haz de necaz şi timp

Haz de necaz

Nu mi-era de-ajuns povara ce-n spinare o purtam
Trebuia şi zona zoster (de ce, nu?) tot eu să am.
Pe spinare mai la stânga şi sub sân junghiuri mă ard,
De m-apucă aritmia şi durerile de card.

De inspir adânc, să-mi umplu cu aer curat plămânii,
Răcnesc din gură de şarpe, de parcă m-atacă hunii.
De strănut, mă ţin de coaste şi n-am mâini să mă cuprind
Şi de casc, nu pot, ca omul sănătos să mă întind.

De m-aşez, mă săgetează mii de ace pe sub piele,
De mă scol din pat, iar urlu, vai şi vai, zilele mele!
Nemişcată-, mi zice lumea, trebuie să stau vreo lună
Şi să nu vorbesc cu nimeni, vreo cinci nopţi din săptămână.

De dormit, doar pe o parte pot să dorm şi iepureşte,
Că de mă mai mişc pe pernă, simt cum mă muşcă un cleşte.
Şi visez, mereu acelaşi vis, vă spun e o teroare:
Că mă bate-un urs cu laba-n partea stângă, pe spinare.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În braţele iubirii

de necrezut iubite dar tu eşti miracolul meu
nu cred că aş putea să trăiesc fără tine
lumini din ochii-ţi blânzi mă fericesc mereu
vorbele tale zilnice parcă sunt dulci praline.

eşti izvorul meu curat... limpede fericire
iubirea-ţi fermecată mă umple de extaz
eşti soarele ce-mi dai vieţii strălucire
eşti umorul cu care fac haz de necaz.

lumina din tine nu pleacă nicăieri
ea dă puteri încrederii în nemurire
am avut parte cu tine de sublime plăceri
şi mi-ai creat comoară din frumoasa iubire.

poveşti de împlinire spulberă tăceri
viaţa-i spectaculoasă cu oricare trăire.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

În haine pestriţe o ştiu pe bunica,
De când pe lume m-am pomenit,
Parcă a fost un vis, parcă este un mit,
Icoană vie învelită în scutece de timp,
Luminată de o rază poetică destinată, mie.

Bunica avea ochii blânzi, albastru de cicoare,
Frumoasă ca macul tânăr în lanul copt de grâu,
Harnică şi sfătoasă nevoie mare,
Mereu surâzătoare, printre vecinele gureşe,
Făloasă fără pereche, în satul ei din vale.

Sub părul bălai, o frunte înaltă lucioasă
Ascundea amintiri ce-au cântărit cândva,
Pe holograma vieţii învingătoare se străduia să fie,
Nu se lăsa ispitită de robia depresiilor omeneşti,
Deşi motive, har domnului avea.

Umorul de pe limba bunicii nicicând nu lipsea,
Deşi uneori din coada ochilor lacrimi nestăpânite curgeau,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!