mine și lucruri
dintre revelație și ceea ce nu mă poate pierde
nu vorbeam zile în șir
iar dacă trebuia să aflu ceva despre prezent
exprimarea celor cu care intram în contact
devenea familiară ca și cum ne-am fi văzut de curând
mitologia clipei & anilor & a luminii
transforma discursul în fantastice însoțiri ale sinelui
totul devenea atât de aproape atât perceptibil cu inima
din cel mai frumos poem al lui borges
[...] Citește tot
poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Erezia performanței
Citiți performanța se măsoară și-n cuvinte
Omul se mai poticnește de-un cuvânt
de-o tăcere
de-o singurătate
Numai capodopera străbate veacurile
ca un Făt-Frumos
basmele și copilăria
centrul de greutate al condiției umane
De pildă când citesc redevin copil
Cărțile sunt jucăriile mele preferate
Mama-i biblioteca
Iată joc șotron
cu marii clasici ai literaturii române
Eminescu Creangă Caragiale Slavici
și
costel zăgan
Stop joc
vine proful
poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Quo vadis
Amurgul ftizic scuipă chemări însângerate.
Pleoapa timpului pune șaua pe grumazul spațiului de lumină.
Atras de freamătul copitelor,
centaurul se pierde-n herghelia vieții.
Gloabele-și dau aere de pur-sânge
și nechează prin caii-putere.
Câmpul de maci își tremură hipnotic umbra roșie.
Din cuibarul nopții,
peste cetatea de sticlă și oțel,
se ridică nomade păsări răpitoare.
Sub viforul somnambul al vieții,
singurătate urlă ca un lup flămând.
Când auzi lucrurile confesându-se,
gândurile pribegesc semantic pe granița condiției umane;
între real și virtual, tulburându-i liniștea.
"Quo vadis, Don Quijote?
De ce ți-ai scos armura, tu,
care ți-ai dorit dintotdeauna gloria?"
[...] Citește tot
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar poetul
Gestionar de vise, rebel al condiției umane,
Peregrin solitar pe-orbite necolindate încă,
Are cel mai frumos rost ce poate să emane
Din doru-i nemărginit și-o ispită adâncă.
Cu-aripi de cuvinte spre crugul sideral,
Înalță perle de gând în zboruri asumate,
Le transcende-n sacrificiul atemporal,
După o existență de tăceri nestemate.
Învinovățit de iubiri perpetuum mobile,
Numai poetul scrie cu raze de lună
Prefirate-n clepsidra cu metafore nobile
Pe care le nemurește-nainte s-apună.
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Instructorul a cedat în fața zelului dovedit de copil și i-a strecurat în taină mai multe imagini de meditație pe care, la drept vorbind, învățăcelul nu era deloc obligat să le cunoască și folosească. În general, de când pornește și până în clipa când își atinge ținta, un alergător poartă în spirit imaginea acelui lama care trebuie să-l elibereze de invizibila sa povară. În tot acest timp, trupul lui aleargă fără oprire și, cu toate că nu vede nimic din drumul parcurs, el se pricepe să-i ocolească toate obstacolele și face chiar minuni de îndemânare, datorită unui soi de simț lăuntric ascuțit la maximum. Vreme de săptămâni întregi, dacă trebuie, trupul i se mișcă zi și noapte, fără să simtă oboseala, foamea ori setea. Alergătorul nu este un simplu om decât în scurtele răstimpuri când așteaptă să-i fie încredințat vreun mesaj. Atunci doar bea el ceai cu unt și doarme; atunci se lansează în discursuri stupide despre viață și moarte; atunci participă pe deplin la condiția umană.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu știu de ce, dar pe măsură ce trece timpul văd cum în nedreptatea condamnării tale se oglindește și nedreptatea condamnării de mai târziu a lui Hristos. Tu, iubite Socrate, mori împăcat și calm, ridicându-te la Zei în vreme ce Hristos, simțindu-se părăsit de însuși Dumnezeu, coboară, cu toată smerenia sa, până în hăul cel mai întunecat al condiției umane. Fără Hristos m-aș teme de eternitatea morții, fără tine mă tem de lipsa de sens a gândirii. Intre moartea lui Socrate și moartea lui Hristos regăsesc noima de a trăi în perspectiva implacabilă a morții și bucuria de a căuta adevărul în proximitatea intolerabilă a minciunii.
citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de seieinfach
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aplaudând existența cu bătăile inimii
Lumina adormită se trezește și coboară în oameni,
Dumnezeu o semnează cu boabe de mărgăritar...
În condiția umană,
debutez în fiecare dimineață;
chiar dacă,
de cele mai multe ori,
sunt același,
de fiecare dată,
fac cunoștință cu mine.
După ce-mi fură,
de sub pleoape,
ultimul vis,
zorile îmi legitimează debutul.
Descărcat de povara sfâșietoare a viselor,
trebuie să iau singurătatea așteptării de la capăt
(într-un fel sau altul,
toți suntem urmăriți de sisificul destin),
[...] Citește tot
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cultura nerăbdării
În timp ce rătăcește prin era digitală,
Valoarea-i disipată în fumuri fără foc.
Condiția umană devine animală,
Ființa-i tulburată și mintea stă în loc.
Viteza ne dă lecții de viață liniștită
În fuga de noi înșine grăbiți și agitați
Și fericirea astăzi de voie-i răstignită,
Pe crucea unui mâine ce nu-l mai apucați.
Se-adună-n jurul mesei doar scaunele goale,
Căci nu e timp de vorbă, taclale ori taifas.
Răbdarea e la margini de spații abisale
Și termenii de pace expiră după ceas.
Cultura nerăbdării și-a bâlciului ne prinde,
Gonindu-ne de-acasă pe care încotro
Și nu mai e cultură nimic ce nu se vinde,
Mulțimilor deprinse să cumpere en-gros.
[...] Citește tot
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Celor amuțiți
O, nebunia marelui oraș, căci seara
Lângă zidurile negre copaci handicapați se holbează,
Din mască de arginți spiritul răului privește;
Lumină cu magnetica ostatică izgonește pietrificata noapte.
O, scufundatul dangăt al clopotelor de seară.
Curvă, ce-n averse de gheață un copil mort naște.
Turbat biciuie mânia Domnului fruntea obsedatului,
Epidemie violetă, foame, zdrobește verdele ochi.
O, râsul oribil al aurului.
Dar liniște sângerează-n întunecate mute grote umane,
Adaugă din metale dure capul ispășit.
Comentarii
Poezia urbană este considerată una dintre domeniile caracteristice expresionismului. Cu toate acestea, fenomenul este mai vechi, naturalismul a preluat deja motivul orașului, pentru a menționa doar puținul cunoscut Julius Hart cu textul său "Berlin" din 1889. Dar, de asemenea, în contracurentul naturalismului, subiectul se găsește și la Hugo von Hofmannstahl în "Vezi orașul" din 1890.
Principalele motive ale orașului în expresionism sunt fabricile, zgomotul, lumina electrică, prostituția, sărăcia, bolile. Acestea le putem ușor găsi în textul lui Trakl. La prima vedere, însă, irită imaginea ""dangătul clopotelor de seară". O imagine care pare să aparțină unei alte zone. Dar se poate găsi și în "Dumnezeul orașului" al lui Georg Heym (1910), în versul "Clopotul bisericii în număr extraordinar / Se clatină pe marea turnurilor negre".
La Trakl, sunetul clopotelor este "scufundat" - ca și cum ar fi aparținut unei alte zone, unde noaptea a rămas și astfel și perioadele de tranziție, cum ar fi seara "clopotelor de seară". Căci noaptea este "reprimată" în poemul lui Trakl, "Lumină cu magnetica ostatică". Ne putem gândi în mod concret aici la lumina electrică. În 1902, primele șase lămpi cu arc voltaic au fost instalate la Viena. Textul l-a început, probabil, în noiembrie 1913, la Viena, sau ulterior la Innsbruck.
[...] Citește tot
poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre condiția umană și timp, adresa este: