lână şi vânt

Pe cer ghemotoace de lana

pe cer ghemotoace de lâna
ca turme de nori în mişcare
se trec înspre zarea ce-ngână
amurg cu apusul de soare

cerşeşte natura amarnic
veşmântul croit din omături
priveşte cortegiul zadarnic
şi-adoarme-n cernitele-i pături

în noapte se roagă ca vântul
să-mpingă din urmă spre ea
ciopoare ce-acopăr pământul
cu voaluri cernute de nea

spre zi năzuinţa îşi pierde
când zorii pictează uitare
azur peste palidu-i verde
răspuns la nocturna-i visare

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini şi soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.

Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din revista Plumb nr. 169 – Aprilie 2021 - revista U.S.R. Bacău
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini şi soare

Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.

Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.
Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.
Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Torcătoarea

Stând dreaptă, torcătoarea-n fereastra azurată
Unde grădina melodioasă-adoarme lină;
Vârtelniţa cea veche tot sforăind o-mbată.

Sătulă, bând azurul, să pieptene-o calină
Şuviţă, care-n mâna sfioasă i se-mbie,
Ea stă visând şi micul ei cap treptat se-nclină.

Un pom şi purul aer urzesc o sursă vie
Ce, suspendată zilei, stropeşte din plăcere
Cu pierderi de petale grădina-n trândăvie.

O tijă,-n care vântul fugar odihnă cere,
Îşi pleacă-n van salutul de graţie-nstelată,
Cedându-şi roza vechei vârtelniţi în tăcere.

Dar adormita toarce o lână izolată;
Misterioasă, umbra gingaşă i se ţese
Prin degetele fine, şi care-adorm, filată.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Paul Valery din Album de versuri vechi (1920), traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se deşiră noaptea

Se deşiră noaptea lung peste atol
Vântul jucăuş saltă ghemotoace
Arlechini de aer care prind să joace
Peste satul care, de sus, pare gol

Turmele de lână coborând în pace
Pe meridiane de la pol la pol
Pleava vânturată face un ocol
Ácelor àcele de-nfipt în cojoace

Oamenii de parcă nici nu se mai văd
Au cerut refugiu în visele lor
Plâng melancolia fiecărui zbor
Şi cu gândul veşnic la un alt prăpăd;
Zorit metronomul bate uniform
Şi furtuna vine. Însă ei tot dorm...

poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul se numea Bănică, iar căţelul, pentru că fusese prins de două ori cu botul într-o cratiţă, primise porecla Tocănel.
Era în februarie, ninsese o zi şi o noapte - acum zăpezile acopereau geamul până la două palme de marginea de sus a cercevelelor şi ei şedeau în odaie: Bănică în pat, iar Tocănel lângă uşă, vârât într-un ciorap de lână, căruia băiatul îi deşirase laba, transformându-l astfel într-un costum, pe care căţelul îl privea cu mândrie ori de câte ori ieşea afară în aer. Soba frigea - ardeau în ea lemne de brad cu miros de cetină - şi undeva, într-o spărtură a peretului, cânta un greier, parcă bătându-şi joc de vântul care gonea pe sub streşini, răsucind zăpada şi aruncând-o peste coama salcâmilor.
- Tocănel, zise Bănică, ţinând ochii închişi, moleşit de căldură, spune-i ticălosului ăla să tacă!
- Eh, dac-aş şti unde e! făcu Tocănel.

Fănuş Neagu în Târziu când zăpezile sunt albastre
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mânăstire

De trei zile luna creşte ca un fagure
de miere într-un stup.

La mânăstire vine-o babă. Zice:
"Stareţ purtător de bolţi cereşti,
să faci o rugăciune
de ieşirea sufleţelului din trup".

"Pentru cine?"
"Pentru mine."

Luna - s-a coborât pe-o biblie
şi de pe file
priveşte înapoi la chipul ei spre cer.

Cu miros de ger în lână vine un bătrân.
Îi sunt obrajii zdrenţuiţi
întocmai ca un prapur vechi:
"Părinte bun, ţi-aduc o pâne şi un strop
de vin, ca să se roage la altar blândeţea ta".

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S

Prietenă, îţi dărui acest poem de nea
să-ţi încălzeşti picioarele mici-Norvegia-
al tău e păru-acesta şi-aici zâmbeşti tu, mamă,
şi fericirea mării ţi-e zâmbetul. Mi-e teamă
că-o să-mi rămână numai oceanele de lână,
reni ar putea ucide a mâinilor stăpână,
sângele pălmuieşte haosul primitiv,
urăsc aceste gheţuri care mă fac captiv
ce face-un înger vântul de corzi când îl anină,
de amintire linsă e pielea ta marină
prietenă, greu tare întinerim, mai sunt
în dejnădejde braţe plutind şi ochi. O, cânt
până când viaţa strigă dup-ajutor, tăcere,
o, cânt al celui care renunţă, dacă piere
de artă frumuseţea să piară-atunci. Fanarele
în sângele pavajelor strigă. Pentru vasul
ce pleacă nu-i a bine. Să scape cine poate!

Cerul îşi pune albele-i cravate.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Poezii în limba franceză, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se făcu ziuă, împărăteasa îşi puse de gând să prăpădească paturile. Porunci dar să facă alte două paturi tocmai ca şi acelea şi, când împăratul merse la vânat, le puse pe aceste pe neştiute în casă, iară paturile de paltini le aruncă în foc până la cea mai mică scândură. Focul ardea, iară în pocniturile focului împărăteasa părea că aude tot acele vorbe de înţeles nepriceput. După ce paturile arseră, încât nu rămase nici măcar o bucăţică de cărbune, împărăteasa adună cenuşa şi o aruncă în vânt, pentru ca să fie dusă peste nouă ţări şi peste nouă mări, ca parte cu parte în veci să nu se mai afle. Ea n-a văzut însă că tocmai atunci când focul ardea mai frumos se ridicaseră în sus două scântei şi, ieşind la lumină, căzură tocmai unde au fost crescuţi cei doi paltini, iară căzute aici, cele două scântei se prefăcură în doi mieluşei gemeni, din care unul era tocmai atât de frumos ca şi cellalt, tocmai atât de blând, cu lâna tocmai atât de strălucită. Doi miei, fiecare preţ de-o împărăţie!

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se deşiră noaptea

Se deşiră noaptea lung peste atol
Vântul jucăuş saltă ghemotoace
Arlechini de aer au pornit să joace
Peste satul care, de sus, pare gol

Turmele de lână coborând în pace
Pe meridiane de la pol la pol
Pleava vânturată face un ocol
Ácelor acéle de-nfipt în cojoace

Oamenii de parcă nici nu se mai văd
Au cerut refugiu în visele lor
Plâng melancolia fiecărui zbor
Şi cu gândul veşnic la un alt prăpăd;
Zorit metronomul bate uniform
Şi furtuna vine. Însă ei tot dorm

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar...

Stau la geam cu capu-n mână
iar pisoiul toarce timpul
ca pe un fuior de lână.
Iar se schimbă anotimpul!

Plouă-ncet cu picuri mici
peste câmpuri, peste floare,
vântul taie ca un brici.
Toamna aceasta iar mă doare.

Amintiri mă-ncearcă iar
peste tot sunt frunze ude
totu-mi pare în zadar.
Aş pleca, dar nu ştiu unde...

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pas rotund spre inimă

Ridică-ţi ca pe o crizantemă de jos pleaopele
estetic vântul desface parcurile album
voila plopii dându-şi afişe ca-n Londra un groom
identic bancnotelor noi tac zebrat apele.

Prinde-mi glasul de rever cât o panglică cu un ac de siguranţă
îţi dăruiesc acele stele la fel unui serviciu japonez de ceai
pasul tău călătoreşte reflector în pupilă sau paraguay.
Apasă-mi cu mâna inima cum c-o piuneză o circumstanţă.
Seara va clădi printre tine corturile de stele şi eter
din turle liliecii vor trage tăcerea de capătul sforii
ascultă-ţi deci sângele ca greieri lângă urechea morii
şi vezi luciul arterelor asemeni şinelor de fier.

La un profesor de desemn la catedră luna a sosit
conform frunzele au căzut la examenul de chimie aurifer
trecând prin parc nucii toţi din cap i-au mulţumit
şi sălciile morfinomane se sinucid cu fiole de ger.

Flutură-ţi acum inutil nervii verzi ca o batistă

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Stephan Roll (1926)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustă dragostea cu acelaşi amurg

Gustă dragostea cu acelaşi amurg!
Cu care vechii zei au ascuns lâna de aur!
Azi în Olimp nu mai e nimeni
Nu se petrece cu vin
Fecioarele au devenit sterpe
Calendarul se citeşte altfel
E toamnă, putrezind în legende
Scrisorile trimise pe lună
Şi inima mea e un semn că e toamnă
Din vechi calendare trece prin mine prea repede,
un vânt al ochilor tăi.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apostolul

Ca o vecernie domoală
Se stinge zvonul din dumbravă,
Pleoapa soarele-şi închide
Sus, pe-o căpiţă de otavă.
Norodul a cuprins podmolul
Lângă frăgarul din uliţă -
De cârjă sprijinit răsare
Bătrânul preot la portiţă.
Moşneag albit de zile negre,
Aşa îl pomenise satul,
Pe pieptărelul lui de lână
Purtând un ban de la-mpăratul.
Domol, în mijloc se aşează,
Şi sprijinind încet toiagul,
Clipind din genele cărunte,
Începe-a povesti moşneagul.
Întreg poporul ia aminte,
Ascultă jalnica poveste,
Şi fusul se opreşte-n mâna
Înduioşatelor neveste.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dojana (Doina)

Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profan al cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte... Mioarele pasc îndelete pe colina cea verde... E turma bogată a lui Oancea; în târguri din lume vestită'i e lâna, vestită'i e brânza, vestit caşcavalul... Mioarele pasc îndelete sub grij'a doi baci de credinţă, sub paza dulăilor aprigi, de sfâşie ursul... Alături la umbră de stâncă stau bacii. Sunt frate şi frate. Cel mare, cu pleoapele închise, îşi trage luleaua. Iar fratele tânăr, culcat stând pe spate, doineşte o doină din fluieru'i magic... Şi cântă şi cântă flăcăul, de dor şi de jale, un cântec pe care Carpatu'l cunoaşte d'atâtea ş'atâtea vieţi de oameni. Trecut-au destule şi alte-or mai trece: Carpatul şi doina de veci sunt prieteni, de veci or să fie... Şi cântă flăcăul de plânge şi frate, de plâng şi mioare, de plâng toţi dulăii, şiroaie de lacrimi, atât e de dulce! Dar iată-l deodată în sus se ridică, şi fluieru-şi trage din buze. Îl întoarce la ceafă şi'l vâră'n cămaşa soioasă de zer şi scorţoasă... Se scarpine bine; răsuflă. Şi iar îl ia-n buze şi iar se porneşte... Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profanal cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte. Ce vraje!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale din ziarul Universul Literar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Zbuciumat se plânge fluierul de fag.
Inima mi-o strânge şi pătrunde-n sânge
Acest cântec dureros şi drag.

Stelele făclii, păsărele mii,
Jalea îşi descântă-n fluierul de os...
Tainic îşi frământă cadenţarea sfântă
Acest cântec trist şi luminos.

Se îngână lin linişti în arin,
Tremură la stână fluierul de soc.
Măicuţă batrână cu brâul de lână,
Ce mai caţi bătutul de noroc?

Brâul tău din copcii s-a desprins - târzii,
Paşii ţi-i înseamnă pe cărări cu lună...
Pentru ce şi astăzi lăcrămezi şi vii
Când la stână fluierele sună?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec răzbit

cântecul răzbătea dintr-o flaşnetă,
norii de lână se-nvârteau pe cer,
o piruetă..., altă piruetă
şi apele urzeau un lăicer.

odihna gleznelor adăpostite
în vechi tranşee... ce cumplit război!
când printre stele, cu o rugăminte
răzbea înaltul cântec din oboi.

boboci de lotus deschideau pe lac
albastre cercuri - gurile spre rai
pe unde mai răzbea, ca un olac,
cântecul trist al vântului la nai.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marinarul

Cutreieră oceanele marinarii, pe talaz călare,
Iar eu stau acasă,-n odaia mea, şi nu-s
Pe planeta asta mări sau ţinuturi pe care
Să nu le bat, la nord, la sud, la răsărit sau la apus.

Deschid larg fereastra, sfidând leneşul confort,
Întind velele perdelelor până vibrează strună
Şi cu ancora sus, la post, scot corabia din port –
Fie vreme frumoasă, fie vremelnică furtună.

De-a lungul drumului sunt ancoraţi copaci
Care se-nclină-n faţa navei mele iuţi,
La izvoarele din vale-ncarc marfa, flori în saci
Şi cântece marinăreşti în pântecoase buţi;

Poveştile le iau de la vântul care melodios adie,
De la şesurile-ntinse şi de la mările de laur,
Voi găsi şi Lâna din Colchida, strălucitoare şi-aurie,
Iar surorile Hesperide-mi vor dărui merele de aur.

[...] Citeşte tot

poezie de Michael Earls, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se deşiră noaptea

Se deşiră noaptea lung peste atol
Vântul jucăuş saltă ghemotoace
Arlechini de aer au pornit să joace
Peste satul care, de sus, pare gol

Turmele de lână coborând în pace
Pe meridiane de la pol la pol
Pleava vânturată face un ocol
Ácelor àcele de-nfipt în cojoace

Oamenii de parcă nici nu se mai văd
Au cerut refugiu în visele lor
Plâng melancolia fiecărui zbor
Şi cu gândul veşnic la un alt prăpăd;
Zorit metronomul bate uniform
Şi furtuna vine. Însă ei tot dorm

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furatul miresei

Îşi etalează iarna, în babe, garderoba,
Cojoacele miţoase, broboada, pelerina,
Ciorapii groşi de lână, opincile şi roba
De promoroacă dalbă, căciulile şi fina
Rochiţă de dantelă, frumoasă ca lumina...

Cu ţoalele în care sosit-a, pe o mână,
Purtându-le pe cele păstrate de plecare,
Mai mult cu două zile decât o săptămână,
Probând ca pentru nuntă, cum face fata mare,
Prin multe magazine, rochiţa de plecare...

Am vrut să spun, fireşte, rochiţa de mireasă,
Dar vântul îmi şopteşte să nu suflăm din casă...

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (5 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!