Citate despre deșert și visare
citate despre deșert și visare (inclusiv în versuri).
- deșert
- Deșertul nu e întinderea aceea de nisip cât vezi cu ochii, deșertul e ceea ce simți în suflet atunci când încetezi să visezi.
definiție de Dino Azzalin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Gândind la tine
Gândind la tine fruntea-acum mă doare.
Nu știu ce rost mai are-a mea viață
Când n-am avut o clipă de dulceață:
Amar etern și visuri peritoare!
De ce în noapte glasul tău îngheață!
Vedea-vor ochii-mi încă-o dată oare
Frumosul trup femeie zâmbitoare! -
Ce mi-a fost dat să-l strâng o clipă-n brațe?
Tu, blond noroc al unui vis deșert,
Tu, visul blond unui noroc ce nu e,
De-i mai veni, să știi că nu te iert.
Căci dorul meu mustrări o să-ți tot spuie
Și sărutându-te am să te cert
Cu dezmierdări cum n-am spus nimănuie.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Încremenire
Prea multă lâncezeală!
Parc-au încremenit secundele în inima lumii
Au rămas vraiște toate ferestrele,
încât, tiptil-ltiptil, poți umbla desculț prin visurile fiecăruia.
Atât de multă apatie
atât de mult spațiu rămas gol,
de crezi că totu-i un deșert
în care nu mai ai repere,
în care și ecoul doarme dus.
Și-a rătăcit și luna felinarul
și-orbecăie după el
prin nisipuri mișcătoare.
În noaptea adâncă
au uitat cocoșii să cânte de trei ori.
Pe spatele curbat al lumii
își rupe timpul hainele de disperare...
Visez o ploaie rece, pură,
care scutrcircuitează greaua lîncezeală
și-aprinde fitilul altădată viu al zilei.
poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limerick
"Dumnezeu nu joacă zaruri"
nu iau în deșert cărările Domnului,
Eu doar visez cu trupul inert-infinit
prin grădinile
somnului(...),
Iar undele versului meu
donquijotești-charismatice
Sunt ▫ în absurd: fantomatice
linii de câmp,
bucle sau corzi,
noduri-verigi
sau ecuații
dogmatice
Eviscerări
holografice,
scrise-ntr-o
latice-matrice.
poezie de Dumitru Găleșanu din Addendum, după Albert Einstein (aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Găleșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Iar la drum
În drumul spre eden
Vuiam ca apa
Unui diluviu
Însuflețită de taifun
Doamne de unde atâta apă
Pe sufletul meu sterp
Apă de ploaie
Apă sărată
Apă din izvoarele adâncului
Apă ce suie în mii de trombe
Spre orizonturi
Am început să visez
O clipă de secetă
Undeva în deșertul cu dune
Aproape de oaza fericirii
În final am cerut spășit
Ajutor la îngeri
Să mă scoată din potop
Pe un tărâm cu apă vie.
poezie de David Boia (14 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru noi
Pentru noi,
voi opri timpul în loc
și ploaia voi aduce, în deșert
dăruindu-i păduri tropicale!
Pentru noi,
nimic nu-i prea mult,
pentru visele tale!
Pentru noi,
izvoare limpezi voi scoate
din adâncuri,
să-ți înviorezi fața, în răsărit!
Pentru noi,
sălaș de alge, în suflet,
iubirii i-am clădit!
Pentru noi,
fructe exotice voi culege
în panere,
cu grijă așezându-le.
[...] Citește tot
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mi-ai lăsat visul drept iubire
trec prin mari trecători, trist, cu oase albe
de memorie-n pagini de nisip fierbinte, nescrise
și vai, inima pustiului meu cât de tare mă chinuie
căci adânc simt timpul cum trece prin mine
lacrimi picurate-n deșertul visurilor mele sunt urme
de amintiri trecute-n nopți de iubiri secătuite
acum furtuni se ridică ca semn spre cerul fierbinte
căci au trecut și poate, cu tine, niciodată n-or să mai fie
dar prin cețuri de praf și de pulberi și-n soare
văd imagini dublate-n unduiri de pure-albastre ape
și-n alb de zări înveșmântată cu triste-ntise brațe
te văd cum vii, tu, alb-albastră-n veșmânt de iubire
nisipul fierbinte din ochi, încet, începe a mi se prelinge
și lacrimile de nisip fierbinți lasă loc la vis, la fericire
încep să uit durerea pustiului de nisip arzător din mine
căci tu nu mai uitat și-mi lași, cel puțin visul, drept iubire
poezie de Viorel Muha (februarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biletul de noroc
Iubita mea, care mă-nșeală
De două ori pe săptămână.
Mergea alăturea de mine.
Ținându-mă de mână.
Și mă gândeam c-amăgitoarea,
Râzând de visul meu deșert,
Mai dulce o să mă sărute
Rugându-mă s-o iert!
La colțul unei strade-nguste,
De-abia puteai găsi un loc,
Un vrăjitor vindea mulțimei
Bilete de noroc.
Am tras și eu la întâmplare
Biletul meu și l-am plătit;
În el sta scris aceste vorbe:
"Nu poți fi fericit!"
[...] Citește tot
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pot
Să pot atinge cerul
Cu gândurile mele,
Să pot culege vise
Într-un buchet de stele,
Să pot privi lumina
Când ochii-mi sunt închiși,
Să pot culege flori
Când pomii-s încă ninși,
Să pot cuprinde lumea
Cu brațele închise,
Să pot ploua deșertul
Și să răsară vise,
Să pot muri o clipă
Și-apoi să reînvii,
Să mă transform în noapte
Când peste tot e zi,
Să fac să ardă focul
Când flacăra e stinsă,
Să pot găsi speranță
În tot ce nu există
[...] Citește tot
poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pisicile
Savanți severi, plecați pe luneta planetară,
Ca și amanți frenetici, când vârsta li-e-n declin,
Iubesc voinica, blânda pisică din cămin,
Ca ei de rebegită, ca ei de sedentară.
Prietene științei și voluptății vii,
Ele iubesc tăcerea și-au spaimă de tenebre;
Le-ar folosi și Iadul la cursele-i funebre,
De și-ar pleca trufia felină spre-a servi.
Visând, ele s-așază în nobilă ținută,
Ca sfincșii ce-n deșerturi contemplă zarea mută,
Sau dorm în pacea nopții și-a visului etern;
Le luce magic coapsa de scînteieri mobile,
Și pulberi, ca nisipuri de aur ce se cern,
Le scapără prin stranii și mistice pupile.
sonet de Charles Baudelaire, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Dacă m-aș îmbolnăvi de sinceritate
Cu un creion roșu, aprins, am subliniat totul
memoria să-și facă sublim datoria.
Lîngă inimă un fir perfid de idee,
singur străbate acest deșert nemilos.
Dacă m-aș îmbolnăvi de sinceritate
mi-aș umple stiloul cu lacrimi
și l-aș lăsa să facă acea dîră memorabilă
pe caietul ce îl voi arunca mîine la coș.
Comunic dintotdeauna cu voi doar prin vise.
Pot fi drept precum o lumînare
ce se deșiră încet o dată cu fumul
dar viciile mă caută mereu. Învățîndu-mă
cum să mă despart de cuvinte.
poezie de Nicolae Sava din Insolența nopților
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!



Tu
nu plânge noaptea
prin lacrimi de stele
lasă capătul lumii
și vino spre mine
ia o coardă de suflet
și fă-o sunet minune
cheamă prin vise
începutul luminii
lasă-mi, te rog, vie făclie
inima-mi care se zbate
în imagini și-n clipe
nu lăsa ghețuri veșnice
să crească grele-n mine
nu vreau negre uragane
în suflet ucigașe
nu mă alunga-n deșert
să pier în pustie
te rog mult, lasă să vie
destinul să-mi fie
un gând, o filă, o carte
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (martie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiul destrămat
Cuvinte
lunecă încet
pe nisipul deșertului
n-au fost niciodată
ale mele
te-am căutat
în străluciri de stele
mă dezbracă pustiul destrămat
ușor... ușor... roșul visului cheamă.
poezie de Corina Gherman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Celei întoarse cu ziua de ieri
E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
ascuns între florile puse în glastră.
Se lasă-nserarea și gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceața din visuri păgâne,
mai multe acum decât au fost ieri.
Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deșert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetu-ntins peste dorul inert.
Și parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul senin
al celei întoarse cu ziua de ieri.
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!


Deșert
Au luat foc pădurile, miriștea,
melcii au luat-o la fugă care-ncotro...
Pompierii trag de ploaie
așa cum amanții
trag de sânii femeilor înfierbântate,
nimic din ce-am visat -
doar geamul deschis către moarte.
Ieși, îți spun, din inima mea,
șarpe cavernos,
trag de cravata cu picățele, se-năbușă,
acesta este spasmul nerușinării
celor ce trec
prin sângele hoațelor de bărbați,
mă opresc să respir
și toate lucrurile devin inutile,
la ceasul acesta mă-ntreb
[...] Citește tot
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Africa
Deșertul gustă galben în gura mea
ierburi amare într-o vale strâmtă
ape subterane așteaptă sub roci
ploaia ce va cădea peste 5 ani
la sud de cataracte
Iar noaptea: ocean albastru-negru
umplut cu sunete de nispuri mișcătoare
Cicade plutind prin aer
ca o respirație grea, un cânt cu gust de cenușe
vibrează printre dinții albi
un semn lăsat de vânt.
Undeva licărește Steaua Sudului
stau pe spate și
ascult fascinat
bufnița deșertului
în singurătatea ei
vârtej de vise uscate.
[...] Citește tot
poezie de Adrian Grauenfels din Etnii, Naivul si Profanul (2018)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

E seară, iubito!
E seară, iubito, e seară
Și eu te adulmec în gând;
E seară și nu-i prima oară
Când somnu-mi începe plângând.
Iubito, acum este noapte,
Curg valuri de vise, șuvoi;
Pe fața ta albă, de lapte
Nimic nu citesc despre noi.
Deja este iar dimineață -
Stingher este soarele-n nori;
Eu când îți mai gust din dulceață,
Căci mâinele-apune în zori?
Iubito, e ziua-n amiază
Și timpul aleargă nebun;
Mai naște deșertul vreo oază,
Un vers de iubire să-ți spun?
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (22 aprilie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Egipetul
Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de maur,
Peste el cerul d-Egipet, desfăcut în foc și aur,
Pe-a lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adânc;
Flori giuvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,
Alte roșii ca jaratec, alte-albastri, ochi ce plin;.
Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese,
Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese,
Ciripind cu ciocu-n soare, giugiulindu-se cu-amor;
Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-izvonre,
Nilul mușc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară
Cătră marea liniștită, ce îneacă a lui dor
De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice;
Memphis, colo,-n depărtare, cu zidirile-i antice,
Mur pe mur, stâncă pe stâncă - o cetate de giganți
Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție,
Au zidit munte pe munte în antica lor trufie,
I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!


M-ai întrebat ce fac
Îmi curățeam simțirile de umbre.
Afară plouă și ploaia nu mă doare.
Mi-e ploaie toată ziua-n noapte.
Și eu doar frigul gheții...
Un gând înfrigurat în timp!
Doar picături de ploaie
Îmi pictează-n suflet un carnaval
Cu vânt, cu ploaie... soare...
Eu un miros amestecat
Într-o cascadă a trăirilor mele!
Și nici tăcerea ta nu mă surprinde
În care eu aud doar gândurile
Ce strigă după mine...
Trezindu-mi chiar și visele
Ce îmi deschid o ușă către vară.
Cu tine-n gând pășesc desculț
Chiar și pe cioburile colii de hârtie.
Tu ești o pasăre ce-alungă
Singurătatea copacului din mine.
Ești urma ce penelul meu o lasă
[...] Citește tot
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Amarele neliniști
Cresc neliniștile-n noi ca veninul în gușe de șerpi.
Spre ireale zări ale gândului negru
ne îndeamnă haotice ascunzișuri
ale sufletului nostru bântuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da liniștea,
liniștea în care să nu mai simțim că suntem aievea,
după care tânjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde în colțuri apar și cresc tristețile,
tristețile cenușii, tristețile mai sumbre dacât moartea?
Cine ne va lecui de neliniștile ce ne rod,
Cum viermii sfartecând un creier într-un sicriu de lemn putred,
atunci când planăm în zbor frânt dincolo de zarea conștiinței
și gândurile noastre nu mai au speranțe,
și sufletele noastre nu mai au vise?
Când suntem pustii ca nesfârșitele, vastele deșerturi
ce nu au nici nisip, nici ghețuri eterne să le acopere?
Când dincolo de noi și de sufletele noastre nu mai e nimic,
Când vântul negru-al neființei ne bântuie amar,
neînchipuit de amar și fără sens?...
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!


<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre deșert și visare, adresa este:
