Citate despre filozofie și moarte
citate despre filozofie și moarte (inclusiv în versuri).
Atâta timp cât sunt în viață, prefer să filozofez pe tema vieții. Pe tema morții voi filozofa după ce voi fi murit.
aforism de Mihail Mataringa (8 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Studiul filosofiei înseamnă să înveți cum să mori.
citat clasic din Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!




Întrebarea fundamentală a filosofiei nu este aceea dacă viața merită să fie trăită. Filosofia nu este făcută pentru morți. Ea nu are nici un fel de întrebare fundamentală. Soclul ei este un răcnet de spaimă în fața morții.
Nichita Stănescu în Fiziologia poeziei
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea și învierea sunt cele mai înalte filosofii ale vieții.
Dumitru Păduraru în ziarul "Lumina"
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!


Filozofia bețivului
Întreaga viață-a consumat
Spirtoase și a tras concluzii:
E mult mai bine mort de beat,
Decât în viață cu perfuzii.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Din toată filosofia se desprinde cel puțin acest adevăr, că omul cu conștiință fiind pentru el creatorul lumii, ca reprezentare, odată cu moartea lui moare neîndoielnic și lumea.
citat celebru din Camil Petrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Cei care sunt într-adevăr filozofi, se deprind cu gândul morții, și aceasta îi înspăimântă mai puțin decât pe ceilalți oameni.
citat celebru din Platon
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!


Filozofie
Destinu-acesta e nedrept,
Sucit mai e și-al vieții rost,
Te naști frumos, te naști deștept
Și mori apoi ca orice prost!
epigramă de Alexandru Clenciu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vreau să nu mai știu nimic, nici măcar să știu că nu știu nimic. De ce atâtea probleme, discuții și supărări? De ce atâta conștiință a morții? Până când atâta filosofie și gândire?
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!



Din toată filosofia se desprinde cel puțin acest adevăr, că omul cu conștiință fiind pentru el creatorul lumii, ca reprezentare, odată cu moatea lui moare neîndoielnic și lumea.
citat celebru din Camil Petrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mortul vesel
Într-un tărâm de seve și de moluște plin
Îmi voi săpa eu însumi, cât mai adânc, o groapă,
În care mâine osul bătrân să mi-l alin
Dormind întru uitare ca un rechin în apă.
Urăsc și testamente și lespezi de mormânt.
Decât să cer mulțimii tristețea și regretul,
Cu mult mai bine corbii îi voi pofti, pe rând,
Să-mi curețe de cărnuri, flămânzi, întreg scheletul.
O! viermi, tovarăși fără de văz și de auz,
Un mort voios și liber destinul v-a adus;
Voi, fiii putrezirii și filozofi ai sorții,
Cutreierați-mi leșul cu hămesite guri
Și spuneți-mi voi: oare, mai sunt cumva torturi
Pentru-acest trup netrebnic și mort printre toți morții?
sonet de Charles Baudelaire, traducere de Al. Andrițoiu
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!




Stoicilor
"Suprimi dorința și nevoia moare"...
Dac-aș urma fidel pe filozofi,
Să-mi satisfac nevoia de pantofi,
Ar trebui să nu mai am... picioare.
epigramă de Jonathan Swift din Din epigramiștii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!



O filosofie nu este mai bine exprimată în cuvinte, ci prin alegerile făcute de om. Pe termen lung, ne formăm pe noi înșine și ne formăm viața. Procesul se continuă până la moartea noastră. Iar alegerile pe care le facem sunt, în cele din urmă, responsabilitatea noastră.
citat celebru din Eleanor Roosevelt
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Opțiunea editorilor
În curând voi fi mort.
Vor rămâne, poate, zece poeme
în care copiii idioți
vor găsi animalul numit okapi, furnicarul,
pe Napoleon, pe Savonarola,
Kamceatka, insulele Sondei.
Profesorii lor, tembeli ca și ei,
vor scoate de-aici, fără multă osteneală,
câteva lecții de istorie și de geografie.
Mai târziu, devenind adulți
se vor scufunda, la rândul lor, în proză.
Totuși, un filozof de provincie
va scrie despre opera mea o teză stufoasă,
indigestă, tâmpită.
Editorii vor refuza s-o tipărească,
și, după cea mai bună logică, poemele mele
vor muri de îndată.
poezie clasică de Alain Bosquet, traducere de Maria Banuș
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soartă
Moare filozoful "ICS"
Cauza, dubii nu încap:
Unicul său gând, (și fix),
I-a trecu, iarăși, prin cap!
epigramă de Ioan Jorz din revista "Apostrof"
Adăugat de Ioan Jorz
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ne nastem, trăim, ne îmbolnăvim, îmbătrînim si murim. Si întreg peisajul speciei om culminează în cimitir. Destinul uman nu e o invitatie la fericirea de-a trăi. Singurul mod de-a evita nelinistea metafizică a cimitirelor este religia. Cu religia intri în cimitir în plimbare. Cu filozofia intri în cimitir - cum a intrat prietenul meu Cioran - prin disperare.
citat celebru din Petre Țuțea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


"Sunt uluit că un om atât de remarcabil a putut să moară", i-am scris văduvei unui filozof. Nu mi-am dat seama de stupiditatea scrisorii mele decât după ce-o expediasem. Să-i trimit alta însemna să risc o nouă gafă. În materie de condoleanțe, tot ce nu e clișeu frizează necuviința ori absurdul.
Emil Cioran în Mărturisiri și anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nu poți trăi într-un subsol fără să riști să capeți o conștiință de subsol. Spiritul nu este deteriorat de subsol decât dacă între subsol și ceea ce e deasupra nu e mare deosebire. Când însă un găinar locuiește în vaste apartamente, și un om productiv, asemeni pomilor dintr-o livadă, sau asemeni pământului care asigură roadele, nu vede lumina soarelui și trebuie să stea în întuneric, spiritul nu poate ocoli întrebarea: e vorba de moartea mea? Nici măcar nu se poate consola cu gândirea hegeliană, foarte abstractă, că dacă un filozof nu se poate afirma azi, un altul se va afirma mâine și predispoziția unei entități naționale spre filozofie nu va suferi.
citat celebru din romanul Cel mai iubit dintre pământeni, volumul 2 de Marin Preda (1980)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Existențialismul, acum, la distanță de câteva zeci de ani, apare deplorabil. Și începând nu de la numele mici, ca Sartre, dar chiar de la cele mai mari, ca Heidegger... Heidegger aparține unei tradiții filozofice care trece prin partea cea mai proastă a teologiei creștine - memento mori, meditația asupra morții -, nu ține de partea ce mai fascinantă a teologiei creștine, care e multiplicarea lumilor, explorarea posibilităților necunoscute ale lui Dumnezeu, în care omul n-are nici un rol important. A crede că ești umanist numai pentru că te frămânți asupra morții unui om mi se pare o greșeală capitală.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Filosofică
Eu aș fi mai mult de partea
Sexului frumos și fin,
Dacă nu aș ști că moartea
E... de genul feminin!
epigramă de Emil Ianuș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre filozofie și moarte, adresa este:
