cuvinte şi notorietate

Avea dreptate şi notorietate Einstein când vorbea cu seninătate despre relativitate pe acest pământ; să luăm ca exemplu următorul cuvânt: "pup"(scris şi "poop") care în limba română înseamnă "a săruta", iar în limba engleză... aşadar, vă este acum totul foarte clar!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glorie şi deşertăciune

Voi pentru cine scrieţi? Pentru popor? Nu cred.
Vă-ntreb descumpănit, pe la vreo sindrofie,
Când mă-ntâlnesc cu viermi, ce rod din mărul putred,
Al noii poezii, lipsită de grafie.

Cu vorbă redundantă şi fără armonii,
Delirul la vedere, truisme derizorii,
Cu strâmbe suprapuneri de false simetrii,
De gângavi ridicaţi la rangul de notorii.

Nu spuneţi nimic lumii, bolborosiţi prostii
Şi-amestecaţi cuvinte ca nişte scamatori,
Ducând în derizoriu înscrisul pe hârtii,
Prozaici şi ridicoli, voi bieţii amatori.

Visaţi supremaţii, în clasamente şchioape,
Clamând inconştienţi, cu tâmpă detaşare,
Că geniul e în voi şi vine să se-adape,
Din nerozii obscure ce-ascundeţi în sertare.

[...] Citeşte tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu şi inutil

Poeţii mari se nasc de tineri,
Şi mor în zi de sărbătoare,
Eu m-am născut cu mari reţineri,
Ofrandă clipei schimbătoare.

Dar am văzut lumina zilei,
În marţea zeului cu arme,
Cu zodiac sub semnul milei,
Nebun, trufaş, pe-auguste palme.

Şi m-am trezit în paradigmă,
Printre-arhaisme şi foneme,
Cu-a precursorilor enigmă,
Din forma fixă cu dileme.

Mult prea târziu şi fără noimă,
Când nimeni nu mai ia aminte,
Un inflaţionist prin doină,
Iubind mareea de cuvinte.

[...] Citeşte tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul replicilor mute

Ce straniu să vezi oamenii pe stradă
Şi să nu poţi să zici câte ceva,
Ei surzi şi orbi în marea canonadă,
Eu singurul ce poate motiva.

În lumea mea nu recunosc pe nimeni,
Craiova s-a mutat spre Romaneşti
Şi-n biblioteci cu cărţile asemeni,
Au dispărut limbajele livreşti.

E plin de balaoacheşe pe stradă,
Ca-n Minulescu, fete cu ochi mari,
Eu sunt ce par a fi, doar o arcadă,
Din ghips baroc cu frunze de stejari.

Din când în când mai întâlnesc orgolii,
Zăresc uimit doar vidul absolut,
Sunt măşti umane, umbrele notorii,
Sufleori pentru actorii ce-au tăcut.

[...] Citeşte tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straniu

Am frică, pentru notorietate
-Că-i sigur numai o capcană
Ce prinde totul, lasă rană-
Pedeapsă de posteritate!

Motiv, n-ar fi, de-ngrijorare,
De-ar fi, valoarea, absolută;
De n-ar nega, frumosu', o slută...
Bolnavă de infatuare!

Am strania, certă, părere,
Că lumea este-n "pic" de ură;
Din merit, face-o "aventură",
Din bine, bun, face durere!

Suntem o rasă-n interdicţie
De-a promova valori umane...
E-o luptă acerbă pe ecrane,
Pe străzi, în ziare... Contradicţie!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea cavalerului

Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
în ţări păgâne – cum le ziceţi voi –
şi multe trupuri am făcut să cadă
în anii tineri, daţi pe un război.

V-am ascultat dorinţele "creştine"
şi vorbele cu care ne-aţi minţit,
dar ştiu acum şi nu mă pot abţine
să nu vă spun, de răni acoperit,

că voi aţi fost şacalii, profitorii,
voi, ce aveţi un singur ideal:
puterea! – iar cuvintele notorii
sunt doar un fals discurs teologal.

Ce spuneţi, voi nu credeţi, dar prostimea
v-ascultă, boi "cucernici" fără duh!
căci le greu să vadă-n în voi micimea
când le-arătaţi nimicul din văzduh.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De... scriere

Sunt parcă incapabil
să mă-nvăţ minte
dintre atâtea experienţe;
ce oamenii, tot noi,
c-un implacabil
ce nu se dezminte,
ne facem zilele după pasenţe...
doar cum ne pică, aleatoriu,
de-a lua fără de-a da-napoi,
de-a face viaţa altuia un purgatoriu.

Şi mă încred cu obstinenţă
în fiecare, cu onestitate
crezând că totu-i lin,
decurge de la sine
aşa cum trebuie când faci doar bine
şi-aştepţi returul; o prezenţă
de minimă moralitate
ce-ar putea preschimba destin...
Câtă, câtă credulitate,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petiţie în recurs

E lumea plictisită de-atâta poezie
Ce curge râuri, fluvii, molcom sau în torent
Bătând la porţi de glorii în scris de erezie
La dogme seculare... Încălcate evident.

Cum mai uşor e totul, când reguli nu mai sunt;
Poet e prozator, eseist, dramaturg,
E nuvelist, reporter... Ei singuri se încânt,
Filozofând infant sau geniu demiurg.

Fac parte, poate sigur, din invazionişti,
Orbiţi de-orgoliu propriu şi surzi la raţiune;
Cum dive, dezbrăcate pe sticle, sunt artişti
Şi şarlatanii, hoţii, conduc o naţiune.

Îmi cred încă bun simţ de-a respecta canoane
De rimă, ritm, de iamb, troheu... în exprimare;
Nu-ncerc să-mi vând din stol, spunând că-s avioane,
Nici să-ncâlcesc cuvinte, în metafore bizare.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satira I

Azi ţara noastră este o ţară-n agonie,
Vedem ce se-ntâmplă chiar şi-n Academie.
E prigonit un geniu, proscris e creatorul
Şi-i ridicat în slavă şi-n funcţii impostorul.

Politica-i o târfă ce trupul ei îşi vinde,
Oricui plăteşte preţul când mijlocu-i cuprinde.
Ne predică morala mojicii, bădăranii,
Şi ne fac legi corupţii, escrocii, şarlatanii.

În Parlament ajuns-a un ghem de rubedenii,
Uniţi prin interese, necinste, mârşăvenii;
E plin azi Parlamentul – ajunşi precum se ştie,
De oameni ce n-avut-au vreodat-o meserie.

Îşi apără corupţii de braţul judecăţii,
Spunând cuvinte goale în numele dreptăţii.
De-un timp clocesc o lege, să dea o amnistie,
Să-şi scoată toţi corupţii ajunşi în puşcărie.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de George Budoi din Pamflete şi satire (10 octombrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată, de ce ai plecat?

Tată, de ce-ai plecat?
Lumea zicea că eşti un beţiv notoriu,
Că ai patima suptului, că eşti un împătimit al alcoolului.
Şi mai zicea lumea că ne-ai distrus fericirea.
Fericirea?... Poate altceva.

Noi te iubeam aşa cum erai.
Mai ştii copacul pe care l-ai plantat?
Era mic când l-ai plantat
Şi am jurat
Că într-o zi va fi tăiat.
Nu m-am ţinut de cuvânt, tată;
Îmi pare rău că nu m-am ţinut -
Acum va trebui să-l văd toată viaţa.

De când ai plecat, se zgribuleşte la mine
Şi îmi face, complice, semn din câte-o creangă.
"Ce vrei? - îi spun- m-am săturat de tine,
Mori şi tu, că vreau să am viaţa mea!"
Am vrut să-l tai ieri,

[...] Citeşte tot

poezie de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mocăniţa, în drum spre neant

Nu pot să ţes un vers fericit, nemărginit,
în drum spre neant cu mocăniţa,
înconjurat de frunze uscate, vagoane goale şi cărbuni încinşi
fiindcă spun tot ce simt, sunt rece, totu-mi pare devreme
poate că toamna asta nebună care se crede iarnă
şi ştie că mi-e nesuferită
apoi să-mi ceară muze ieftine să zbor cu ele spre libertate?
m-am detaşat cu drag de-această lume, despre care unii vorbesc de parc-ar şti,
sunt în veşmânt alb, dar singur, cu împărăţia goală
goală şi al naibii de mediocră
eu sunt un egoist notoriu
tristeţea e a mea, voi o aveţi pe a voastră şi a urmaşilor voştri
vor avea ei grijă de asta
voi dansa cu monotonia greţoasă, neînţeles nicicum,
evadez din cuşca misticismului, ce lanţuri slabe!
nu vreau să-mi împart nemulţumirile nici cu el, ar fi lipsă de respect,
opresc să alimentez prin staţia de vise;
pe aici am călătorit mai mereu,
m-am proiectat prin alte unde, să aflu adevărul
cine sunt eu?

[...] Citeşte tot

poezie de Roberto Kuzmanovic din Autor (2017)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mocăniţa, în drum spre neant

Nu pot să ţes un vers fericit, nemărginit,
în drum spre neant cu mocăniţa,
înconjurat de frunze uscate,
vagoane goale şi cărbuni încinşi
fiindcă spun tot ce simt, sunt rece,
totu-mi pare devreme
poate că toamna asta nebună care se crede iarnă
şi ştie că nu-mi place e de vină
apoi să-mi ceară muze ieftine să zbor cu ele spre libertate?
m-am detaşat cu drag de-această lume,
despre care unii vorbesc de parc-ar şti,
sunt în veşmânt alb, dar singur, cu împărăţia goală
goală şi al naibii de mediocră
eu sunt un egoist notoriu
tristeţea e a mea,
voi o aveţi pe a voastră şi a urmaşilor voştri.
Vor avea ei grijă de asta, să nu vă fie cu mirare
voi dansa cu monotonia greţoasă, neînţeles nicicum,
evadez din cuşca misticismului, ce lanţuri slabe!
Nu vreau să-mi împart nemulţumirile nici cu el,

[...] Citeşte tot

poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"A fi, a nu fi ?"

I
Sub plopul cărui frunză
Cu drag imi şuşoteşte
Când toată lumea-mi pare
Un insipid furnal,
În pieptu-mi cu cadenţa
Sublimul încolţeşte
Cât spatele doseşte
Al lumii infernal.

Telurice situri
Ce inimi virile
Pe scutul lăuntric
De veacuri l-au pus,
În faţa-mi se 'nalţă
Trecând peste zile,
Ca gânduri febrile
De-acum care nu-s.

Doar fapta mai rămâne

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luat

Mi s-au luat din zile,
din avere,
din mile...
Mi s-a luat putere.

Mi s-au luat părinţii,
iubire...
Mi s-a luat produsul minţii,
fericire.

Mi s-a luat din ţară,
din noroc.
Mi s-a luat dreptul de-afară...
drept la joc.

Mi s-a luat dorinţă,
mândrie,
credinţă...
Mi s-a luat o feerie.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!