copilărie şi handicap

Copiilor planetei

Copii handicapaţi noi suntem,
Copii handicapaţi aţi fost,
Copii handicapaţi noi plângem
Părinţii noştri care-au fost.
Copii handicapaţi să plângeţi
Parinţii voştri care-au fost.

poezie de Dan-Stelian Bura
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem că Jocurile Paralimpice nu mă prind, dar îmi este uşor să spun asta, deoarece nu mi-a plăcut niciodată sportul. Pe de altă parte, ştiinţa este un domeniu foarte bun pentru persoanele cu dizabilităţi, deoarece exploatează doar gândirea. Desigur, majoritatea experimentelor ştiinţifice nu sunt la îndemâna unor asemenea oameni, dar munca teoretică este aproape un ideal. Handicapul nu a reprezentat un obstacol în domeniul meu, cel al fizicii teoretice. M-a protejat de munca administrativă şi pedagogică pe care altfel aş fi fost nevoit să o desfăşor. Totuşi, am reuşit să ajung până aici doar cu mult ajutor din partea soţiei, copiilor, colegilor şi studenţilor mei. Am descoperit că oamenii, în general, sunt foarte dispuşi să te ajute, dar trebuie să îi încurajezi, astfel încât să simtă că eforturile depuse pentru tine sunt justificate; cum poţi face acest lucru? Încercând să fii cel mai bun cu putinţă.

citat celebru din Stephen Hawking
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea va spune: "Dar nu poţi trăi fără copilul meu veşnic nevoiaş şi handicapat gândul". Dar inima îi zice: "Piei Satană, iar vorbeşti în numele iubirii mele?" Pentru că atunci când mintea ta te va părăsi sau în frică, când dă bir cu fugiţii, inima ta continuă să bată, nu-i aşa? Doar află că tu nu eşti gândul şi gândul nu te va mai putea momi.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare pentru Moş Crăciun

Moş Crăciun, de mă iubeşti,
Cadouri de pregăteşti,
Du familiilor nevoiaşe,
De prin sate şi oraşe.

Du-le celor invalizi,
Sau celor ce sunt flămânzi,
Du copiilor orfani,
Du-le celor fără bani,
Alimente, încălţăminte,
Dulciuri şi-mbrăcăminte.

Celor care au de toate,
Dă-le un pic de bunătate,
Să dea din profitul lor,
Celor fără de-ajutor.

La tineri, dă-le speranţă,
Să aibă curaj în viaţă,
La bătrâni dă-le alinarea,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (11 decembrie 2012)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jerry: Deci pentru tine noţiunea de "întâi femeile şi copiii", în secolul ăsta, este cam învechită.
George: Într-o anumită măsură.
Jerry: Deci, practic, înseamnă că bărbaţii, femeile, copiii şi invalizii sunt fiecare pentru ei înşişi.
George: Cam aşa.
Jerry: Sună corect.
George: Da. Ea ar trebui să mă laude că i-am tratat pe toţi în mod egal.
Jerry: Ei bine, e posibil ca atunci când o să fie eliberată de la secţia "Arsuri", o să vadă lucrurile altfel.
George: E posibil.

replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare rău inventat de Aghiuţă de minte, este "ştiinţa". În fapt, tot ceea ce numeşti "Ştiinţă" e doar o altă poveste naivă, inventată de gând, pentru a adormi copiii! Când afirm că e cel mai mare rău, afirm că tot ceea ce tu numeşti "ştiinţă" porneşte de la premisa falsă a formei, materiei şi deci a separării pline mereu de frică şi suferinţă. "Ştiinţific vorbind" - ce boală o fi asta? - tu chiar crezi că eşti o formă rătăcită de alte forme, şi exact această educaţie primară handicapată, te pune pe linia suferinţei. Tot ceea ce voi oamenii seduşi de minte denumiţi "adevăr ştiinţific" este doar o ruşine, o minciună gogonată a minţii, pentru a nu vă recunoaşte eterna voastră fiinţă. nenăscută şi deci implicit fără formă. Oare cum ar putea handicapatul de gând finit să cerceteze "ştiinţific" infinitul fără gândire? A crede în "Ştiinţă" înseamnă a trăi o viaţă jalnică grevată de separare şi suferinţă. Nu este nimic ştiinţific în "Ştiinţă" ci este doar gândul minciunii, adevărata ştiinţă presupune să începeţi prin a cerceta "eu"-ul care se pretinde o astfel de trăsnaie.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasaje

Sunt reescapatul de avorton, un fortunat
Şi fătul ce-a murit într-un copil
Ce s-a topit într-un adolescent febril
S-ajungă tânărul matur... neapărat!

De ceva timp adultu-a detronat pe june
Şi se împlântă-n ani tăindu-i în felii
Pe neştiute, se urâţind pentru frumoşi copii
Uzându-se fără răgaz pentr-o... înţelepciune.

Şi-ncet încet se moare robusteţea;
De plină vârstă se golind treptat
Şi orizont e terţina etate, handicapat
Pe zi ce trece, rând pe rând apare... bătrâneţea.

E viaţa-n sine o moarte nesfârşită
Pe zile; se născând c-un cont funest,
Se-autoîmpreunând ca-ntr-un incest
Şi-aşa din naştere ne tot debarasăm... de fiinţa învechită!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea în versuri a Alessiei

Dacă la unsprezece şi jumătate dimineaţa
vei deschide fereastra familiei Paoli,
în partea opusă, pe balconul acelei clădiri galbene fără tencuilă,
o să poţi vedea o fată tânără cu părul şaten,
şi gri care-ţi aduce aminte de o pânză de păianjen.
Alessia are douăzeci şi şapte de ani şi nu se iubeşte pe sine.
Lucrează la o patiserie în centru oraşului,
lucrează pe tura de după-amiază, şi câştigă foarte puţini bani,
prea puţini pentru a închide ferestrele balconului pentru totdeauna.
Când în ochii ei nu se reflectă micile pizze şi prăjiturile
– dacă-i priveşti pupilele îndeaproape –
poţi vedea tramvaiele de pe strada Padova,
fructe în lăzi, rochii, travestiţi
(pentru ea mult prea bătători la ochi, ca sânii
transexualilor care îi par ca nişte bombe)
sau poate picioarele femeilor frumoase,
netede, netede sub fustele mini.
La vârsta de şaptesprezece ani Alessia visa
să devină avocat,
dar tatăl ei a murit în urma unui atac de cord

[...] Citeşte tot

poezie de Menotti Lerro din Poeme alese, Genesi, Torino, (2013), traducere de Simona Sămulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem erect

s-ar putea crede că toţi copiii din flori
sunt făcuţi prin fotosinteză şi că
se poate chivernisi iubirea
punând-o deoparte pentru zilele negre
sau c-ar fi deajuns să spui stereotipic cuvinte
convenţional tandre
ca rugăciunile bălmăjite în grabă
s-ar putea crede că toţi nervii
complotează în sintonie cu virtuţile
să le prefacă în vicii
şi că a fi poet este un handicap
un suferind de vreo boală precum cele venerice
ori un creion înfipt drept şiră spinării
deget mereu prisosind
s-ar putea crede că poţi fi erect doar stând mai întâi
îndelung smerit într-un sine golit
dar
până la urmă
ne ţinem de cuvinte chiar şi tăcând
ca de bastoane supraelastice

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doamne, unde eşti...
nu am sunat niciodată la 112
medic, am încercat să rezolv urgenţele medicale în cabinet
şi am reuşit...
ieri seară am coborât cu liftul, eu, fata mea, nepoţica de 3 ani plus încă două persoane, un bărbat şi o femeie, o paranteză ei îşi lăsareră in cameră copilul cu dizabilităţi
liftul a căzut în gol şi am rămas blocaţi între etaje(liftul era modern)
nu mergea să suni la telefon, nu era semnal decât pentru 112
domnul a sunat la 112, a explicat stăm de 30 de minute în lift
nu mai aveam aer, ne sufocam
iar o persoană de acolo i-a cerut sa nu mai strige, doar dacă moare cineva vin ei
unde trăim, unde ne aflăm
altă paranteză, avuseseră inainte un incendiu la moll si erau probabil extenuaţi sau plictisiţi
nu, nu au venit, noroc cu vecinii, speriaţi de bătăile disperate in usa liftului au reusit sa găsească un mecanic ce ne-a scos de acolo
mulţumesc, 112

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

Te naşti în lume cu noroc, dar nu există doi pe-un loc,
nu judeca, nu pizmui, de ai puţin nu jindui!
Fii vrednic de atât cât ai că poţi şi altuia să dai!
Vrei să fii bine înţeles, dar ce tovarăşi ţi-ai ales?
Or fi toţi pe potriva ta? Pe-acelaşi loc nu pot doi sta.
De eşti ţâfnos, mereu calic, greşeşti şi nu rezolvi nimic,
mai pune unul, altul lasă, se poate-ntemeia o casă,
priveşte mândru înapoi: curg aparenţele şuvoi
de zâmbete prieteneşti, să le accepţi, să te fereşti?
Să-ţi aminteşti că viaţa ta ar fi putut să fie-a mea!
Adesea greu m-am exprimat, gândind ce spun, am judecat
că ştiu ce zic, să pot privi, fără tăgada de-a strivi.
În fine, ştiu c-acelaşi sunt cu vise, spaime, păr cărunt
şi mă privesc interior, cu ochi valoric mă-nfior,
că gesturi sunt cuvintele rămase-n cord ca sfintele,
n-am cunoscut audienţă, doar răutate sau clemenţă,
copil fiind, am remarcat cum râdeau de-un handicapat,
dar nu vedeau că mintea lor era handicapatul chior,
că râde ciob de oale sparte cum umbră-om nu se desparte,
durerea o simţim la fel, necazul – trecem peste el,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost educaţi amândoi – atât eu, cât şi tu – să nu cumva să greşim. Am fost recompensaţi când făceam ceva corect (după nişte reguli ale altora) şi am fost pedepsiţi când făceam ceva greşit (iar după standardele altora). Aşa că am învăţat să mă feresc de greşeală, iar greşeala a devenit mai importantă decât reuşita. Frica de a nu greşi a ajuns să îmi ghideze acţiunile. Dar nu mai făceam nimic din ceea ce era nou, nimic din ceea ce era diferit, pentru că riscam să greşesc. Când trebuie să iau o decizie, o amân ca nu cumva să greşesc şi să iau o decizie proastă. Acest tip de amânare al deciziilor apare din cauza fricii de greşeală. Am fost aşa de programaţi din copilărie să nu cumva să greşim, să ne gândim la greşelile noastre ca la nişte limite, ca la nişte handicapuri, încât acum am ajuns să ne oprim din drum de teama greşelii. Greşeala e cea mai bună cale sa înveţi şi să schimbi ceva în viaţa ta. Dacă nu îţi dai voie să faci greşeli, nu progresezi – rămâi exact acolo unde erai şi ieri.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetările au arătat că majoritatea britanicilor îi socotesc pe cei săraci ca fiind responsabili pentru propria sărăcie şi îi privesc cu neîncredere pe cei care trăiesc "gratis" din "ajutoare guvernamentale". Mulţi sunt de părere că persoanele care trăiesc din ajutor social ar avea posibilitatea să-şi găsească de lucru dacă ar fi hotărâţi să facă acest lucru. Aceste păreri nu sunt conforme cu realitatea sărăciei. Aproximativ un sfert dintre cei care trăiesc în sărăcie se află oricum în câmpul muncii, dar câştigă prea puţin pentru a depăşi pragul de sărăcie. Dintre cei rămaşi, majoritatea o reprezintă copiii sub 14 ani, cei trecuţi de 64 de ani, precum şi cei bolnavi sau handicapaţi. În ciuda părerilor populare despre înaltul nivel al fraudelor în domeniul asigurărilor sociale, mai puţin de 1% din cererile de ajutor social implică fraude - cu mult mai puţin decât în cazul obligaţiilor legale de a întocmi o declaraţie a veniturilor anuale care urmează a fi impozitate, unde se estimează că mai mult de 10% din impozit se pierde prin raportări false sau evaziune fiscală.

Anthony Giddens în Sociologie
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consolarea marinarului

Într-o noapte se-apropia un urgan,
Valurile nu erau valuri, erau munţi,
Iar Barney Buntline, dându-şi cu părerea,
I-a spus lui Billy Bowline, "Hei, Bill, m-asculţi!?
Se-abate-un vânt tare din nord-vest,
Ciuleşte urechea! Auzi cum îşi croieşte drum?
Domnul să-i apere! Cât ghinion pe capul
Nefericiţilor de pe uscat acum.

Pentru fraierii care locuiesc în oraş
Viaţa e un continuu handicap,
Tremură-n paturile lor de teamă
C-o să le cadă acoperişu-n cap.
Cât ne invidiază! Ajunşi la aman,
Ar vrea să fie-n locul nostru, marinari,
Pentru c-atunci când e furtună
Noi stăm deasupra apei, pe ocean.

Nu mai vorbesc de cei care pleacă
La muncă-n zori, slujbaşii,

[...] Citeşte tot

poezie de Charles Dibdin, 1768 – 1833, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi toţi suntem Sinele care nu se schimbă, dar găzduieşte în el delirul minţii evolutive, doar rătăcirea gândului crede că e un drum de făcut pentru a ajunge undeva. Sinele e de o veşnicie Aici şi Acum. Chiar şi ideea ego-ului de superioritate sau inferioritate este văzută în EL. Chiar şi întunericul şi lumina sau dorinţa ego-ului de a-i învăţa spiritualitatea pe alţii pe care el, ego-ul nu poate vedea că sunt totul din întreg, ci îi crede ca şi el biete gânduri handicapate este văzută în Sinele tău. Înainte de a pretinde că poţi învăţa pe alţii dezvaţă-te pe tine de rătăcirea în dualitatea lumină-întuneric. Ego-ului îi e frică de întuneric pentru că el crede că în lumină poate vedea formele, el nici măcar habar nu are că adevărata ta identitate este veşnic nenăscută. Jnaninul însă este dincolo de nevoia de lumină şi întuneric, veşnic nenăscut. Identitatea lui nu e o persoană care aidoma unui copil de 5 ani doarme şi caută lumina pentru că "Dumnezeul" lui gândul l-a învăţat frica de întuneric. De ce îi e frică ego-ului de întuneric? Pentru că atât forma lui cât şi alte forme iluzorii se dizolvă în el. Întunericul nopţii şi al morţii îl înfricoşează pentru că el, ego-ul pretinde "evoluţia" cu lumină, pe un drum care nu există, pentru că nu e nicăieri de ajuns.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Festina lente (pamflet)

"Festina lente" zic. Să ştii
Că graba te va-mbătrâni
Şi-atunci ai să regreţi amar...
Legitimează-te măcar!
Apoi, cu gândul să mă-mpac:
"Vreau şi un act de handicap!"
Aşa e legea, vreau să zic.
Nu îl aveţi, n-aveţi nimic.
- Oh, ete-al dracu, ce să zic,
Mai ştie şi latină un pic.
Dacă mă mai stresezi niţel,
Te puric eu la portofel!
Copile, îmi mai zise el,
Eu sunt director cu mult zel,
Curând, să nu te pierzi cu firea,
Îmi vei cunoaşte şi menirea.
..............................................
Şi insul se supuse dar,
Legitimându-se-n zadar.
Deşi nea Ion ştia persoana,

[...] Citeşte tot

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

#

termenele de valabilitate ale medicamentelor au expirat
un semn că acum eşti singură alături de ceilalţi oameni singuri

am înghiţit ultima pastila contraceptivă în timp ce lumea era
liniştită şi făcea copii pe bandă rulantă

nu sunt o mamă bună am lăsat copiii să zboare lipsiţi de apărare
ca pe nişte păsări roşii fiecare cu câte o rană micuţă pe piept

nici alte mame nu sunt bune şi-au lăsat copiii să moară şi-au lăsat copiii să
trăiască cu handicapuri severe

aşa a fost mama mea care m-a lăsat să trăiesc undeva în acest colţ uitat de lume

înghit praful nociv în fiecare zi şi încă supravieţuiesc
încă alerg ca şi cum aş fi o fetiţă pe pajişti întinse

fuga a devenit o necesitate în orice moment în care soarele purulent
mă sufocă cu strălucirea lui

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impostura nulităţii "umane"

Avem o rasă în curs rapid de dispariţie...
E omul, tocmai el -suprem în lanţul trofic-
În pierdere de sine, împins doar de-o ambiţie
Să-şi nege naturalul... "Selecţia, e utopic!"!?

E-n contrasens naturii prostia să triumfe,
Că-i din născare urmă, sau lenea de-a învăţa,
Ori şi mai grav e-un cult; că multă, poat' să umfle,
Cum spuma de la supă şi, să triumfe ea!?

Neadaptatul nu-i doar pui de om, copil,
Nu-i minus varianta, cel îndărătnic, bleg,
Nici cel pervers, ce joacă pe slabul, inabil...
Căci protejaţi se adună-n mulţimi... ce se aleg?!

S-a inventat şcolitul, mecena şi discipoli,
Dar s-a pierdut esenţa, tot multu' a câştigat
Pronând silinţa, cultul, în semne de ridicoli...
Că sunt puţini, atipici... însemnul de ratat!?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 august 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încurajările unui viitor bunic

Fetiţa mea aşteaptă un copil
Şi-aş vrea să-i spun de-acum, ca ea să ştie
Că-s bucuros de asta şi doresc
Să-l ţin în braţe când e mic, fragil,
De va dori să mi-l aducă mie
Pe nepoţel să-l cresc.

Sugar fiind, va sta-n pătuţ frumos,
Legat, normal, căci eu n-aş vrea să cadă,
Să capete cumva vreun handicap,
Că şi eu am căzut, dar, norocos,
Am doar un semn ce-i singura dovadă
Că sunt căzut în cap.

Ea o să-şi vadă de serviciul ei,
O ştiu cum e: şi ea, ca orice mamă,
Iar laptele, mai ştiu cum l-am tot dat
Cu biberonul la copiii mei:
Nu s-a-ntâmplat nicând să fie-o dramă
De-a fost puţin stricat.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Lângă zidurile negre copaci handicapaţi se holbează,
Din mască de arginţi spiritul răului priveşte;
Lumină cu magnetica ostatică izgoneşte pietrificata noapte.
O, scufundatul dangăt al clopotelor de seară.

Curvă, ce-n averse de gheaţă un copil mort naşte.
Turbat biciuie mânia Domnului fruntea obsedatului,
Epidemie violetă, foame, zdrobeşte verdele ochi.
O, râsul oribil al aurului.

Dar linişte sângerează-n întunecate mute grote umane,
Adaugă din metale dure capul ispăşit.

Comentarii

Poezia urbană este considerată una dintre domeniile caracteristice expresionismului. Cu toate acestea, fenomenul este mai vechi, naturalismul a preluat deja motivul oraşului, pentru a menţiona doar puţinul cunoscut Julius Hart cu textul său "Berlin" din 1889. Dar, de asemenea, în contracurentul naturalismului, subiectul se găseşte şi la Hugo von Hofmannstahl în "Vezi oraşul" din 1890.
Principalele motive ale oraşului în expresionism sunt fabricile, zgomotul, lumina electrică, prostituţia, sărăcia, bolile. Acestea le putem uşor găsi în textul lui Trakl. La prima vedere, însă, irită imaginea ""dangătul clopotelor de seară". O imagine care pare să aparţină unei alte zone. Dar se poate găsi şi în "Dumnezeul oraşului" al lui Georg Heym (1910), în versul "Clopotul bisericii în număr extraordinar / Se clatină pe marea turnurilor negre".
La Trakl, sunetul clopotelor este "scufundat" - ca şi cum ar fi aparţinut unei alte zone, unde noaptea a rămas şi astfel şi perioadele de tranziţie, cum ar fi seara "clopotelor de seară". Căci noaptea este "reprimată" în poemul lui Trakl, "Lumină cu magnetica ostatică". Ne putem gândi în mod concret aici la lumina electrică. În 1902, primele şase lămpi cu arc voltaic au fost instalate la Viena. Textul l-a început, probabil, în noiembrie 1913, la Viena, sau ulterior la Innsbruck.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!