fluvii şi moarte

Nod 23

Mi-am furat trupul de copil,
l-am înfăşurat
şi l-am pus într-un coş împletit, -
şi l-am azvârlit în fluviu
să se ducă şi să moară în deltă.

Nenorocitul, tristul şi tragicul de pescar milos
mi-a venit cu el în braţe
tocmai acum!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domeniul Meng-ch'eng golit

O casă nouă la vărsarea fluviului Meng-ch'eng;
copaci bătrâni – ultimii dintr-un zăvoi de sălcii care mor:
în anii care vin, cine va fi noul ei proprietar,
cine se va gândi întristat la omul care a stăpânit-o pe vremuri?

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victorii Negre

În orice zi, la orice pas,
murim puţin, murim mai mult.
Cu cât părem mai viu tumult,
cu-atât apunem ceas cu ceas.

Ne credem stânci, ne vrem granit,
nu ştim ce viermi profunzi ne rod.
În viaţa ca un rumen rod
stă miezul morţii, viermuit...

Ca nişte fluvii clocotim,
înspumegaţi, triumfători –
nu bănuim că sub vâltori
nu-nfrângem viaţa, ci murim.

Cu pieptu-n platoşă-ncleştat,
cu pumnii pururi pe hanger,
pe dinăuntru, pe sub fier,
murim adânc, ne-nduplecat.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un stejar era gata să-şi aducă aminte

Un stejar era gata să-şi aducă aminte.
O colină visa multe vise.
Un fluviu iubea înserarea
mai tare decât e voie să iubeşti.
Flăcării sale temătoare
lumânarea îşi povestea copilăria.
Un lac avea numeroase inimi.
Pur şi simplu, pe stradă,
un afiş foarte verde
nu accepta să moară.
Mai sensibili ca noi.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu, A? tu cea mai omenească şi cea mai absurdă literă, o, tu, sunet glorios!... Tu-mi dansezi prin gură când mor şi sunt aidoma soldatului ridicat şi împins din spate de creşterea ierbii spre cer; şi vreau să nu mai exişti ca să fiu liber de vorbire;... Nu să alerg, ci să plutesc, să trec prin fluvii ca prin raze fără materie, ale căror maluri sunt urechi surde.

Nichita Stănescu în Necuvintele, Pean (1969)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân pe malul fluviului

Nu vreau altceva decât să pot vorbi simplu,
să mi se acorde această graţie.
Cântecul ni l-am încărcat de atâtea muzici
că încetul cu încetul se scufundă
şi arta ne-am împodobit-o într-atât
că faţa îi e roasă de zorzoane,
şi trebuie să spunem puţinele noastre cuvinte
pentru că mâine sufletul îşi înalţă pânzele.
Dacă suferinţa este omenească, nu suntem oameni
doar pentru a suferi,
de aceea-n aceste zile cuget astfel
la marele fluviu,
acest sens care înaintează printre plante şi
ierburi,
animale păscând şi adăpându-se
oameni care seamănă şi seceră,
şi printre marile morminte şi micile lăcaşuri
ale morţilor.

poezie clasică de Giorgos Seferis din Cele mai frumoase poezii (1965)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

viaţă

Viaţa este o curgere, este un fluviu, este o mişcare continuă. Dar oamenii au impresia că ei înşişi reprezintă ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este încremenită; viaţa este o continuă schimbare. Cu cât există mai multă schimbare, cu atât viaţa este mai abundentă. Iar o viaţă abundentă aduce cu sine extraordinare schimbări, clipă de clipă.

definiţie celebră de Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creştinismul spune că toate păcatele se iartă, chiar şi păcatul împotriva Spiritului. Căci nu există altă moarte decât moartea spirituală şi nu există altă înviere decât aceea în fluviul ideilor. Nu în mlaştina lor mohorâtă.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buna Vestire

fragment

...)

Poate stelele sunt flori, numai flori,
Pe care nimeni nu le rupe,
Ori poate sunt fructe prea coapte, mustoase, gustoase
Şi-aşteaptă ceasul mare-al scuturării.
Poate cerul e marele fluviu albastru
Cu izvoarele-n raiul uitat,
Poate stelele-s luntrii de aur,
Poate luna e vechea corabie ce poartă,
Spre un nou Ararat,
Lumea de mâine
Care n-a gustat încă
Din arborul cunoaşterii un rod,
Poate Calea Lactee
E drumul alb pe care albe
Se plimbă sufletele morţilor
În aşteptarea noii învieri.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea este un pod ridicat peste fluviul vremii, fiindcă vedem zilnic cum vin spre noi, cei care trăim, pe cei morţi acum 100 şi 1000 de ani.

citat din Klaus Harms
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul frunzelor de-apoi

Atâtea frunze mor şi cad,
Când mai abrupt, când mai uşor,
Pe un covor înşelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Şi cad, şi cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Şi curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i trişti, lăsându-i goi,
Spre lumea frunzelor de-apoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leningrad

Revenii în oraşul meu, pân-la lacrimi cunoscut, în toate,
Până la nervuri, până la ale copilului "maimuţe" umflate.

Te-ai întors aici, aşadar înghite cât mai mult şi repede
Untura de peşte din fluviale felinare leningrădene.

Află urgent ziulica de decembrie, în care din nou
Greţos strop de dohot e mestecat în gălbenuş de ou.

Petersburg! Eu încă nu vreau, nu vreau să mor;
Tu ai toate numerele mele de telefon neliniştitor.

Petersburg! Eu mai am încă multe, multe adrese
La care voi găsi ale morţilor glasuri stinse, funeste.

Eu trăiesc pe o scară neagră, şi în tâmplă, de ori o mie,
Mă loveşte, rupt cu tot cu carne, zbârnâitul de soneie,

Şi noaptea-ntregă aştept oaspeţi scumpi să vină pe cărăruşă,
Noapte-ntreagă mişcând din cătuşele lănţişorului de la uşă.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1930), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care nu vor dansa

O fată invalidă a spus:
"Cum voi mai dansa?"
Dansează cu inima,
i-am spus noi.

Apoi defileul fluviului a spus:
"Cum voi mai cânta?"
Cântă cu inima ta,
i-am spus noi.

Apoi, sărăcuţul ciuline mort a spus:
"Cum voi mai dansa?"
Lasă vântul să-ţi înalţe inima,
i-am spus noi.

Apoi Dumnezeu a vorbit din slavă:
"Cum să cobor la voi din azur?"
Dansează pentru noi în lumină,
I-am spus noi.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Gabriela Mistral, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natură moartă cu gardenii

Zorii de cenuşă, prundul unei lacrimi
umbria odăii, precista cu crini
noaptea de iubire cade-n agonie
fară ea, femeie, devenim străini
peştera ferestrei luminează straniu
tremură-n leşie părul tău bogat
soarele îşi pune purpura de zdrenţe
rege fără ţară, imoral prelat

Parc-ar fi de ceară mîna ta frumoasă
pîlpîind la focul unui mic rubin
ţipă trist cocoşii, înălbind mesteceni
zgomotoşi zidarii dimineţii vin
eu rămîn de pază, tu te pierzi în lume
jur că fără tine parcă-s mai sărac
ne-am iubit eroic, dar puteam mai bine
să nu ne cunoaştem vreme de un veac

Şi cu toate astea, cerul gurii mele
fulgerat de patimi şi de fragi era

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de ziua mea

Profundul violoncel al nopţii
Azvârle întunecata sa jubilare departe, peste zare.
Imaginea de ceaţă a lucrurilor îşi dizolvă formele
În fluviul de lumină albastră
Muzeul de artă tresare sub paşii poetului
Picturile curg înapoi în pensule
Imaginile fug pe câmpuri răzleţe
Împiedicându-se de fluturi călători
Personajele principale ţin discursuri despre
Vreme
Şi despre căderea în păcatul picturii,
Autorii fug speriaţi de moartea criticii.
Dar nu, nu acesta e poemul căderii mele,
Am ceva pentru voi, prieteni din toată lumea,
O sărbătoare de iunie sub care mă nasc
Aseară m-am întâlnit cu mine şi arătam obosit
Dacă am noroc voi muri de o boală celebră, nouă
Şi se va vorbi de ea la televizor.

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare

De mâine nu voi mai fi eu,
oasele mele bătrâne se vor nărui peste
crengile pomilor grei de floare,
carnea mea flască se va frânge
în mii de ghemotoace,
de îmbucături pentru viermi,
sângele meu prea gros şi închis la culoare
va ţâşni din aortă şi voi pluti pe un plaur
undeva, la întretăierea celor trei
braţe ale fluviului mort,
de mâine nu voi mai fi eu..

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Doamne, când câmpu-i îngheţat,
Când în cătunele sărace
Al clopotelor vaier tace...
Peste-al Naturii câmp uscat
Din cerul tău adânc şi mare,
Frumoşii corbi fă-i să coboare!

Ciudate oşti de corbi năuci,
Ferit de vânturi cuibul nu vi-i!
De-a lungul galbenelor fluvii,
Pe drumurile cu vechi cruci,
Peste tranşei, şi gropi, şi şanţuri,
Abateţi-vă-n negre lanţuri!

Peste-ale Franţei mari câmpii,
Unde dorm noii morţi, - daţi roată
Ca fiece drumeţ să poată
Să cugete. De-aceea, fii
Un vestitor al Datoriei,
O, neagră pasăre-a veciei!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Arthur Rimbaud (1871), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de zbor

Mai întâi îţi strângi umerii,
mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor
Şi acesta e zborul.

Îţi strângi umerii
cum se strâng râurile într-un singur fluviu.
Îţi închizi ochii
cum închid norii câmpia.
Te-nalţi pe vârful picioarelor
cum se înalţă piramida pe nisip.
Refuzi auzul,
auzul unui singur secol,
şi-apoi îţi spui în sinea ta:
acum voi zbura

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşte Fericit!

E Paştele, prieteni, pe-o cruce de lumină
Mântuitorul nostru la noapte o să vină
Va da deoparte piatra cu braţul Lui cel sfânt
Soldaţii or să cadă netrebnici la pământ
Nu are chip de înger, nici voce de copil
E aburul psaltirii pe fluviul lui April
De veţi vedea în iarbă icoana unui miel
Împărăţind o lume - să ştiţi că este El
Cutreieră prin haos de două mii de ani
Azi îl trimite Tatăl din nou la Ghetsimani
E semn înalt că vine şi nu va mai pleca
Ticăloşită-i lumea şi epoca e grea
Ucide fiu pe tată şi maica pruncul său
E foamete, şi spaimă, şi-o ducem tot mai rău
E vremea de pe urmă, Sodoma stă să cadă
Catapeteasma lumii plezneşte ca o spadă

Azi nu mai e ruşine, nici frică de păcat
Devine tâlhăria politică de stat
În numele iubirii de oameni şi dreptate

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (14 aprilie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă vietate, salvată de pe epavă, ar fi vorbit fără îndoială cu aceeaşi sinceritate, dacă ar fi putut s-o facă. Este vorba de câinele care se arăta atât de furios când îl vedea pe Negoro – ură într-adevăr inexplicabilă. Dingo – acesta era numele câinelui – făcea parte din renumita rasă de dulăi din Noua Olandă... Dar nu în Australia îl găsise căpitanul lui Waldeck. Dăduse peste Dingo cu doi ani în urmă, rătăcind, pe jumătate mort de foame, pe coasta de vest a Africii, prin meleaurile unde fluviul Congo se varsă în ocean. Căpitanul lui Waldeck îl luase cu el pe frumosul animal, care rămase însă foarte puţin prietenos, părând să tânjească după vreun stăpân de care fusese despărţit în chip năprasnic şi pe care îi era cu neputinţă să-l mai găsească prin locurile acelea pustii. S. V. – două litere gravate pe zgarda lui – era tot ce mai lega pe acest animal de un trecut a cărui taină ar fi fost căutată în zadar.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!