iubire şi poluare

Măştile voastre

De la geamurile pline de sudoare îmi zâmbiţi.
mă încurajaţi să merg mai departe,
să nu mă opresc la prima adiere de singurătate.
Voi, cu chipurile voastre, veţi merge cu mine,
până la primul bar, să vă fac cinste.

În parc, chipurile vesele poluează băncile.
Unul mă cheamă să iau loc,
să descopăr noi prieteni plictisiţi,
ce aşteaptă să le împrumut idei,
dar, de fapt, nu vor decât pe drumul lor să merg.

Acasă, îmi zâmbeşti din pragul uşii,
mă pui să-ţi ascult inima înnebunită,
mă iei de mână ş mă ameţeşti
cu săruturi pline de iubire.
Vrei să mă tulburi cu dragostea ta.
Privindu-te în ochi, te văd.
Îţi văd inima, şi buzele, şi iubirea.
Tot ce aştepţi e să mergem undeva noi, noi doi,

[...] Citeşte tot

poezie de Bogdan Marcel Hirja
Adăugat de Bogdan Marcel Hirja
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesajele pozitive, asemănătoare cu cadourile, capabile să înmagazineze energie vor hrăni vivacitatea vieţii noastre, vor confirma dragostea, pe când mesajele negative, poluante şi toxice sunt capabile să rănească şi să afecteze întreg dinamismul vieţii noastre.

citat din Jacques Salome
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În veci, ortodocşi

De mic, sunt ortodox, ca toţi ai mei
aceasta e credinţa mea creştină,
am învăţat cu tălpile să calc,
cum am aflat că mâna se închină.

Atunci am înţeles că sunt dator
să nu cedez cumva vreunei noxe,
ci să rămân, cu neamul meu cu tot,
fidel pe veci credinţei mele ortodoxe.

Ai mei puteau muri şi n-ar fi dat
credinţa lor pe niciun fel de bunuri,
nici dacă ar fi fost crucificaţi,
nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.

În anii dogmei, mi-am păstrat şi eu
în fiece istorică furtună,
credinţa-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,
prin toţi ai mei, Biserică străbună.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu (12 noiembrie 1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maneaua (după "Doina" de George Coşbuc)

Maneao,
Oricând, de-apăs butonu'
Timpanul stai să-mi spargi
Şi când ţi se dă tonu'
Tu umpli uliţi largi.
Şi-s mândri rău, tembelii,
Când eşti pornită-n boxe
Întreci cu decibelii
Oricare dintre noxe.
Că urlă ţânci, cucoane
Zvâcnindu-le buricu'
Vibrând din silicoane.
Din şolduri dă bunicu'.

Gagici cu-a lor pornire
Se manelesc de zor
Şi pui o stăpânire
Pe minţi şi capul lor
Le-nveţi iubiri barbare
De verzişori, merţane

[...] Citeşte tot

parodie de Sever Purcia, după George Coşbuc
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Probleme Moldovei

De ce nu ma pot inceta,
A rasufla, a trai, a sta.
Noi suntemi doar ostatici,
Ca jucăria, elastici.

Cineva ne foloseşte,
Şi se face ca ne iubeşte.
Banii strica lumea noastră,
Nu aveţi grijă de ţara voastră.

Săi daţi jos pe hoţi,
Să puneţi beţe in roţi.
Hotii sa fie inchişi,
Mai bine ucişi.

Dar asta nu e tot,
Aş vrea pe vinovaţi să scot.
Cei care ne poluează,
Îi incurcă pe cei care ne tratează.

poezie de Kara (11 septembrie 2020), kara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar despre cele care parvin

sunt veche iubirea mea
prin mine au trecut comunismul
primul pas pe lună
cernobâlul
am închis în mine toate luminile
chiar şi când am plecat definitiv
să explorez oraşul
în deplină industrie
am lăsat hectarele matematic sau nu
ele au contribuit la
sănătate
ultima frontieră a vieţii
am îngropat tot arborele genealogic
cu ritualuri cu tot
sunt a oraşului
a poluării
a invidiei şi egoismului
a votului cu de-a sila
muncesc pentru punguţa cu doi bani
am o sută de şefi şi sunt singură

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul lumii?

Păsările cerului
S-au rărit şi au răguşit.
Apele, în furia lor nebună
Rup totul în cale,
Şi furia cerului s-a dezlănţuit.
Hainele vii ale naturii,
Pe nesimţite,
Îşi schimbă culoarea în gri.
Soarele nemulţumit topeşte
Minţi sclipitoare,
Răutatea e în floare,
Poluări alese
Oamenii au îmbolnăvit.
Limbile amestecate
Nu se mai înţeleg,
Chiar şi animalele au înnebunit.

Ce e cu tine, lume?
Te-apropii de sfărşit?
Doamne! Ne-ai dat viaţă

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (19 iunie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natură suferindă

furtuna nebună dezmembrează copaci
acoperişuri de case le decopertează
timpul turbat lasă-n urmă săraci
privesc oftând cum cerul lăcrimează.

sunt tot mai dese uragane, tornade
climele suferă asaltate de noxe
neputinţa-i gravă când natura decade
o muzică metalică urlă în negre boxe.

dacă ar putea cuvântul să fie vindecare
dacă ar putea iubirea să facă o minune
pământul ar simţi alean în fiecare
şi n-ar mai fi -ncolţită de genune.

de-ar putea Dumnezeu să ne facă îngeri
nu s-ar mai sui la cer milioane de plângeri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofia ploii

se bucură câmpul sub ploaia mocănească
şi arborii se spală de praful poluant
doar ploaia divină poate să hrănească
pădurile gliei într-un ritm vibrant.

cântecul stropilor răsună pe umbrelă
vântul voios îngână romanţa toamnei
ţesătura zilei cea mai fină dantelă
se armonizează cu lumina icoanei.

în grădina primenită zâmbesc crizanteme
ploaia brodează iubire din melancolie
varsă-ntr-o veselie pe alei reci poeme
modelează viaţă până la temelie.

filozofia ploii azi o aprofundez
luciditatea cerului se scurge în crez.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nierika bleu

Aidoma veşniciei ce umple o seră,
ceasul de bord din adânc.
Valurile vor veni cu plângeri
de urme rămase pe scări de cabine,
ori pe panouri de şoapte
călcate de omniprezenţă,
până ce noaptea se va minţi amintire,
până când sufletele care odihnesc în cuşete
se vor deprinde cu pasul peste santine,
dorind să se alcătuiască pe sine
într-o nemaivăzută maree maternă.

Cât nu se respiră se stârnesc amintirile,
ochii ce nu se pot închide abisul despică,
da, urmele au rămas prăfuite
ca nişte tipare tolerate de unde
sub lumânări cândva aprinse a rugă.

Ocean disperat de epave, aproape şi plin
şi lucitor în luna portocalie

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Durloi (aprilie 2011)
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste praguri

Cum se ţes umbrele vrăjii
ochii nu pot să le pătrundă,
structura lor închisă în griuri
e îmbrăţişată de o adiere secretă.
Nu se împacă cu niciun joc vesel.
Peste praguri măcinate de cari
nu mai trec paşii tineri
şi uşile rămân adesea închise,
lumina se opreşte pe geamul ferestrelor.
Nopţile căzute pe acoperişurile vechi
se absorb ca ploile de către pământ.
Inima mea nu mai încape în piept
şi nu mai ştie de dragoste,
cât lumea nu mai comunică direct.
Trupul mai plăpând decât se vede
respiră aerul poluat şi rarefiat
ca un peşte scos din apă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii ancestrale

îi produc fericirii ancestrale conexe
cu lecţii de viaţă încastrate în minte
am străbătut şi drumuri noroioase convexe
am avut şi îngeri să-mi dea învăţăminte.

mă bucur de prieteni indiferent de sexe
şi i-am creat iubirii noi aşezăminte
îi produc fericirii ancestrale conexe
cu lecţii de viaţă încastrate în minte.

nutresc o veşnicie cu măreţii complexe
cu splendorile lumii strânse în simţăminte
departe de deserturi cu prafuri şi noxe
cu floarea mântuirii crescută pe morminte.

îi produc fericirii ancestrale conexe
cu lecţii de viaţă încastrate în minte.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să plângem...

Să plângem azi copiii ce şi-au pierdut chipul pe vecie
Şi copţi bărbaţi, femei, ce vor avea trup mutilat.
Să plângem pe bunici ce şi-au pierdut nepot deodat'
Şi îndrăgostiţi eterni, rămaşi fără perechea, mai deunăzi vie.

Să plângem câte vise au pierit definitiv, fără să zboare
Şi cât de atroce, multă, a fost durerea dinainte.
Să plângem ultima atingere, ultim sărut fierbinte
Pe buze, sau pe frunte, de atâţi ştiuţi, mai ieri doar oarecare.

Să plângem vinovaţii ce se îmbuibă în cârca noastră, indiferenţi,
Interesaţi doar s-aibă cât mai mult, vampiri de neam, hiene...
Să plângem, c-or muri de atâtea burţi, de atâta nesfârşită lene
Şi rugi să îndreptăm în sus, să fie morţii cât mai competenţi!

Să plângem o popie ordinară azi, impostor ortodoxă,
Ce ştie doar să fure prea sărac, în fum să-l tămâiască...
Să plângem că tot ne vând gropi, de morţi, ei, tagma mişelească,
Că stă ascunsă, pronând ce-i lumina doar de Paşte... clerul nostru noxă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aft

ajungem să nu ne mai spunem nimic
urechile sunt primele care au cedat
atrofiindu-se
insinuăm auzul şi
nici măcar vocea interioară
nu le mai străpunge
gurile noastre iminent
vor fi un contur desenat
precum genele fetelor, unghiile false...
întreaga noastră alcătuire va sfârşi
călcată-n picioare
strivită de propria-i umbră

umbrele noastre apoi
se vor sugruma unele pe altele până ce
ultimul strop de lumină care le proiectează
va parcurge drumul înapoi cu repeziciune spre
vârsta 10 la puterea -43

până atunci

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei vinovate de existenţă

Tu află ca îmi eşti mireasmă
Şi m-i eşti enigmă câteodat'
Chiar de ma simt însingurat
Simt bănuiala ta în preajmă

Tu află dorurile toate
Curgând asemenea plăcerii
Eşti judecata incheierii
La cumpana dintre păcate

Tu află de acest moment
Născut din poezia vieţii
Din închisorile tristeţii,
Tu află ca ma simt absent

Tu află a lumei suparare
Trăită-n beciuri părăsite
De inimile neiubite
Şi aruncate la-ntâmplare

[...] Citeşte tot

poezie de Emanuel Ciprian (aprilie 2018)
Adăugat de ciprian san
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă tu, femeie, să-nflorească lutul!

(poezie dedicată cumnatei mele, în avans cu o zi, de ziua ei)

Primăvara asta e doar pentru tine,
Chiar dacă suspină verdele sub gene.
Stau îngenuncheate flori sub ghilotine
Şi-i pustiu pe stradă, linişte-n poiene.

Cântă, tu, femeie, să-nflorească lutul!
Glasul tău vibrează de iubiri uitate.
Calcă peste noapte, naşte începutul,
Lăstărind lumina, chiar pe jumătate!

Roagă-te la lună, cerul să te-asculte,
Când se pierde zborul printre dezolanţe!
Nu lăsa amurgul, mersul, să-ţi insulte
Şi nici vorba dulce să-ţi tacă sub gloanţe!

Şi când oboseşte aerul pe buze
De atâtea noxe şi blesteme grele,
Cheamă dintre stele, obosite muze,

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradoxul vremurilor noastre

În istorie este că avem clădiri mai înalte, dar răbdare mai scurtă –
Şosele mai largi, dar puncte de vedere mai strâmte –
Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin.

Avem case mai mari, dar familii mai mici –
Mai multe facilităţi, dar mai puţin timp –
Avem mai multe titluri academice, dar mai puţină intuiţie –
Mai multă cunoaştere, dar mai puţină înţelepciune –
Mai mulţi experţi, dar mai multe probleme –
Mai multe medicamente, dar mai puţină sănătate.

Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim fără nici o socoteală,
Râdem prea puţin, conducem prea iute, ne enervăm prea repede;
Ne culcăm noaptea prea târziu, dimineaţa ne trezim obosiţi;
Nu citim cărţi, privim la televizor prea mult şi ne rugăm prea puţin.

Ne-am mărit averile, dar ne-am redus propriile valori.
Vorbim prea mult, iubim arareori, dar urâm prea adesea.
Am învăţat cum să ne facem drum în viaţă, dar nu o viaţă.
Am adăugat ani vieţii, dar nu am dat viaţă anilor.

[...] Citeşte tot

poezie de Bob Moorehead, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un enorm pas în gol

Un enorm pas în gol şi-n salvatoare ficţiune
Este demersul meu, spunea profesorul
scârţâind din pantofii noi-nouţi,
atenţie, fără personanţele inconştientului
viaţa ar câştiga, probabil, precizie şi luciditate,
profesorul se aplecă să ajute un bătrân să urce pe trotuar,
să zgârii neantul cu unghia stiloului nu e o treabă de lepădat,
dar infinit mai frumos este să umbli ca Ioan Botezătorul
pe o umbră de pământ, sub un cer ce coboară
din stea în stea cu sunet de arginţi suspendaţi,
nu fumaţi, scria deasupra ghişeului, nu vorbiţi tare,
număraţi restul în faţa noastră, ca multe altele,
ne aflăm în plin progres, gândea încă profesorul,
dar mandatul poştal nu sosise.
De ce măsura iubirii este pierderea ei, uite o întrebare
Mai interesantă, deşi cunoscută, ne-a poluat trei luni,
s-au smochinit strugurii, ce-ar fi să fie mai ferm,
cerul gurii noastre este spongios şi plin de pustule,
urma o noapte în nuanţe de papagal gulerat, amiral roşu,
margarete palide, ah, portocale ca sânii.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoismul, proiecţiile, fricile şi zeci de alte procese emoţionale şi mentale vin să polueze relaţiile noastre cu cei mai dragi oameni din viaţa noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluţiei. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevăraţi, părinţi iubitori, parteneri ce sprijină şi nu care sabotează. Cum am putea noi să ştim ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situaţie se află, când nu ştim nici ce e bine pentru noi şi ce surprize ne rezervă viaţa, ce lucruri noi vom descoperi despre noi şi lume şi prin ce experienţe vom trece? Nu putem şti nici pentru noi şi cu atât mai puţin pentru alţii. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare şi o îmbrăţişare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Şi dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viaţa noastră până când nu mai simţim nevoia să schimbăm vieţile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încetaţi!

Oh, voi, oameni însetaţi
De a focului putere
De pustiuri şi tăcere,
Încetaţi, voi, încetaţi!
Ori văzând cum lumea piere
Pentru voi e o plăcere?!

Vreţi să treceţi în nefiinţă
A omului conştiinţă?
Terra, frumoasa planetă
S-o distrugeţi c-o rachetă?
Vreţi să faceţi un dezastru
Din Pământul nostru albastru?!

Catastrofa de-o iubiţi
Şi de vreţi apocalipsul,
Vreţi la luptă să porniţi,
Ca să vedeţi paradisul
Şi să vă-nfăptuiţi visul?

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!