groază şi ochi

* * *

Poeţii ciocnesc inimi şi varsă jos cuvinte
Dansează Luna din cratere cu pace
Şi cântă moartea dulce suflând în oseminte
Se-aruncă foi, se strigă, se tace şi desface.
Poeţii
stau la masă
şi-şi plâng în palme munţi
în ochi îşi plâng misterul şi inima în pumni.
Poeţii!
Câtă groază să fie şi pe îngeri
Căci îi trezesc din somn
Şi le scrâşnesc din aripi
Şi se sărut pe frunţi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai trupul

Avea linia vieţii în talpă
Şi eu mă uitam îngrozită la linia vieţii lui
Care părea foarte lungă
Şi el îmi simţea ochiul ca pe un cui.

I s-a părut firesc să mi-l scoată
Deşi se putea foarte bine
Să scape de îngrozitoarea durere
Mutându-şi talpa aspră de pe mine.

Ochiul meu care-a plătit totul
Şade acum în palma lui
Ca un copil căţărat
În vârful unui gutui.

Numai trupul rămas încă viu
Dar nevăzător
Mai clatină din când în când
Imensul picior.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Urcarea muntelui (1985)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigoiul

Ca îngerii cu ochiul rău
Mă voi întoare-n patul tău
Şi mă voi strecura spre tine
Ca umbra nopţilor haine;

Şi-atunci, iubita mea cea brună
Ţi-oi da săruturi reci de lună
Şi dezmierdări de şerpi ce-n fund
De gropi se târâie rotund.

Când zorii reci vor răsări
Tu locul meu îl vei zări
Gol, rece, până se-nnoptează.

Cum alţii prin iubire-ar vrea
Să stăpânească viaţa ta,
Eu vreau s-o stăpânesc prin groază!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot înţelege cum un om cu suficient simţ al umorului poate fi vreodată religios; doar dacă nu îşi închide intenţionat ochii minţii, ţinându-i cu forţa strânşi. Biblia este interesantă. Conţine o rafinată poezie şi ceva fabule isteţe. Şi povestiri în care sângele bălteşte. Conţine şi ceva principii morale utile. Ca şi o groază de obscenitate. Totul îngrămădit peste o mie de minciuni.

Mark Twain în Predarea Bibliei şi practica religioasă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă curată [Guiltless heart]

Omul cel drept în viaţă, cu inima curată,
Ce-n gând n-are trufie şi-n fapte n-are pată:
Omul cu zile blânde, care voios trăieşte,
Speranţa nu-l înşală, destinul nu-l mâhneşte;
De turnuri şi armură nevoie el nu are,
Nici de cotloane strâmte, să fugă de teroare:
Căci poate fără frică cu ochii să privească
Oroarea din adâncuri şi groaza cea cerească;
Râzând astfel de soartă, noroc şi slăbiciune,
Din rai îşi face carte şi dulce înţelepciune;
Amici din gânduri bune, din trai comoară mare,
Un han îi e pământu-n a lui peregrinare.

poezie celebră de Francis Bacon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăteasa plecă singură la împăratul. Pe drum, când ajunse la locul de luptă, văzu un băltău de sânge şi alături o groapă mare unde erau îngropaţi oamenii împărăteşti. Închise ochii să nu vază acea groază şi porni înainte, când deodată se pomeneşte cu doi tâlhari că pun mâna pe dânsa. După ce le spune cine este, tâlharii o duse la căpitanul lor. Acesta, cum o auzi cine este, fără judecată, fără nimic, porunci să o bage într-o peşteră părăsită şi să i se dea câte un sfert de pâine şi câte o cană de apă pe zi, până ce s-o prăpădi acolo.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta

Soarele a băut râul
Valuri străvezii de căldură aduc
Aminte de valurile unui mort
Au rămas bolovanii
Au rămas rădăcinile
Au rămas scheletele albe ale celor înecaţi
Plouă
Cerul s-a înduioşat.
Mâine albia din nou va fi plină
Vor rămâne la fund bolovanii
Vor rămâne la fund rădăcinile
Vor rămâne la fund scheletele albe
ale celor înecaţi
În ochii mei persistă groaza
Când râd va seca din nou
Vor fi aceiaşi bolovani
Vor fi aceleaşi rădăcini,
Vor fi mai multe schelete.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ore

Milă tâlharului vânat.
Deochi la ochiul asasin!
Fier pentru fierul spadasin!
- De har mi-i sufletul însingurat!

Nebunul, sunt, din Pampeluna,
Şi mă-nfior când râde Luna,
Mahmură, cu văl funerar.
- Ce groază! Totu-i sub un cenuşar.

Simt zvon ca de huruitoare...
Mă cheamă ceasul de pierzare
- În golul nopţii: - un clopot... două... ia!

Patrusprezece ore lungi...
Ora e-o lacrimă - Tu plângi,
Inimă!... Cântă, nu mai număra.

poezie clasică de Tristan Corbiere din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Taşcu Gheorghiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentul când îţi dai seama că n-ai avut pe cine să iubeşti într-o viaţă înseamnă începutul agoniei sufletului, agonie ce se reflectă mai întâi într-un cenuşiu amorf al ochilor - ei îmbătrânesc primii - într-un rictus al gurii, pe care trebuie mult exerciţiu în oglindă pentru a învăţa să-l ascunzi. Această agonie sufletească se reflectă într-o îmbătrânire fizică bruscă. Descoperirea asta, a vidului unei vieţi, te schimbă de azi pe mâine, ca trecerea prin groaza unei catastrofe.

Ileana Vulpescu în Viaţă, viaţă, legată cu aţă
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos lovea cu pala de zvânta, în toate părţile. Groaza intrase în inimile protivnicilor şi îi tulburase de îşi uitaseră de bătălie, ci cătau cum să se mântuiască cu viaţă. O luară la sănătoasa cari încotro vedea cu ochii dând năvală unii preste alţii de-şi rupeau gâturile. Făt-Frumos însă îi gonea şi-i secera cu pala ca pe buruienele cele rele. Împăratul îl văzu sângerat la mână, la care se crestase însuşi, şi îi dete năframa sa ca să se lege. Apoi se întoarse acasă izbăviţi de primejdie. Când veniră, găsiră iară pe Făt-Frumos în noroi cu iapa, şi iarăşi porunci de îl scoase.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă curată [Guiltless heart]

Omul cel drept în viaţă, cu inima curată,
Ce-n gând n-are trufie şi-n fapte n-are pată:
Omul cu zile blânde, care voios trăieşte,
Speranţa nu-l înşală, destinul nu-l mâhneşte;
De turnuri şi armură nevoie el nu are,
Nici de cotloane strâmte, să fugă de teroare:
Căci poate fără frică cu ochii să privească
Oroarea din adâncuri şi groaza cea cerească;
Râzând astfel de soartă, noroc şi slăbiciune
Din rai îşi face carte şi dulce înţelepciune;
Amici din gânduri bune, din trai comoară mare,
Un han îi e pământu-n a lui peregrinare.

poezie celebră de Francis Bacon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum mergea pe marginea unei vâlcele, iepuraşul se opri o clipă să se odihnească. Atunci, de la spate, se ridică, albă şi ea, ca de gheaţă, luna. Stelele păliră; pădurea, copacii, tufele îşi dezbrăcară deodată umbra. Iar iepuraşul împietri de groază: chiar de lângă el, se întinse pe pământ o arătare cu două coarne grozave. După clipa de spaimă, iepuraşul se destinse ca o coardă şi o zbughi la goană, se prăvăli în vale, veni de-a dura ca un bulgăre, se sculă şi iar se rostogoli până jos; apoi o luă de-a dreptul, tăind câmpul. Se opri tocmai în stuhăria iazului. Acolo, de-abia suflând, se ghemui cu ochii închişi... Să nu-şi mai vază umbra!

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Fricosul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de revoltă, de dragoste şi moarte (IV)

Adu-ţi aminte revolta, nostalgia, lumina
marilor bulevarde
adu-ţi aminte radiografiile, exasperarea,
jocul violent de artificii,
şi vorbele de piatră vânătă care îmi
distrugeau buzele la douăsprezece noaptea
când ştiam că eşti fecioara galbenă rudă
cu toate dezastrele dragostei
aşa cum valurile fierbinţi ale simunului
sunt rudă cu nebunia lentă a oraşelor africane
şi drapelul alb care se ridică deasupra
oraşelor asediate, cu paginile pline de sânge
ale istoriei.

Fecioară galbenă rudă cu nebunia, cu sinuciderea
şi cu celelalte privilegii violente
ale dragostei şi ale biologiei
aşa cum ochii măriţi de groază ai marinarilor
sunt rudă cu valul uriaş care
în ultima clipă le înghite corabia.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madrigal trist

I

De eşti sau nu cuminte, mi-e totuna!
Fii tristă şi frumoasă, draga mea!
Învie-n zvon de râu şi văgăuna,
În ochii plânşi e farmec, şi furtuna
Din orice floare face câte-o stea.

Când în restrişte fruntea ţi se pleacă,
Iubirea mea îşi încordează dorul
Simţind că-n groază inima-ţi se-neacă
Şi peste viaţa ta de azi, săracă,
Trecutul hâd îşi desfăşoară norul.

Mi-eşti dragă mult, când ochiul tău prelung
O undă caldă ca de sânge-l doare,
Când alintându-te nu pot s-alung
Prea grele chinuri care te străpung
Ca un suspin adânc de om ce moare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de M.D. Ioanid
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul nopţii

Zeul nopţii umblă pe stradă.
E foarte afemeiat şi beţivan,
Îl cheamă Stafie, Poveste, Ivan
Şi-l ţin felinarele să nu cadă.

L-am întâlnit în grădina oraşului
Zăpăcit, cocoşat, de o cruntă paloare.
Mirosea a infern, a candoare
Şi semăna groază ca ochii ocnaşului.

Fremătau crizantemele de spaimă,
Îndrăgostiţii aveau impresia unei ample zădărnicii,
Toţi vagabonzii meditau nemernicii.
Numai luna era plină de îndrăsneală şi faimă.

Zeul nopţii m-a sărutat pe frunte.
Buzele lui aveau gustul morţii.
Am mers alături până la pervazul porţii
Unde m-a lăsat cu toate grijile mărunte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara bolnavă

Era ciudat că boala ei nu o putea vomita pe ea însăşi.
Cioara, deşirând lumea ca pe un ghem de lână,
I-a găsit celălalt capăt strâns legat în jurul propriului deget.

A decis să vâneze moartea, dar orice
Intra în capcanele pe care le întindea neobosită
Era întotdeauna propriul trup.
Unde se află acest celălalt care mă ţine sub puterea lui?
Cioara a plonjat, a călătorit, a luptat, s-a căţărat,
Iar la sfârşit, la o lungime de braţ, a întâlnit spaima.

Sub şoc, a închis ochii, refuzând să vadă.

Cu toată forţa, a izbit. A simţit lovitura.

Îngrozită, s-a prăbuşit.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea tăiată

M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul şubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

[...] Citeşte tot

poezie de Ileana Mălăncioiu (1967)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul căţelei

Spre ziuă, sub căpiţa de secară,
Pe auriul snopilor plecaţi,
Căţeaua, in viforniţa de-afară,
Fătase şapte căţeluşi roşcaţi.

Până-n amurg, veghind incovoiată,
I-a răsfăţat, lingându-i ne-ntrerupt.
Şi se topea ninsoarea spulberată
Pe fierbinţeala pântecelui supt.

Iar seara, când găinile s-aşează
Stăpânul casei a ieşit posac
Şi unde mama pâlpâia de groază,
El pe toţi şapte i-a băgat în sac.

În urma lui, fugind după desagă,
Căţeaua da-n nămeţii de pe drum...
Răpindu-i puii, apa din viroagă
Scâncea curgând sub botul ei, acum.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de Monica Mirea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset fantasmagoric...

când adormi la pământ şi-ntuneric se lasă
în materia ta cenuşie
se aşează încet peste spaţiu o plasă
ce-l desparte tiptil de vecie

neuronii de noduri de stil, gordiene
şi planete de stele albastre
feţi -frumoşi de frumoase elene
câmpi cu maci de lalele din glastre

munţi de mări şi pustiu de oază
ploi de albe şi trste zăpezi
şi curajul, curajul de groază
când respiri şi nu vrei să mă vezi

şi tăcerea adâncă din plasă
se tranforma treptat în infern
cu fantome plângându-şi la masă
melodii din auzul intern

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (29 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privire-n sus

Undirea spre mume ţâşneşte către sete şi sex.
O, fericirea morii! O, povârniş! Jerbe de pară
mai zvârle încă bătrânul soare; de pe acum
Foc-Nou le batjocoreşte
şi-n jurul Andromedei
ceaţa începutului se-arată,
o Lume-Schimbare!
Prostituare lucrurilor: Iubire nocturnă, goliciune pe pajişte:
eu: zăcând, uzat, cu ochiul, faţa, năpădite de stele,
din ţâşnetul ghearelor, groaza sfârtecării,
sângele îmi albăstreşte, ca un golf, ţărmurind,
grapa, pumnalul şi coarnele.
Un drum se-ntemeiază încă gloduros printre casele
golănimii imanente, grimasând
spaţiul, ameninţând,
Infinitul.
Mie însă, în jurul genunchilor, îmi văpăiază,
lumina de zori a cuprinsurilor necuprinse,
un colind de păstor veveriţând în frunziş,
Euklid lângă mare cântă din flautul aulic:

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Gottfried Benn
Adăugat de Mademoiselle Simone
Comentează! | Votează! | Copiază!