creier şi moarte

Creierul e creier de când se naşte până moare...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2015)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naiva închipuită

Într-o vreme şi eu aveam un creier frumos,
Îţi spuneam: uite, ce frumos îmi curge sângele.
Uite, ce curată e moartea mea lentă.
Într-o vreme şi eu miroseam a zăpadă.
Rochiile mele grele aveau un înţeles,
mâna mea stângă iubea mâna ta dreaptă.
Într-o vreme îmi puneam cercei
şi te aşteptam pregătită ca o mireasă.
Creierul meu frumos
supravieţuia nebuniei tale de seară.
Până şi familia toată pleca la vânătoare de capre
pentru ca tu să priveşti îngerul de aproape.
Într-o vreme noi doi aveam limbile moarte
dar vorbeam cu furnicile,
înălţam zmeul
şi vindecam rănile Castaliei toate.
Dam buzna cu floricele, căpşuni din tării
în limbile vii.
Într-o vreme nici tu nu erai atât de departe
şi carnea mea dulce

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori nu mă ispitesc presimţiri de extaz, de atâtea ori mă simt obiect. Pare că a îngheţat lumina pe creier... şi timpul s-a năruit într-o inimă moartă.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există limbi moarte, ci numai creiere în letargie.

citat din romanul Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creierul uman este ca un computer, care încetează să funcţioneze, atunci când componentele sale se strică. Iar pentru computere defecte nu există nici rai şi nici viaţă după moarte.

citat clasic din Stephen Hawking
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divinul "eu" este acel "eu" care are conştiinţă de sine. Mâna, piciorul, nasul, stomacul, creierul, nu au conştiinţă de sine. Nu are conştiinţă de sine nici uniunea tuturor, care e asemenea unui trup mort. Are conştiinţă de sine ceva indefinit, liber, atotputernic în domeniul său spiritual.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aburi infernali se ridică şi umplu creierul, până când înnebunesc şi inima mi se schimbă cu desăvârşire. Vezi această sabie? Prinţul întunericului mi-a vândut-o. Pentru mine el este cel care măsoară timpul şi dă semnalul, cu tot mai multă îndrazneală interpretez dansul morţii.

Karl Marx în Despre chestiunea evreiască
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sus de sus

Hai, să nu-l distrugem pe păianjen
şi morţii să nu îl dăm la iepure,
sacrifica-vom foamei
ţinerea de minte.
Cu aripi creierul, el, în curând
sprâncenele şi ochii şi gura
lăsate or să ni se lase pe pământ.
Mănâncă ce e jos, mi-a zis,
şi a zburat
şi s-a fost dus
în vis,
în mult înfometatul de nimica vis.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipsa auto-controlului, singurătatea şi depresia sunt principalii factori de stres ai societăţii moderne. Ei cauzează moartea celulelor nervoase şi pe termen lung facilitează dezvoltarea demenţei. Înlocuirea contactelor reale cu oamenii cu reţelele online poate fi corelată cu o reducere pe termen lung a creierului social al copiilor noştri. Pe termen lung există riscul că Facebook & co. vor conduce la micşorarea întregului nostru creier social. Văzut în această lumină, este extrem de tulburător că aproximativ 1 miliard de oameni sunt astăzi utilizatori de Facebook.

Manfred Spitzer în Demenţa digitală. Cum devenim nebuni noi înşine şi copiii noştri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vom cunoaşte niciodată moartea. O putem doar vedea la ceilalţi. În clipa când murim, creierul nostru este prea ostenit ca să mai poată cunoaşte ceva.

aforism de Codrin Ştefan Ţapu
Adăugat de Johnwr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de când eram piatră

Ca un răget luminos, în creierul meu
a explodat o celulă;
de străinătatea prea nouă
în care se afla
rătăcind de la începuturi.

Minţile mi s-au umplut de un miros
de stea moartă,
de animale gândite în vis,
de funingine bolborosind
roşcata înţepenire a pietrei.

Eram atât de rari –
(mi s-a părut că aud) –
atât de foarte rari încât
cu toţii la un loc
n-am fi putut să umplem unul.
Unul, era departe în viitor
pregătit de împietrirea noastră numai.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecce homo!

A fost un trup şi-a fost o întâmplare
din care m-am născut cândva
în anul revoluţiei flecare
când îngerul pe garduri trâmbiţa
şi cerul se făcuse parcă rană
prin care muştele suiau de zor
vărsându-şi murdăria suverană
prin orificiul larg de tricolor.
Sparge-mi-ai, Doamne, creierul netrebnic
şi dintr-însul moarte să mi-o scoţi
ştii cum e, doar Te-ai jertfit pe vremuri
pentru vameşi, curve şi netoţi!

poezie de Cristian Bădiliţă din Poeme pentru păsări şi extratereştri (2007)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mai poţi trăi decât deasupra sau sub spirit, în extaz sau imbecilitate! Şi cum primăvara extazului moare în trăsnetul unei clipe — apusul obscur al imbecilităţii nu se mai termină niciodată. Fioruri prelungi de nebun beat, ţăndări şi gunoaie risipite în sânge oprindu-i mersul, lighioane scârboase spurcând gândurile şi draci cărând idei printr-un creier pustiit... Ce vrăjmaş a biruit spiritul? Şi ce substanţă de-ntuneric hrăneşte atâta noapte?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Churchill a suferit în asfinţit de viaţă mai multe atacuri cerebrale. Şi moartea ştia că punctul său forte era creierul.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul

Eu sunt cel care sunt, bătrânul Părinte Ochi-de-peşte care a
zămislit oceanul, viermele din propria-mi ureche, şar-
pele încolăcindu-se în jurul copacului,
stau în mintea stejarului şi mă ascund înăuntrul tranda-
firului, nu cunosc nicio veghe în afară de cea la
propria-mi moarte,
veniţi la mine, trupuri, veniţi la mine, profeţii, veniţi, pre-
ziceri cu toate, veniţi, spirite şi viziuni,
le voi primi pe toate, voi muri de cancer, închis în sicriu pe
vecie, închid ochii, dispar,
prăbuşit în zăpada iernii, mă rostogolesc într-o roată uriaşă
prin ploaie, scuturat de friguri mă uit la cei care şi-o trag,
scrâşnet de roţi, gemetele de bas ale furiilor, amintirile
şterse din creier, oamenii imitând câinii,
mă desfăt într-un pântece de femeie, tânăr cu pieptul şi
coapsele pregătite pentru sex, scula arcuită înăuntru
răspândindu-şi sămânţa pe buzele lui Yin, bestiile dansează
în Siam, cântă arii de operă în Moscova,
băieţii mei zăbovesc în amurg pe verande, îmi fac intrarea
în New York, îmi cânt muzica de jazz la un Clavecin

[...] Citeşte tot

poezie de Allen Ginsberg din Howl şi alte poeme, Antologie (1947)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prag

O, dar e mişelnic lucru singur zilele să-ţi curmi!
Ce cumplit îmi vânturi mintea, şi cu ce-ndârjire-mi scurmi
Noaptea gândurilor mele, Moarte, când îţi stau în faţă!
Simt că-nnebunesc... Mă turburi. Fugi cu neagra ta povaţă.
Înţeleg, împărăţia ta, cu veşnica-i odihnă,
Este singura-mi scăpare. O să fiu acolo-n tihnă:
Nici urât, nici dor; nici cobea neprielnicelor gânduri
N-or mai răscoli cenuşa rece, ţintuită-n scânduri.
În sicriu dormi somn de piatră. — Nici un zgomot, nici o grijă;
Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost schijă,
Cap de geniu, ori de vită — tot o hârcă scofâlcită,
Goală, batjocoritoare gură, pururea rânjită.
Ş-o să dorm, în întuneric şi în linişte eternă.
N-o să-mi pese căpătăiul de-mi va fi pietroi, ori pernă.
De-mi va putrezi sicriul şi găteala de pe mine,
Pentru galbenele-mi oase nu va fi nici rău, nici bine.
Neastâmpăraţii şoareci dacă-n capul meu şi-or face
Cuib, nesupăraţi de nimeni, vor petrece-acolo-n pace.
Poate-o lacrimă, pe piatra ce-mi va coperi mormântul,
Va cădea din ochii mamei, poate scutura-va vântul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarele nelinişti

Cresc neliniştile-n noi ca veninul în guşe de şerpi.
Spre ireale zări ale gândului negru
ne îndeamnă haotice ascunzişuri
ale sufletului nostru bântuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da liniştea,
liniştea în care să nu mai simţim că suntem aievea,
după care tânjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde în colţuri apar şi cresc tristeţile,
tristeţile cenuşii, tristeţile mai sumbre dacât moartea?
Cine ne va lecui de neliniştile ce ne rod,
Cum viermii sfartecând un creier într-un sicriu de lemn putred,
atunci când planăm în zbor frânt dincolo de zarea conştiinţei
şi gândurile noastre nu mai au speranţe,
şi sufletele noastre nu mai au vise?
Când suntem pustii ca nesfârşitele, vastele deşerturi
ce nu au nici nisip, nici gheţuri eterne să le acopere?
Când dincolo de noi şi de sufletele noastre nu mai e nimic,
Când vântul negru-al nefiinţei ne bântuie amar,
neînchipuit de amar şi fără sens?...

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spălatul creierului şi apoi îndoctrinarea, la fel ca şi prostia, sunt cele mai ale dracului boli. Pe mulţi nu-i poate vindeca nici moartea!

Viorel Muha (martie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Eminescu

Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti
ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaşti
şi nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de faţă.
Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
şi miezoasă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Amprente încrustate
în pelicula memoriei
amintiri mai vechi
sau mai noi
dureroase până la sinucidere
sau plăcute până la extaz
urme fantomatice
distorsionate de timp
chipuri
întâmplări
emoţii
toate adunate
sau şterse de creier
dintr-un capriciu numit supravieţuire
rămân doar imaginile
care contează.
Oare amintirile mor
odată cu noi?
Sau supravieţuiesc
fiinţei noastre

[...] Citeşte tot

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!