copaci şi lumină

Se fură luminilor stelele, umbrelor copacii, aripei zborul; şi nimeni nu acuză.

aforism de George Geafir din Lux de jeratic (1998)
Adăugat de George Geafir
Comentează! | Votează! | Copiază!

umbră

Umbrele sunt un experiment al luminii, la capătul cărora cresc copaci.

definiţie aforistică de Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nod 32

Mai stau o înserare,
ca să văd,
umbră din umbră cum se lasă,
cum al luminii văzătoare, dur prăpăd
devine de din ce în ce mai moale,
cum se lungeşte umbra după pomi,
cum omul după om se prelungeşte,
cum zidul dimineţii lent se năruieşte,
şi cum lumina stelelor răsare,
pe o cu totul altă înserare.

poezie clasică de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de înalt va creşte un copac? El luptă cu puternica forţă a gravitaţiei şi continuă să caute lumina soarelui pentru a creşte cât mai mult. Este adevărat, această luptă a copacului nu este un act conştient - copacii nu au creier. Dar atât ţie cât şi mie ne-a fost dată abilitatea de a alege în mod conştient să ne luptăm şi să devenim tot ceea ce putem deveni.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată căldura din jurul nostru, toată lumina şi bucuria vieţii noastre ni le aduce dragostea! Fără ea nu am observa soarele răsărind, copacii înflorind, n-am auzi păsările cum cântă, n-am trăi cu adevărat!...

citat din George Şovu
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fiecare parte a fluviului îngheţat, nesfârşita pădure de brazi se întindea întunecoasă şi ameninţătoare. Arborii dezveliţi într-o vijelie de învelişul lor alb de polei păreau să se sprijine unii pe alţii, negri şi fatidici, în lumina care scădea.

Jack London în Colţ Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai credinţă, eşti puternic

Când ai în suflet bunătate
şi să ajuţi, tu ai voinţă,
Te bucuri de sănătate,
ai în suflet şi credinţă.

Bunătatea creşte-n pom,
Lumina din întuneric.
Ai bunătate, eşti om,
Ai credinţă, eşti puternic.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bonsai

Sufletul meu în faţa ta e un copac mic,
E un bonsai pe care îl poţi aprinde cu bricheta,
Aprinde-l, aprinde-l, să lumineze în noaptea de cuarţ,
Să se vadă până departe. Atât mai sunt din tot ce am fost,
Acest arbore strivit într-o cutie. Nu îl părăsi, nu îl uita,
Odinioară îl ţineai pe fereastră şi el îţi lumina nopţile friguroase,
Cu ochii lui fosforescenţi, care te priveau în tăcere.
Bonsai, bonsai, sufletul meu te caută şi acum în cumplita depărtare,
Cu micul far te caută pe ţărmul mării sau pe poteca de munte,
Unde eşti, unde eşti? Eram arborele tău şi îţi ţineam de cald,
Îţi povesteam amintiri din Ţara-Soarelui-Răsare
Şi îţi scriam pe boabe de orez povestea mikado-ului,
Care-şi lăsa bonsaiul fetelor lui, zestre pentru trei sute de ani.
Sunt bonsaiul tău; nu îl arunca, nu îl uita în cămara părăsită,
El e atât de mic şi orice adiere de vânt îl pune în pericol,
Mai bine lasă-l moştenire fetei tale
Sau pur şi simplu dă-i foc cu bricheta; măcar flacără, măcar mireasmă
Să-ţi rămână din mine. Apoi unge-te cu cenuşa lui, amestecată cu lacrimi,
Bonsai, bonsai; sufletul meu plânge după tine.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia: Ai plecat, lumină a luminilor! Te-au învins jucăriile tale de lut... Acum te vei muta în arbori, vei pluti pe aripi de păsări migratoare. Şi laşi în urmă un spectacol neterminat, adoratule! Singură rămân, ca o salcie plângătoare, răvăşită de vânturi... Rămân să port prin veacuri traista ta cu idealuri! Glasul tău cristalin nu mai cântă! Aspre şi reci sunt palmele tale, olarule! Tu iei cu tine ultima speranţă.

replică din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linie rustică

Livezile poartă în scutec florile;
ca un tub de orgă sună morile.

Un pom uscat defuncta iubire;
vânt furişat printre crengi, subţire.

O pleoapă ceaţa serii lăsată;
orologii ruginite fără să bată.

Seară vastă, râsetul teafăr;
la căpătâi de veghe un luceafăr.

Numai morile, morile
nu-şi mai tac plânsorile.

Peste toate clapele
scutură lumina desfrunzită apele.

poezie de Dominic Stanca din O sălbatică floare (1976)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să ajungă la lumină, şi arborii din pădure muncesc.

aforism de Constantin Răduţ Argetoaia din Sesam, deschide-te!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi despleteşte părul

te măsor cu lumina
iubite

mi-a crescut sub cristalin
un copac albastru
şi un înger ce-şi spune Nitael...
- eu sunt splendoarea lui Dumnezeu
cântă el
eu te măsor cu lumina iubite
şi tremur
de parcă azi
e facerea lumii
coacerea merelor albastre
în sânul sufletului meu...

mirosind a sferă
cineva îmi despleteşte părul...

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Ramona Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

În locul acesta nu vin oamenii pentru conversaţie, numai lumina Lunii, care alunecă mută printre copaci.

citat din Saigyo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi nepereche

M-am îmbolnăvit
De patima zborului
Şi am întrebat
La dreapta şi la stânga
Ce-aş putea face
Să mă vindec.

În dreapta
M-am lovit de un copac
Desfrunzit
Mut
Sub lumina lumii.

În stânga
Nu aveam decât o aripă-albastră
Plânsă de singurătate.

Cum să mă vindec
Dacă toate întrebările
Dor

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugenia Miulescu din Apocalipsa oraşului (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii luptă pentru lumină şi viaţă. Păsările, animalele şi oamenii, toţi luptă. Şi exact această luptă îi apropie tot mai mult de perfecţiune.

citat clasic din Zane Grey
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar vine o vreme

În tăcere, pomul
către cer se-înalţă.
Să trăiască, omul,
de la pom învaţă.

Învaţă cum să crească,
învaţă să muncească.
În lumină se răsfaţă
şi către cer se înalţă.
Dar
Vine o vreme când pomul
nu mai înfrunzeşte.
Vine o vreme când omul,
mult îmbătrâneşte.
Atunci,
Nici unul, nici altul
nu mai scrutează înaltul.
Nu mai adoră văzduhul,
către cer le pleacă duhul.

poezie de Dumitru Delcă (24 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea pierdută

Un fir de graţie este tors şi ţesat,
Binecuvântat fie el,
În lumina frumuseţii străluceşte,
Acolo e secretul puterii lui, al gloriei şi exaltării,
Tandreţea iubirii, deci, să lăudăm inefabilul,
Mormăia serjantul în somn, DREPŢI, se auzi
În liniştea cazărmii, vrăjitorul se ridică în coate,
Inima i se trezi, păcatul îi apăsa greu inima,
Încercă să-şi îngroape faţa în pernă, de ruşine,
În ochii lui se zărea o lumină arzătoare,
Duhurile rele, se foiau prin copacii Parcului Copoului,
DREPŢI, se auzi din nou strigătul,,
Străjerul nopţii îşi desfăcu aripile întunericului,
Leii şi vulturii se adăposteau sub aripile lui,
Cartea pe care o citeam la lumina lanternei
Îmi fu smulsă de serjant, am rămas singur,
jefuit de unicul bun, neconsolat nici astăzi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana

voi privi
deasupra doar
n-am niciun motiv
să aprind
această lumânare

în mine toţi copacii
sunt goi şi înalţi
tăcerea n-are nevoie
de lumini
nici de ceară
albul său
e atât de cald
în palmele mele
iar întunericul
o infinită icoană

poezie de Mahmoud Djamal
Adăugat de Mahmoud Djamal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu aş fi asistat la minunea copacului înflorit (O, cât îţi mulţumesc Doamne, pentru lumina lui ce a alungat întunericul din mine!) aş fi crezut că spectacolul sufletului ce mi se oferă este doar un vis venit din spaţii infinite.

Ecaterina Chifu în Reflecţii
Adăugat de Untea Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

Din suflet cad rare cristale
prin cerul şi-n cerul din mine,
în vuiet adună... cascade,
în salturi... simţiri libertine.

Cresc pomii mustind iar a verde
cu-nfipte în cer rădăcini,
pe ramuri purtând oseminte
de stele-martir şi lumini.

Cad picuri de timp îngheţat
prin ploi colorate cu rouă,
la altarul cel alb, cu vise udat,
tăcută aşteaptă Viaţa cea Nouă.

Dansează acum toţi macii în floare
să bucure câmpul cu pace,
s-aplaude îngeri - luminii de strajă -
nisip mişcător pe o filă de carte.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (septembrie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!