iubire şi zborul spaţial

Călătorim împreună, pasageri pe o mică navă spaţială, depinzând de rezervele ei vulnerabile de aer şi sol... conservate de la anihilare numai de grija, munca şi aş spune dragostea pe care le dăruim fragilei noastre nave.

citat clasic din Adlai E. Stevenson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea Mea

1.1
Să  zbor prin univers as vrea
Să  fac ceva cu viaţa mea
Călătorind spre infinit
Sa caut tot ce n-am gasit

1.2 
Dorinţele  să le implinesc
Şi tot ce pot să dăruiesc
Sa  întâlnesc pe un fir de stea
Speranţă, viaţă, dragostea

Pre-referen
Pe tine te-am găsit
Şi  dragoste mi-ai dăruit
Iar muzica e împlinirea
Ce ne uneşte iubirea

Aici in lumea mea
Nu plange inima

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Claudiu Dumitrache, muzica de Claudiu Dumitrache, versuri de Gabriela Dumitrache (2016)
Adăugat de Claudiu Dumitrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografie personală

ai impresia că iese din tine tot ce e femeie,
iar seara e tot o femeie atârnată de lună
precum cosmonauţii
din staţia spaţială la modulul pirs pentru andocare,
îţi intră prin parbriz seara cu o lumină ca pâinea,
parcă stai pe ambele scaune din faţă, parcă stai şi pe cele din spate,
caroseria e pielea-pielii, îţi înfăşoară carnea,
eşti femeie în schimbătorul automat de viteze,
în volan, în filtrele de ulei,
cu acceleraţia la podea drumul te
răvăşeşte ca un penis aşteptat,
la capăt o să naşti o
geografie personală
pentru atlase cu benzină şi dragoste,
vrei să nu se termine şi viteza şi drumul şi seara,
respiri aerul cosmonauţilor din costumele orlan,
lumina e ca pâinea
şi ţi-e foame, foarte foame

poezie de Alexandru Petria din Poeme (2012)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alan: Glumeşti, Rose are un iubit?
Charlie: Da.
Alan: Unul adevărat sau unul ca Toby, astronautul?

replici din filmul serial Doi bărbaţi şi jumătate
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia-n care nu sp

un mai nimic es
te poezia în care poţi să te umfli
să te des
crii drept dumnezeul picioarelor care umblă
pe apele menajere
(?!) - nu
mai tu plus lustruitele sfere
cu ceară pentru caroseria navetelor spaţiale
poţi să îmi ceri să iubesc
ca un câine galactic
poezia-n care nu ps

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acatist pentru călăreţ

Doamne, ne lăsăm în mila ta,
dar mai tresărim la cotitură,
vremuri infernale vor urma,
hoţii de cârlani mai dau din gură.

Cine-a zis întotdeauna "da",
spune "nu" acum şi naşte ură,
Doamne, pe pământ nu ne uita,
într-un grajd uitat de aventură!

Vremea nu e bună sau ni-i rea,
cineva lucrează în natură
contra lui şi-a ei şi-a ta şi-a mea,
cineva în univers murmură.

Doamne, să ne ai în grija ta
şi să ne aduci la forma pură,
să cădem în rai, când vom pleca
din această dărăpănătură!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Româniada, 1993-1994 / Trilogia căruntă I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce, dacă nu dragostea

Ce, dacă nu dragostea,

când ajungi acasă înfrânt

după încă o zi printre animăluţele urbane,

ce altceva

atunci când totul e pierdut,

ai vreun mort

pe care nu ştii cum să îl plângi,

un om mare, puternic,

pe care îl iei în braţe şi ţi se preface în lacrimi,

ţi se scurge printre degete.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nici măcar un cuvânt nu mai e

îmi trag ziua pe cap sufocată de singurătate
stau aşa în pielea goală a gândurilor
lipsită de bărbat hălăduieşte o umbră sumară
pe şubrezii pereţi răciţi cu fiecare
şir de litere lung şi fără rost
un inegalabil epitaf de cum poţi fi un mort în viaţă

trec cele şapte litere prin urechile acului
să le însăilez dar nu mă vor
ziua mi se destramă în pumn atomic
refuz să mai cred în acest cuvânt

e rece destinul când afară ninge
dacă te uiţi bine e o lume dezbrăcată
impudic frigul intră în oameni
cum oare să mai simtă cuvântul când pleacă
zănatic spre inimă ca o navetă spaţială

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Up down

se aşterne somnul ştiindu-te alături
şi visez cum visezi
mă trezesc, te simt aproape şi
un soi de neînţeleasă bucurie şi siguranţă
mă proclamă omul tău
deşi
mă simt mult mai mult
poate un astronaut, un miner sau... un tâlhar -
plec, aşa cum pleacă orice om să aducă
înapoi seara dorul acasă iar tu
aparent preocupată
ai împrospătat aşternuturile şi
mereu ceva să-mi spui perceput de mine pieziş

în vreme ce visezi
surâzi
îmi pari o copilă a străzii, a cerului
mă tem să nu te rătăceşti şi alerg, alerg, alerg...
dimineaţa, rătăcitul sunt eu

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele tale au ceva din aroma merelor primordiale

pentru că trupul meu devine imponderabil când mă săruţi
aşa că nu-l mai judec pe adam că s-a lăsat pradă ispitei
cum poate şi dumnezeu s-a lăsat pradă poeziei
când a inventat femeia

ştiu sigur că dacă aş fi avut puterea lui
luna ar fi fost mult prea puţin să-ţi ofer în schimbul iubirii
poate că aş fi fost dispus să-mi negociez tot universul
dar eu am doar un om din zăpadă artificială drept minune
iar pentru el nu e valabilă nici măcar legea acţiunii şi reacţiunii
suferă de inerţie acută şi se lasă apăsat de gravitaţie

doar îngerii şi uneori cosmonauţii plutesc în modul acesta special
descoperit mai întâi de adam pe buzele evei
cu mult înainte de a hotărî newton că merele trebuie să cadă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olimpul, zeii şi dragostea

Cântă păsările!
Pe lunci se aşterne ciripitul lor
Cerul s-a înseninat,
Se limpezeşte iarba.
Sibila nobilă romană îşi ascunde părul negru,
Ca abanosul de privirea oamenilor
În Olimp e linişte... zeii se iubesc cu oamenii
Ard tămâia aprinsă cu razele soarelui
Beau must şi vremea e bună...
Miroase a pâine dospită, a iarbă
Prin care melci zburdalnici se dezbracă de case,
Iubindu-se în zbor.
Din icoane privirea sfinţilor aprinde focul în vetre,
Bătrânele satelor rostesc rugăciuni
Coasele ascut cerul cu sunetul pietrei,
Pădurile de aluni şoptesc discrete
Vraja lacului cuprins de nuferi ca nişte plete de fată bogată
Răsăritul nu e departe în acord cu aripile fluterului
Un fluture desprins dintr-o carte, de un roşu colorat
Ce se naşte din foc.

[...] Citeşte tot

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Héroine

Inocentul întinse o mână.. aceasta e mâna ta trudită
de trupurile fragile, albe, ale progeniturilor..
Tot cu aceiaşi mână ai să mângâi un animal,
o fiară cu blana aspră şi cu trup pleoştit,
teribil de leneş..
Este lenea venerată precum o virtute a muncii, oare?

Iubito, afundă-ţi degetele mici şi solzoase
în osânza, în părul sârmos al acelei eterne fiare,
împleteşte-i cârlionţii, dacă poţi..
şi începe-i un cântec despre mine,
despre aventurierii liberi ori despre anticii astronauţii
care, niciodată nu s-au mai întors pe pământuri..

Oricum nu mai ştii de eşti fecioară, ori făt,
smulgându-i cornul fiarei, întinzându-i gâtul...
Nu uita să-i prinzi picioarele dinainte îndărăt..
şi înveşmântează-i în safire râtul..

Teribil şi curajos peste măsură

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Lăzărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se simţea ca o prinţesă răsfăţată, pe care prinţul ei tocmai o condusese într-o lume fermecată, de basm; lipsea balaurul cel rău, cu multe capete, pe care Făt-Frumos (în acest caz, Don Juan al ei) să-l învingă, dar spera că balaurul nici nu va apărea vreodată, să le umbrească fericirea. Şi nici nu apăru. Uşa automată se închise în urma lor, amintind, ca o părere, de faptul că se aflau la bordul unei moderne nave spaţiale, în zbor spre Terra, nu într-o lume feerică, de basm. Dar ce conta acest amănunt minor?! Nu scădea deloc din farmecul acelei atmosfere de vis, la a cărei contribuţie li se adăugară, de îndată ce uşa se închise, săruturile, îmbrăţişările şi atingerile lui tandre, pline de iubire; din toate gesturile lui, protectoare parcă, Lia ghicea cu uşurinţă cât de mult o iubea Don Juan, aşa cum şi susţinea, fără prefăcătorie.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

Copil al meu din pântec, om al meu,
Mă chinuie dileme nesfârşite
Şi nu mă pot decide şi mi-e greu
Şi nopţile mi-s albe, chinuite.

Firesc e să te-aduc în astă lume
Spre care te-am pornit şi să te nasc,
Să te botez apoi – să-ţi dau un nume,
Dar, vai, câte pericole te pasc!

Va trebui să-nveţi durerea ce e,
Să-ţi iei din răul lumii şi tu partea,
Să lupţi pentru un crez sau o idee,
Ca în final să te aştepte moartea.

Mă tem acum că nu vei înţelege
De ce există-n lume ucigaşi,
De ce infracţiuni, fărădelege,
De ce perfizi şi trădători şi laşi.

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În închisoarea mea cu pereţi de hârtie

se aude cum cineva sapă în zid poate-i
abatele faria îmi zic sau poate vântul
care aduce dinspre pustie părinţii mei
de cenuşă ori poate e dincolo de uşă
nevăzutul neştiutul demonul care-mi
strecoară noaptea sub frunte poeme ca
nişte bombe artizanale cu ele mă arunc
în aer exact atunci când vine acasă iubita
mea moartă şi mereu înviată căutând sub
leandri cheia ruginită demult am adunat
argintul viu din oglinzi şi la flacăra
lumânării am distilat aceste cuvinte care
nu ţin de foame dar mă ţin în viaţă cât
caut ieşirea din labirint cu detectorul de
metale rare dau în loc de d-zeu peste tatăl
meu în salopeta lui proletară îmi promite că
o să-mi sudeze aripi minunate aripi de fontă
în formă de m m de la mir staţia orbitală pe
care d-zeu e un cosmonaut uitat şi bătrân în
mâni are un ciocan şi o seceră în cealaltă

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valeria: Lia, scumpo, deschide-mi, te rog... Nu vrei să vorbim puţin?
Lia: Lasă-mă, mamă; te rog, vreau să fiu singură...
Valeria: Nu se poate, ştii bine; consideră-mă prietena ta cea mai bună şi spune-mi ce ai pe suflet. Dacă vrei, poţi închide din nou...
Lia: Nu-i nevoie.
Valeria: Ce-i cu tine, copilă? Ai plâns, nu-i aşa?
Lia: Nu, deloc.
Valeria: Sigur; mi s-a părut mie... Ce s-a întâmplat totuşi? De ce eşti tristă? De ce nu vrei să-mi spui?
Lia: N-am nimic, mamă.
Valeria: Cu cine ai venit? Am auzit o maşină; parcă a directorului. Era el, nu-i aşa? Băiatul acela, comandantul vostru, tânăr şi frumos; Lucian Enka... Îl iubeşti, prostuţo!
Lia: Nu-i adevărat.
Valeria: Atunci de ce suferi? Să nu-mi spui că nu din cauza lui!
Lia: Păi... Tocmai am depus o reclamaţie împotriva lui la Comisia Disciplinară a Institutului. De luni se va deschide o anchetă, în cadrul căreia, cazul lui va fi intens cercetat, pentru a se lua o decizie în ceea ce-l priveşte, în principal în legătură cu cariera lui în astronautică; aceasta s-ar putea încheia în curând, definitiv, înainte de a fi început...
Valeria: Cum?! De ce-ai făcut una ca asta, scumpo? E totuşi un băiat foarte drăguţ; mi-a lăsat o impresie bună.
Lia: Te rog, mamă, nu-mi mai reproşa şi nu mă întreba nimic. Mai bine lasă-mă singură acum...
Valeria: Cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă legea lui Arhimede este valabilă pentru orice corp

oamenii de zăpadă nu ar trebui scufundaţi într-un bazin cu apă fiartă
o observaţie logică ar fi că ar putea să se topească dar
măcar nu se vor opări la tălpi
nu pentru că s-a gândit cineva să le pună ghete
ci pur şi simplu că nu au aşa ceva
nici sistem nervos nici minte
(între noi fie vorba-nici nu au nevoie de prea multă )
poate de aceea zâmbesc aşa larg graşii aceştia simpatici
cu nasul lor roşu ca şi al moşului acela posesor de sanie cu reni
care cică împarte "ceva" moca (jucăriile nu mai sunt la modă)
copiilor frumoşi şi cuminţi ai celor cu dare de mână
(celor mulţi le cumpără părinţii câte ceva acolo
să nu se înveţe cu minunile de acum)

eu am un om din zăpadă artificială drept minune
pentru el nu e valabilă nici măcar legea acţiunii şi reacţiunii
suferă de inerţie acută şi se lasă apăsat de gravitaţie
doar îngerii şi uneori cosmonauţii plutesc în modul acela special
descoperit mai întâi de eva
cu mult înainte de a hotărî newton că merele trebuie să cadă

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Şi deci, de atunci, din seara aceea, ai plecat de acasă, la Institut şi ai rămas acolo un timp.
Lucian: Da, am rămas acolo; dom' director m-a găzduit, până în seara oficializării misiunii, când s-a aflat că aş fi comandantul. Bine, dom' director mă avertizase deja, cu o seară înainte, ca să nu fiu luat prin surprindere în momentul oficializării misiunii, dar m-a asigurat că dânsul n-a intervenit în favoarea mea, cu nimic! Doar din cauza asta am acceptat să fiu comandantul, tocmai pentru că nu era un aranjament făcut de dânsul; doar se interesase la Comisia pentru Zboruri spaţiale despre mine, apoi mi-a comunicat această decizie a dumnealor, atâta tot! Dar încă nici acum nu sunt sigur de chestia asta...
Lia: Ah, Luci, te rog! Nu redeschide acel subiect! Ştiu, la fel ca şi tine, vezi, am greşit şi eu, reproşându-ţi acest lucru, fără a mă fi gândit dinainte la implicaţiile cuvintelor mele, dar nu credeam că te vor deranja atât de mult.
Lucian: Lia, nu m-ai înţeles încă?! Nu-i vorba de ceea ce ai spus tu! Aşa credeam eu, încă de la bun început şi chiar i-am reproşat asta lui dom' director, direct, în faţă, încă de atunci, în seara aceea, cu o zi înainte de oficializarea misiunii, când dânsul mi-a spus că de reverul acestei haine albastre pe care o purtam se vor prinde şase bulinuţe aurii... Mi-am dat imediat seama că era vorba despre însemnele comandantului misiunii. Şi încă am îndoieli în privinţa neamestecului lui dom' director în toată chestia asta.
Lia: Ah, Luci, n-ar trebui!
Lucian: Ar trebui sau nu, nu mi-e deloc clar! La fel şi-n cazul vorbelor pe care i le-am adresat mamei; ar trebui sau nu să par indiferent, dar nu pot. Şi totul e atât de greu... Şi-n plus, mi-ai mai zis, de curând, că nu l-aş iubi pe tatăl meu, blondul ăla enervant... Dar nu-i adevărat! Cum să-l urăsc?! Off...
Lia: Luci, te rog, calmează-te!
Lucian: Sunt calm, Lia! Foarte calm...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!