lăudăroşenie şi viaţă

Îmi pot permite luxul de a fi părăsit, deşi niciodată nu sunt părăsit de fapt, sunt doar singur, ca să pot trăi în singurătatea populată de idei, pentru că eu sunt puţin lăudăros, un lăudăros al infinitului şi al eternităţii, iar Infinitul şi Eternitatea au poate o slăbiciune pentru cei asemeni mie.

Bohumil Hrabal în O singurătate prea zgomotoasă (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui lăudăros

L-am cunoscut şi văd, prea bine,
Când dau de el pe-al vieţii drum,
Că-n vorbe-i cine ştie cine
Şi-n fapte este... oarecum.

epigramă de Viorica Georgia Cristodulo-Verbovschi din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Parcă alergăm prea mult
N-avem timp să mai zâmbim
Suntem prinşi într-un tumult
Şi trăim ca să muncim.

Lăcomia ne e mare
Astăzi banul este zeu
Şi-n a noastră îngâmfare
Am uitat de Dumnezeu.

Nu ne pasă de natură,
Că suntem stăpânii ei
Facem multă tevatură,
Ne dăm mari fără temei.

Şi poate vedea oricine
Cât suntem noi de făloşi:
Cimitirele sunt pline
Doar de oameni valoroşi.

poezie de Octavian Cocoş (6 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am fost niciodată genul de bărbat care să se dea mare că a avut în pat peste 1000 de femei, că a fost cu X sau Y. Am avut multe femei la viaţa mea, dar nu mă laud. Femeile trebuie să stea liniştite, că nu mă duc să ţip că m-am culcat cu ele, nu-s un bărbat care să facă gălăgie.

citat din Adrian Enache
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii cu adevărat măreţi nu sunt lăudăroşi, ci modeşti în sinea lor. Cei care strigă în gura mare că au învăţat "mergând prin viaţă", să nu se mai "murdărească de noroi până sub gât, ci doar până la coate" sunt nişte nimicuri care pretind că "noroiul din buzunare" lor costă şi el ceva.

Anastasia Popescu (10 octombrie 2012)
Adăugat de Anastasia Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul 1840

Să stăpânim durerea care pe om supune;
Să aşteptăm în pace al soartei ajutor;
Căci cine ştie oare, şi cine îmi va spune
Ce-o să aducă ziua şi anul viitor?

Mâine, poimâine, poate, soarele fericirei
Se va arăta vesel pe orizon senin:
Binele ades vine pe urmele mâhnirei
Şi o zâmbire dulce dup-un amar suspin.

Aşa zice tot omul ce-n viitor trăieşte,
Aşa zicea odată copilăria mea;
Şi un an vine, trece, ş-alt an îl moşteneşte,
Şi ce nădejdi dă unul, acelalalt le ia.

Puţine-aş vrea, iubite, din zilele-mi pierdute,
Zile ce-n vecinicie şi-iau repedele zbor;
Puţine suvenire din ele am plăcute:
A fost numa-n durere varietatea lor!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi o zi nefastă aceea în care fraţii noştri încep să se laude şi să o numească "o mărturie a vieţii creştine victorioase." Nădăjduim că sfinţenia va fi, mai mult ca niciodată, scopul credincioşilor, dar nu sfinţenia lăudăroasă care i-a amăgit pe unii dintre cei mai excelenţi indivizi de pe pământ, promiţându-le o glorie deşartă, din cauza căreia cei mai statornici prieteni tremură în faţa lor.

citat din Charles Haddon Spurgeon
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vând ţară

Atâtea lacrimi pe hârtie, atâta ţipăt cenzurat,
ne poezim prin poezie, prin versuri false am lătrat
ba despre tine, Românie, ba despre noi, poeţi de soi.
Ce poţi să-mi dai acum, tu, mie, când eşti în lada de gunoi?

Atâta zbucium şi prostie, atâta vaiet ne-ntrerupt,
de zici că-ntreaga Românie e doar amestecul corupt
din care toţi se-nfruptă bine să aibă ce lăsa, de vor,
copiilor ce vor petrece o zi pe an în ţara lor.

Atâtea vile cu piscină, atâta hrană la gunoi,
de suntem ţara cea divină unde trecutul e strigoi,
ne pasă mult de-orfelinate, dar de faţadă, nu real
ne-am implicat cu toţi în toate, dar nu în faptă, doar verbal.

Ne acontăm vacanţe scumpe, avem la poartă trei maşini,
ipocrizia-n noi erupe când ne dăm mari printre străini,
ne înjurăm direct în faţă că suntem neam de şarlatani,
filozofăm concis de viaţă. însă privim doar către bani.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina Velcea (7 octombrie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Welcome to Romania!

După ani de viaţă-amară,
Prin stăini muncind cu spor,
M-a cuprins un dor de ţară
Şi de-al satului ogor;

Cum ajung, din avion,
Dracu' ştie, de-un puhoi,
Cu Pandele, văru' Ion,
Ne-am trezit luaţi şi noi

Până într-o piaţă mare,
Unde, toţi strigau, nebuni,
"Jos guvernul, jos cutare,
Noi sunten aici stăpâni!"

Io, ca omul, după drum,
Fui cuprins de-o întrebare...
Nu-mi pica fisa nicicum
Ce-i atâta supărare?!

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unchiul Dan despre viaţă

Nu gândi în exces,
visează la lumina zilei;
astfel vei deveni mai inteligent.
Einstein este dovada.

Nu fi exagerat de umil şi de respectuos,
ai putea sugera că te simţi atât de măreţ şi de deosebit
încât este necesar să te porţi în felul acesta.

Nu fi prea înţelept,
asta deranjează pe mulţi;
mai degrabă faci un pas înapoi –
astfel vei părea mai deştept decât eşti.

Nu căuta să arăţi prea bine,
oamenii vor crede
că eşti bun doar pentru aşa ceva.

Fă-ţi un prieten
sau doi;

[...] Citeşte tot

poezie de Lonie Hicks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile febrile

Iubita mea de-o viaţă
munceşte, nu se joacă,
de-aţi şti: e o dulceaţă!
-şi e normal să-mi placă-

Eu stau mai mult pe feisbuc,
la glume, mă dau mare...
(mă mir că n-am clăbuc
pe mâini... de la tastare).

Dar, de vreo două zile
e clar că-i o schimbare,
c-au devenit febrile
şi, zău, e de mirare!

Îmi zice de cu seară,
apoi şi dimineaţa:
-Vezi că se terminară
legumele, verdeaţa...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul

aaaaaaaahhh
o vocală şi-o consoană. la atât se reduce spaima tăvălită prin durere
cu cât ţipătul e mai înalt, cu atât mai puţină lume sesizează.
drama zilelor noastre e asurzirea
Saramango vorbea despre orbire, eu de asurzire
şi dacă s-ar sfărâma pământul în bucăţi alături
ne-am programat să nu auzim
ai-ai-aai

când am eşuat cu zidirea Turnului Babel am dat vina pe Dumnezeu
de parcă Dumnezeu ar fi un moş scofâlcit ce se teme să nu-i năpădim grădina
acum când am eşuat în cunoaşterea aproapelui dăm vina pe tehnologie
ea şi numai ea ne-a legat mâinile şi picioarele de catargul ignorării
şi ne-a înfundat urechile cu lauda de sine
pentru că străini fiind, nimeni
nu-şi mai pierde timpul
cu celălalt

zgrgrztrsg
scrâşnetul de măsele acoperă ţipele ce mor în gât

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultim trofeu

dorind să-mi iau revanşa
să-mi demonstreze că nu sunt tocmai bătrână
pentru a mai fi folositoare
timpul îmi poartă paşii pe scările prezentului
ajunsă în marginea scenei
m-am simţit aidoma saltimbancului
jucam rolul scris de tine

călătoare în căutarea insulei
cu nisipuri mişcătoare şi pitoni solitari
aşteptam semnalul de început al marelui act
nu am simţit zâmbetul închis între buze
implicat în drumul propus
să-l parcurgem numai împreuna

ieşit din pagini de poezie
zâmbetul a devenit un rid în plus pe imaginea mea

vinovaţi de culorile absurde ce invadaseră amfiteatrul pelerini printre poeme europene
m-au întâmpinat cu braţe deschise

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impostura, numită... politică

Paradoxal, ne pregătim viaţa degeaba,
Din pur instinct şi cu ce-avem de la părinţi
Sau mai profund, sfidând şi galaxii şi sfinţi...
Cu crez că trecerea de timp, nu evoluţia, ne-i treaba..

Petrecem, toţi, copilării-n extaz,
Ne declinăm mândrii c-avem un tată
- Ce-şi ia cu cinste muncii o răsplată-
Şi-o mamă, veşnic păzitorul la necaz.

Ne zbatem, încă puşti, în şcoli pentru diplome,
Să bucurăm pe-ai noştrii, să fim primii,
Acumulând din cinstea împărtăşită vremii
De minţi şi suflete, ce ne-au debarasat de dogme.

Ni s-au inoculat percepte despre ştiinţă,
Despre onoare şi dreptate... de valori.
Cântăm o ţară-n imn, spunând că poţi să mori
De ea ţi-o cere... Şi să fii al ei, cu-ntreaga fiinţă?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!