gânduri şi masochism

Joc de masochist

Cum poţi iubi ceva cu adevărat
Când ştii că nu poţi dărui iubirea,
Când ochii tăi se varsă sacadat
Întunecându-ţi veşnic glasul şi privirea?

Cum poţi zâmbi unui străin aparte,
Privindu-i sufletul în ultimul răgaz
Şi-n fiecare zi... în fiecare noapte
Să îl săruţi cu gând la alt obraz?

Şi cum poţi fi atât de iubitoare
În fiecare ceas ce este tot mai trist,
Iar când nici ceasul limbă nu mai are
Să-l laşi în propriul joc de masochist?

poezie de Ovidiu Eugen Grama
Adăugat de Ovidiu Eugen Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că multe persoane întreţin rezonanţa cu gândurile morbide, trăind tristeţea şi deprimarea cu un anumit gen de voluptate, care, în timp, se asociază unui adevărat masochism psihic.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impotenţa redării

Aţi fost vreodat' epuizaţi de frumuseţea
Ce-o găzduiţi alături zi de zi,
Să nu mai ştiţi părinţi şi nici copii,
Să nu mai ştiţi c-aţi trecut tinereţea?

E straniu, ca-ntr-un gând de masochist,
Dorindu-ţi certă exclusivitate
Dar şi-a-mpărţi-n acelaşi timp cu altul, parte,
Ce ai să iubeşti?... Eşti Mefisto şi Christ!

De câte ori n-ai regretat norocul
Ce nu-ţi dă şansă să expui sublimul,
Să-l vadă o lume-ntreagă... femininul
Când e superlativ şi i-ai vrea public locul?!

Cert sunt că ce-i frumos este simbol mândriei,
Căci e-un mister, plăcutul nu-i un viciu;
Fineţea, gustul, fizicu-n deliciu,
Se-ngemănează caracterului, moralei, datoriei!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cont

Mă îndrept încet, vers şapte sute
De întortochieri, gând în cuvinte
Ce n-aveam loc 'n atâta minte
Ce-o ţin ostatică, de-s mute.

Şi am conştiinţa; puţin e
Şi cât sunt de neîndemânatec...
Tragic de taciturn, zănatec,
Satiric, melodram... orice.

E propria-mi eliberare
Şi cred că nu rănesc pe nimeni;
Doar masochişti ce sciu doar vineri
Trăind din supt de orişicare!?!

Tânjesc s-ating suflet pereche;
Doar unul doar şi îmi e-ndeajuns
De-l iau de mână-ntr-un pătruns...
Sau lume-o tragem de ureche?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtul căciulii

Nu cred, nu ştiu de-alte popoare tot se plâng la fel, într-una,
Cum e poporul meu ajuns, într-un cerşit ştiut, proverbial,
Ca şi cum n-ar fi singur; el şi mintea-i şi-a lui mâna
Să-şi aibă singur ţara-n grijă... Să-nveţe ce-i cinstit, moral.

Tot vrem să fim ca alţii, într-o deplină bunăstare,
Dar prea făloşi, bornaţi "specifici", noi... nu imităm;
Facem altfel noi totul, în extaz ne prăduim care pe care,
Crezând că păcălitu-n cerc e avuţia, sursa... ce singuri ne-o furăm.

E cultul blestemat, cutume moştenite-n zeci de mii proverbe
Ajunse până azi intacte, luate-n râs în mare vogă;
Că bine-i când căciula ne-o furăm şi munca-i multe vorbe...
Căci toţi vrem să fim şefi cu "multa" (multe şcoli) şi salopeta... togă.

E-un bocet fals, sinistru, ţara e-o ruşine-n văzul lumii;
"Că n-avem ce şi cum, alţii-s de vină, lumea-i strâmbă din născare"!?...
Şi orbi nu mai vedem de-un hâd gunoi ascuns cu ochii-nchişi minciunii...
Ne ducem singuri steaua ce-a pierit pe cer... e veşnic căzătoare!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă împlinesc, sau dezmembrez, opt sute

Mă opresc la un aaa... lungit opt, cu două emisfere ca zerouri,
Să mi se facă un decont; dacă vreo lipsă se cunoaşte
Când nu mai curg din pastă, rotind bila? Vreau ecouri,
Dacă se întorc cum sunet, căutându-se... pe acolo unde naşte!

Doar aşa ştiu de sunt, că n-are rost să strig de nimeni nu aude
Şi-s doar un bumerang, ce m-zvârl să ating, lovesc...
Iar revenit sunt şi mai gol, sleit în mâinile exfoliate, nude
De ce-şi aveau şi-au dat şi nu mai aş avea... din ce să mai golesc.

M-ascund la pânda fricii, mă pitesc să nu fiu pălmuit, scuipat
Şi stând, să pot să-mi ling blesurile de masochist de suflet frânt
De unul singur; că l-am pus pe masă să-l disec, cojindu-l să-l las pur, curat...
Spălat cu lacrimi plânse, sau de râs, sau doar dramatic înţeles, de altul! Dacă sunt?...

Nu ştiu cât adevăr cuprinde aniversarea; oare e-un împlinit?
Sau rupt, mai demolat, pierdut din eu, dat piese în dezmembrare;
Că-i gând de unul singur, un mono dialog, ori script spăşit...
Şi cât de mult durează? La cât se poate opri, cu bun simţ... o urare?...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tocmai atunci

ne plăcea insistenţa aceea cromatică
felul în care fructul nu ceda
la subterfugiile timpului

de aceea poate geamurile păreau transparente
aşa de generoase în a primi fie şi trecerea
gândurilor neprielnice

[mă ridicasem pe vârfuri
ridicolă tentativă de posedare a necunoscutului]

"ne plăcea" era de fapt
un fel nou de a spune
în centimetrul nostru pătrat ticsit
cu singurătate... atâta ieşire din sine
când unica mutare de care am fi fost capabili
era îngroşarea punctului cu virgulă
pe o pagină mutilată

o vreme

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boală

Când eşti în culmea fericirii, fără griji
Ş-instantul făr-aviz îţi face rozul... alb de coală
Şi plan nu mai există, vise se transformă-n schiji...
E-un inefabil yang, un început de boală!

... Şi n-ai control, nu mai eşti tot, corp, craniul,
Te doare eul ce-l credeai al tău,
E-un altul, mintea nu-nţelege straniul
Păcat de blestemat ce-ţi eşti... sursa de rău!?

Te diseci singur cu scalpelul vinei
Ce-o treci tardiv pe-un fals de expertiză
Să-ţi redescoperi ce-ţi cerşea subconştientul milei...
Şi-ai ignorat semnal... somat cu-aviz de criză!

Eşti?... Nu! Te lupţi cu tine, ce-i un altul
Neiertător, paradoxal duşman de propriul sine!?
Cu ochii tulburi -sticle goale- doar implori înaltul,
Ce-ţi aminteşti subit... şi faci prieri de bine.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către ţară ( Dupa "Scrisoarea III" de Mihai Eminescu)

Un actor dintre aceia ce nu mai încap pe scenă,
Care de o vreme-ncoace, e de-al casei, la Antenă,
Simte că, din ceruri parcă, o idee-ncet coboară;
Că doar el are accesul, sus, pe scara socială.
Şi de ce, la o adică, n-ar fi primul preşedinte,
Ce conduce naţiunea ca un brav şi bun părinte?!
Are o reţetă nouă şi îl recomandă haina
De succes, ce a-mbrăcat-o un confrate din Ucraina.
Cum câţiva ciumeţi l-ajută cu logistică şi planuri,
Vizite electorale, benere şi-alte sloganuri,
El independent rămâne, nu încape nicio vorbă,
Că doar n-or sorbi-mpreună din acelaşi blid cu ciorbă.
Cu românii nu-i de şagă; nu-i mai vezi să pună botul,
Chibzuind pe îndelete cine le-ar merita votul.
Pleacă-n ţară să expună proiecte de legi, programe,
Ce vor face să prospere insul, nemurind de foame.

Până mitingul se-ncheie, până soarele apune,
Scrie ţării o scrisoare, cu o sfântă-nchinăciune.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoieli lugubre

Aştept diabolic să se-ntâmple ceva grav,
ca pe un cutremur la înaltă scară, să pot să fiu şi eu; firav
să renasc din cenuşă, iar ordinea -ce-i strâmbă- existentă
să se prăvale-n praf, să guste -meritându-şi oh, dementă-
tot greul ce-o s-o apese, ce l-a-nălţat pe-ascunse
din răuri de sudoare, din pierderi, furturi, cranii tunse
pe dinăuntru... să înceapă startul fără de pistol la tâmplă,
s-alerge toţi egali pe banda lor cu-arbitrii ce văd tot ce se întâmplă...
... Stupid, matusalemic mi-este gândul, făr' de vamă, întortochiat,
neştiind că haosul e "loose control" de masochist, destramă, se crezând nevinovat
şi binele şi răul... sau poate nu, căci s-ar părea că nimeni nu-i în drept să ştie
d-explozie, cutremur, lumină, întuneric... Nu-i un simplu magic... scos din pălărie!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politica

O pretenţie!... Că altfel lumea n-ar mai exista, de nu s-ar spune cum să fie,
ca şi cum Creatorul sau Geneza însăşi, totul, s-ar organiza dup-un patern;
un alter Dio, auto-atotpretins singular pol, spre-un unic mers?!? O profeţie,
de care nu dispune-n fond, nu face parte din natură!... Impostoare, o blasfemie!

Un Univers întreg, cu tot, Pământul de la zero, e într-o trudă-nspre suprem, selecţie
din care numai "Ei" sunt vârful, plus-valoare, gena dominantă punct cu punct?!? Sunt
lecţie
de purul adevăr ce nu-l cunoaştem, doar îl declinăm controversaţi de neştiinţă
căcii ne-am născut noi proprii demoni, iute oportuni în vorbe de progres, fără
conştiinţă!

E Anticristul ce mereu îl căutăm, nebănuindu-ne confraţi ce ni-i alegem în minciuna
ce-adulăm,
căci - incapabili fiind măcar să copiem "existul", să lăsăm simţuri, din văzut să
învăţăm, să ştim să ascultăm-
ne aruncăm printre urale de-adulaci goliţi de minţi!... Vrem numai interese
în termenul, ce-i cel mai scurt -pân' la sfârşitul nostru, nu al lor- purtaci de fesuri, fese!

Şi-avem câteva mii de ani de dincolo de Christ de când tot bâjbâim

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!