Citate despre iubire și voluntariat
citate despre iubire și voluntariat (inclusiv în versuri).
Voluntarii reprezintă iubirea în mișcare.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea este un caz excepțional al orbirii voluntare.
citat celebru din Balzac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă.
Camil Petrescu în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930)
Adăugat de Roxana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toată viața m-am gândit la dragoste ca la o formă de sclavie voluntară. Ei bine, lucrul ăsta este o minciună: libertatea există atunci când dragostea este prezentă. Persoana care se dăruiește pe de-a întregul, persona care se simte cea mai liberă, este aceea care iubește din tot sufletul.
Paulo Coelho în Unsprezece minute
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni nu e mai umil, mai slab, decât o femeie voluntară în fața omului iubit care o domină.
Eugene Sue în Misterele Parisului
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Narcisistul se oferă voluntar la proba iubirii. Vrea să încerce pe sine însuși, la câtă iubire poate rezista o ființă umană. Când află, promite să iubească și pe altcineva.
aforism de Cornel Stelian Popa (6 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Voluntarii sunt singurele ființe de pe fața pământului care reflectă compasiune, grijă nemăsurată, răbdare și dragostea adevărată pentru națiune.
citat din Erma Bombeck
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel mai înalt act de voluntariat, de slujire, de iubire, de respect este prietenia.
aforism de Dan Surducan (2017)
Adăugat de dansurducan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ambientală
Ai lăsat în lumea de afară
gândurile amputate ale febrei
cu care întorci spatele prizonier
voluntar
aceluiași recviem, nu contează împreună,
se aseamănă visele în fețele oglinzii
în spatele serii
pustiind în palme
rimele cu care te iubesc, ușa lumii de afară
sinteză la boală,
atacuri de panică în neputința
nu ai cuvinte.
poezie de Iulia Mîndrean din Valsurile omului de gheață (30 aprilie 2015)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!
Testament
Te voi lăsa, iubire într-o zi
Și mă voi duce căci așa e vrerea,
În urma mea furtuni de vor veni
Să nu le lași să-ți fie mângâierea.
De soare m-am rugat ca-n mersul lui
Să-ți lumineze colțuri de odaie
Și în lumina zilei cea dintâi
Să nu te prindă cu a ei văpaie.
De ploaie m-am rugat încetișor
Să plângă ea adesea pentru tine,
Căci lacrima din cer e mai ușor
Să cadă chiar și-n nopțile senine.
Pe păsări le-am rugat ca-n zborul lor
Să-ți ducă dorul cât pot de departe
E pătimaș și știu că nu-i ușor
Să stau cu el de vorbă-n miez de noapte.
[...] Citește tot
poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu poți fi poet...
Nu poți fi poet, până nu pândești primele sulițe ale razelor de soare, răsărind din culcușul orizontului, inundând gratuit cărările spiritului omenesc și pe cele ale pământului roditor, ca o sfântă binecuvântare matinală.
Nu poți fi poet, până nu vezi cum crește firul ierbii sub roua dimineții sau deșteptarea ciripitorilor din frunzișurile verzi și crude, purtând cu ele trilurile libertății spre marea cerului primitoare de frumos.
Nu poți fi poet, până nu întâmpini valsul capricios al vântului pe mare, printre miresmele florilor de câmp, pe alei cu trandafiri înfloriți sau lângă perdelele ferestrelor deschise, pentru a invita imunitatea naturii să-ți intre în casă sau să-ți însoțească bucuria întâlnirii, fredonând o melodie.
Nu poți fi poet, până nu asculți cascadele picăturilor de ploaie, căzând peste tăcerea amintirilor sau pe fața omului îndrăgostit, care le-ar gusta la nesfârșit jocul ud, adunat în podul palmelor calde de melancolie sau fericire.
Nu poți fi poet, până nu înțelegi plânsul iedului flămând urcând crestele munților după țâța caprei, până nu rămâi uimit cum îngenunchează stânca sub copitele sprintene ale țapilor furioși sau până nu surprinzi bucuria din privirile drăgăstoase ale copiilor, față de tot ce le este lor drag.
Nu poți fi poet, până nu săruți cu privirea iscoditoare clarul lunii pline, enigmatică în nopțile liniștite de iubire, până nu culegi buchete de stele din simfonia zodiacului ceresc sau până nu guști amprentele sării de pe buzele iubitului, iubitei, ieșit din valurile mării.
Nu poți fi poet, până nu-ți lași amprenta îngerească a trupului tău pe o plapumă de mărgăritare înzăpezite, în joc ca de copii, până nu dai mâna cu cerul de pe crestele munților inhalând aerul rece și curat, plăcut spiritului înălțător și până nu sfidezi ecourile munților lor cu cele ale fericirii tale.
Nu poți fi poet, până nu înfrunți gerul despărțirii de cineva drag și până nu înveți, că toate frământările vieții, bune sau rele sunt daruri necesare șlefuirii tale spirituale, spre liniștirea sufletului împovărat de păcate, cu voie sau fără voie.
Nu poți fi poet, până nu ești cinstit față de semenii tăi, așa cum ai vrea să fie ei față de tine și până nu îi ajuți să își corecteze defectele sau până nu le binecuvântezi altruismul voluntar, în funcție de necesitate și împrejurări.
Nu poți fi poet, până nu iubești, dăruiești sau ești om, în adevăratul sens al cuvântului!
poezie de Valeria Mahok (30 mai 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sincopă voluntară
Mă izbăvesc, te izbăvești,
Din timpul nostru pe planetă,
Eu nu mai pot, tu nu mai vrei
Și nu e loc de vreo anchetă.
Doar doi străini, doi riverani,
Am dezlegat brusc câinii iernii,
S-alerge nopțile spre zi,
Ogari de crivăț spre vecernii.
Cât de străini, cât de opaci
Și ce iubire se prăvale,
Noi doi copii tot mai săraci,
Orbiți de ger, lipsiți de cale.
Tu nu mai vrei, eu nu mai pot,
E vremea marilor exoduri,
Nu mai există antidot,
Sincopelor migrând spre corduri.
[...] Citește tot
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la iubire și voluntariat, dar cu o relevanță mică.
Zodia umbrelor
Ah, calea robilor...
... calea robilor aparține
acelora născuți în zodia umbrelor;
sclavilor înscriși voluntari la zeificare,
ei, care urcă muntele suferinței,
ca și când muntele bucuriei l-ar urca,
ei, pe chipurile cărora sudoarea,
lumină se face. Dragoste și
îngăduință se fac cutele adâncite
în obrajii lor îndârjiți în luptă
cu însăși zodia nefericirii lor.
Urcă și cântă ei spre coama
muntelui Deznădejdii,
cu îngerul morții pe umărul stâng.
Și iată, urc de unul singur!
poezie de Ovidiu Vasilescu Măcin
Adăugat de Cosmina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasiunile care ne "distrează" sunt totodată nefericirea noastră. Iubim această nefericire, căci natura omului este de a fi în mișcare, iar "repaosul desăvârșit se află în moarte". Dar dacă vrem să scăpăm de neliniști și suferințe, nu avem altă scăpare decât acea moarte voluntară care se numește "solitudine".
citat din Bernard Pingaud
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jalbă dementă
Cei ce iubiți să trăiți-n dictatură
Puneți jalbă-n parlament voluntară
Că doriți-n lagăre să fiti cazați!
Cu zoaie și apă clocită ospătați...
Si poate vă apucati să săpați
Pentru neocomunisti ce-i adorați
Canal iahturilor până la parlament
Si de pe maluri flori aruncați!
Si cu demență tare să strigați
Că-n locul hoților vreți-ncarcerați
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Avem înclinarea de a crede că iubirile noastre trecute, multe sau puține, ne-au secătuit, rănindu-ne de fiecare dată și că doar actul unei amnezii voluntare ne scutește de ecoul prelung și rece al durerii. Apoi, cu timpul, dacă păstrăm un dram minim de respect față de mirajul propriei noastre deveniri, descoperim că toți acei oameni care au trecut prin sufletul nostru devin resortul adânc al consitenței noastre sufletești. Sărac este doar acel om pe a cărui inimă nu a poposit niciodată fiorul vreunei iubiri. Nu doar sentimentele actuale dau seama despre felul nostru de a fi, cât mai ales memoria sentimentelor trecute.
citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de seieinfach
Comentează! | Votează! | Copiază!
Undeva, cândva
Știu că ți-am rămas datoare
Cu o noapte de splendoare,
Cu o clipă de iubire,
Cu un vis și-o fericire,
Cu o faptă, cu o treaptă,
Ca o victimă ce iartă,
Cu poveștile o mie,
Cu un colț de veșnicie,
Certitudinea din pi
Și puterea de-a iubi.
Mi-ai rămas dator cu șoapte
Și cu liniștea din noapte,
Cu un cal înaripat,
Cu tandrețea de bărbat,
Zece porți și doar o cheie,
Eu desăvârșit femeie,
Ferm rebelă, vag supusă
Voluntar, deplin răpusă,
Mi-ai rămas dator cu mine
[...] Citește tot
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia
Nu-i subalterna nimănui
E numai o independență sinceră
Un simptom pur ideatic
Cu multe alternanțe
Și mai multe variabile și variațiuni
Pe teme multiple
Flacără debordantă
Luminând cu ardoare
Pe steme fără număr
Pe drapele ce flutură
Voluntar dar cu lirism angelic
Un vector de lumină
Iubire în sine fără egoism
Până la stadiul de ideal
De inspirație divină.
poezie de David Boia (9 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Riscul
Nu încerca să faci mai mult decât poți, riști să reușești.
Nu încerca să-ți trăiești viața, riști să te bucuri de ea.
Nu încerca să riști, riști să câștigi.
Nu te încrede să crezi numai în tine, riști să nu mai crezi în nimic.
Nu iubi, riști să te îndrăgostești.
Gravitație implacabilă, ireversibilă,
Unul cade, altul este împins
Cu patul armei, fumează ultima țigară,
Ca pe un poem, în rotocoale simetrice,
Un cariu cu antene circulă prin oraș,
Străpunge pereții inconsecvenței noastre,
Falsii pereți, dușumele din foi de Biblie,
Mă identific cu ultimul om,
Fericiți cei săraci cu duhul,
Mă-nscriu voluntar.
Râsul, o explozie nucleară,
Gravitez în jurul poemelor încă nescrise,
Paralele cu mine însumi.
poezie de Boris Marian Mehr (13 ianuarie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Note pentru zei
Cuvintele mă inundă,
Pompierii nu plătesc daune,
Aș vrea să deschid o copcă
Într-un suflet voluntar.
Amintirile roz
Au fost de fapt gri,
Nu mai știi să citești
Zâmbetul meu.
Iluziile vin de departe
Direct în ochii tăi.
Am aruncat canapeaua viselor
Împrăștiate de... realitate.
E peste tot și uneori șoptește:
Afrodita are chip de pește,
Zeus de ce nu mă iubește?
Pentru că tu ai doar zăpadă-n minte
Îți fac reducere la spa,
M-am săturat să fiu cuminte
Totul e fals,
Știi nota?
[...] Citește tot
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre iubire și voluntariat, adresa este: