construcţii şi iubire

Ştiu că dragostea şi barajele sunt totuna: dacă laşi o fisură pe unde să se poată strecura un firicel de apă, în scurt timp acesta va face să se prăbuşească întreaga construcţie - şi vine o clipă când nimeni nu va mai putea stăpâni forţa viiturii.

Paulo Coelho în La râul Piedra am şezut şi-am plâns (1994)
Adăugat de mada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim viziunile. Să ne iubim idealurile. Să iubim muzica ce ne face inima să cânte, frumuseţea care dă aripi minţii noastre, puritatea care dă strălucire gândurilor noastre, pentru că în ele se află toate condiţiile care asigură construcţia şi creşterea lumii noastre proprii.

citat clasic din James Allen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate gândurile, toată pasiunea, toate deliciile, şi orice altceva îi mişcă construcţia sa mortală, nu sunt altceva decât mesageri ai dragostei, care se hrănesc din flacăra sa sacră.

citat din Samuel Taylor Coleridge
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuiri

Spune-mi
Că-n ziua aceea,
M-am îndrăgostit,
Numai eu...

Spune-mi,
Căa totul n-a fost nimic
Altceva
Decât o construcţie utopică,
Prostească...
Biet produs de export
Al imaginaţiei
Mele,
Bolnave de dragoste.

Spune-mi,
Să-ngrop cât mai de grabă
Toate visurile
Cu noi
Ori sa le-adun, într-o altfel de moarte,

[...] Citeşte tot

poezie de Merutiu Brînduşa Maria
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune (dulce, în post)

Sunt robul tău, Doamne,
o existenţă fragilă
în acest peisaj cu spini,
călăuzeşte-mă
spre ţinutul albastru,
îmbată-mă cu miresme,
doar arome de petale
rămase din trandafirii ucişi
de falnicii constructori
ai edificiului universal,
ca locuinţă a nimănui!

Te iubesc, Doamne,
în aşteptarea sosirii mele
către Divinitatea-ţi,
mă preumblu
prin pădurea păcatelor,
nu pot urma sfatul
fariseilor în sutană,
iubitori de arginţi

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ţoanţă din Lacrimi Christice (2017)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furcă de lumină

Hexagoane se lasă în el cu miere
într-o construcţie perfectă şi dulce,

în timp ce acrul străin
devine şi se odihneşte
în borcane de sticlă.

Furcă de lumină
în florile zilei se scaldă
şi rupe din cântec zumzetul
tăcerii din dragoste,

dincolo de umbra
unde dospeşte căldura.

Acum,
când boala pluteşte ăn aer
nu se poate îndepărta
decât în singurătate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi amintesc prea bine ce zi este azi/ dar...

vorbesc în numele femeilor care-au murit în mine
silite
să se şteargă la gură după fiecare cuvânt
deghizate în cerşetoare
au învăţat preţul unui metru pătrat de linişte
cel mai scump spaţiu/ unde
genunchii nu sângerează
femei constructor de palate plutitoare
gata să planeze peste linia orizontului
unde nebunii răstoarnă butoaie de glorie
umbre subţiri cad în cronici-mausolee
câte anateme în spatele uşilor închise
boli lăuntrice
pe sub piele
viermele dorului săpând răspunsuri amânate/ pentru o altă viaţă
drumul
cu premoniţia niciunei direcţii
globii oculari
proiectile în spirale ascendente
doza de zahăr

[...] Citeşte tot

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uliţa satului meu

Pe uliţa unde m-am născut,
Am copilărit şi am crescut,
Sunt îmbătrânite case părinteşti,
Construcţii ţărăneşti, româneşti.

Hrisoave pecetluite în poveşti,
Locuri dumnezeieşti pe care le iubeşti,
Dar azi aici şi colo mai găseşti
Rar un pic de tinereţe omeneşti.

În case se află fiinţe bătrâneşti,
Căci tinerii, un lucru nefiresc,
Pleacă în lume din cuibul părintesc.

Pământul ogoarelor e înţelenit,
Nu-l poate munci un sat îmbătrânit.

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

din când în când construcţia adevărului
e o biserică incomodă,
se poate muta pe şine
undeva mai în spatele blocurilor din bca organic
pentru că, să recunoaştem,
iubim scenariile noastre necăsătorite,
un fel de minciuni pasagere din ţările calde,
atât de răsfăţate în conturi de straniu,
încât
realitatea e doar un capriciu,
dar rar.

şi mai ales cui îi serveşte o religie 3D previzibilă
care numără mătănii şi pomelnice obiective?
starea noastră civilă nu primeşte primul ajutor
de la dumnezei de carne
şi de aceea
nu ne închinăm decât cu mâinile stângi
ale fumului de ţigară
într-o rugăciune contre jour

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Construcţie poetică

fac drum prin întuneric lumini să descopăr
iubirea de puritate vine de la Dumnezeu
goliciunea metafizică să mi-o acopăr
cu voaluri luminoase, cu sacru minereu.

fascinaţii învăluitoare culeg de la stele
magii secrete, tentaţii de transfigurare
crează-n conştiintă broderii, dantele
înfrumuseţează viaţa ascult a lor chemare.

lumina mă priveşte sentimental poet
dialectici îngereşti picură din condei
adâncimi de suflet le transcriu discret
să nu rănesc sfinţii, să nu supăr iudei.

beatitudini şi extaze iau forme de concret
mi-am construit destinul pe milioane de idei.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timid, brumarin

Iubito, câte case-ntre noi,
Notate fără soţ,
Ori multiplu de doi!
Pe dreapta (sau stânga,
cum dai în bulevard)
Cu faţade-n vopseluri
Preţioase (un fard...)
Ţiitoare de mâţe
P-acoperişuri fierbinţi
Ori, pază le fie, spre ziua de mâine
Cu sârme şi zimnţi,
Unele - câine.
(Apropo de câini:
aş putea să mai spun,
Cei mari, senin, strănută săpun
Cei mici te tratează, cumva, ca pe-un fur
Mărturie stau pantaloni rupţi în....
Fine, treci cu vederea-acest calambur)
Deci, retur:
Spuneam că văd case, stând între noi

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii de lumină

Ce noapte frumoasă se pregăteşte!
Când corpul tău pufos mă va cuprinde
Şi mânuţele tale tandre mă vor îmbrăţişa
Se aude o stea, căzând din univers
Se pierd cuvintele, creând mişcări în univers
Forţa ta, mă va cuprinde şi ochii mi se vor deschide
Pe alocuri sunt luminile ce se pierd în negură
Dar sufletele noastre devin sfere ce pot acoperi cu lumina toate intenţiile omenirii
Se aude o voce, din depărtate vremuri
Se văd siluete îmbrăcate-n voaluri albe de mătase
Şi dacă nu ar exista decât necunoscut
Lumii paralele ar putea cunoaşte tot ce noi simpli oameni nu-nţelegem.
Flori roşii sau albe, pe fortispiciul unei construcţii grandioase
Mă încălzesc cu necunoscute cuvinte
Pe care le caut în emisfere străine
Îngheţ, apoi mă simt mângâiată de îngerii de lumină
Tu eşti ca un înger, ce viaţa-mi dezmierzi
Muzee, catedrale, biserici, instituţii rămân în urmă
Autobuzul deschide noi praguri în călătorie deplină
Aştrii devin martorii noştri la nunta cerească

[...] Citeşte tot

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare, Nisip

Mare, Nisip, Mare
toate legate prin fulgul auriu
al vieţii!
Nisipul legat de mare
prin firul nevăzut al algei
Marea legată de Nisip
prin şnurul de aur al iubirii
pentru Ninfă,
Soarele legat de Nisip
prin firul puterii energiilor
Soarele legat de Mare
prin firul puterii vieţii,
toate legate de-un fir invizibil
ce pluteşte-n pântecul Universului!
totul se repetă oriunde în lume
totul este legat de apă şi Soare, de viaţă.
omul alege Marea, Apa, Soarele
sau alege moartea, sau a ales moartea?
unii aşteaptă răsăritul
cu speranţa vie a destinului!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul concert

Ce-aş mai putea spune despre mine,
sau despre camera în care
un mare singuratic
încearcă cu singura-i baghetă
să pună la punct
lirismul creaţiei simfonice?...

Toate tomurile universale
de diverse construcţii
în rimele şi ritmurile muzicale
dialoghează într-un monolog
de excepţie.

Toate cuvintele contabilizate
pe o simplă hârtie
sunt încrustate năvalnic
cu intimitatea amurgului
sau cu naşterea liniştitoare
a viitorului.

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia

Vor să ne distrugă fragila statuie a iubirii.
Vor să-i dea jos piatra cu arcane din cabluri şi buldozere.
Simbolul acesta fără de care iubirea noastră nu mai înseamnă nimic;
reprezentarea aceasta trainică şi durabilă pe care o credeam veşnică,
fără de care iubirea noastră se dizolvă în eter.

Această statuie a început să încurce un oraş întreg.
Stă în calea deschiderii marilor bulevarde, a marilor avalanşe
de oameni şi vehicule, stă în calea construirii de blocuri noi,
încurcă totul, cum stă ea la trei metri înălţime în micuţul ei scuar.
Nu se mai poate trage un pîrţ în oraşul ăsta fără să se încurce
de statuia iubirii noastre, fără să rezoneze în piatra ei albă, bine şlefuită.

Mă gândesc să facem un lanţ uman în jurul ei,
să ne-aşezăm în faţa ei cum putem şi s-o apărăm cu vieţile noastre.
Mă gândesc să o înconjurăm cu o brazdă lată de flori, de panseluţe multicolore,
poate că florile sunt mai durabile decât statuile, dar cu siguranţă că
în momentul sinistrului va fi distrus şi acest ultim baraj de apărare.
Pământul va fi dislocat cu totul pentru a face loc marilor construcţii
ale civilizaţiei, care îmbogăţesc nepreţuit vieţile.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acceptarea de sine nu înseamnă deloc că mă accept şi apoi mă culc şi mor fericit, că mă tăvălesc ca un purcel în mocirla propriei mediocrităţi (îmi cer scuze purceilor reali, ei nu au greşit cu nimic). Acceptarea de sine înseamnă că aici şi acum accept că sunt o persoană puternică, plină de iubire şi potenţial de a schimba întreaga lume şi în acelaşi timp accept că de azi vreau să îmi folosesc acest potenţial mai eficient. Să mă accept înseamnă să îmi dau seama că deşi condiţiile de viaţă şi deciziile mele m-au adus în punctul acesta al vieţii, totul se poate schimba începând de azi. Să mă accept înseamnă să ştiu că ceea ce deciziile mele şi comportamentele au stricat în ani de zile, nu poate fi reparat într-o clipă ci punând în fiecare zi câte o cărămidă la noua construcţie, la noua mea viaţă. Să mă acccept înseamnă să pot avea o fundaţie solidă de unde să încep să construiesc.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget târziu

Am dedus că viaţa pâmânteană ar deveni o adevărată peliculă divină,
dacă oamenii nu s-ar speti să o aglomereze cu viitoare religve materiale,
ci s-ar înfrupta mai des din bucătăria frumuseţii ei spirituale,
care prin legile înţelepte va înflori sănătatea, fericirea şi pacea sufletească a omenirii.

Am învăţat că nu râvnesc şi să nu imit pe nimeni niciodată, pentru fericirea searbădă a confortului material,
dar să fac tot posibilul să arăt oamenilor din jurul meu cât de aproape şi de sănătoasă este fericirea spirituală,
trebuie doar să o dorească cu adevărat şi să respecte câteva norme elementare de morală,
apoi trăgând linie de fracţie să calculeze cu mintea sufletului câtul dintre fericirea materială şi cea spirituală şi să aleagă.

Am înţeles că nu întâmplător viaţa pământeană are scară de valori,
dacă pe ea nu se coboară măcar o dată în infernul mizeriei morale nu avem cum să râvnim la caracterul frumos al înţelepciunii.

Am dedus că în travaliul vieţii pământene, iubirea umană ridicată mai presus de cea Divină, transformă viaţa oamenilor în episoade dramatice şi poate educative până la sfârşitul ei.

Am înţeles că oricât de ateistă şi nesaturată este stiinţa omenirii, în faţa neputinţei şi a morţii îngenunchiază la picioarele Divinităţii cerându-i cu pioşenie ajutor şi îndurare.

Am dedus că oamenii aţâţaţi de poftele cunoaşterii, dezgroapă barierele enigmelor îngropate de frământările trecutului, eliberând odată cu ele şi blestemele lor.

Am înţeles că energia apei este însetată de sărutul rece al pământului ca plămânii focului de oxigen, ca aripile aerului de libertatea mişcării şi ca omenirea de fericirea supremă, încă umbrită de caprici ispititoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (martie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

După abandon rămânem cu sufletul fracturat. În fragmente mici şi pe alocuri presărate cu sentimentul de vină şi stupoare. Poate n-am fost buni îndeajuns, poate n-am murit câte puţin şi n-am dat totul. Poate nu preţuim suficient şi mai rău poate nu merităm plinătatea iubirii care nu ţine cont de aparenţe şi neputinţă. Numai de cicatrici. Când oamenii pleacă cu promisiunea că într-o zi se vor întoarce se închid o vreme luminile sufletului. Ne strângem în braţe, spunem poveşti, ne sărutăm pe rând frunţile. Cântăm şi visăm printre gene pentru ultima dată sub asfinţit. Niciodată nu va mai fi azi. Am uitat să-ţi spun.
Când oamenii importanţi pleacă voit sau nevoit se curmă legături imperios necesare existenţei noastre, un pas în afara Universului comun e de ajuns ca hazardul să sisteze ironic construcţia sentimentelor noastre. Şi restul clipelor il petrecem uitându-ne cu desăvârşire, dăruind totul fără bariere, refuzând uneori asertivitatea şi glasul propriei raţiuni. Într-o abnegaţie uneori prostească strângem fărâme de bunătate şi frumos.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când "cântă" armele

De câte ori "cântă" armele
muzele tac în lacrimi fierbinţi
iar cerul nopţii îşi ascunde stelele
de avioane, rachete şi proiectilele
ce seamănă calvarul,
dărâmă construcţii milenare
fierb casele şi blocurile
în praf de puşcă şi trinitrotoluen
migranţii cu milioanele îşi părăsesc
ruinele şi oraşul şi ţara
pentru o altă ţară mai ferită de război...
Vapoarele sunt scufundate-n porturi,
trenurile mor pe şinele ruginite
bombe termobarice şi cu fosfor
topesc pământul, casele, spitalele.
O racheta se luptă cu o altă rachetă,
drone inteligente topesc vehicule amfibii,
tancuri, tunuri, lansatoare de rachete...
De o parte şi de alta nu mai rămâne timp
de număratul morţilor nici de îngropăciune,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zepeline peste piaţa Bucur-Obor

Zepeline lungi planau peste piaţa Bucur-Obor
erau ochii tăi lungi, văzuţi prin retrovizor.
Cine mai văzuse glisând uriaşe, atâta de-aproape
zepeline cu gene, cu cearcăne, cu fard albăstrui peste pleoape?
Cetăţenii priveau prin ferestrele farmaciei, patiseriei, C. E. C.-ului,
magazinului de confecţii pentru bărbaţi, femei & copii
indicatoarele de circulaţie se muiaseră de plăcere
ţigăncile cu gumă de mestecat cu poze de Alfa-Romeo
îşi suciseră vertebrele cervicale în sus
iar ochii tăi intrau în nori, sclipeau în soare, îndreptându-se mereu
spre apus...

Erau nebuneşti, aveau expresia nebunească pe care ţi-o văzusem în holul
blocului, când ne sărutasem în lumina beculeţelor de la lift,
erau extraordinari şi ameninţători, erau instrumente de război, ovale
zepeline care nu ţineau seama de galbenul zilei de
iunie, de emailul maşinilor de mic litraj parcate în
faţa magazinului Materna
erau pure maşinării, mecanisme de ceas care nu-nţelegeau alfabetul
cosmeticelor, limbajul peltic al costumaşelor pentru copii,

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!