genealogie şi religie

Nimeni, niciodată nu poate spune că nu are un ţăran, cel puţin, în arborele genealogic. Nici măcar Dumnezeu!

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea puţini poeţi cunosc genealogia lacrimilor. Căci de-ar cunoaşte-o, nu ar mai zice "eu", ci "Dumnezeu". Nu că el ar fi izvorul lacrimilor – ochii lui sunt umeziţi doar de răsuflarea muritorilor – ci noi nu putem plânge decât în el. Toate lacrimile ce curg din Dumnezeu sunt ale noastre. Sfinţii nu au nevoie să ştie lucrul acesta. Cât despre Dumnezeu – el nu trebuie să afle că sunt muritori care aburesc stelele. S-ar teme şi, în tremurul lui, ar scutura lacrimile şi am pieri în propria mare.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În concluzie, a apărut o rasă generată de împerecherea dintre oameni şi şerpi, care a dat naştere la o rasă hibridă, apărută ca urmare a contopirii liniilor genealogice ale familiilor regale ale celor două rase, care au fost în Antichitate centrate mai întâi în Orientul Mijlociu şi cel Apropiat şi, de-a lungul a mii de ani trecuţi de atunci încoace şi-au extins puterea în toată lumea... creând instituţii - de exemplu, religiile - pentru a încătuşa popoarele din punct de vedere mental şi emoţional şi pentru a le asmuţi unul împotriva celuilalt, făcându-le să se războiască între ele.

citat din Icke (1999)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un vechi arbore genealogic

Mereu te reîntorci melancolie
O, blândeţe a singuraticului suflet.
La sfârşit o zi aurie străluceşte.

Plin de umilinţă se înclină durerea răbdătorului
Sunând a blândeţe şi moale nebunie.
Priveşte! Iată se şi-ntunecă.

Se reîntoarce noaptea şi plânge-un muribund
Şi altul suferă cu el.

Tremurând sub ale nopţii stele
Se-nclină an de an tot mai adânc capul.

Comentarii

Ca şi în alte texte ale lui Trakl, melancolia, "O, blândeţe a singuraticului suflet" este în centrul poeziei "Într-un vechi arbore genealogic". Două terţine formează prima jumătate a poeziei, două versuri, a doua. Ca formă, avem un respect clar pentru ortografiile aforistice care erau comune pentru începuturilor unui jurnal.
În cea de-a doua strofă, "blândeţea" şi "nebunia" sunt încorporate într-o imagine complexă care pare să se dizolve între mişcarea sănătoasă şi consolidarea civilizaţiilor urbane în sunete, chiar lingvistic, dacă privim structura vocală a acestei stări cu dominaţia sunetelor profunde.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai dă-mi o şansă...

... mai dă-mi o şansă, Doamne, să ies cumva şi eu
din apele ce toamnei plătesc tributul greu
uscat precum e vântul ce bate în pustiu
şi liber cum cuvântul din versul ce Ţi-l scriu

mai dă-mi o şansă, Doamne, să scap cumva şi eu
de chinurile foamei ce-o duc ca un ateu
de golul care strigă la suflet însetat
de foc ce-ar sta să frigă şi tainic şi curat

de spaţii care-mi fură şi gând şi sentiment
şi pâinea de la gură şi ultimul moment
mai dă-mi, Te rog, o şansă să iau de la-nceput
această avalanşă de chinuri şi de lut

nu alte lumi mai drepte, mai fine şi mai moi
nu scară fără trepte spre cele de apoi
ci trece-mă cu rândul, cifrează-mă de viu
şi lacrima şi gândul şi bruma de sicriu

[...] Citeşte tot

rugăciune de Iurie Osoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genealogie

La început a fost ţipătul
Care a născut Sângele
Care a născut Ochiul
Care a născut Teama
Care a născut Aripa
Care a născut Osul
Care a născut Granitul
Care a născut Violetul
Care a născut Ghitara
Care a născut Sudoarea
Care a născut pe Adam
Care a născut pe Maria
Care a născut pe Dumnezeu
Care a născut Nimicul
Care a născut pe Niciodată
Niciodată Niciodată Niciodată

Care a născut Cioara

Ţipând după Sânge

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Non sens

Dac-ar fi să credem toate câte biblia ne spune,
Am ajunge la concluzii, drept vorbind, nu tocmai bune.
Să luăm Facerea Lumii, uite-aşa, la întâmplare;
Se poate ca subiectul să producă consternare.
Îmi cer scuze, dar să zicem, un roşu sau arăpel,
Un peon sau un pigmeu, ar vorbi în acest fel:
De pleci hai-hui de la Adam şi urci genealogia,
Mergând pe drumu-ntortocheat ce l-a trasat religia,
Trecând prin zeci de mii de neamuri şi generaţii fără număr
Şi dacă mai forţezi puţin veşnicia cu-al tău umăr,
Undeva-n eternitate, te vei întâlni cu mine.
Nu-i poveste, nici minciună, poate controla oricine,
Rudă sunt direct cu Noe şi prin el sunt cu Adam,
Iar în vinele-mi de gumă, sânge de la dânşii am,
Însă... nu ştiu după cine; după mamă, după tată...
Iată veşnica problemă ce n-aţi pus-o niciodată.

Cam aşa vorbea odată un june cu multă limbă,
Care cu închipuirea rânduirea lumii schimbă.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arbore genealogic instant

Eminescu-i tatăl meu
biblioteca însă-i mama
şi mai am un Dumnezeu
de care nu ţineţi seama

Biblioteca însă-i mama
fraţii mei sunt scriitorii
şi când mă apucă teama
citesc şi mă apucă zorii

Fraţii mei sunt scriitorii
cât mai am un Dumnezeu
scriu şi curge apa morii
Eminescu-i tatăl meu

Biblioteca-i însă mama
ce-mi şopteşte sama sama

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (14 iunie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

cele câteva sute de pixeli ce despart fericirea de depresie

picta portrete de oameni luminoşi. paradoxuri psihanalitice.
cele câteva sute de pixeli ce despart fericirea de despresie se încleştau de chipul pictat. modelele se arătau surprinse, ulterior. oglinda interioară fusese învinsă de pictor.
oamenii învăţau că merită să fie iubiţi.
că se pot răsfăţa.
că pot refuza să se culpabilizeze pentru vina de a nu fi fost sinucigaşi cu glorie.
martiri.
popoarele estului nu au fost colonii de martiri.
nici rezervaţii de fanatici.
în faţa dictaturii roşii, fiecare om a înghesuit la repezeală în rucsac o identitate, un dumnezeu şi o brumă de curaj. adesea şi alte ingrediente, paleative, emoţii, cartuşe, arbori genealogici, cenuşă. urgia venea de peste tot, din adâncul unei conştiinţe planetare irepresibile. intolerante. care nivela pământul şi carnea supuşilor. auzeam tăcerea asurzitoare cu care laşitatea se aşternea ca o perdea peste lumea liberă. estul fusese sortit abandonului. moartea era o coloristă desăvârşită. cu o interiorizare perfectă. oarecum dementă. ca şi îngerii, morţii din infernul concentraţionar aveau obrajii rumeni. emotivi, intimidaţi de hiperdimensiunea eroilor fabricaţi de cultul personalităţii, le fusese ruşine să trăiască, să inventeze lumi sau să moară

poezie de Angela Furtună din Elegiile Estului Sălbatic
Adăugat de clara vieru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşă cu mort

Ca leul în faţa tabelului lui Mendeleev
amusinind feroasele-neferoasele,
de-o neputinţă frenetică
la sfârşitul de ev
Între Dumnezeu şi Genetică
oasele,
mă dor oasele.
În tramvaie, pe-acoperişuri - mă apucă subit
o durere de oase ilogică,
de care-i răspunzător
pitecantropul pitit
în pădurea genealogică.
L-o fi tras un curent glacial dinspre sud
vreun strănut al naturii haotice,
fiindcă-l simt şi acum în ciolanul meu ud,
congelat ca un fruct de la tropice.
Îmi lipseşte precis o linguriţă de iod
un degetar de potasiu-n artere,
neglijate de bunul meu unchi Hesiod
dedat la diete severe.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de La Dame en Noir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi o nouă viaţă copacilor

m-am aşezat şi am plâns
oraşul
inundabil, în cartiere, înainta
muncitoreşte,
din epoca de aur, oamenii nu mai aplaudaseră pâinea
adusă cu elicopterul,
armatei îi revenise ca sarcină hrănirea populaţiei.

eram ucenic în prelucrarea cuvintelor neferoase,
am învăţat tot ce trebuia, să fiu bine văzut,
mi-am făcut un selfie cu păsări
în pom,
spatele zilei suferise primul atac terorist,
schije de culori amestecate la cald îmi brăzdau privirea;
ce mai rămăsese din cer nu încăpuse în fotografie.

nea victor şi tanti mariana, cu mâna pe sticlă,
se certau cine să împartă
sfinţilor
le spuneam despre tine.

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!