groază şi moarte

Groaza de mine

De-o fi vreo inimă în doliu
Când voi muri, o mai implor
Pe chipul meu nepăsător
S-aştearnă-n grabă un linţoliu.

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui zgârcit

Groază de adâncul gropii
Nu i-a fost lui Nicu, dar,
Nu voia să dea măcar
Nici atâta: ortul popii!

epigramă de Ion Ionescu-Quintus din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Japonezul îşi venerează strămoşii pentru că s-au prefăcut în zei, iar el va fi la rândul lui zeu când urmaşii îl vor venera la fel. Chinezul îi respectă pentru că se teme de ei. Venerează mormintele unor strămoşi extrem de depărtaţi, al căror nume nu-l cunoaşte; se ruinează şi-şi vinde până şi obiectele de strictă necesitate ca să acopere cheltuielile unor înmormântări somptuoase, în cinstea celor care mor în casa sa. Întrucât se teme de morţi, caută să-i facă să stea liniştiţi şi mulţumiţi, ca să nu vină să-l chinuiască în timpul nopţii, sau să semene nenorociri şi catastrofe pe drumul vieţii sale. Cineva a definit această ţară spunând că este o aglomerare de cinci sute de milioane de vii, îngroziţi de prezenţa a mii de milioane de morţi.

Vicente Blasco Ibanez în Călătoria unui romancier în jurul lumii, volumul II
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul învingător

Ce ţară, ce morală, ce prăpăd,
Un fapt de viaţă mai grozav ca toate,
Un mort este votat majoritar
Şi-n clasament pe toţi cei vii îi bate.

Aşa a fost şi este şi va fi
Conflictul de-ntuneric şi de groază,
Un mort învinge pe cei vii la vot
Şi ei aproape cred că îi trişează.

Şi, vai, absurde autorităţi
Se strâng buluc şi judecă drăceşte
Şi îl declară pe învinsul lui
Învingător, doar pentru că trăieşte.

Şi mortului ce i-a învins pe vii
Nici nu au apucat să-i facă groapă
Şi-n primăria lui de-nvingător
E ordin ca petrecerea să-nceapă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...)cea mai mare impresie am avut-o cu altă ocazie, când am simţit pentru întâia dată moartea, când am avut întâia oară senzaţia lucrurilor funebre. Era într-un loc, la poalele unui deal, un loc trist, o coastă a dealului ruptă, năruită, singuratică. Acolo am văzut un cal mort, din care mâncau doi corbi mari şi negri. Singurătatea locului, tristeţea lui, animalul mort, cu o parte din oase goale şi cele două păsări sinistre care scobeau cu ciocurile lor mi-au produs un sentiment de groază, dar şi de poezie.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părăsim un bărbat, credem că l-am uitat... până când o amintire ni-l readuce în prezent. Şi, atunci, cum să ne putem închipui că putem uita de dragostea pe care le-o purtăm părinţilor?! Pierdem o groază de timp, fără să le spunem că-i iubim, ca să ne dăm seama, după ce mor, cât de mult ne lipsesc.

Marc Levy în Te voi revedea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt în acest moment o necesitate de a striga, de a scoate un urlet care să îngrozească întreaga lume, să facă pe toţi să tremure, să plesnească într-o nebunie de groază. Un trăsnet teribil îl simt virtual în mine şi mă mir cum nu izbucneşte pentru a nimici lumea asta, pe care aş înghiţi-o pentru totdeauna în neantul meu. Mă simt fiinţa cea mai teribilă care a existat vreodată în istorie, mă simt o bestie apocaliptică plină de flăcări şi întunecimi, de elanuri şi de disperări. Sunt o fiară cu un zâmbet grotesc, ce se adună în ea însăşi până la iluzie şi se dilată până la infinit, ce moare şi ce creşte în acelaşi timp, încântată între nimic şi tot, exaltată între speranţa nimicului şi disperarea totului, crescută în parfumuri şi otrăvuri, arsă de iubire şi de ură, nimicită de lumini şi de umbre. Simbolul meu este moartea luminii şi flacăra morţii. În mine se stinge tot ceea ce e sclipire, pentru a renaşte în fulger şi în trăsnet. Şi întunericul însuşi nu arde el în mine?

Emil Cioran în Monopolul suferinţei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Poeţii ciocnesc inimi şi varsă jos cuvinte
Dansează Luna din cratere cu pace
Şi cântă moartea dulce suflând în oseminte
Se-aruncă foi, se strigă, se tace şi desface.
Poeţii
stau la masă
şi-şi plâng în palme munţi
în ochi îşi plâng misterul şi inima în pumni.
Poeţii!
Câtă groază să fie şi pe îngeri
Căci îi trezesc din somn
Şi le scrâşnesc din aripi
Şi se sărut pe frunţi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incoruptibilul

Cine mită n-a primit,
Dacă îi oferi o carte,
Este practic îngrozit
Şi chiar speriat de moarte.

epigramă de Vasile Manole din Epigramei, cu toată dragostea (2018)
Adăugat de Vasile Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

După apelul la 112

Poliţia, din câte ştiu,
Depune-o groază de efort
Să te localizeze viu,
Dar te recuperează mort.

epigramă de Grigore Cotul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arşi... Foc

Firave trupuri, minţi junone
Atât de încrezătoare în mâine,
Au picat azi jertfe cazone
Lui Dumnezeu... în focul câine.

Ajunşi pentr-un vibrato sunet,
Să-l aibă un gând de înfiorare,
Au fost străfulgeraţi ca-n tunet...
Neştiind că moarte oriunde apare.

S-au stins -pe-al indolenţei rug
De-un vârf de neam iresponsabil-
Copii, odată prunci de plug...
Azi scrum, în oraş moral instabil...

... Cetatea, înmocirlită-n ban
Cu inocenţa-i infantilă,
Ajunsă o noapte al meu duşman...
E azi şuvoi de lacrimi, milă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 octombrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groază plăcută

Din acest vânăt cer ciudat,
"Plin, ca şi soarta-ţi, de blesteme,
Ce gânduri, om destrăbălat,
Coboară-n tine să te cheme?"

- Iubind tot ce-i întunecat,
Greu de-aşezat în loc şi vreme,
Eu ca Ovidiu alungat
Din raiul Romei, nu voi geme.

Cer sfâşiat, plin de ruine,
Mândria-mi se-oglindeşte-n tine!
Ţi-s norii dricuri care-n ele

Duc toate visurile mele
Şi în lumina-ţi prind să joace
Luciri din Iad, şi Iadu-mi place.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit o groază de oameni care ar da orice ca să fie altcineva decât sunt. O jumătate de viaţă şi-o consacră mimetismului şi imitaţiei, iar o altă jumătate îşi etalează colecţia de măşti pe care le-au purtat în prima parte a vieţii lor. Până şi ideea despre moarte este pentru ei o copie jalnică după moartea protagonistului vreunui film sau roman citit în tinereţe. A încerca să fii tu însuţi în orice împrejurare este o aventură a spiritelor mari. Paradoxal, dar când îţi reuşeşte această performanţă descoperi că eşti de fapt la fel ca toţi ceilalţi şi ajungi să crezi, ca Borges, că zilele tale şi nopţile tale sunt egale în sărăcie şi în bogăţie cu cele ale lui Dumnezeu şi cu cele ale tuturor oamenilor.

citat din Sergiu Burcă
Adăugat de Oana Camelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta

Soarele a băut râul
Valuri străvezii de căldură aduc
Aminte de valurile unui mort
Au rămas bolovanii
Au rămas rădăcinile
Au rămas scheletele albe ale celor înecaţi
Plouă
Cerul s-a înduioşat.
Mâine albia din nou va fi plină
Vor rămâne la fund bolovanii
Vor rămâne la fund rădăcinile
Vor rămâne la fund scheletele albe
ale celor înecaţi
În ochii mei persistă groaza
Când râd va seca din nou
Vor fi aceiaşi bolovani
Vor fi aceleaşi rădăcini,
Vor fi mai multe schelete.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, nu!

O parte din noi ne-am învins
Greşeala, minciuna şi groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-şi leagănă oaza.
Generaţii secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci –
Cine-şi va pierde credinţa-n izbândă
Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?

Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să-i moară?
Cine-o să-şi lepede inima-n colb –
Insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
- Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Suflete moarte" au zguduit întreaga Rusie. Rusia avea nevoie de acest rechizitoriu, care este de fapt un istoric al bolii care o roade, scris de mâna unui maestru. Poemul lui Gogol este strigătul de groază şi de ruşine al omului pe care platitudinea vieţii îl înjoseşte şi care deodată îşi vede chipul îndobitocit în oglindă.

citat din Alexandr Ivanovici Gherţen
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de dragoste

Dacă nu ţi-aş fi, dacă nu mi-ai fi,
Ar ploua degeaba pe pământ,
Totu-ar fi anost,
Goană fără rost,
Nu ar fi lumină în cuvânt.

Dacă nu mi-ai da, dacă n-aş primi
De la tine flacără de dor,
Pescăruş aş fi
Care ar boci
Valurile ce pe plajă mor.

De nu m-ai iubi, de nu te-aş iubi,
Am trăi o veşnică eclipsă,
Aşteptând tăcuţi,
Îngroziţi şi muţi,
Judecată şi apocalipsă.

Însă cât îţi sunt şi cât tu îmi eşti
Se mai scriu de dragoste poveşti...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea tăiată

M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul şubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

[...] Citeşte tot

poezie de Ileana Mălăncioiu (1967)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul unui dezdănăjduit

Astfel, un Dumnezeu mi-a smuls totul.
În blestemul şi tortura destinului.
Toate lumile Lui s-au dus fără întoarcere!
Nimic altceva nu mi-a mai rămas decât răzbunarea.
Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului,
Vârful lui va fi rece şi înspăimântător,
Groaza superstiţioasă - îi va fi fortareaţă.
Agonia cea mai neagră - îi va fi căpătâi.
Cel ce-l va privi cu un ochi sănătos,
Se va întoarce palid ca moartea şi mut,
Cuprins de morbul morţii oarbe şi îngheţate,
Fie ca fericirea lui să-i pregătească moartea.

poezie clasică de Karl Marx
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boala

Doctore, simt ceva mortal
Aici, în regiunea fiinţei mele
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele
Iar noaptea luna şi stelele.

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi-am fost frumos...

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!