frică şi handicap

Mă tem că Jocurile Paralimpice nu mă prind, dar îmi este uşor să spun asta, deoarece nu mi-a plăcut niciodată sportul. Pe de altă parte, ştiinţa este un domeniu foarte bun pentru persoanele cu dizabilităţi, deoarece exploatează doar gândirea. Desigur, majoritatea experimentelor ştiinţifice nu sunt la îndemâna unor asemenea oameni, dar munca teoretică este aproape un ideal. Handicapul nu a reprezentat un obstacol în domeniul meu, cel al fizicii teoretice. M-a protejat de munca administrativă şi pedagogică pe care altfel aş fi fost nevoit să o desfăşor. Totuşi, am reuşit să ajung până aici doar cu mult ajutor din partea soţiei, copiilor, colegilor şi studenţilor mei. Am descoperit că oamenii, în general, sunt foarte dispuşi să te ajute, dar trebuie să îi încurajezi, astfel încât să simtă că eforturile depuse pentru tine sunt justificate; cum poţi face acest lucru? Încercând să fii cel mai bun cu putinţă.

citat celebru din Stephen Hawking
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Te-am visat:
mi-ai întins o faţă străină
şi parcă mi-ai spus: "Sărută-mă!".
Înfricoşată,
am vrut să fug de ochii tăi
invalizi de dragoste,
dar TOAMNA m-a oprit şi mi-a spus:
"Pe aici e interzis!"
Din ochii mei,
izvorul din acea noapte,
curgeau lacrimi,
le-ai strâns în pumini
şi le-ai dăruit stelelor
ca să-ţi prezică viitorul.
Stelele tremurau
pentru că albastrul ochilor mei
nu le mărturisea nimic utopic.
Stăteai mirat, nici nu clipeai
când fiinţa mea
era cuprinsă de delirul TOAMNEI.

[...] Citeşte tot

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea şi semiluna

Luna străluceşte ca o lampă mare,
Revărsând splendoarea-i până-n depărtare.
La ospăţul falnic, strânsă-i oaste multă;
Toţi vorbesc în parte, nimenea n-ascultă.
Dar ca şi stejarul mândru de la munte,
Mircea-şi netezeşte nobila sa frunte,
Şi ca şi stejarul mândru când înfruntă
Crunta vijelie, Mircea se încruntă.
Şi, apoi, se scoală deodată-n picioare
Şi cu glas puternic le strigă: "Tăcere!
Aţi uitat voi oare pe al vostru Domn,
Ce-şi visează ţara chiar în al său somn?
Cum acele vremuri sfinte le uitaţi,
Când pe Mircea-Vodă voi îl respectaţi?
Ce? sunt oare altul, sau voi sunteţi alţi?
Sunt pitici acuma brazii cei înalţi?
S-a surpat Carpatul şi, din rădăcină,
Stânca se preface într-o moale tină?
Nu mai curge Istrul în largul său pat,
Şi patriotismul vostru v-a secat?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea va spune: "Dar nu poţi trăi fără copilul meu veşnic nevoiaş şi handicapat gândul". Dar inima îi zice: "Piei Satană, iar vorbeşti în numele iubirii mele?" Pentru că atunci când mintea ta te va părăsi sau în frică, când dă bir cu fugiţii, inima ta continuă să bată, nu-i aşa? Doar află că tu nu eşti gândul şi gândul nu te va mai putea momi.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost educaţi amândoi – atât eu, cât şi tu – să nu cumva să greşim. Am fost recompensaţi când făceam ceva corect (după nişte reguli ale altora) şi am fost pedepsiţi când făceam ceva greşit (iar după standardele altora). Aşa că am învăţat să mă feresc de greşeală, iar greşeala a devenit mai importantă decât reuşita. Frica de a nu greşi a ajuns să îmi ghideze acţiunile. Dar nu mai făceam nimic din ceea ce era nou, nimic din ceea ce era diferit, pentru că riscam să greşesc. Când trebuie să iau o decizie, o amân ca nu cumva să greşesc şi să iau o decizie proastă. Acest tip de amânare al deciziilor apare din cauza fricii de greşeală. Am fost aşa de programaţi din copilărie să nu cumva să greşim, să ne gândim la greşelile noastre ca la nişte limite, ca la nişte handicapuri, încât acum am ajuns să ne oprim din drum de teama greşelii. Greşeala e cea mai bună cale sa înveţi şi să schimbi ceva în viaţa ta. Dacă nu îţi dai voie să faci greşeli, nu progresezi – rămâi exact acolo unde erai şi ieri.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adorabilei mele soţii

Nevastă, iar te-am supărat,
năpastă de nevinovat!
Când văd că-n ochi îţi sar scântei
rămân în pană de idei,
eşti rea şi aprigă mereu,
iar vinovat rămân doar eu.
Din teama de a nu greşi
năzbâtii fac în orice zi,
nici să mă controlez nu pot,
deşi-mi dai zilnic peste bot.
Nici foame, cred, n-o să-mi mai fie,
mi-e teamă de bucătărie
şi iau poziţia de drepţi
când după uşă tu m-aştepţi,
profiţi că am un handicap
şi îmi "trosneşti" tigaia-n cap,
să dai, te rog, mai uşurel,
dar pe cocoaşă, că sunt chel!
De frică şi de spaimă zac,
mă tot întreb ce pot să fac,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti bătrân, tată William

"Eşti bătrân, tată William," zise tânărul, "un handicap,
Iar părul tău e alb în întregime
Şi totuşi continui să stai zi de zi în cap –
Crezi că, la vârsta ta, aşa ceva e bine?"

"În tinereţe,"-a răspuns bătrânul celui care-l intervieva,
"Mi-a fost teamă să nu-mi provoc vreo daună la creier;
Dar acum, când ştiu sigur că nu posed aşa ceva,
O fac zi de zi, fără griji pentru valorosul givaier."

"Eşti bătrân," a zis tânărul, "dar nu ştiu cum,
Deşi te-ai îngrăşat mult, chiar peste poate,
Faci încă triplu salt înapoi cu şurub –
Spune-mi, te rog, ce puteri te-împing din spate?"

"În tinereţe,"-a zis înţeleptul, scuturând cheia cenuşie
"Mi-am păstrat picioarele suple ca o păpădie
Folosind acest unguent – un shilling pe cutie –
Dă-mi voie să-ţi vând câteva bucăţi şi ţie."

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Lewis Carroll din Alice în Ţara Minunilor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi toţi suntem Sinele care nu se schimbă, dar găzduieşte în el delirul minţii evolutive, doar rătăcirea gândului crede că e un drum de făcut pentru a ajunge undeva. Sinele e de o veşnicie Aici şi Acum. Chiar şi ideea ego-ului de superioritate sau inferioritate este văzută în EL. Chiar şi întunericul şi lumina sau dorinţa ego-ului de a-i învăţa spiritualitatea pe alţii pe care el, ego-ul nu poate vedea că sunt totul din întreg, ci îi crede ca şi el biete gânduri handicapate este văzută în Sinele tău. Înainte de a pretinde că poţi învăţa pe alţii dezvaţă-te pe tine de rătăcirea în dualitatea lumină-întuneric. Ego-ului îi e frică de întuneric pentru că el crede că în lumină poate vedea formele, el nici măcar habar nu are că adevărata ta identitate este veşnic nenăscută. Jnaninul însă este dincolo de nevoia de lumină şi întuneric, veşnic nenăscut. Identitatea lui nu e o persoană care aidoma unui copil de 5 ani doarme şi caută lumina pentru că "Dumnezeul" lui gândul l-a învăţat frica de întuneric. De ce îi e frică ego-ului de întuneric? Pentru că atât forma lui cât şi alte forme iluzorii se dizolvă în el. Întunericul nopţii şi al morţii îl înfricoşează pentru că el, ego-ul pretinde "evoluţia" cu lumină, pe un drum care nu există, pentru că nu e nicăieri de ajuns.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pretenţii

În lumea-n care moartea îşi face de cap
Şi-n care omenia e un handicap,
Hălăduim debusolaţi, apatici,
Ca lupi-n turmă, sau lupi singuratici.

Ucidem sentimente, din neglijenţă,
Voit, otrăvim a noastră existenţă,
Orbeşte, ne hrănim cu surogate
Şi singuri ne înjunghiem pe la spate!

Se-abate greul, ne renegăm părinţîî,
Luăm decizii numai în noaptea minţii
Fricoşi şi laşi, îmbrăţişăm minciuna,
Conştienţi fiind că viaţa ni-e una!

Sărmane creaturi, ce trăiţi la-ntâmplare
Inconştienţi, călcaţi valorile-n picioare!
Aveţi doar plângeri, dorinţe şi nevoi,
N-ar trebui s-aveţi pretenţii de la voi?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare rău inventat de Aghiuţă de minte, este "ştiinţa". În fapt, tot ceea ce numeşti "Ştiinţă" e doar o altă poveste naivă, inventată de gând, pentru a adormi copiii! Când afirm că e cel mai mare rău, afirm că tot ceea ce tu numeşti "ştiinţă" porneşte de la premisa falsă a formei, materiei şi deci a separării pline mereu de frică şi suferinţă. "Ştiinţific vorbind" - ce boală o fi asta? - tu chiar crezi că eşti o formă rătăcită de alte forme, şi exact această educaţie primară handicapată, te pune pe linia suferinţei. Tot ceea ce voi oamenii seduşi de minte denumiţi "adevăr ştiinţific" este doar o ruşine, o minciună gogonată a minţii, pentru a nu vă recunoaşte eterna voastră fiinţă. nenăscută şi deci implicit fără formă. Oare cum ar putea handicapatul de gând finit să cerceteze "ştiinţific" infinitul fără gândire? A crede în "Ştiinţă" înseamnă a trăi o viaţă jalnică grevată de separare şi suferinţă. Nu este nimic ştiinţific în "Ştiinţă" ci este doar gândul minciunii, adevărata ştiinţă presupune să începeţi prin a cerceta "eu"-ul care se pretinde o astfel de trăsnaie.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doar scriem

plângeam fără lacrimi

sub cerul verii

mă obosisem cautând
câteva cuvinte
în care să-mi încapă inima

toropit de zăpuşeală

era prea multă arşiţă
amândoi ne deshidratam

era o miză şi singuri
doi invalizi
ne validam reciproc ideile

la masă sub viţa de vie
visez cum plouă
şi desenez o umbrelă

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

Te naşti în lume cu noroc, dar nu există doi pe-un loc,
nu judeca, nu pizmui, de ai puţin nu jindui!
Fii vrednic de atât cât ai că poţi şi altuia să dai!
Vrei să fii bine înţeles, dar ce tovarăşi ţi-ai ales?
Or fi toţi pe potriva ta? Pe-acelaşi loc nu pot doi sta.
De eşti ţâfnos, mereu calic, greşeşti şi nu rezolvi nimic,
mai pune unul, altul lasă, se poate-ntemeia o casă,
priveşte mândru înapoi: curg aparenţele şuvoi
de zâmbete prieteneşti, să le accepţi, să te fereşti?
Să-ţi aminteşti că viaţa ta ar fi putut să fie-a mea!
Adesea greu m-am exprimat, gândind ce spun, am judecat
că ştiu ce zic, să pot privi, fără tăgada de-a strivi.
În fine, ştiu c-acelaşi sunt cu vise, spaime, păr cărunt
şi mă privesc interior, cu ochi valoric mă-nfior,
că gesturi sunt cuvintele rămase-n cord ca sfintele,
n-am cunoscut audienţă, doar răutate sau clemenţă,
copil fiind, am remarcat cum râdeau de-un handicapat,
dar nu vedeau că mintea lor era handicapatul chior,
că râde ciob de oale sparte cum umbră-om nu se desparte,
durerea o simţim la fel, necazul – trecem peste el,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu am strigat în gura mare, eu am scris...

Eu, nu mi-am strigat în gura mare fericirea nebună,
atunci când îmi clocotea în pieptul tânăr gata să-l rupă,
de frică să nu mi-o deoache oamenii răutăcioşi,
dar am imortalizat-o în cuvinte simple,
pentru voi, ce-i care mă înţelegeţi cu adevărat.
Pentru că, rucsacul iubirii oricât ar fi de greu,
merită cărat în spate toată viaţa.
Nici durerile sufletului nu mi le-am strigat în gura mare,
deşi tare aş fi vrut să o fac, ca să-l scap de poverile lui,
dar m-am bazat pe credinţă,
toiagul de sprijin al oricărui handicap.
Apoi mi-am zis:
oare, cui îi pasă de zbuciumul meu sufletesc, cu adevărat?
Cui, să mă plâng? Mai bine scriu...
Durerea altuia este cea mai uşoară durere,
pentru că nu o simte decât cel care o are.
Nici singurătatea firii sau ura împotriva viselor neîmplinite,
nu le-am strigat în gura mare,
de frică să nu par excentrică în faţa oamenilor,
care abia aşteaptă să mă etichiteze,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (22 februarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc?

Îmbătrânesc, se pare, dar nu îmi este teamă,
Chiar dacă nu-s bărbatul ce-am fost odinioară,
Dar văd surprins, că totuşi, mai sunt băgat în seamă...
Când îmi inund vecinul sau când mai cad pe scară.

Eram timidul clasei, amic cu poezia,
Purtând şi-n tinereţe cu mine handicapul.
Acum când trec pe stradă şi tremur ca piftia,
Chiar şi o tinerică, oftând, întoarce capul.

Mai nou şi maidanezii m-acceptă şi mă plac,
În parc trecând pe-alee, apar şi-mi dau onorul,
Ba unii mai în vârstă, crezând că sunt copac,
Amabil mă salută din mers, săltând piciorul.

Am două-trei babete, vecine de balcon,
Ce-mi dau vreo aspirină sau chiar un Piafen,
Dar mă bârfesc într-una, căci am şi Parkinson,
Iar ele cred că tremur intenţionat, obscen.

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şobolanul şi caşcavalul

Un şobolan, ce fără frică, de ani de zile s-a-nfruptat
Şi s-a-grăşat peste măsură, furând pe rupte de la stat,
Acumulând peste hotare castele, conturi dolofane,
În care stau înghesuite cu sutele de milioane,
Vazu cum şade nepăzită într-o cămară, o bucată,
De cascaval, îmbietoare, cu un miros ce te îmbată.
Probabil, dintr-o întâmplare, că paznicul, un nea Caisă
Plecând probabil la plimbare lăsase uşa larg deschisă.
-Ia stai măi frate că e rostul să dau o nouă lovitură
Că n-am mai pus de multă vreme un strop de caşcaval în gură,
Deşi am grâne în cămară, şi-am strîns averi spectaculoase,
Am iaht o vilă cu piscină şi-n capitală şapte case,
De cascaval acum am poftă, de apă mi-este plină gura,
Chiar dacă simt că de aseară mă arde în stomac friptura!
Cum caşcavalu-i luase ochii fiind pe masă, la vedere,
Păşi tiptil cu sacu-n spate în zăbrelita încăpere,
Dar când pe pradă puse mâna şi-a pus guzganul pofta-n cui,
Că se închise la capcană, cu zgomot, uşa-n urma lui!

Morala

[...] Citeşte tot

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consolarea marinarului

Într-o noapte se-apropia un urgan,
Valurile nu erau valuri, erau munţi,
Iar Barney Buntline, dându-şi cu părerea,
I-a spus lui Billy Bowline, "Hei, Bill, m-asculţi!?
Se-abate-un vânt tare din nord-vest,
Ciuleşte urechea! Auzi cum îşi croieşte drum?
Domnul să-i apere! Cât ghinion pe capul
Nefericiţilor de pe uscat acum.

Pentru fraierii care locuiesc în oraş
Viaţa e un continuu handicap,
Tremură-n paturile lor de teamă
C-o să le cadă acoperişu-n cap.
Cât ne invidiază! Ajunşi la aman,
Ar vrea să fie-n locul nostru, marinari,
Pentru c-atunci când e furtună
Noi stăm deasupra apei, pe ocean.

Nu mai vorbesc de cei care pleacă
La muncă-n zori, slujbaşii,

[...] Citeşte tot

poezie de Charles Dibdin, 1768 – 1833, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci de la Cernobîl

Erau acolo, norul negru şi ploaia grea.
Băltoace galbene şi verzi, ca şi cum cineva turnase vopsea-n ele.
Spuneau că e praful de pe flori. Bunica ne-a obligat să stăm în beci.
Ea s-a aşezat în genunchi şi s-a rugat.
Şi ne-a cerut să ne rugăm şi noi. "Rugaţi-vă! E sfârşitul lumii.
E pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele noastre."
Fratele meu avea opt ani, iar eu şase.
Am început să ne amintim păcatele.
El a spart borcanul cu gem de zmeură,
iar eu nu i-am spus mamei că mi-am prins rochiţa cea nouă
în gard şi că am rupt-o. Am ascuns-o în debara.

*
Au venit după noi soldaţi în maşini. Credeam c-a început războiul.
Ei spuneau astfel de cuvinte: " dezactivare," "izotopi."
Un soldat voia să prindă o pisică.
Un dozimetru pus pe pisică făcea ca un automat: clic-clic.
Un băiat şi-o fată urmăreau şi ei pisica.
Băiatul era liniştit, dar fata plângea întruna, " Nu le-o dau!"

[...] Citeşte tot

poezie de Svetlana Alexievici, premiul Nobel pentru literatu din Corul copiilor (extrase), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

#

termenele de valabilitate ale medicamentelor au expirat
un semn că acum eşti singură alături de ceilalţi oameni singuri

am înghiţit ultima pastila contraceptivă în timp ce lumea era
liniştită şi făcea copii pe bandă rulantă

nu sunt o mamă bună am lăsat copiii să zboare lipsiţi de apărare
ca pe nişte păsări roşii fiecare cu câte o rană micuţă pe piept

nici alte mame nu sunt bune şi-au lăsat copiii să moară şi-au lăsat copiii să
trăiască cu handicapuri severe

aşa a fost mama mea care m-a lăsat să trăiesc undeva în acest colţ uitat de lume

înghit praful nociv în fiecare zi şi încă supravieţuiesc
încă alerg ca şi cum aş fi o fetiţă pe pajişti întinse

fuga a devenit o necesitate în orice moment în care soarele purulent
mă sufocă cu strălucirea lui

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte la patruzeci de grade

Etilică mireasmă duhoare în împrejur
Şi-un luciu de inox din ochi lichizi răzbate...
Pe-un roşu de fundal de-obraji, cu glasul dur
C-o răguşeală aiurea păşeşte, dă-nspre spate.

E slab cu burta-i mare sub pulover ca un bol
Şi mâini sticloase anină neritmic, în balans...
Vorbeşte fără noimă se adresând în gol
Şi drumu-i labirint, nicicum de vreun avans.

Încearcă tulburat câte o plesanterie
C-un râs ce nu-i al lui, se legănând din cap,
Dar nu-i răspunde nimeni; privit cu duşmănie
Se întoarce iar în drumu-i c-un gest de handicap.

Nici dinţii nu-i mai are pe toţi, e ştirb în faţă
La locul de pahar şi filtrul de ţigară
Ce-o ţine nesfârşit pe buza-i ruptă, creaţă,
Se îmbătând din fum şi scrumul tras pe nară.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândreţe de faliţi

N-ar trebui pe nimeni să supăr, să rănesc,
Căci doar părerea, sincer, pe drept îmi spun, exprim,
Ca unul ce fac parte de-un loc, ce-i zic "trăiesc";
Cu ce-mi numesc popor, cu proştii lui, cu Prim...

Îmi laud sursa firii, chiar laude îmi aduc
Cu ce mă cred mai bun, util şi educat.
Dar mă izbesc de exemple -că nu sunt singur, cuc-
Ce-o lume întreagă vede şi n-am; ce-am handicap!?

M-ascund timid, cu teamă -din bunul simţ, ruşine-
De snobii narcisişti ce stăpânesc azi ţară
Şi mint, se mint pe ei, sau cred chiar –proştii- bine,
Gogoşi; c-am fi frumoşii, deştepţii!?... Ne declară!

Cum de prostime e multă de-a fi majoritate
Ca să-şi aleagă boii neduşi la şcoli, pungaşii,
Să îi conducă în "falnici", plini de imbecilitate,
La vindere de ţară, făr' judecăţi?... Ei, laşii!?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!