groază şi moarte

Groaza de mine

De-o fi vreo inimă în doliu
Când voi muri, o mai implor
Pe chipul meu nepăsător
S-aştearnă-n grabă un linţoliu.

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui zgârcit

Groază de adâncul gropii
Nu i-a fost lui Nicu, dar,
Nu voia să dea măcar
Nici atâta: ortul popii!

epigramă de Ion Ionescu-Quintus din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul învingător

Ce ţară, ce morală, ce prăpăd,
Un fapt de viaţă mai grozav ca toate,
Un mort este votat majoritar
Şi-n clasament pe toţi cei vii îi bate.

Aşa a fost şi este şi va fi
Conflictul de-ntuneric şi de groază,
Un mort învinge pe cei vii la vot
Şi ei aproape cred că îi trişează.

Şi, vai, absurde autorităţi
Se strâng buluc şi judecă drăceşte
Şi îl declară pe învinsul lui
Învingător, doar pentru că trăieşte.

Şi mortului ce i-a învins pe vii
Nici nu au apucat să-i facă groapă
Şi-n primăria lui de-nvingător
E ordin ca petrecerea să-nceapă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...)cea mai mare impresie am avut-o cu altă ocazie, când am simţit pentru întâia dată moartea, când am avut întâia oară senzaţia lucrurilor funebre. Era într-un loc, la poalele unui deal, un loc trist, o coastă a dealului ruptă, năruită, singuratică. Acolo am văzut un cal mort, din care mâncau doi corbi mari şi negri. Singurătatea locului, tristeţea lui, animalul mort, cu o parte din oase goale şi cele două păsări sinistre care scobeau cu ciocurile lor mi-au produs un sentiment de groază, dar şi de poezie.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt în acest moment o necesitate de a striga, de a scoate un urlet care să îngrozească întreaga lume, să facă pe toţi să tremure, să plesnească într-o nebunie de groază. Un trăsnet teribil îl simt virtual în mine şi mă mir cum nu izbucneşte pentru a nimici lumea asta, pe care aş înghiţi-o pentru totdeauna în neantul meu. Mă simt fiinţa cea mai teribilă care a existat vreodată în istorie, mă simt o bestie apocaliptică plină de flăcări şi întunecimi, de elanuri şi de disperări. Sunt o fiară cu un zâmbet grotesc, ce se adună în ea însăşi până la iluzie şi se dilată până la infinit, ce moare şi ce creşte în acelaşi timp, încântată între nimic şi tot, exaltată între speranţa nimicului şi disperarea totului, crescută în parfumuri şi otrăvuri, arsă de iubire şi de ură, nimicită de lumini şi de umbre. Simbolul meu este moartea luminii şi flacăra morţii. În mine se stinge tot ceea ce e sclipire, pentru a renaşte în fulger şi în trăsnet. Şi întunericul însuşi nu arde el în mine?

Emil Cioran în Monopolul suferinţei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Japonezul îşi venerează strămoşii pentru că s-au prefăcut în zei, iar el va fi la rândul lui zeu când urmaşii îl vor venera la fel. Chinezul îi respectă pentru că se teme de ei. Venerează mormintele unor strămoşi extrem de depărtaţi, al căror nume nu-l cunoaşte; se ruinează şi-şi vinde până şi obiectele de strictă necesitate ca să acopere cheltuielile unor înmormântări somptuoase, în cinstea celor care mor în casa sa. Întrucât se teme de morţi, caută să-i facă să stea liniştiţi şi mulţumiţi, ca să nu vină să-l chinuiască în timpul nopţii, sau să semene nenorociri şi catastrofe pe drumul vieţii sale. Cineva a definit această ţară spunând că este o aglomerare de cinci sute de milioane de vii, îngroziţi de prezenţa a mii de milioane de morţi.

Vicente Blasco Ibanez în Călătoria unui romancier în jurul lumii, volumul II
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Poeţii ciocnesc inimi şi varsă jos cuvinte
Dansează Luna din cratere cu pace
Şi cântă moartea dulce suflând în oseminte
Se-aruncă foi, se strigă, se tace şi desface.
Poeţii
stau la masă
şi-şi plâng în palme munţi
în ochi îşi plâng misterul şi inima în pumni.
Poeţii!
Câtă groază să fie şi pe îngeri
Căci îi trezesc din somn
Şi le scrâşnesc din aripi
Şi se sărut pe frunţi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După apelul la 112

Poliţia, din câte ştiu,
Depune-o groază de efort
Să te localizeze viu,
Dar te recuperează mort.

epigramă de Grigore Cotul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groază plăcută

Din acest vânăt cer ciudat,
"Plin, ca şi soarta-ţi, de blesteme,
Ce gânduri, om destrăbălat,
Coboară-n tine să te cheme?"

- Iubind tot ce-i întunecat,
Greu de-aşezat în loc şi vreme,
Eu ca Ovidiu alungat
Din raiul Romei, nu voi geme.

Cer sfâşiat, plin de ruine,
Mândria-mi se-oglindeşte-n tine!
Ţi-s norii dricuri care-n ele

Duc toate visurile mele
Şi în lumina-ţi prind să joace
Luciri din Iad, şi Iadu-mi place.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta

Soarele a băut râul
Valuri străvezii de căldură aduc
Aminte de valurile unui mort
Au rămas bolovanii
Au rămas rădăcinile
Au rămas scheletele albe ale celor înecaţi
Plouă
Cerul s-a înduioşat.
Mâine albia din nou va fi plină
Vor rămâne la fund bolovanii
Vor rămâne la fund rădăcinile
Vor rămâne la fund scheletele albe
ale celor înecaţi
În ochii mei persistă groaza
Când râd va seca din nou
Vor fi aceiaşi bolovani
Vor fi aceleaşi rădăcini,
Vor fi mai multe schelete.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, nu!

O parte din noi ne-am învins
Greşeala, minciuna şi groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-şi leagănă oaza.
Generaţii secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci –
Cine-şi va pierde credinţa-n izbândă
Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?

Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să-i moară?
Cine-o să-şi lepede inima-n colb –
Insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
- Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arşi... Foc

Firave trupuri, minţi junone
Atât de încrezătoare în mâine,
Au picat azi jertfe cazone
Lui Dumnezeu... în focul câine.

Ajunşi pentr-un vibrato sunet,
Să-l aibă un gând de înfiorare,
Au fost străfulgeraţi ca-n tunet...
Neştiind că moarte oriunde apare.

S-au stins -pe-al indolenţei rug
De-un vârf de neam iresponsabil-
Copii, odată prunci de plug...
Azi scrum, în oraş moral instabil...

... Cetatea, înmocirlită-n ban
Cu inocenţa-i infantilă,
Ajunsă o noapte al meu duşman...
E azi şuvoi de lacrimi, milă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 octombrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul unui dezdănăjduit

Astfel, un Dumnezeu mi-a smuls totul.
În blestemul şi tortura destinului.
Toate lumile Lui s-au dus fără întoarcere!
Nimic altceva nu mi-a mai rămas decât răzbunarea.
Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului,
Vârful lui va fi rece şi înspăimântător,
Groaza superstiţioasă - îi va fi fortareaţă.
Agonia cea mai neagră - îi va fi căpătâi.
Cel ce-l va privi cu un ochi sănătos,
Se va întoarce palid ca moartea şi mut,
Cuprins de morbul morţii oarbe şi îngheţate,
Fie ca fericirea lui să-i pregătească moartea.

poezie clasică de Karl Marx
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngroparea morţilor

Şi îţi voi arăta ceva cu totul diferit
De umbra ta care te urmăreşte cu paşi mari dimineaţa,
Sau de umbra ta care se ridică să te întâmpine seara,
Îţi voi arăta groaza într-un pumn de ţărână.

poezie de T.S. Eliot din Pământul devastat, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă pilotul

Dacă te-am rugat vreodată, suflete, să spui, să spui,
Ai tăcut! Ai fost eroul îmbrăcat cu scut şi zale,
Eu am fost sărmanul cui.
Palmele spre rugă-ntinse îi sunt toată arma lui:
Herostrat ce-ncrede crimei faima biruinţei sale!

Iar când te-am rugat odată, inimă, să taci, să taci,
Ai vorbit! Mai lesne-ai smulge un stejar ce însuşi este
Codru-ntreg între copaci,
Decât cum ai fost tu gata trista jertfă să mi-o faci!
Că sunt inimi şi de ceară, asta nu-i numai poveste!

Acum ce? Plângând te vaieţi că eşti pustiit de tot,
Suflete! şi ţipi de groază, inimă, n strivirea sorţii.
În zadar v-am fost pilot:
Inima un rob nevolnic, sufletul stăpân despot
Doi nevrednici, nu de viaţă, ci de sfânta pace-a morţii!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei mai aproape

De ce-ţi sunt ochii verzi -
Coloarea wagnerianelor motive -
Şi părul negru ca greşeala imaculatelor fecioare?
De ce-ţi sunt buzele pătate de violete trecătoare?
Şi mâinile de ce-ţi sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Şi din Ninive?

De ce, când plângi,
În plânsu-ţi moare o-ntreagă lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Şi crizanteme?...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristeţea blondelor opale,
Iar torţele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...
De ce, când cânţi,
Cu tine cântă un infinit de armonii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbelul

Zările păşeau timide peste-a nopţii umbră rară,
Câmpurile-nrourate cătau mute blândul soare,
Vântul se-nteţi o clipă peste holda de secară
Unde, singur, porumbelul îşi dă ultima suflare.

Paiele foşnesc a bocet, îngrozită piere luna,
Buruienile din preajmă plâng pe note de vioară
Iar pământul se desface, primitor ca totdeauna
Şi în cimitir transformă întreg lanul de secară.

Alicit de braconierii ce-şi reglează-n păsări tirul,
Purtătorul de mesaje şi-a găsit un crud sfârşit
Şi prin moartea sa, iubirea, înzecit plăteşte birul
Căci biletul din inelu-i nicicând nu va fi citit.

Nările-i sunt încă sobre, ochii cată către cer,
Ghearele sunt încordate, trupul ţeapăn, gâtul flasc...
În această nemişcare, încărcată de mister,
L-a împodobit natura cu o robă de damasc.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicuşor Dărăbană din Nechibzuitele iubiri (2005)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi mai mult decât de moartea însăşi, sunt speriată de schimbările, asemeni celor din filmele de groază, care i se petrec trupului uman pe măsură ce imbătrânşete. Cred că este un efect de genul caselor bântuite să trăieşti înăuntrul unei structuri care se năruie, scârţâie, plină de fantome şi care, într-o zi, se va prăbuşi cu totul.

citat din Kate Christensen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărăciunile vieţii

Ce cale a vieţii poate cineva alege?
în pieţe sunt conflicte şi negocieri dure,
în case griji;
în ţară trudă continuă, iar pe mare groază;
şi peste hotare, dacă trebuie să mergi, teamă,
şi dacă eşti sărac viaţa e un chin.

Eşti căsătorit? Vei avea parte de multe nelinişti;
nu eşti căsătorit? Vei trăi în singurătate.
Copiii aduc necazuri; fără copii viaţa este schiloadă.
Tinereţea este nesăbuită, iar bătrâneţea nevolnică.

Până la urmă, sunt doar două soluţii:
Să nu te fi născut sau, odată născut, să mori.

poezie de Posidippus, 310 - 240 î.e.n., traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul nopţii

Zeul nopţii umblă pe stradă.
E foarte afemeiat şi beţivan,
Îl cheamă Stafie, Poveste, Ivan
Şi-l ţin felinarele să nu cadă.

L-am întâlnit în grădina oraşului
Zăpăcit, cocoşat, de o cruntă paloare.
Mirosea a infern, a candoare
Şi semăna groază ca ochii ocnaşului.

Fremătau crizantemele de spaimă,
Îndrăgostiţii aveau impresia unei ample zădărnicii,
Toţi vagabonzii meditau nemernicii.
Numai luna era plină de îndrăsneală şi faimă.

Zeul nopţii m-a sărutat pe frunte.
Buzele lui aveau gustul morţii.
Am mers alături până la pervazul porţii
Unde m-a lăsat cu toate grijile mărunte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!