desfrânare şi religie

Desfrânarea este un păcat de moarte, care duce sufletul în întunericul iadului.

Dmitri Avdeev în Femeia şi problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comunicarea cu orice om este rugăciune. Ţine minte că în faţa ta nu se află un ucigaş, un desfrânat, un jandarm, un poliţist, un rege, un spion, ci manifestarea lui Dumnezeu. Ţine minte în faţa cui te afli şi poartă-te cu el cum te-ai purta cu cel mai sfânt lucru din lume.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici unul dintre păcate: hoţia, desfrânarea, omorul şi altele nu face nici 1/100000 din răul pe care îl aduce justificarea celei mai mici slăbiciuni. Toate grozăviile săvârşite de guverne şi smintelile răspândite de biserică se bazează pe asemenea justificări religioase, patriotice, socialiste.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe buzele infernului omenirea mimează prosperitatea într-un desfrâu al egoismului.

Romulus Păcurar
Adăugat de Romulus Păcurar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, adevărul şi calea...

Trăim intens o epocă şocantă;
suntem savanţi, şi diavoli, şi cobai,
iar Dumnezeu pe ultima turnantă
ne vrea şi sfinţi, şi călăreţi, şi cai!

Nimic nu mai opreşte lunecarea
pe toboganul marelui desfrâu
când muntele se-amestecă cu marea
şi omenirea nu mai are frâu...

Să ne urcăm în limuzina rece
şi să-nchinăm paharul rubiniu,
că viaţa-i vis şi tot ca visul trece,
iar omul doar o dată este viu!

Clonează, Doamne, înc-o dată cerul
şi dă-ne Nemurirea şi-Adevărul!

sonet de Anton Stanciu (2011)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

E adevărat, am acum conştiinţa dureroasă a trufiei pentru că celelalte ispite au slăbit, dar, punând între paranteze bătrâneţea mea, trufia rămâne una dintre cele mai păgubitoare ispite. E păgubitoare mai ales pentru că înlocuieşte sentimentul religios sau conştiinţa. Şi de aceea e poate cea mai rea, cea mai vătămătoare dintre ispite. Pentru alţii, e periculos, respingător desfrânatul, zgârcitul, mâniosul, mincinosul, dar pentru mine cel mai rău este omul trufaş, cel care face totul de dragul părerii oamenilor. Pentru celelalte ispite există o limită, la acesta din urma nu există nici una.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afara religiei pe care ai învăţat-o de mic de unde mai ştii că eşti desprins de Dumnezeu? Dacă Dumnezeu este propria ta Inimă, cum si unde te-ai desprins de ea? Dumnezeu este veşnic Aici, iar acest Aici e la fel, fie că eşti în cea mai pioasă mănăstire, fie că eşti în cea mai desfrânat bordel sau crâşmă. Cum de nu poţi vedea asta şi la ce bun să cauţi un Dumnezeu căruia îi e frică sau scârbă de lume şi se ascunde în răceala unei biserici? Unde şi cum Iisus a predicat într-o biserică? Oare nu cumva când a spus: "Eu şi Tatăl Una suntem!" a făcut-o sub cerul liber? Asta este adevărata biserică! Biserica a devenit o afacere şi nu o cale spre mântuire! Dacă trebuie să mergi la biserică pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu, nu o să-l cunoşti niciodată! Tot ceea ce vei cunoaşte vor fi veşnicele dogme ale separării, veşnica lor pomenire! Dumnezeu este mai aproape decât următoarea respiraţie şi infinit mai aproape decât primul/următorul gând. Ai fi în stare să baţi mătănii la toate bisericile acestei lumi, simple clădiri din lemn sau din piatră care găzduiesc separarea. Dar Adevărata biserică este propria ta inimă, este chiar faptul tău de A FI, a fiinţa fără gânduri, Aici oare când ai să mergi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrie nostalgică

mă gândesc la tine
ca la un desfrâu absolut
al luminii
tolănite
pe iadul meu
mut

mă gândesc la tine
cum la o rătăcire de sori
în ochii
tăiaţi din orbite
cu o bardă
de frig şi ninsori

poezie de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că eşti numai Tu, iar Tu eşti în mine şi în tot ce e viu. Mă simt separat de Tine, dar viaţa mea e în Tine, şi de aceea caut să mă unesc cu Tine prin iubire şi cu tot ce e viu, cu tot ce e de la Tine. Vreau această unire şi mă lupt cu tot ce mă separă de Tine: cu poftele trupului, cu lenevia, cu desfrâul şi mai ales cu lipsa de bunătate. Mă lupt cu ispitele mândriei, orgoliului, iubirii de arginţi, răzbunării; mă lupt cu prejudecăţile dorinţei de putere, statului, teologiei, ştiinţei. Mă lupt prin străduinţa faptei şi gândului, prin renunţare de sine, smerenie, sinceritate şi înfrânare în faptă şi vorbă. Ştiu că viaţa e numai iubire în prezent şi că pentru viaţa spirituală nu există suferinţe, nu există moarte, există doar ce doreşte sufletul, doar binele. Mulţumescu-Ţi Ţie.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest nebun! Ce dreptcredincios va dori să stea într-o Biserică care cinsteşte în mod egal pe ucigaşi şi pe mucenici, pe desfrânaţi şi pe sfinţi?

Patriarhul Moscovei Alexei al II-lea în declaraţie referitoare la promiscuitatea lui Rasputin (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul care nu iubeşte decât o singură femeie-n viaţă se apropie de ea cu veneraţia cu care te apropii de altar pentru a îngenunchea şi a te ruga. El o atinge cu aceeaşi sfială cu care credinciosul atinge altarul. Desfrânatul, în schimb, se apropie de femeie aşa cum fiara se apropie de pradă.

aforism de George Budoi din Dicţionarul dragostei (1999)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu fi!

Nu fi mândru!

Nu fi trist!

Nu fi prost!

Nu fi lacom!

Nu fi invidios!

Nu fi laş!

Nu fi viclean!

Nu fi făţarnic!

Nu fi avar!

Nu fi răzbunător! -

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Nu fi!
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta desfrânată

O secetă plângea lâng-o fântână
Şi se ruga cu foc lui Dumnezeu:
"Mai lasă-mă, Părinte, doar o lună
Cu soarele vărsat în pieptul meu!"...

Când a venit o ploaie şi seceta fecioară
S-a răcorit de-odată din piept şi până jos;
Dar a-nceput s-o ude, şi-a început s-o doară
Şi s-a sfârşit iubirea din visul ei frumos.

Plângea şi se ruga lui Dumnezeu,
Că tocmai se trezise dintr-un vis;
I-am auzit cuvintele doar eu,
Dar niciodată-n viaţă nu le-am zis.

O scetă plângea la poarta mea
Şi se ruga să n-o spun la vecine
Că s-a ţinut cu soarele şi-ar vrea
Să vină să se ţină şi cu mine!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşinăria de plouat

Plouă cu zinc şi iasomie
cu irigaţii de tutun
plouă cu damigene peste vie
plouă cu prunii rupţi peste magiun
Plouă cu somnolenţe, cu desfrâuri,
cu labe diavoleşti în ochi de cai
cu brâuri de bunici aduşi de râuri
plouă cu iad şi cu bucăţi din rai.
Plouă
cu timp între armuri de şarpe
cu blănuri de oţel nealtoit
cu tine plouă
şi cu mine...
Iată!
Cu Dumnezeu ne plouă
dezgolit.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată stam la fereastra casei mele şi priveam printre gratii, şi am zărit printre cei lipsiţi de minte, am văzut un tânăr fără pricepere. El trecea pe uliţă pe lângă colţul casei ei şi se îndrepta către locuinţa ei. Era în amurgul serii unei zile, când se lasă umbra şi întunericul nopţii. Şi iată o femeie îl întâmpină, având înfăţişare de desfrânată şi cu prefăcătorie în inimă; aprigă şi de neţinut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă; când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colţ. Ea îl apucă şi-l sărută şi cu o căutătură obraznică îi zise: "Trebuia să aduc jertfe de pace; astăzi am împlinit făgăduinţele mele; pentru aceasta am ieşit în întâmpinarea ta, ca să te caut şi iată că te-am găsit. Cu scoarţe am gătit patul meu, cu aşternuturi de în din Egipt, cu miresme am stropit patul meu, cu mir, aloe şi chinamon. Vino, să ne îmbătăm de iubire până dimineaţă, să ne cufundăm în desfătări de dragoste, că bărbatul meu nu este acasă, plecat-a la drum departe, luat-a cu dânsul o pungă cu bani şi se va întoarce acasă la lună plină!" Ea îl ademeni prin mulţimea cuvintelor ei şi-l smulse prin graiurile ademenitoare ale buzelor sale; el începu să meargă dintr-o dată după ea, ca un bou la junghiere şi ca un cerb care se zoreşte spre capcană, până când o săgeată îi străpunge ficatul; după cum o pasăre grăbeşte spre laţ şi nu-şi dă seama că acolo îşi sfârşeşte viaţa. Şi acum, fiule, ascultă-mă şi ia aminte la cuvintele gurii mele! Inima ta să nu se plece spre căile ei şi nu te rătăci pe potecile ei, căci ea a rănit pe mulţi şi pe foarte mulţi i-a omorât. Casa ei sunt căile iadului, care duc la cămările morţii.

Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare - 7:6-27
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanii

1.

O rugăciune în plin deşert,
Astfel eu scriu ceva incert,
Înving durerea, par a fi liber,
Sunt cărămidă din zona Ciber,
O iarbă scrisă de Dumnezeu,
Privim şi mergem, eu, tu şi eu,
Stele nu-ntreabă de tine, de mine,
bufniţe- apatice par sibiline.

2.

Un don Quijote iertător,
Aproape sfânt şi muritor,
Visez mereu în alte lumi,
Unde dispar cei răi şi buni?.
Nu am regrete şinu mă vait,
Tot ce-am iubit, un Edelweis.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autorul şi hoţul

În întunericul lăcaşului de umbre,
În tartarul cumplit
Unde de grozăvii trist sufletu-ţi se umple
Şi unde merge omul de fapte osândit,
Sosiră totodată
La aspra judecată
Un hoţ răutăţit,
În sânge încruntat
Care au şi murit,
Pe viaţă spânzurat,
Şi un autor vestit,
Puternic în condei,
Care au dezvelit
Mult slobode idei,
Ce-ntocmai ca Sirene*
Era la glas duios,
Dar, potrivit cu ele,
Şi mult primejdios.
Orânduielile la iad sunt cu grăbire,
Nu este ca la noi zadară prelungire

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă cum cântă Biserica Vie!

Copilule, crescut la cântece de noapte,
mugind de patimi, hulă şi trufie,
în ritmuri bacante şi-n vorbe desfrânate…
Ascultă cum cânta Biserica Vie!

Cântă Biserica dis-de-dimineată,
salută voios, mulţumeşte creştin…
Auzi cum urcă versul către Viaţă
şi ziua începe cu pace de-amin.

Ascultă cum cânta creştinul şi-adastă:
cântă tinereşte omul pe ogor,
legănand pruncul, tânara nevastă
dă slavă lui Hristos pentru fecior.

Cântă Biserica în marea săptămână
prin chilii şi case curate.
Tineri şi bătrâni cântă impreună,
dau slavă lui Hristos pentru toate.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să-mi vii

astea ce simţi tu pe încordarea nopţii
sunt schiţele pasului
unde soarta ar vrea să ne întâlnim.
locul fără formă chiar,
recomandat de uitarea noastră
contorsionată-n nepăsare.

dincoace,... gardul de tăcere e,
care trebuie sărit cu credinţă ascunsă;
iubirea să ne-o înverzim
până când deznădejdile or să bea
trilurile secrete
din coarnele arborilor nedezmeteciţi.
ştiu, că pe lângă trup, braţele noastre
trebuie să aibă întinderea iubirii,
ce vrei să mi-o înveţi.

urlă catedrala cu vocale stricate,
bănuieşte şi ea ceva acum;
că tu ai să-mi vii în aşteptarea fluidă

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghetsimani

Ghetsimani! Cuvânt de slavă!
Floare din etern mănunchi!
Bătălie-nfiorată
câştigată în genunchi!...
Ceas de rugă fără seamăn
şi de zbatere-ncordată.
Freamăt ce umplea de spaimă
toată bolta înstelată.

Veşnicia omenirii
pusă toată pe-un cântar.
Pe un taler, condamnarea,
iar pe celalt, un pahar!...

Un pahar stătea în faţă.
Şi Isus privea-ngrozit.
Tot veninul omenirii
trebuia acum sorbit.

Tot noianul de osândă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!