iubire şi voluntariat

Voluntarii reprezintă iubirea în mişcare.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este un caz excepţional al orbirii voluntare.

citat celebru din Balzac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă.

Camil Petrescu în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930)
Adăugat de Roxana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată viaţa m-am gândit la dragoste ca la o formă de sclavie voluntară. Ei bine, lucrul ăsta este o minciună: libertatea există atunci când dragostea este prezentă. Persoana care se dăruieşte pe de-a întregul, persona care se simte cea mai liberă, este aceea care iubeşte din tot sufletul.

Paulo Coelho în Unsprezece minute
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu e mai umil, mai slab, decât o femeie voluntară în faţa omului iubit care o domină.

Eugene Sue în Misterele Parisului
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Narcisistul se oferă voluntar la proba iubirii. Vrea să încerce pe sine însuşi, la câtă iubire poate rezista o fiinţă umană. Când află, promite să iubească şi pe altcineva.

aforism de Cornel Stelian Popa (6 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voluntarii sunt singurele fiinţe de pe faţa pământului care reflectă compasiune, grijă nemăsurată, răbdare şi dragostea adevărată pentru naţiune.

citat din Erma Bombeck
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai înalt act de voluntariat, de slujire, de iubire, de respect este prietenia.

aforism de Dan Surducan (2017)
Adăugat de dansurducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambientală

Ai lăsat în lumea de afară
gândurile amputate ale febrei
cu care întorci spatele prizonier
voluntar
aceluiaşi recviem, nu contează împreună,
se aseamănă visele în feţele oglinzii
în spatele serii
pustiind în palme
rimele cu care te iubesc, uşa lumii de afară
sinteză la boală,
atacuri de panică în neputinţa
nu ai cuvinte.

poezie de Iulia Mîndrean din Valsurile omului de gheaţă (30 aprilie 2015)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Şi mă voi duce căci aşa e vrerea,
În urma mea furtuni de vor veni
Să nu le laşi să-ţi fie mângâierea.

De soare m-am rugat ca-n mersul lui
Să-ţi lumineze colţuri de odaie
Şi în lumina zilei cea dintâi
Să nu te prindă cu a ei văpaie.

De ploaie m-am rugat încetişor
Să plângă ea adesea pentru tine,
Căci lacrima din cer e mai uşor
Să cadă chiar şi-n nopţile senine.

Pe păsări le-am rugat ca-n zborul lor
Să-ţi ducă dorul cât pot de departe
E pătimaş şi ştiu că nu-i uşor
Să stau cu el de vorbă-n miez de noapte.

[...] Citeşte tot

poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi fi poet...

Nu poţi fi poet, până nu pândeşti primele suliţe ale razelor de soare, răsărind din culcuşul orizontului, inundând gratuit cărările spiritului omenesc şi pe cele ale pământului roditor, ca o sfântă binecuvântare matinală.

Nu poţi fi poet, până nu vezi cum creşte firul ierbii sub roua dimineţii sau deşteptarea ciripitorilor din frunzişurile verzi şi crude, purtând cu ele trilurile libertăţii spre marea cerului primitoare de frumos.

Nu poţi fi poet, până nu întâmpini valsul capricios al vântului pe mare, printre miresmele florilor de câmp, pe alei cu trandafiri înfloriţi sau lângă perdelele ferestrelor deschise, pentru a invita imunitatea naturii să-ţi intre în casă sau să-ţi însoţească bucuria întâlnirii, fredonând o melodie.

Nu poţi fi poet, până nu asculţi cascadele picăturilor de ploaie, căzând peste tăcerea amintirilor sau pe faţa omului îndrăgostit, care le-ar gusta la nesfârşit jocul ud, adunat în podul palmelor calde de melancolie sau fericire.

Nu poţi fi poet, până nu înţelegi plânsul iedului flămând urcând crestele munţilor după ţâţa caprei, până nu rămâi uimit cum îngenunchează stânca sub copitele sprintene ale ţapilor furioşi sau până nu surprinzi bucuria din privirile drăgăstoase ale copiilor, faţă de tot ce le este lor drag.

Nu poţi fi poet, până nu săruţi cu privirea iscoditoare clarul lunii pline, enigmatică în nopţile liniştite de iubire, până nu culegi buchete de stele din simfonia zodiacului ceresc sau până nu guşti amprentele sării de pe buzele iubitului, iubitei, ieşit din valurile mării.

Nu poţi fi poet, până nu-ţi laşi amprenta îngerească a trupului tău pe o plapumă de mărgăritare înzăpezite, în joc ca de copii, până nu dai mâna cu cerul de pe crestele munţilor inhalând aerul rece şi curat, plăcut spiritului înălţător şi până nu sfidezi ecourile munţilor lor cu cele ale fericirii tale.

Nu poţi fi poet, până nu înfrunţi gerul despărţirii de cineva drag şi până nu înveţi, că toate frământările vieţii, bune sau rele sunt daruri necesare şlefuirii tale spirituale, spre liniştirea sufletului împovărat de păcate, cu voie sau fără voie.

Nu poţi fi poet, până nu eşti cinstit faţă de semenii tăi, aşa cum ai vrea să fie ei faţă de tine şi până nu îi ajuţi să îşi corecteze defectele sau până nu le binecuvântezi altruismul voluntar, în funcţie de necesitate şi împrejurări.

Nu poţi fi poet, până nu iubeşti, dăruieşti sau eşti om, în adevăratul sens al cuvântului!

poezie de Valeria Mahok (30 mai 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zodia umbrelor

Ah, calea robilor...
... calea robilor aparţine
acelora născuţi în zodia umbrelor;
sclavilor înscrişi voluntari la zeificare,
ei, care urcă muntele suferinţei,
ca şi când muntele bucuriei l-ar urca,
ei, pe chipurile cărora sudoarea,
lumină se face. Dragoste şi
îngăduinţă se fac cutele adâncite
în obrajii lor îndârjiţi în luptă
cu însăşi zodia nefericirii lor.
Urcă şi cântă ei spre coama
muntelui Deznădejdii,
cu îngerul morţii pe umărul stâng.
Şi iată, urc de unul singur!

poezie de Ovidiu Vasilescu Măcin
Adăugat de Cosmina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiunile care ne "distrează" sunt totodată nefericirea noastră. Iubim această nefericire, căci natura omului este de a fi în mişcare, iar "repaosul desăvârşit se află în moarte". Dar dacă vrem să scăpăm de nelinişti şi suferinţe, nu avem altă scăpare decât acea moarte voluntară care se numeşte "solitudine".

citat din Bernard Pingaud
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jalbă dementă

Cei ce iubiţi să trăiţi-n dictatură
Puneţi jalbă-n parlament voluntară
Că doriţi-n lagăre să fiti cazaţi!
Cu zoaie şi apă clocită ospătaţi...

Si poate vă apucati să săpaţi
Pentru neocomunisti ce-i adoraţi
Canal iahturilor până la parlament
Si de pe maluri flori aruncaţi!

Si cu demenţă tare să strigaţi
Că-n locul hoţilor vreţi-ncarceraţi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem înclinarea de a crede că iubirile noastre trecute, multe sau puţine, ne-au secătuit, rănindu-ne de fiecare dată şi că doar actul unei amnezii voluntare ne scuteşte de ecoul prelung şi rece al durerii. Apoi, cu timpul, dacă păstrăm un dram minim de respect faţă de mirajul propriei noastre deveniri, descoperim că toţi acei oameni care au trecut prin sufletul nostru devin resortul adânc al consitenţei noastre sufleteşti. Sărac este doar acel om pe a cărui inimă nu a poposit niciodată fiorul vreunei iubiri. Nu doar sentimentele actuale dau seama despre felul nostru de a fi, cât mai ales memoria sentimentelor trecute.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de seieinfach
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

Ştiu că ţi-am rămas datoare
Cu o noapte de splendoare,
Cu o clipă de iubire,
Cu un vis şi-o fericire,
Cu o faptă, cu o treaptă,
Ca o victimă ce iartă,
Cu poveştile o mie,
Cu un colţ de veşnicie,
Certitudinea din pi
Şi puterea de-a iubi.

Mi-ai rămas dator cu şoapte
Şi cu liniştea din noapte,
Cu un cal înaripat,
Cu tandreţea de bărbat,
Zece porţi şi doar o cheie,
Eu desăvârşit femeie,
Ferm rebelă, vag supusă
Voluntar, deplin răpusă,
Mi-ai rămas dator cu mine

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

Nu-i subalterna nimănui
E numai o independenţă sinceră
Un simptom pur ideatic
Cu multe alternanţe
Şi mai multe variabile şi variaţiuni
Pe teme multiple
Flacără debordantă
Luminând cu ardoare
Pe steme fără număr
Pe drapele ce flutură
Voluntar dar cu lirism angelic
Un vector de lumină
Iubire în sine fără egoism
Până la stadiul de ideal
De inspiraţie divină.

poezie de David Boia (9 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riscul

Nu încerca să faci mai mult decât poţi, rişti să reuşeşti.
Nu încerca să-ţi trăieşti viaţa, rişti să te bucuri de ea.
Nu încerca să rişti, rişti să câştigi.
Nu te încrede să crezi numai în tine, rişti să nu mai crezi în nimic.
Nu iubi, rişti să te îndrăgosteşti.

Gravitaţie implacabilă, ireversibilă,
Unul cade, altul este împins
Cu patul armei, fumează ultima ţigară,
Ca pe un poem, în rotocoale simetrice,
Un cariu cu antene circulă prin oraş,
Străpunge pereţii inconsecvenţei noastre,
Falsii pereţi, duşumele din foi de Biblie,
Mă identific cu ultimul om,
Fericiţi cei săraci cu duhul,
Mă-nscriu voluntar.
Râsul, o explozie nucleară,
Gravitez în jurul poemelor încă nescrise,
Paralele cu mine însumi.

poezie de Boris Marian Mehr (13 ianuarie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Note pentru zei

Cuvintele mă inundă,
Pompierii nu plătesc daune,
Aş vrea să deschid o copcă
Într-un suflet voluntar.
Amintirile roz
Au fost de fapt gri,
Nu mai ştii să citeşti
Zâmbetul meu.
Iluziile vin de departe
Direct în ochii tăi.
Am aruncat canapeaua viselor
Împrăştiate de... realitate.
E peste tot şi uneori şopteşte:
Afrodita are chip de peşte,
Zeus de ce nu mă iubeşte?
Pentru că tu ai doar zăpadă-n minte
Îţi fac reducere la spa,
M-am săturat să fiu cuminte
Totul e fals,
Ştii nota?

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn de carte

(mozaic)

păstrând gustul
de iarbă verde şi zboruri-
semn de carte.

scârţâitul paşilor noştri
pe gheaţă-
iubire dezacordată.

prin viscol,
doi bătrâni
cu grâu încolţit spre altar.

degerături-
coadă pentru
câţiva peşti congelaţi...

ochi închişi,
înfruntând crivăţul...

[...] Citeşte tot

poezie de Anişoara Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!