Citate despre glezne și poezie
citate despre glezne și poezie (inclusiv în versuri).
Metafore și epitete
Mi-ai apărut în cale ca o poezie,
Cu versuri lungi și rime îmbrățișate,
Având înșiruiri de adevăr și fantezie,
Scrise pe suflet cu litere îngroșate.
Te pot descrie doar prin epitete,
În stihuri cu slove moi din catifea,
Versul ți-l sorb în zori pe îndelete,
Ca pe o poezie cu aromă de cafea.
În strofa vieții mele cu rime agitate,
Ești o metaforă ce sufletu-mi alină,
Când îți admir sfios și pe nerăsuflate,
Piciorul metric și glezna lui cea fină.
poezie de Paul Aelenei din Vara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șarpe sărutând
sărutând glezna subțire a nopții
poetul
se împrăștia
în toate cele
șasesuteșaizecișișase
de zări
ca un ghid turistic zelos
moartea
îl luă să-i arate
mult-umblatele-i
neumblate
cărări
la birtul din colț
trei bețivi
cântă ceva
despre dragoste
despre sex
despre viață
[...] Citește tot
poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ocean de verde
Oceanul de verde ne-a inundat sufletul...
Au înmugurit sentiimente
Și flori colorează fiecare clipă
A vieții cu nume de primăvară.
Lumina a despicat cerul
Și fereastra stelelor, aurită,
A țesut argint la tâmplele universului.
Fluturi desenează linii frânte
Și păsări scormonesc
În clopotul timpului
Taina versului.
O nouă primăvară aleargă prin văi,
Cu gleznele inundate de mărgele de rouă.
E primăvară!
E primăvară iar!
Deschideți ferestrele inimii
Să vă bucurați de acest miracol.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mersul tău este credința mea
Mersul tău e ca o poezie,
Două versuri care se succed,
Pașii tăi au învățat să scrie,
Scrisul lor e calea-n care cred.
Mersul tău m-a convertit la tine
Dintru ziua când ne-am cunoscut,
Fese, coapse, pulpe, glezne fine,
Toate-n rob al tău m-au prefăcut.
poezie de Marius Robu (13 aprilie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bastonul alb
starea de poezie te poate ajuta să treci strada
ca acel baston alb ce pipăie realitatea cu nările
înmuiate în asfaltul fierbinte
ești la marginea drumului și privești cum
țîșnesc în stînga și în dreapta maniacii
lecturii în diagonală,
deodată se aude o respirație gîfîită
și valea celor o mie de coline
se umple de vaci albastre,
o femeie cu pălărie de dantelă coboară
încet dintr-un pod de iarbă
netezindu-și rușinată coapsele roșii
te gîndești să traversezi pe aici
cît încă se mai aude foșnetul cu care
bastonul alb pipăie gleznele vîntului.
poezie de Angela Furtună din Poemian Rhapsody - Cartea Donei (2004)
Adăugat de clara vieru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu e
În cutia de sidef și aloi
Au venit podoabe noi
Lăcuste, păianjeni, brotăcei
Nu te speria de ei.
I-am încremenit în stihuri blajine
Ca să te găsească pe tine
Stăpână.
Șopârla-i pentru glezna de la mână
Iar șarpele pentru grumaz
Fetișcană de atlaz
Și pentru șoldul dumitale, de vioară
Domnișoară
Te rog a mă ierta
Dacă-ți zic și tu și dumneata
Și dacă din cuviință și de frică
Mintea mi se face peltică
Și uitucă mi se face.
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cafea
Îți sorb iubirea-n picuri cafenii,
Din ceașca pictată-n roșu-mac,
Prin aburii cafelei cu iz de poezii,
Îți savurez privirea de caimac.
Șuvițe crețe din părul despletit,
Se scurg pe umerii de catifea,
Dulce și amăruie, te-am sorbit,
Ca pe o picătură aromată de cafea.
În zațul negru de pe fundul cănii,
Surâsu-ți văd și părul despletit,
La glezna ta smerit eu fac mătănii,
Jurând pe veci să îți rămân iubit.
poezie de Paul Aelenei din Toamna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mânuia
penelul pix cu tragere de inimă
poetul pictor nebun cât trebuie
pentru un artist să fie sărat interesant
trăgea tușe pe sâni și coapse
dezvelite de inhibiții prostești
arunca o mână de cuvinte
pe foaia smotocită de mașinăriile
fabricii de celuloză
sorbea însetată ideile care se legau
în versuri sau poezii cretine
despre un univers colorat sumbru
de o minte plecată după femei
nude visate de mic copil
le strângea de atunci în brațe
în imaginația bărbatului
ce ofta la fiecare surâs misterios
desena cu îndârjire ce visa
scria poezia mofturoasă
pentru femeia astenică iubită excesiv
iubea un colț de coapsă
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spectacolul poeziei
citesc, iubiți spectatori, o mie de lucruri deocheate
pentru a vă determina să mă ascultați
citesc vorbele de la un capăt
și de la celălalt
și de la mijloc
arătându-le buricul
pun în plasa de păianjen a cerului
ființa mea la vedere
albă, zgomotoasă
și plină de păcate
pentru a vă determina să mă priviți
cânt o mie de cântece fără perdea
pentru a vă trezi interesul hohotit
și iată, ca Solomon,
acum vă spun:
citiți cântarea cântecelor mele adevărate
citiți ochii mei
întotdeauna înlăcrimați,
[...] Citește tot
poezie de Lucian Avramescu din Bună seara, iubito (1989)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inspirat
de nurii tăi expirați de doi ani
trag din fumul tău care se prelinge
albastru de invidie pe mesele tăcute
scriu poezie extirpată
din creierul îndopat cu ketamină
trag noaptea pe cap și mă plimb
cu privirea pierdută după glezne
trec pe lângă îndrăgostiții
care zac mustind de iubire
clocotită în inimi sângerii
inspir umedul sărut dat în fața
unui salcâm înflorit în grabă
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la glezne și poezie, dar cu o relevanță mică.
Neastâmpăr nocturn
poezia mea-i că stânca marmorată
o pictează timpul în vitralii
chipul ei structură rourată
atinge o vreme cu epice detalii.
mă ascund în gânduri de abisuri
unită cu o stea de opal
drumul meu e presărat cu visuri
mă hrănesc cu ele hipnotic, real.
muzica sângelui se scurge prin glezne
nici o tristețe nu-i stă în cale
rapsodia sublimă înlătura bezne
mult mai departe de a lacrimei vale.
consoane și vocale lucrează în tandem
din freamătul nopții se naște un poem.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de flintă
Dorul meu și dorul tău
Umblă în cerb și ciută...
Pe vârfuri-și caută
Poemul de flintă
Din gloanțele inimii
Să ucidă patimii
Hăiturea-i crudă
Ce-n izvoare ne asudă
Insetându-mi buzele
Să-ti sărut buclele
Arzându-mi palmele
Să urce gleznele
Orbindu-mi privirea
Să caute prăpăstiile
Unde-mi uit coarnele
Și gust nemurirea
Cu ecou căprui
Și vântul genelor
Ce coarnele mi le topesc
Cu un simplu "te iubesc"
[...] Citește tot
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul din susuri
vin caii în galop
cei mai frumoși
toți caii sunt frumoși
vulturii mă aruncă la miazăzi
acolo unde poate este cabana mea de iarnă
mă întreb
singurul drum spre ceea ce nu am aflat că sunt
arată-mi tu un Dumnezeu
Dumnezeule eu ție îți fac rugă
eu ție mă dezleg de mine
ca să te cuprind
Doamne cum să te cuprind?
povestea mea începe de sus
când îmi arăți un cer un soare
iar eu mă bucur
uite cât sunt de asemuită ție
coastă din ce oi fi tu mă știi
mirarea nu-și mai încape sensul
nasc în fiecare zi câte ceva
de exemplu azi am născut un fir de iarbă
[...] Citește tot
poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem nerostit
încă sunt în locul acela abandonat,
unde doar închipuirea ridică zborul obosit la înălțime.
amăgirile umblă printre sălcii
descifrând pe nervurile frunzelor un bilet de intrare,
unde treptele te urcă și cu mâinile la spate.
lumina din cuvânt rătăcește
printre umbrele trecutului
negociind strălucirea cu sinceritatea verdelui din toamnă.
astenice literele frământă cuvântul,
ce tot mai plumb devine.
doar frunza se rostogolește tandru la gleznele mele,
creând poemul nerostit de nimeni.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doi într-un nucleu
Am prins o clipă fericirea de inelarul ei orfan, doar cât să-nveșmântez oftatul în strai de-albastru diafan...
Și-am evadat instantaneu, ca o teleportare-n stele, deși e prânz eu știu că zborul îmi este, Doamne, lângă ele... Că nu se văd și stau ascunse, sub ecranarea lor totală, de vină-i soarele-n explozii de fotonie ancestrală... dar ele sunt mereu acolo, în universul meu divin, pe unde numai poezia și muzele mi le anin...
Și mi-e de-ajuns să calc pe versuri cu talpa goală, să le simt cum tremură cu mine-odată, când pe sub talpă le alint...
Pe glezne se mulează galeș, ca iedera pe-un trunchi flămând și urcă înspre sâni poeme, cum tu, iubite, urci în gând...
M-abandonez total secundei ce se incumbă-n trupul meu și anulez orice-ndoială când suntem doi într-un nucleu...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Revelații luminoase
fluxul creației e consfințit de stele
din univers poetic principii se nasc
la baza luminii pe ample rețele
versuri sangvine în inimă renasc.
e minunat să fiu dependentă de lumină
iluminarea pură este dorința mea
sunt legată de cer ca o sibilină
plină de speranțe că am și eu o stea.
azi foamea de lumină e virală
nu pot trăi în întuneric beznă
iubirea mă înalță pe albastră spirală
extazul urcă și coboară de la gleznă.
revelații luminoase din ceruri revin
îmi spun că iluminismul este dar divin.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem cu mireasmă de femeie
M-am rugat și a plouat, peste noaptea mea nebună,
Până când am adunat toate visele din lună,
Să le-așez într-un poem cu mireasmă de femeie,
Să-l citești când ceruri gem îmbrăcate-n curcubeie.
Ia-mă pe bucăți, cum știi, să nu uiți vreun vers albastru,
Din icoane argintii, într-o rugă de sihastru!
Să nu uiți, pe buze-am pus doar sărutul tău de taină!
A plouat și nu ți-am spus, că mi-a fost sărutul haină.
Aripi nu mai am și-n vers, zbor nu vei găsi în rime,
Doar un gând, prin univers, zboară, animat de tine.
Nu te știu pe unde ești, nici cui îi închini sonete,
Ochii mei când îi citești, marea lor să te îmbete!
Un refren scâncește-n piept, pe un sân mai mor lăstunii,
Pe-o chitară mai aștept, să-mi cânte, de alb, nebunii.
Mai îngân și-acum timid, fredonând pe glezna rece
Note ce se sinucid, în amurgul care trece...
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerea nuferilor
Și m-am trezit cu nuferii pe pleoape,
Acoperindu-mi lacrima albastră,
Sub gene vise albe-mi sunt aproape
Și nuferi galbeni intră pe fereastră.
Și îmi șoptesc, așa, cum luna cântă
Deasupra apelor învolburate.
Ai crede că sunt flori și nu cuvântă
Dar, ce tăceri ascund și-n taină, poate,
În scâncetele albe mor cuvinte
Neînțelese. Doar în gând se-așază,
Iar eu privesc cum albul lor cuminte
În versuri se-mpletește și rimează.
Mi-e bine când pe gleznă mă sărută
Poemele cu nuferi în oglindă.
Sunt flori în care suferința mută
Un univers întreg poa' să cuprindă.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea devreme
poeții mari pe cai mari
ăia mici în cipici unghiulari
strânși cu ușa cuvintelor de gleznă de gât
cum e mai urât
în mișcarea acelor cuvinte ne
apărat recitabile (?!) imediat
ce iese un ochi să re-tragă
cu pleoapa urechii
la zgomotele nedefinite
ale vieții
de apoi mai vedem
cine cu cine pe cine îngroapă
cu hohote de plâns și alai
de saltimbanci în rezervă
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te iubesc
nu spuneam eu
ci firul de aer
tresărind a iz de lavandă
negrului tău cărunt
te iubesc
nu spuneam eu
poemul pe care îl scriu
e toamna cu trup de biblie
care-l scrie
și foile ei de nemoarte
e tristețea plecării unui
zbor umil de cocori în linie
te iubesc
nu eu spun
ci oasele de înger
care îmi mișcă gura
și carnea
carnea mea toată
[...] Citește tot
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre glezne și poezie, adresa este: