fantome şi moarte

Moarte-i o fantomă, ca şi viaţa. Nu pot muri decât ştiind că-n rostul lor nu e nicio pierdere şi nici câştig.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (1991)
Adăugat de Ella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totusi, moartea este o fantoma mult mai reusita (sub aspect spectral) decat viatza. Dintre cele doua fantome Emil prefera stafia [...] | Citeşte tot comentariul

Venus Anadyomene

Sicriu abandonat, doi ochi de mort

Sub peruca morţii însă-i o fantomă

Ce-şi plimbă noaptea ca pe-un cort

Să ascundă lumii rana ei enormă!

Gât de strigoi, nişte omoplaţi bizari,

Două buci şi-o taină ce nu ascunde,

Doamne, după sexul unor armăsari,

Se-aud atât: numai gemete rotunde!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru fiecare om aflat acum în viaţă există 30 de fantome, căci acesta este raportul prin care cei morţi îi depăşesc în număr pe cei vii.

Arthur C. Clarke în 2001: O odisee spaţială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne mor prietenii

Aud iar voci pe scena ce devora destine,
Prietenii ne pleacă, prietenii ne mor,
Văd rătăcind trei stele prin zare cenuşie,
Cu inimile triste, vorbind de moartea lor,

Şi simt cum vertical vibrează-n cor poeţii,
Sub cerul vlăguit de-atâta imprudenţă,
Păşind printre fantome, pe coridoare sumbre,
Zâmbesc nepăsători spre noua existenţă.

Îngenunchind cuvinte sub tălpile de sănii,
I-au râs în faţă morţii, poetic, mai mereu,
În ritm de tarantela, acum fără vreo teamă,
Se plimbă-n nemurire, doar ei cu Dumnezeu.

Au strâns, aici, în inimi, puţine anotimpuri
Şi-un dor mă amăgeşte la modul singular,
Recidivând cuvinte îşi vor urma destinul,
De-atâta disperare căzând rectangular.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzia unei insule

Diseară-i plecarea în insula mea,
trăsura de nuc te aşteaptă la scară,
ia-ţi haine mai groase şi nu-ntârzia,
căci câini-poliţişti s-ar putea să apară.

Nu-ţi face probleme, birjarul e mort
şi caii sânt morţi şi trăsura e moartă,
fugim fără martori în nu ştiu ce port,
în insula mea la cinci capete spartă.

Acolo, vom creşte copii monstruoşi,
la chei de metal şi de mâzgă vor râde,
cu veşti ne-o ticsi de la moşi şi stramoşi,
tic-tac, telegraful cadavrelor ude.

Vom trage trei filme color, de deochi,
şi le vom trimite în lume de-a rândul,
ca-n sticle băgându-le în câte-un ochi,
Al Patrulea Ochi pentru casă păstrându-l.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Patrascu Ionut
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a v-aţi ascunselea

Trupu-i povară. Mirosul de tămâie
te tulbură şi te trezeşti într-o biserică
plină cu oameni, înconjurând un sicriu.
Poate chiar pe fratele tău...

Mai crezi că visezi, că cei din jur sunt fantome,
că din strană răsună melodii de adormit pruncii,
iar părintele dă cu cădelniţa sa de înălţimi,
sus de tot, cercetând cerul.

Nu te teme de morţi, ei nu muşcă
şi nu se mişcă ostentativ prin preajmă,
ci s-au oprit pentru o bucată de vreme,
întârziind asupra unui gând anume, doar atât.

E adevărat că după asta nu mai pot să revină
şi stau bine ascunşi printre noi,
aşa ca în jocul de-a v-aţi ascunselea.
Cine pe cine caută?

poezie de Andrei Langa
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă mâna ta a venit, rece, în răcoarea nopţii,
Şi mi-a atins fruntea, trezindu-mă ca să te pot vedea
Stând acolo rece în răcoarea nopţii,
Eu, care mă tem de stafii, n-aş avea nici o teamă.
Te-aş întâmpina cu cele mai duioase cuvinte, o clipă tovarăşi,
Iar tu ai surâde, un surâs trist. Apoi, ai pleca iarăşi.

N-ar fi nimic, dar nimic mortal în moartea ta,
Pentru ca iubirea ta a fost întotdeauna un fel de râs
Care accelera viaţa şi care n-avea cum muri în ora morţii tale.
Apoi, când ai pleca iarăşi, eu n-aş mai plânge.
Voioşia aceea iubitoare ar fi încă acolo,
Umplând trombelor de aer, cu propria-i pace, ultimul tremolo.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la epitaf la epigramă

Zarva să nu ia proporţii,
Umorişti printre stafii
Şfichiuiesc discret toţi morţii
Să priceapă şi cei vii.

epitaf epigramatic de Petre Tipărescu din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare dragoste, chiar dacă, uneori moare, te va bântui precum stafia - toată viaţa!

aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psihanaliştii ne-au învăţat că morţii - un părinte decedat, de exemplu - pot fi mult cu mult mai în viaţă pentru noi, mult mai puternici, decât cei care trăiesc. Aceasta este chestiunea fantomelor.

citat din Jaques Derrida
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turandot: Care este fantoma care îi urmăreşte pe toţi muritorii, născându-se în fiecare noapte, murind în fiecare dimineaţă?
Prinţul Tătar: Speranţa.
Turandot: Ce se aprinde ca focul, se răceşte când îţi pierzi curajul sau mori, se încinge din cauza pasiunii?
Prinţul Tătar: Sângele.
Turandot: Care este gheaţa care îţi dă foc şi pe care focul tău o îngheaţă şi mai mult; te înrobeşte dacă îţi permite libertatea şi te face rege dacă te acceptă ca sclav?
Prinţul Tătar: Turandot!

replici din libretul Turandot, Actul II de Giuseppe Adami, după Friedrich Schiller (25 aprilie 1926)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fantomă - IV. Portretul

Se mistuie în Moarte şi-n Durere
Văpaia care-n noi a strălucit...
Din ochii care-odată mi-au zâmbit,
Din gura ta, balsam de mângâiere,

Din revărsarea vie a luminii,
Din farmecul tău în care mă scăldam
Ce-a mai rămas iubirii? Ce mai am?
Un palid chip, nelămurite linii,

Pe care Timpul, gâde-al tineţii,
Îl şterge cu aripile-i haine,
În umbră-alunecându-l, ca pe mine.

- Dar, ucigaş al Artei şi al Vieţii,
Din gândul meu n-ai să mi-o smulgi pe Ea
O, desfătarea, nemurirea mea!

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

tragedie

Tragedia

Cuvinte mari, fantome stranii,
Eroi ce ţin pe palme cranii
Şi morţi ce nu mai prididesc...
(Doar spectatorii mai trăiesc!)

definiţie epigramatică de Sorin Beiu din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu glumi cu un bătrân despre moarte. E singura stafie care-i mai bântuie gândirea. Doar amintirile-i mai atenuează din temeri.

aforism de Cornel Stelian Popa (1 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare scurtă

Bunul meu prieten, n-am
nici un câine ca să facă ham!
Nicio mâţă oarbă ca să ţipe
la soboli şi la aceste clipe.

N-am un greer mic în grindă
veşnicia-n cântec să aprindă.
N-am un strop de seu, o lumânare
ca să-ţi scriu misivă mare.

Iată un bătut de ger,
de hârtoape şi de nopţi de fier,
De stafii mărunte ca un zob
şi durerii mele rob.

Ce să fac prin ceasul greu?
Morţii putrezesc mereu.
putrezeşte şi Isus în gând,
i-auză-l plângând.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", an VI, nr. 1 (aprilie 1940)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barbossa: De prea mult timp m-a chinuit setea şi nu am putut s-o sting. Prea mult timp am suferit de foame fără să mor. Nu simt nimic. Nici suflarea vântului pe faţă, nici stropii mării. Nici căldura trupului unei femei. (Păşeşte în lumina lunii şi devine schelet.) Ai face bine să crezi în poveşti cu fantome, domnişoară Turner. Te aflii într-una.

replică din filmul artistic Piraţii din Caraibe: Blestemul Perlei Negre
Adăugat de Alexe Laura, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea bună vine târziu, după ce ne-am compromis, după epuizarea nădejdii altora în noi, după zădărnicia răbdării în idealul ajuns fantomă.

aforism de Mircea Oprea din Mirarea de mine (2010)
Adăugat de Mircea Oprea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Amintiri nu are decât clipa de-acum.
Ce-a fost într-adevăr nu se ştie.
Morţii îşi schimbă tot timpul între ei
numele, numerele, unu, doi, trei...
Există numai ceea ce va fi,
numai întâmplările neîntâmplate,
atârnând de ramura unui copac
nenăscut, stafie pe jumătate...
Există numai trupul meu înlemnit,
ultimul, de bătrân, de piatră.
Tristeţea mea aude nenăscuţii câini
pe nenăscuţii oameni cum îi latră.
O, numai ei vor fi într-adevăr!
Noi, locuitorii acestei secunde
suntem un vis de noapte, zvelt,
cu-o mie de picioare alergând oriunde.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Cu formele spectrale-ale eroilor morţi,
Tu, lună, umpli
Tăcerea din ce în ce mai mare a pădurii,
Lună nouă –
Cu îmbrăţişare tandră
Ca îndrăgostiţilor,
Cu toate stafiile veacurilor faimoase
În jurul stâncilor crăpate;

Luna străluceşte împrăştiind lumină albastră
Peste oraş,
Acolo unde trăieşte
O generaţie degenerată,
Rece şi rea –
Un viitor întunecat pregătit
Pentru nepoţi.

Voi, umbre înghiţite de lună,
Suspinaţi deasupra cupei goale
A unui lac de munte.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu fete

Am rătăcit cu dansatori
Şi ne-am oprit întrebători
La casa paşilor incerţi.

Prin multă vorbă, zarvă, sfadă,
Se auzea până şi-n stradă
Un Strauss ştiut: "Treues liebes Herz".

Se proiectau pe jaluzele
Uşoare umbre, umbre grele,
Groteşti, mecanice, ciudate.

Nălucitor se depănau,
Corn şi vioara le cântau,
Păreau că-s frunze-n vânt jucate.

Automate marionete,
Siluetatele schelete
Se înlinau într-un cadril.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Oscar Wilde, traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!