condiţia umană şi timp

Cea mai cumplită ironie a condiţiei umane este trecerea insului prin lumea precară a timpului trecator.

Vasile Gavrilescu în Parabole (martie 2008)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Heil Hitler

Dragă Kitty fără

şcoală nu se mai poate După
pauză urmează ora de astronomie Herr Doktor
Mengele operează stele pardon condiţia umană
fără anestezie Lama bisturiului curăţă totul bătrâni
femei copii Cadavrele înţepenesc salutând pentru ul
tima oară
HEIL HITLER
Moartea nu încape nicăieri Însă trece leger prin ure
chile acului ţipăt strident

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divorţ de condiţia umană

Trimiteţi zile şi nopţi
le-aştept la post-restant
însă vă spun la toţi
postul de om încă-i vacant

poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (2 decembrie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La douăzeci de ani, când iubeşti amorul în femeia iubită, imaginaţia ornează poetic împrejurările şi pe femeie. La patruzeci, când nu mai iubeşti amorul, ci numai femeia, imaginaţia se concentrează asupra ei indiscret, realist şi precis, dizolvă, ca un reactiv izolator, tot ce nu face parte din fiinţa ei... Condiţia umană e teribilă!

Garabet Ibrăileanu în Adela
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispariţia bibliotecilor din luxoasele locuinţe de astăzi înseamnă un recul de câteva secole al condiţiei umane.

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi într-un spaţiu minuscul, timpul dedicat bucătăriei reprezintă pentru chinez dorinţa de a-şi afirma condiţia umană.

Dominique Loreau în Arta frugalităţii şi a voluptăţii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta de a fi elev

Este cea mai frumoasă şi mai dificilă artă
din lume unică şi irepetabilă Toată lumea
o ştie pe de rost Însă nimeni nu o cunoaşte
Fiecare elev îşi inventează arta sa luând lu
mea de la capăt În fiecare copil Dumnezeu a
sădit o cale Cu fiecare copil adevărul vine din
nou în lume Condiţiei umane i se mai dă o şansă
Adevărul Binele şi Frumosul vin în fiecare zi la
şcoală
Numai Libertatea totuşi are zece minute pauză

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (8 septembrie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifestul eului poeti de la ora 1 şi 46 de minute

Iar nu pot să dorm Cu toate că am numărat
o stea un om o pasăre Lumina sfâşiind noap
tea în două în trei în patru în cinci şamd până
la primul vis primul om prima femeie primul
copil prima bucurie primul necaz prima moar
te Se resetează condiţia umană Dragă Kitty ai
văzut ce repede dăm înapoi în faţa morţii De
frică din respect din consideraţie Vrem la mama
Dar mama nu mai este

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (1 septembrie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă pe tunuri

Mă voi feri ca de foc de pericolul
Că dragostea să devină
Obiect al meditaţiei,
Al speculaţiei,
Al filozofiei.

Ferească Dumnezeu
De acea dragoste retorică,
În stare să ucidă
Numai eroii
Pe scenele de scândura uscată.

Alt fel de dragoste am trăit eu
În zilele şi-n nopţile vieţii mele.
Am fost devorat,
De patimi reale,
Şi nici un regizor
Nu mi-a putut iscăli pieptul
Cu biata lui cerneală roşie,
De care s-au învrednicit toţi actorii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Superproverb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaja de la Dover

Marea e calmă-n seara asta. O lună plină
Pluteşte peste ape. Este ora mareelor înalte.
Sclipeşte şi-apoi se stinge o lumină
Pe coastele franceze; stâncile Angliei, solide,
Licăresc, dincolo de golful adormit.
Vino la fereastră, aerul serii e plin de nestemate!
Lângă lunga linie-înspumată, spre răsărit,
Unde marea întâlneşte pământul luminat de lună,
Ascultă! Ascultă mugetul scrâşnit al pietrişului
Rostogolit spre larg şi-apoi depus de valuri, rând după rând,
Pe ţărmul cel abrupt, cu scoicile-împreună;
Ascultă cum se-nalţă, cum cade şi cum se-înalţă iarăşi
Într-un tremolo-înăbuşit, predominând
O notă întotdeauna tristă – căreia-i devenim şi noi tovarăşi.

Sofocle, cu multă vreme înainte,
A auzit acelaşi vuiet pe faleză, la Egeea,
Şi, reflectând asupra condiţiei umane, i-a venit în minte

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Matthew Arnold, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gulagul, care a căzut ca un trăsnet peste soarta mea, mi-a zdruncinat din rădăcini perspectivele şi credinţele, iar reculul anilor petrecuţi în lagăr mă urmăreşte şi astăzi. Gulagul mi-a dat o perspectivă clară asupra a tot ceea ce însemnă bolşevism, asupra a ceea ce era în realitate comunismul sovietic. Această perspectivă mi-a permis, în cele din urmă, să desluşesc la un nivel foarte profund condiţia umană.

Aleksandr Soljeniţîn în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Selenopoem

trăiam printre pereţii unei irealităţi care devenise mitologie
fuseseră dezgropaţi idolii mai vechi sau mai noi
lumea li se închina
însă nu aceasta iustra condiţia umană
mesajul decriptat printre săpături de arheologi ai clipei
trecea pe deasupra ca şi cum vuietul morţii
se-ndepărta de sufletul celor care-şi părăsiseră trupurile
şi acum se hrăneau cu vorbele atârnate în hieroglife de aur
fusesem întrebat dacă eu cunosc mesajul celest
răspunsul a rămas suspendat la jumătatea distanţei
dintre mine şi lume dintre mine şi lucruri
dintre revelaţie şi ceea ce nu mă poate pierde
nu vorbeam zile în şir
iar dacă trebuia să aflu ceva despre prezent
exprimarea celor cu care intram în contact
devenea familiară ca şi cum ne-am fi văzut de curând
mitologia clipei & anilor & a luminii
transforma discursul în fantastice însoţiri ale sinelui
totul devenea atât de aproape atât perceptibil cu inima
din cel mai frumos poem al lui borges

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia performanţei

Citiţi performanţa se măsoară şi-n cuvinte
Omul se mai poticneşte de-un cuvânt
de-o tăcere
de-o singurătate
Numai capodopera străbate veacurile
ca un Făt-Frumos
basmele şi copilăria
centrul de greutate al condiţiei umane
De pildă când citesc redevin copil
Cărţile sunt jucăriile mele preferate
Mama-i biblioteca
Iată joc şotron
cu marii clasici ai literaturii române
Eminescu Creangă Caragiale Slavici
şi
costel zăgan
Stop joc
vine proful

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Quo vadis

Amurgul ftizic scuipă chemări însângerate.
Pleoapa timpului pune şaua pe grumazul spaţiului de lumină.
Atras de freamătul copitelor,
centaurul se pierde-n herghelia vieţii.
Gloabele-şi dau aere de pur-sânge
şi nechează prin caii-putere.
Câmpul de maci îşi tremură hipnotic umbra roşie.
Din cuibarul nopţii,
peste cetatea de sticlă şi oţel,
se ridică nomade păsări răpitoare.

Sub viforul somnambul al vieţii,
singurătate urlă ca un lup flămând.
Când auzi lucrurile confesându-se,
gândurile pribegesc semantic pe graniţa condiţiei umane;
între real şi virtual, tulburându-i liniştea.

"Quo vadis, Don Quijote?
De ce ţi-ai scos armura, tu,
care ţi-ai dorit dintotdeauna gloria?"

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar poetul

Gestionar de vise, rebel al condiţiei umane,
Peregrin solitar pe-orbite necolindate încă,
Are cel mai frumos rost ce poate să emane
Din doru-i nemărginit şi-o ispită adâncă.

Cu-aripi de cuvinte spre crugul sideral,
Înalţă perle de gând în zboruri asumate,
Le transcende-n sacrificiul atemporal,
După o existenţă de tăceri nestemate.

Învinovăţit de iubiri perpetuum mobile,
Numai poetul scrie cu raze de lună
Prefirate-n clepsidra cu metafore nobile
Pe care le nemureşte-nainte s-apună.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instructorul a cedat în faţa zelului dovedit de copil şi i-a strecurat în taină mai multe imagini de meditaţie pe care, la drept vorbind, învăţăcelul nu era deloc obligat să le cunoască şi folosească. În general, de când porneşte şi până în clipa când îşi atinge ţinta, un alergător poartă în spirit imaginea acelui lama care trebuie să-l elibereze de invizibila sa povară. În tot acest timp, trupul lui aleargă fără oprire şi, cu toate că nu vede nimic din drumul parcurs, el se pricepe să-i ocolească toate obstacolele şi face chiar minuni de îndemânare, datorită unui soi de simţ lăuntric ascuţit la maximum. Vreme de săptămâni întregi, dacă trebuie, trupul i se mişcă zi şi noapte, fără să simtă oboseala, foamea ori setea. Alergătorul nu este un simplu om decât în scurtele răstimpuri când aşteaptă să-i fie încredinţat vreun mesaj. Atunci doar bea el ceai cu unt şi doarme; atunci se lansează în discursuri stupide despre viaţă şi moarte; atunci participă pe deplin la condiţia umană.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de ce, dar pe măsură ce trece timpul văd cum în nedreptatea condamnării tale se oglindeşte şi nedreptatea condamnării de mai târziu a lui Hristos. Tu, iubite Socrate, mori împăcat şi calm, ridicându-te la Zei în vreme ce Hristos, simţindu-se părăsit de însuşi Dumnezeu, coboară, cu toată smerenia sa, până în hăul cel mai întunecat al condiţiei umane. Fără Hristos m-aş teme de eternitatea morţii, fără tine mă tem de lipsa de sens a gândirii. Intre moartea lui Socrate şi moartea lui Hristos regăsesc noima de a trăi în perspectiva implacabilă a morţii şi bucuria de a căuta adevărul în proximitatea intolerabilă a minciunii.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de seieinfach
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aplaudând existenţa cu bătăile inimii

Lumina adormită se trezeşte şi coboară în oameni,
Dumnezeu o semnează cu boabe de mărgăritar...

În condiţia umană,
debutez în fiecare dimineaţă;
chiar dacă,
de cele mai multe ori,
sunt acelaşi,
de fiecare dată,
fac cunoştinţă cu mine.

După ce-mi fură,
de sub pleoape,
ultimul vis,
zorile îmi legitimează debutul.

Descărcat de povara sfâşietoare a viselor,
trebuie să iau singurătatea aşteptării de la capăt
(într-un fel sau altul,
toţi suntem urmăriţi de sisificul destin),

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultura nerăbdării

În timp ce rătăceşte prin era digitală,
Valoarea-i disipată în fumuri fără foc.
Condiţia umană devine animală,
Fiinţa-i tulburată şi mintea stă în loc.

Viteza ne dă lecţii de viaţă liniştită
În fuga de noi înşine grăbiţi şi agitaţi
Şi fericirea astăzi de voie-i răstignită,
Pe crucea unui mâine ce nu-l mai apucaţi.

Se-adună-n jurul mesei doar scaunele goale,
Căci nu e timp de vorbă, taclale ori taifas.
Răbdarea e la margini de spaţii abisale
Şi termenii de pace expiră după ceas.

Cultura nerăbdării şi-a bâlciului ne prinde,
Gonindu-ne de-acasă pe care încotro
Şi nu mai e cultură nimic ce nu se vinde,
Mulţimilor deprinse să cumpere en-gros.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Lângă zidurile negre copaci handicapaţi se holbează,
Din mască de arginţi spiritul răului priveşte;
Lumină cu magnetica ostatică izgoneşte pietrificata noapte.
O, scufundatul dangăt al clopotelor de seară.

Curvă, ce-n averse de gheaţă un copil mort naşte.
Turbat biciuie mânia Domnului fruntea obsedatului,
Epidemie violetă, foame, zdrobeşte verdele ochi.
O, râsul oribil al aurului.

Dar linişte sângerează-n întunecate mute grote umane,
Adaugă din metale dure capul ispăşit.

Comentarii

Poezia urbană este considerată una dintre domeniile caracteristice expresionismului. Cu toate acestea, fenomenul este mai vechi, naturalismul a preluat deja motivul oraşului, pentru a menţiona doar puţinul cunoscut Julius Hart cu textul său "Berlin" din 1889. Dar, de asemenea, în contracurentul naturalismului, subiectul se găseşte şi la Hugo von Hofmannstahl în "Vezi oraşul" din 1890.
Principalele motive ale oraşului în expresionism sunt fabricile, zgomotul, lumina electrică, prostituţia, sărăcia, bolile. Acestea le putem uşor găsi în textul lui Trakl. La prima vedere, însă, irită imaginea ""dangătul clopotelor de seară". O imagine care pare să aparţină unei alte zone. Dar se poate găsi şi în "Dumnezeul oraşului" al lui Georg Heym (1910), în versul "Clopotul bisericii în număr extraordinar / Se clatină pe marea turnurilor negre".
La Trakl, sunetul clopotelor este "scufundat" - ca şi cum ar fi aparţinut unei alte zone, unde noaptea a rămas şi astfel şi perioadele de tranziţie, cum ar fi seara "clopotelor de seară". Căci noaptea este "reprimată" în poemul lui Trakl, "Lumină cu magnetica ostatică". Ne putem gândi în mod concret aici la lumina electrică. În 1902, primele şase lămpi cu arc voltaic au fost instalate la Viena. Textul l-a început, probabil, în noiembrie 1913, la Viena, sau ulterior la Innsbruck.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!