frumuseţe şi logodnă

Ţugulea, după ce primi şi daruri împărăteşti, peste câteva zile porni cu logodnica lui, gândul fiindu-i să meargă a-şi mai vedea părinţii. Şi într-acolo şi porni. Când a plecat Ţugulea de la curtea împărătească, împăratul cu ai lui l-a petrecut cu cinste împărătească până la hotar. Şi despărţindu-se, îşi luară ziua bună unii de la alţii. Fata şi Ţugulea parcă zbura, iar nu mergea, de bucurie că le împlinise Dumnezeu dorinţa. Şi mergând, ajunseră la locul de întâlnire cu fraţii săi, pe când soarele era în cruci. Când văzură fraţii pe Ţugulea cu o logodnică mai frumoasă decât florile şi mai albă decât spuma laptelui, îi puseră gând rău. Până a nu se culca, ei se furişară de Ţugulea, se dară mai cât colea şi începură a plănui, cum să facă să se scape de el.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ajunse şi găsi pe toţi ai lor adunaţi la tatăl său, începu să le povestească şiretenia celor ce i se întâmplase. Când ajunse să le spuie că a zis broaştei: "Tu să fii logodnica mea", toţi se umflară de râs deodată şi începu a-l cam lua peste picior cu vorbe în doi peri şi cu glume nesărate. Vru el să le spuie cine a fost broasca, dară nu-i deteră răgaz, căci îi luau vorba din gură, şi-l cam dedeau în tărbăceală cu graiuri care mai de care păcălitoare. Daca văzu, tăcu din gură şi înghiţi ruşinea ce-i făcură fraţii înaintea tatălui său. Se gândi el: "Acum o mie de vorbe un ban nu face. Lasă, îşi zise el, să vedem că cine râde mai la urmă, râde mai cu folos". A doua zi fiecare flăcău zbură la logodnica sa. Iară împăratul puse de împodobi palatul şi cetatea cât se putu mai frumos, ca să-şi priimească nurorile. Oamenii umblau cete, cete prin cetate, ca în zi de sărbătoare, ostaşii se gătiră ca de alai, până şi copiii se veseleau de veselia împăratului. Veniră unul după altul feciorii cei mai mari ai împăratului cu logodnicele lor. Ce e drept, şi ele erau frumoase, hainele pare că le erau turnate pe dânsele. Fiecare îşi adusese zestre însemnată: robi, cai, căruţe ferecate; şi le priimise împăratul cum se cuvine împăraţilor şi fiilor de împăraţi.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamie, n-o să înţelegi

Mamie, n-o să înţelegi
Eu cânt sufletul care nu există
Sânii tăi sunt flori fără ghiveci
Inima ta batistă

Şi înţeapă zmeură cu gust de lapte
Bluza ce acoperă piersici coapte

Uite, mângâie-mă, leagănă-mă
Mi-a murit logodnica
Întreabă-mă cine era
Pe urmă spune-mi încet, precis când pleci

O să-ţi cumpăr necondiţionat cercei
De la un bijutier ovrei
Ai venit grădiniţă de flori în
Sufletul meu, interior de fierărie

Mamie, n-o să înţelegi!
Dar e lucru frumos când eşti într-o poezie

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se sperie oarecum, fiul de împărat, când auzi pe broască vorbind. Ar fi rupt-o d-a fuga, dară graiul ei era dulce şi viersul cu lipici ce avea îl făcu să-i rămâie tălpile lipite de locul unde sta. Broasca se dete de trei ori peste cap şi se făcu o zână gingaşe, şi plăpândă, şi frumoasă; cum nu se mai afla sub soare. Îi venea flăcăului, de drag, să o soarbă într-o lingură de apă. Dară se opri, şi nu făcu nici o mişcare, ca să nu supere ori să îndărătnicească pe zâna a veni după el, căci simţi că, de aci înainte, fără dânsa nu va putea trăi. Se puseră la vorbă, şi nici ei nu ştiau ce vorbesc. Aci începeau una, aci lăsau alta, până ce se pomeniră că amurgise. Şi fiindcă a doua zi era să vie fraţii cu logodnicele lor, spuse zânei că se duce să înştiinţeze şi el pe tătâne-său că o să-şi aducă şi el logodnica. Broasca intră iarăşi în eleşteu, iară dânsul plecă la curtea împărătească. Mergea el, dară parcă-l tot oprea cineva în cale. I se părea că-l trage cineva de la spate de haine. El se tot întorcea de se uita înapoi. Nu vedea nimic, însă el îşi tot întorcea capul şi se uita. Noroc că i se scurtase calea şi ajunse acasă, căci, de ţinea drumul mai lung, te miră de nu rămânea cu gâtul strâmb, de atâta uitat înapoi.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pe frumosul tău covor de pulbere trandafirie,
De pulbere cenuşie, de pulbere bălaie,
O, drum! regi sau sărmani, nebuni sau logodnici,
Culegători de săruturi sau culegători de trandafiri,
Pe frumosul tău covor de pulbere bălaie,
Toată lumea, toată lumea, toată lumea
A trecut.

poezie clasică de Tristan Klingsor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Christina: Ce frumos eşti! Ce cald şi mare eşti!... Nu mi-e frică de tine; oriunde m-ar duce dragostea asta, nu mi-e frică... De ce şovăieşti tocmai tu, Egor, care eşti bărbat?!...
Egor: Iubesc pe Sanda, şi mă rog la Domnul-Dumnezeul meu şi la Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu!...
Christina: Aş fi putut să-ţi îngheţ gândul şi să-ţi usuc limba. Aş putea oricând să te am în puterea mea, Egor!... Mi-e uşor să te farmec, să fac tot ce vreau din tine... M-ai urma şi tu, ca ceilalţi... Şi sunt foarte mulţi, Egor... Nu mi-e teamă de rugăciunile tale... Tu nu eşti decât un om viu. Eu vin din altă parte. N-ai să poţi înţelege, nimeni nu poate înţelege... Dar pe tine nu voiam să te ucid, dragostea mea, cu tine voiam să mă logodesc... Curând ai să mă vezi şi altfel. Şi ai să mă iubeşti, atunci, Egor...

replici celebre din romanul Domnişoara Christina de Mircea Eliade
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se învoiră şi rămase; ba încă baba se mândrea, că aşa fată nici în casa împăraţilor nu se găsea, frumoasă şi vrednică. Baba mergea mereu în prosteală, cum învăţase ea, dară într-o zi îi zise fata să-i cumpere din târg pânză şi mătase roşie şi verde; baba, biet, din paralele ce adunase din cerşit, îi cumpără. Fata îşi cusu toată istoria pe două sangulii; şi după ce le isprăvi, zise babei să se ducă cu dânsele la împăratul, şi când va fi pe tron alăturea cu fiul său, sangulia cusută cu verde să o pună pe genuchii împăratului; iară cea cusută cu roşu pe ai fiului său. Baba ascultă şi se duse; dară ostaşii n-o lăsa să intre. Atunci ea făcu zgomot, şi împăratul porunci să o lase a intra. Ea, cum intră, făcu cum îi zisese fata, şi ieşi ca să aştepte să vază isprava. Cum văzură sanguliile, împăratul şi fiu-său înţeleseră totul. Porunci să cheme pe logodnica împăratului...

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

De mult, de demult, pe-ai Timpului paşi,
Într-un ţinut de miază-zi,
O fată trăia, c-un nume gingaş:
Cu numele Annabel Lee.
Şi ea trăia c-un gând, un singur gând:
Să-mi fie dragă şi drag să-i pot fi.

Eram un copil şi ea o copilă,
În cel ţinut de miază-zi:
Dar ne iubeam cu-o iubire mai mult ca iubirea -
Eu şi cu-a mea Annabel Lee;
Iubire pe care cheruvii din ceruri
Nu-ncetau a ne-o jindui.

Şi iată dar tâlcul pentru care de mult,
În cel ţinut de miază-zi,
Un vânt suflă rece din nori, şi răci
Pe dulcea mea Annabel Lee.
Un nobil domn sosi din depărtări,
Şi trist, fără cuvinte, mi-o răpi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Edgar Allan Poe (1849), traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luară, deci, pasărea şi o tăiaseră, o fierseră şi o duse împărătesei; iară ea, după ce se prefăcu că se însănătoşeşte, începu a se găti de cununie. Din sângele păsărelei crescu la fereastra împăratului un brad înalt şi frumos, şi era o minune cum de într-o noapte crescuse aşa de mare şi falnic. Împăratul chemă pre grădinar şi-i porunci să aibă cea mai marei îngrijire de acel pom. Iară ţiganca, cum auzi, n-avu odihnă şi-i puse gând rău. Pricepuse, drăcoaica, că încă nu scăpase cu totul şi cu totul de primejdie. Se făcu iară bolnavă, mitui iară pe vraci, cari spuseră împăratului că până nu va tăia bradul să-l fiarbă şi cu apa aceea să-i facă baie, nu va trece împărătesei. Împăratul se supără până la suflet, văzând că logodnica fiului său e piază rea, fiindcă de când a venit ea, n-a avut parte de nici un lucru ce i-a fost lui drag. Lăsă să taie şi bradul ca să nu mai aibă nici un cuvânt a-l mai supăra cineva cu ceva, şi se hotărî ca de aci înainte să nu mai facă pe voia nimănui, daca ar mai da peste ceva care să-i placă.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce se cununară fiii împăratului cu logodnicele ce-şi aleseseră fiecare, se prinseră în horă şi jucară, ca la nunta unui împărat. Ceilalţi jucau, nu jucau, dară zâna când juca, părea că n-atinge pământul. Lumea privea şi i se umplea inima de mândrie, căci fiul cel mic al împăratului lor adusese o aşa zână să o domnească. Oamenii se luau la prinsoare că nici în cer nu se găsea o mai mare frumuseţe ca ceea ce aveau ei dinaintea ochilor lor. Între acestea veni seara, şi se puse o masă d-alea împărăteştile. Împrejurul mesei împărăteşti, o mulţime de alte mese erau puse pentru boierime, pentru negustorime şi pentru prostime. Se puseră la masă. Nurorile cele mari ale împăratului ţineau ochii ţintă la zâna să vază ce face ea ca să facă şi ele, după povaţa soţilor lor. Zâna, din fiecare fel de bucate ce se aducea la masă, lua câte niţele şi băga în sân. Asemenea făcură şi cumnatele ei. Mâncară şi se veseliră cât le ceru inima. Când se sculară de la masă, zâna se duse la împăratul socru, îi sărută mâna, îi mulţumi, şi, scoţând din sân, de unde băgase bucatele, un mănunchi de flori bine-mirositoare, i-l dete ca semn de iubire fiască.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei de faţă auziră vorbele lor. Puterea farmecului se zdrobi şi toţi cu totul se pomeniră în palaturile împăratului. Palatul cel fermecat pieri ca o nălucă, ca şi cum n-ar fi mai fost pe lumea asta. Când îi văzură împăratul, încremeni de uimire cu amândouă mâinile pe barbă. Flăcăul, fostul argat la grădinărie, îi povesti toată şiretenia nopţilor. Împăratul dete pe fata cea mică după flăcăiandrul cel frumos şi drăgăstos. Apoi se înfăţişară şi celelalte fete cu câte unul din fiii de împăraţi şi de domni pe care şi-l alesese. Împăratul se înduplecă şi le dete pe fiecare la casa lor. Şi se făcu o bucurie mare în toate părţile, care bucurie de ar fi o sută de guri, nu una ca a mea, n-ar putea-o spune. Înainte de a se cununa, fata cea mică întrebă pe logodnicul ei cu ce putere făcu el de le descoperi ascunsurile faptelor lor şi legătura farmecului ce le ţineau înlănţuite. El spuse. Iară ea, ca să nu fie bărbatu-său mai presus decât ea, ci să fie deopotrivă om ca toţi oamenii, se duse de tăie dafinii şi-i băgă în foc. Apoi se cununară şi trăiră o viaţă fericită, cum se trăieşte pe lumea noastră asta bălţata, până ce se istoviră toţi cu totul, în adânci bătrâneţe.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana

În semn de iubire şi recunoştinţă,
Eu îţi ofer holistic tot ce am,
Eu nu am vile şi palate,
Dar dragostea ţi-o dau în dar.

Eu nu am lucruri materiale,
Dar ştiu ce pot să îţi ofer,
Îţi dau şi soarele şi luna,
Până şi stelele din cer.

Până şi bolta cea cerească,
Ce ajunge până la zenit,
Până acolo te iubesc,
De fapt glumesc, la infinit.

Aş vrea să îţi ofer o rază,
Şi o scânteie fără de sfârşit,
Care să strălucească în tine,
Până în eternul infinit.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chip celest

Pe-un colţ de cer, rămas al nimănui,
Neinvocat de nimeni niciodată,
Din praf de stele şi quasari, făcui
Doi ochi frumoşi, superbi, căprui de fată!

Pe-o lacrimă ce cade, am aşezat durerea;
Iar pe cuvântul din privire-am pus pecete;
Pe dulci şi roşii buze am picurat tăcerea
Spre-a fi în veci ferită de vorbe indiscrete.

Întunecatu-i păr e golul dintre stele;
Sunt mii de diademe prin el ce strălucesc!
Se pierde-n infinitul de dincolo de ele
Şi-i pieptănat de îngeri; purtat de vânt ceresc!

Din prea mult dor, creat-am un chip frumos de fată!
Să vreau să-l uit, e-acolo! N-am cum să-l uit vreodată!
Din colţul meu de lume cu dor îl voi privi
Pân' voi urca la ceruri, spre a ne logodi!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virgula şi apostroful

Graţioasă pe picioare,
O pisică din vecini
Mă priveşte visătoare
Dintr-o tufă de ciulini.
E zăduf. Vacanţa mare.
Iau o carte şi mă duc
În livadă, la răcoare,
Pe o pătură sub nuc.

Filele se-ntorc domoale
Iar cuvintele perechi
Se aştern pe iarba moale,
Pe retină, pe urechi.
Dar ce litere viteze!...
De căldură s-au pitit
Între două paranteze
Loc cu umbră şi-au găsit.

Apostroful, mândru tare,
Cu frac negru, e un boss,

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Lampioanele vii (2009)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anabel Lee

De demult s-a-ntâmplat, de demult...
Era lângă-o mare cu ape-argintii,
O fecioară trăia, şi poate c-o ştiţi,
O fecioară, Annabel Lee;
Şi trăia doar c-un gând - s-o iubesc mereu,
Şi trăia - să mă poată iubi.

Eu - un copil - şi ea un copil,
Lângă-o mare cu ape-argintii,
Ne iubeam ca un cântec mai presus de iubire
Ca un cântec - Annabel Lee;
Şi priveau, pizmuind preacurata iubire,
Chiar serafii de sus, din tării.

Şi aşa s-a-ntâmplat că-ntr-o zi, demult,
Lângă marea cu ape-argintii
Un vânt de pustiu s-a iscat dintr-un nor,
Îngheţând-o pe Annabel Lee;
Măritele-i neamuri au dus-o departe.
Departe de mine, spre miazăzi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Edgar Allan Poe din Poezii şi poeme (1964), traducere de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioana

pe bune?!
chiar mă crezi tâmpit?!
de unde apari mereu în miez de noapte?
şi-ţi încolăceşti braţele în
jurul gâtului
de fiecare dată îmi îndrugi minciuni
de fiecare dată te cred
minciunile tale sunt atât de gingaşe
că mintea mea bolnavă de tine nu le poate respinge

am crezut că ne iubim
prin munţii bucovinei
cu buzele
am salutat soarele ce a trecut atât de aproape
privindu-ne
parcă peste tine au zăbovit mai mult razele lui
(uite acum sunt gelos pe soare)

pe bune ioana?! pe bune?!
acum după ce ne-am logodit

[...] Citeşte tot

poezie de Cezar C. Viziniuck din Ioana (2016)
Adăugat de Laura Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logodnă marină

Iubita mea, înfăşurată-n alge
Apari pe plaja unei veri târzii,
Cu marea-n spate, fără de catarge,
Pe braţele de valuri străvezii.

Când te-oi vedea înaintând spre mine
Am să mă rup nisipului ce sunt
Şi cu-n buchet de scoici venind spre tine
Că zeu teluric voi păşi în vânt.

O să ne recunoaştem din privire,
Căci ne-aşteptăm cuminţi de mii de ani,
Şi sarea s-o depune pe iubire
Precum pe scufundate lăzi cu bani.

Vor da onorul căpitani eterici,
Albi pescăruşi ţipa-vor lung de sus
Şi melcii suspina-vor uzi şi sferici
La-mbrăţişarea noastră din apus.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile frumoase

Orice femeie este frumoasă, de la mama,
de la logodnica, de la soţia Eva, noi fiind bieţii Adami,
mereu păcăliţi.
Prima femeie admirată de mine
A fost profa de germană.
Ea m-a iubit în felul ei, adică îmi dădea note maxime,
De unde şi dragostea mea pentru poezia germană.
Apoi, toate iubitele mele erau frumoase,
Unele mai mititele, altele mai măricele,
Dar, cele mai frumoase au fost doctoriţele
care m-au salvat de la moarte.
A venit la mine o zână, era rezidentă,
mi-a spus – ai să trăieşti, dar ai răbdare.
Am trăit, mi-a arătat că şi ea avea probleme
Cu ganglionii, trăia, râdea, a ajuns mare.
Apoi a venit o zână la Terapie intensivă,
Acolo se murea de ficat, eu eram Prometeu,
Dar ea mi l-a pus la punct
şi m-a învăţat să merg.
Acum iubesc o princesse lointain,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet în stil popular

Foaie verde salbă moale,
freamătă Piteştiu-n vale,
plângând după-o fată mare,
cum e luna când răsare.
Zorii zilei când priveşte,
lacrimi varsă şi-o topeşte
şi-ncet moartea o răpeşte.
Foaie verde iarbă mare,
lumânare, lumânare...
a-nchis ochii fata mare.
E frumoasă, logodită,
nunta fetii pregătită
şi-a închis ochii negătită.
Toată lumea lăcrimează,
plânge mirele şi-oftează,
că mireasa nu e trează.
O, pământ, pământ mănos,
te blestem, făceate-ai os,
că răpeşti un chip frumos.
De-l primeşti, opreşte-ţi apa,

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Păun din Rime primare (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pentru-o zi ...

Fluturi ce-au doar o zi, trăindu-şi clipa,
S-au întrupat în fâlfâiri gingaşe,
Iar noi, venirea le-am vegheat, ca moaşe,
Văzând prisosul nuanţelor, risipa.

La sfânta zi le-am fost voit părtaşe,
Când roiul şi-a săltat spre cer aripa,
Cromatica-mbrăcând de la tulipa
Pestriţă şi-ale ei surori trufaşe.

Fluturi frumoşi, beţie de culoare,
Făpturi plăpânde, logodiţi cu flori.
Doar pentru-o zi, cu-o ultimă suflare,

Preţuind timpul ca pe vechi comori,
Mai aveţi drept la ultima cântare,
Lăudând viaţa-n imnu-i până-n zori.

sonet de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!