hărnicie şi lumină

Vişini în floare
cu aromă de nectar
roi de albine
harnice lucrătoare
luminate de soare

tanka de Gabriela Genţiana Groza (27 aprilie 2021)
Adăugat de GabrielaGenţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

furnici harnice –
muşuroi de lumină
înălţându-se

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor ţărani prea harnici

Românii au talente, nu e mit
Şi colea, pe câmpia dintre ape
Fiindcă lumina piere-n asfinţit
Şi-au atârnat lanternele de sape

epitaf epigramatic de Iulia Mirancea (18 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călugărul nevrednic

Bătrâna mănăstire îşi înălţa pereţii
Cu sfintele-Adevăruri pictate în icoane,
Şi trupurile stoarse de asprele canoane
Cerşeau acelor chipuri lumina caldă-a vieţii.

Câmpia semănată de Crist era în floare,
Şi-atâţi vestiţi călugări, pierduţi în amintire,
Îşi dăruiau silinţa trudind prin cimitire
Şi morţii aducându-i smerită închinare.

- Mi-e sufletul asemeni unui adânc mormânt,
Nevrednicul ei schivnic de-o veşnicie sunt
Şi n-am nici o podoabă în jalnica-mi chilie.

O, biet sihastru-al lenei, când voi putea să ştiu
Din trista-ntruchipare a chinului meu viu,
Să fac un lucru-al mâinii şi-a ochilor beţie?

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infarct

Seara se lasă. Seara se lasă.
Soarele-şi face cuib în iarba de pe deal.
Mama, din rochia cu flori de acasă,
Se mută în straiul cenuşiu de spital.

N-a mai auzit de cardiogramă...
Ciudată e şi această hârtie
Pe care inima ei trage linii, cu teamă,
Ca un copil care se-nvaţă a scrie.

"Inimă, zice mama în gând, să nu mă înşeli,
Fii silitoare şi-nvaţă
A scrie - dar, te rog! - fără greşeli
Un singur cuvânt, numai unul: viaţă!"

Pe lângă inima mamei moartea umbla.
Ce cauţi, moarte, aşa de devreme?
De la inima mamei se lumina,
Iar moartea de lumină se teme...

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Romanciuc (1986)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce face albinuţa?

Ce face albinuţa harnică?
Foloseşte fiecare oră cu lumină
Şi-adună miere toată ziua
Din fiecare floare deschisă!

Cu ce îndemânare îşi construieşte fagurele!
Ce frumos întinde ceara!
Şi munceşte din greu să pună bine
Dulcea mâncare pe care-o face.

În opere de muncă sau de-ndemânare
Ar trebui să fiu harnic şi eu
Fiindcă Satan găseşte o răutate
Şi pentru mâinile proaste.

Cu cărţi sau muncă sau joc sănătos
Să-mi petrec primii ani
Aşa voi putea să dau în fiecare zi
Un răspuns bun.

poezie pentru copii de Isaac Watts din Cântece divine traduse într-un limbaj simplu pentru uzul copiilor (1715), traducere de Bogdan Popescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hărnicuţa de albină

Hărnicuţa de albină,
Cu aripioare de lumină,
Strânge darul florilor
Aurul staminelor.

Hoinărind din floare în floare,
Săruta pe fiecare
Şi-şi trăieşte paşnic viaţa
Harnică de dimineaţa.

Prin suspinul vântului,
Prin cântul pământului.
Natura Mamă o întreabă:
- Nu ţi se urăşte, dragă?

- Nu, măicuţa mea natură,
Căci strâng dulcea băutură
Din potirul florilor
Şi îl dau oamenilor.

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare popor are sufletul său, format în sute de mii de ani, din firea pământului, din freamătul codrilor, din floarea albă a primăverii, din raza soarelui, din ceaţa toamnelor şi gerul iernilor, din toate frământările, suferinţele, silinţa, gloria, din nesfârşit de multe amintiri îngrămădite pe urma morţilor, care astfel n-au murit întregi, ci din adâncul tăcerii lor sprijină răsfăţarea la lumină a urmaşilor ce au venit din ei şi trăiesc după dânşii. Acest suflet e preţul, mare sau mic, al fiecărui popor.

citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ne poartă pe umăr

Pământul ne poartă pe umăr.
Ce uşori suntem!... Libelule.
Albinele harnice sunt sătule,
Stupii de zumzet n-apuc să-i mai număr.

Cu must nou umplem ulciorul lunii
După ce bem vinul tare şi vechi.
În grădini şi-au prins la urechi
Albi zurgălăi zarzării, prunii.

Visul cârtiţei e să-şi sape o groapă,
Calul doar în vis şi în basm zboară.
Nu-ţi potoleşti setea a doua oară
Cu acelaşi căuş de apă.

Iubim paşii de fier ai veacului.
Înflorim cerul cu stele şi steaguri.
Cu mâinile noastre turnăm în faguri
Dulcea miere a viitorului.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Cântec şoptit (1970)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât

Stigmatizaţi de timpul pelegrin
Atât trecut avem de tras din urmă
Cât intuiţia dindărăt retorică
Şi-l târâm brutal zgândărindu-i zelul
Peste sincope cu aceeaşi nedumerire
Peste creneluri introvertite în clipe
Până când cade prezentul în trombă
Compresat în punctul de provenienţă
Atâta viitor împingem năprasnici
Până la meleagul intuiţiei cu tâlcuri
Cât ne apucă pe semne previziunile
Progresiv cu exponentul anticipaţiei
Cât suie fiorul inopinat printre goluri
Atâta trăim cu nedumerirea în sânge
Cât spectru luminilor complementare
Până la limita prezentului expectativ
Atât prezent mai ducem per pedes
Până la semnul piruetelor metafizice
Atât cât mesajul unor percepţii sacre.

poezie de David Boia (7 iulie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când înseră, baba se culcă în pat, cu faţa la perete, ca să n-o supere lumina de la opaiţ, mai dând a înţelege nurori-sa că are s-o privigheze; dar somnul o cuprinse îndată, şi habar n-avea de ce face noră-sa. Pe când soacra horăia, dormind dusă, blajina noră migăia prin casă; acuşi la strujit pene, acuşi îmbăla tortul, acuşi pisa mălaiul şi-l vântura de buc. Şi dacă Enachi se punea pe gene-i, ea îndată lua apă rece şi-şi spăla faţa, ca nu cumva s-o vadă neadormita soacră şi să-i bănuiască. Aşa se munci biata noră până după miezul nopţii; dar, despre ziuă, somnul o doborî, şi adormi şi ea între pene, caiere, fusele cu tort şi bucul de mălai. Baba, care se culcase odată cu găinile, se sculă cu noaptea-n cap şi începu a trânti ş-a plesni prin casă, încât biata noră, care de-abia aţipise, de voie, de nevoie, trebui să se scoale, să sărute mâna soacrei şi să-i arate ce-a lucrat. Încet-încet, nora s-a dat la brazdă, şi baba era mulţumită cu alegerea ce-a făcut. Peste câteva zile, cărăuşii sosesc, şi tânăra nevastă, văzându-şi bărbăţelul, mai uită din cele necazuri! Nu trece mult, şi baba pune la cale şi pe feciorul cel mijlociu, şi-şi ia un suflet de noră întocmai după chipul şi asemănarea celei dintâi, cu deosebire numai că aceasta era mai în vârstă şi ceva încrucişată, dar foc de harnică.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcerea cuprinsurilor porni mormăitul depărtat al unei batoze. Îşi călăuzi din hăţuri calul pe lângă grâie în care începuse secerea. Linii de secerători erau împânziţi prin ploaia de lumină; se înălţau, se aplecau, făceau să strălucească instrumentele graţios curbate ca un craiu nou, agitau o clipă deasupra capului un mănunchiu de spice. O femeie stătea cu mâinile în şold şi începu un cântec tânguitor, îndulcit de depărtare. Se înălţară şi alte capete înfăşurate în broboade albe şi'n frunze de brustur. Melodia conteni brusc. Rândul întreg făcu aceiaşi mişcare de aplecare asupra spicelor. Fusese observat.
- Femeile lucrează foarte harnic la secerat, îşi zise Lupu; şi după aceiaşi observaţie a lui Leca, cât le umblă mâinile, nu-şi contenesc vorba.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful lui Isaac Newton

Aici este înmormântat Sir Isaac Newton, nobil,
care, prin puterea unei minţi aproape divine,
prin principiile matematice elaborate de el,
a explorat evoluţia şi formele planetelor,
traiectoriile cometelor, fluxul şi refluxul mărilor,
a deosebit razele de lumină, şi, ceea ce
nicio altă minte savantă nu şi-a imaginat până atunci,
proprietăţile culorilor produse de lumină.
Sârguincios, inteligent şi credincios în expunerile sale
despre natură, antichitate şi Sfintele Scripturi,
el a dovedit, cu ajutorul filosofiei sale,
măreţia Dumnezeului atotputernic şi bun, exprimând,
în maniera sa, simplitatea Evangheliei.
Să se bucure muritorii că a existat această podoabă
a speciei umane. S-a născut la 25 decembrie 1642,
şi a murit la 20 martie 1727.

epitaf de G.L. Smyth din Monumentele şi geniile Catedralei Sfântul Pavel şi Mănăstirii Westminster (1826)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te mai caut

Un vânt rătăcit, zănatic, zvâcneşte
Prin crengi prea tinere, prea crude,
În urma-i un blestem bombăneşte
Puzderia rănită, însângerată, de dude.

Harnice gânduri se întorc grăbite,
Zumzăind ca şi albinile-n prisacă,
Îmi rănesc tihna cu schije înălbite
De o vină neîmblânzită şi posacă.

Streaşină ochiului, o noapte, îmi pun,
Cu îngeri şi stele zburând în armonie,
Să nu mai simt răsărituri ce apun
Şi moartea-n amurg, a zilei, în agonie.

Plumbu-i topit de o oră a tristeţii,
Amintirea scapără amnarele în noi,
Când se piaptănă lumini despletite
Cu păduri îngâmfate, de pini şi de foi.

[...] Citeşte tot

poezie de Liliana Puşcaşu-Ravar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am încălţat cu ziua de azi. Îmi strângea sufletul în căuşul palmei, cu brazda fină a întunericulului ca o rază stingheră îmbrăcată în lumina rumenă a zorilor. Mi-am strâns şireturile timpului, cu grijă, domol, ca nu cumva să-mi ating tălpile albe cu noroiul suferinţelor. Cândva au curs din ochii amintirilor, şiroaie adânci menite să limpezească urmele paşilor gravate pe drumuri anevoiase. De aceea, acum treceam agale printre gândurile vii, care roboteau harnic prin lumea mea aglomerată, ca un muşuroi de furnici. Azi vreau să-mi fie soare în suflet. Să-mi cânte visele şi să ma-ndrăgostesc de viată şi de misterul ei neînţeles. Să plecăm braţ la braţ într-o nouă aventură. Iar dacă se va lăsa peste noi amurgul, sau de-ar fi să rămân iar desculţă prin pulberea vremii, timpul mă va încălţa grabnic cu o nouă zi...

Andreea Palasescu (11 iunie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harnic ca un ghiocel

Mic şi cu zăpada-n cap
a ieşit către lumină
s-anunţe cu bucurie
primăvara ce-o să vină.

Este primul dintre flori
şi e mic şi e gingaş
două aripioare albe
parcă ar fi un fluturaş.

Nu e fluture, nu zboară,
stă pe verdele-i picior
până îl culeg copiii
pe micuţul vestitor.

De 8 Martie, voi, mamei,
dăruiţi-i ghiocei
să vă ureze cu drag
să fiţi harnici tot ca ei.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, monumente glorioase, subterane istorice şi măguri misterioase ale României! Deşi nimenea din noi, care ne pretindem astăzi arheologi, nu ne pricepem cum să vă scăpăm din întunericul în care zăceţi de zecimi de secole, deşi năravul nostru este de a râde unul de altul, deşi ne place numai parada de vorbe publicate prin foi; dar mâine poate veni ziua în care tinerimea studioasă, păşind după descoperirile noastre, vă va scoate din întunericul pământului României şi vă vor arăta naţiunilor luminate, care sunt atât de zeloase pentru monumentele patriei şi ale străbunilor lor.

finalul de la Istoria fondărei oraşului Bucureşti de Dimitrie Papazoglu (1891)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezervaţia de zimbri

O mie de ani, vînătorii zeloşi
Vînatul suprem al pădurii-l vînară
Nu porci, căprioare, fazani şi cocoşi
Ci zimbri, că ei sînt pe stema de ţară!

Măreţ animal este zimbrul cel mut!
O mie de ani de săgeţi şi rafale
Dar el, melancolic, ca şi la-nceput
La nimeni nu-nchină puterile sale.

Cu milă priveşte spre brazda de plug
Spre ieslea lui tremură botul şi nara
Mai bine vînat decît vită în jug
Căci zimbrul nu ia de la alţii povara.

Pe sine se poartă în negre păduri
Şi tropotul lui grea furtună anunţă
Şi-şi duce lumina în ochii lui puri
Şi tropot de zimbri viţei în sămînţă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliac

Buchet imens de liliac, in noapte.
Flori grele, lacrimand tacerea
Lasata, incet, pe lume.
Se stinse luna, se aprinse
O lumina verde, mica, langa mine.
E licuriciul care, harnic,
Imi spune "noapte buna"
In fiecare seara, cu drag.

Urarea lui, gandul lui
Ma invaluie in parfum,
Parfum de liliac
Mov, roz, alb...
Si sufletul e plin de
Dorinta de a-l ocroti
De a-i prelungi trairea.

Nu pleca, licurici de mai,
Te rog, mai ramai
In gandul meu,

[...] Citeşte tot

poezie de Rada Rancu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulisse

Tu, cel ce ca Ulisse vii acasă,
ajuns în prag, priveşte-o clipă-n sus:
Apollo te mai ţine-n marea-i plasă,
ca pe-un vânat captiv, dar nesupus.
Ce ochi cumplit! Te-a urmărit pe ape,
şi te-a văzut tinzând spre-acest liman
acelaşi braţ ce-a izbutit să scape
de dulci îmbrăţişări şi de duşman.
Cu lănci de foc ţi-a măsurat în lume
distanţa dintre inimă şi lut.
Acuma stă deasupra ta, anume,
ca peste-o urnă care s-a umplut.
Mereu a fost alăturea de tine.
Cu flacăra te-a bântuit mereu.
Azi simţi pe dinăuntru-n scrumuri line
căzând substanţa sufletului tău.
Din ape, din nisipul sur, din aer
şi din otrava palizilor crini,
pe umeri ţi s-a tors, ca dintr-un caier,
spinoasă, o povară de lumini,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!