gânduri şi viscol

Vorbitor de vânt

Am stat de vorbă iar cu vântul,
Şi l-am pus gândurile să-mi ţină,
L-am rugat să accepte legământul,
Şi să le smulgă chiar din rădăcină.

Unele îmi sunt tăioase şi grele,
Şi-i cer scuze la vreun trecător,
Dacă se v-a împiedica de ele,
Căci ştiu ce tare rău mai dor.

Te rog pe tine viscol blând,
Să îndeplineşti dorinţa mea,
Şi să porţi întreg acel gând,
Ce trebuie să ajungă doar la ea.

Poţi să mângâi creste şi văi,
Să-i spui de lungul drum bătut,
Şi de cum paşii tăi
Au purtat al meu gând mut.

[...] Citeşte tot

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (6 iunie 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra gândului, stă viforul neîmplinirilor încreţind din epiderma sufletului.

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoare

Ninsoare
Din soare
Răsare

Într-un gând
Viscolit
De cuvânt

Alunec
Sub fumul
Ce îmi destăinuie
Drumul

Pribeag
peste pragul
Dintre doua lumi
Magul

Mă descântă
De întuneric.

[...] Citeşte tot

poezie de Dara Blu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Din iarna sufletului meu porneşte
Un stol de corbi spre zările cernite:
Sunt dorurile mele nemplinite;
... Şi-n iarnă cugetarea-mi viscoleşte.

În gemete pustii se prelungeşte
Ca-n golul unei vetre părăsite;
... Şi corbi sporesc în cete înmiite...
Şi stolul tot mai jalnic croncăneşte!...

Nu văd în zări nici urma unei stele;
Doar viscolul din gândurile mele
Tot mai pornit prin gerul lui mă poartă...

... Iar corbii, presimţindu-şi trista pradă,
Spre inima-mi pe jumătate moartă
Îşi năpustesc sălbatica grămadă...

sonet de Mihai Codreanu din Statui - Anotimpuri (1914)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnală

toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
pe sub viscol, poate, voi umbla-n curând
fără suferinţe, fără idealuri,
fără amintire, fără trup şi gând;

îmi nechează roşu vântul sub ferestre;
cine ştie, poate o să-i urc în şa -
pruncului lăsându-i doar un vers de zestre
ca să-şi poată-ntr-însa sufletu-nfăşa,

toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
pe sub viscol, poate, voi pleca-n curând -
moară subterană pe-mpietrite valuri
unde veşnicia îmi păstrează rând.

poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte de iarnă

Cu vuiet veşnic, Suha sub măguri îşi înfundă
Pumnalul viu al undei, învăluită-n fum.
Ce limpede e cerul! Din liniştea profundă
A sufletelor noastre s-a-mpărtăşit acum!

Dă-mi palma. Uite-mi tâmpla. Ca aurul de grea.
Parcă-i sub tâmplă inima mea. Bate.
Ne-nconjură în falduri şi legănări de nea
Carpaţii albi ai dragostei curate.

Atât de mult visată ai fost, când pentru mine
Tu nu erai pe lume, că nu ştiam că eşti
Şi c-ai putea aievea să-mi oglindeşti, senine,
Doar gândurile mele în ochii tăi, aceşti.

Visam un vis de iarnă, ca înfrăţiţi pe zare,
În munţii albi ce-şi poartă sublimul lunei nimb
Neîntinat de valul suspinelor hilare,
Mari idealuri scumpe cu tine să le schimb.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La gura sobei

Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte
Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte.
Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni.

Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;
Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punţi de aur;
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripaţi
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpăraţi.

Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Nu departe stă Pepelea, tupilat în ilori de mai.

Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă
E Ileana Cosânzeana!... în cosită floarea-i cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri şi la ea privesc uimit,
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adună iubito tăciunii...

Adună, iubito, tăciunii pe vatră
şi pune cu râvnă butuci peste jar...!
Auzi oare vântul în horn?- parcă latră,
mi-e teamă de viscol, sărută-mă iar!

Şi spune-mi aceeaşi poveste uitată,
din cartea închisă demult în sertar,
vorbeşte-mi de zâna în lume plecată
cu vechiul iubit..., ajuns mercenar.

Şi faţa mi-o şterge, cu mâna-ţi curată,
când lacrimă lungă, şi gust prea amar,
se scurge lăsând peste vreme o pată
pe umbra cernută de gândul hoinar.

Adună, iubito, tăciunii pe vatră
şi pune cu râvnă butuci peste jar!...

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mi-eşti pădure!

Cine-mi eşti, pădure,
Lamură uşure,
Versului meu teafăr,
Zborul de luceafăr,

Cănd te sună cerul,
Arşiţa şi gerul,
Din pământ te sapă,
Viscolul spre apă!

Printre frunze-n dungă,
Îmi foieşti în pungă,
Pădure de gânduri,
Leagăn pentru scânduri!

Cine-mi eşti, pădure,
Lamă de secure,
Vis de-ncrângătură
Semn de legătură.

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la mine pân' la toamnă

Între noi e numai toamnă,
Vise triste te condamnă,
Ceru'-i gri, vinu'-i maro,
Totu'-ncepe cu zero.

Ce de vifor şi de jale,
Ce de dor, dorul trăsare.
Ce de mine, fără tine
Ce de plânset, toamna vine!

Noapte, ceaţă şi mormânt,
Întuneric tot în gând
Freamăt, plouă cu pământ
Toamnă, ce de negru sfânt!

Nostalgie, zbierăt mut
Zbor lunatic, păr cărunt.
Lumânări fără de ceară
Unde eşti, să-mi fie vară...

poezie de Denis Imbrescu (9 septembrie 2017)
Adăugat de clowndenis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea speranţelor (sonet)

NINSOAREA SPERANŢELOR
(sonet renaşterii spirituale

Mă ning speranţele înzăpezite
De troienele dorurilor stinse,
Din roiul amintirilor desprinse,
Aşteptând renaşterea în cuvinte.

Să nu simt viscolul în tâmple ninse
Şi de sarea tristeţilor albite,
În ochi aprind făclii, ce sunt menite
Să strălucească pe gânduri nescrise.

Ca în cascadă, pe lacrimi coboară
Idei în condeiul de-o muză vrăjit,
Când vise aprind zori de primăvară.

Însufleţesc un vis, la viaţă trezit,
În abisul morţii să nu dispară
Cu speranţe-n chip de lut acoperit.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu (17 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacără săracă

Sunt mii şi mii de case fără casă
Şi mii şi mii de ramuri fără ramuri,
Cuvinte condamnate la sloganuri
Şi oameni fără vatra lor de-acasă.

Sunt mii şi mii de faceri fără faceri,
Ce-au rezultat din faceri nefăcute,
Din goliciuni cu goliciuni umplute,
De-o lume care face-n gol afaceri.

Nimicul în nimic e dat să treacă,
Din ce-a fost plin, e azi deşertăciune,
Cenuşa e scursura din tăciune,
Tăciunele-i o flacără săracă.

Din gând, rezultă totdeauna gânduri,
Şi, în pământ, pământ se pământeşte,
Iar viscolul, prin viscol viscoleşte,
Când iarna-îngheaţă seva din pământuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muge-adânc un cerb în codru (variantă)

Muge-adânc un cerb în codru,
Codrul freamătă adânc,
De vânt crengile se frâng,
Muge-adânc un cerb în codru,
Muge-adânc şi nu e modru
Gândurile să-mi înfrâng.

Muge cerbul singuratic,
Echo duce tânga-i lung,
Glas de bucium lung-prelung;
Peste codrul singuratic
Cade viforul tomnatic,
Nu pot jalea să-mi alung.

Muge-un cerb, Diana Doamna
Lui din ceruri se întristă,
Plânge-n nori ca-ntr-o batistă,
Muge cerbul. Nicicând toamna
N-a mai fost atât de tristă.

poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A rămas o frunză-n pom

Nescuturată de om,
Nescuturată de vânt,
A rămas o frunză-n pom.
Nu ştiu ce are de gând!

Se bucură la amiază
Când se-încălzeşte la soare.
Însă noaptea şade trează
Fiindcă este prea răcoare.

Singură, ce face oare?
Că iarna este aproape.
Din viforniţa cea mare,
Va scăpa ea de la moarte?

Voi ce credeţi, dragii mei?
Va mai prinde primăvara?
Săraca frunză de tei!
A îngălbenit ca ceara.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino să te ascund, iubite

Vino să te ascund, iubite,
În amurgul umbrei tale
Unde cerul din fereastră
Prinde iar să se prăvale.
Vino să te ascund, iubite,
În furtuna dintre noi,
Unde anii trec în goană
Printre viscole şi ploi.
Vino să te ascund, iubite,
În iubirea cea rămas,
Într-o ordine divină
Printre valuri de lumină.
Vei rămâne-atunci cu mine
Peste lumea mea de vise,
Fericirea o vei dărui
Gândului cu porţi deschise.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins cu Eminescu

A nins cu neastâmpăr, sublim ca-ntr-o poveste,
Cu ochi de căprioare la geamuri luminate
Şi cu albastre păsări iubindu-se în viscol
Sau mistuindu-şi visul în zboruri sângerate.

A nins cu Eminescu pe liniştea de ape,
În marmuri să lucească a limbii piatră rară,
Cu irizări înalte din frământate cronici,
Ca-n foşnetul de gânduri luceferi să răsară.

A nins fără pereche cu răbufniri de nufăr
Şi codrii de nelinişti au fremătat poeme,
Iar pe sub bolţi de flăcări alaiuri de domniţe
I-au dat hlamida lunii s-o poarte peste vreme.

A nins cu dor de seară în plopii din fereastră,
Ca-n vremea când poetul, în mantia-i legendară,
Întotdeauna tânăr, strângea în palme cerul
Să cearnă în cuvinte ninsoarea lui stelară.

poezie de Puiu Cristea din Viscol de seară
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se teme

În vene sângele pulsând îl doare,
În trup se scurge un fior isteric,
Nu vrea singurătate şi-ntuneric
Se teme de ce are şi nu are,

De scârţâit de uşi, de viscol, vânturi,
De ploaia ce loveşte fin în geamuri,
De caii ce-s în vis scăpaţi din hamuri,
De tot ce e real şi nu-i, de gânduri.

Lumina ca o mamă-l linişteşte,
I-alină nebuneasca suferinţă,
Când vede oameni simte că trăieşte
Şi uită de necazuri şi credinţă.

Durerea ce-l sfâşie-o păcăleşte
Trecând c-o mască falsă prin fiinţă.

poezie de Petru Miloş
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani

Priveam la geamul tău,
Iar viscolul de-afară
Mă îndemna mereu,
Să intru... într-o doară.

Dar pentru ce mă mint
Când inima ţi-e dată?
Mai frig în suflet simt
Acum... ca niciodată!

Iubito, ce noapte nebună!
Cu suflete albe la geam,
Speram c-o să fim împreună:
La mulţi ani!

Şi am simţit atunci
O lacrimă pe gene,
Pe faţa mea de stânci,
Pe inima-mi curată.

[...] Citeşte tot

poezie de Stefan Băiatu (31 decembrie 2005)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Toamna mea de azi,
acoperă-mi sub frunzişul galben
tristeţea din suflet;
să o faci încet să nu-o doară.
Pune-mi sub mantia ta ruginie
la putrezit
gândurile negre,
temerile
şi grijile de peste zi
ce mă tulbură
la vreme de seară;
Fă iarna să vină mai repede,
să viscolească şi să-şi aşeze
troienele de bucurie
ale colindătorilor;
să nu poată ieşi nici umbra lor
de sub ele.
Să le spele apoi
cu lumina vie din apa zăpezilor
încărcate de frumuseţea sărbătorilor

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul vieţii

Mă ascund în ninsori
să nu mă viscolească
vântul uitării,
fulgi de vise
în căutarea zilei,
mulţimi de gânduri
trezite...
dor regăsit în lumină târzie
din singurătate
paşi ratăciţi de timp
pe ţărmul anilor
în labirintul
depărtării
confuz şi întunecat
iubirile
se nasc şi mor
deci există...
mâinile se împreunează
pe copacul vieţii
plin de zăpadă şi muguri.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!