laşitate şi moarte

Moartea laşilor (după Shakespeare, Iulius Cezar: Laşii mor de multe ori înaintea morţii lor)

O dată doar te naşti şi mori,
Dar laşii mor de mii de ori.

distih de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (18 septembrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laşii se condamnă la moarte înainte de-a muri.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să păstrăm tăcerea despre cei aflaţi la putere; a-i vorbi de bine implică mai mereu flatare; a-i vorbi de rău când sunt în viaţă este periculos, şi a o face când sunt morţi înseamnă laşitate.

citat celebru din La Bruyere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea lui Don Juan

În noaptea-n care Ea nu m-a mai vrut
Am înţeles că sunt un om pierdut,
Şi-n noaptea-aceea, chiar, m-am sinucis
Cu propria-mi legendă-n manuscris...

Dar când pe catafalc mi-au aşezat
Cadavrul de amant încornorat
Şi-am înţeles că faima mea de Don Juan
N-a fost decât un simplu titlu de roman,
M-am revoltat că marea nedreptate,
Ce mi se pregătea-n eternitate,
Mi-o consfinţea chiar laşitatea mea
Că n-am ucis-o mai întâi pe... Ea...

Şi-n timp ce zece popi mă prohodeau
Şi-o sută de femei mă blestemau,
M-am răsucit în lada mea de lemn
Şi-am înviat, ca şi Cristos... solemn!...

Şi-aşa,-nsoţit de popi şi de femei,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulius Caesar: Laşii mor de mai multe ori până la moartea lor adevărată. Curajoşii mor o singură dată.

replică din piesa de teatru Iulius Caesar, actul II, scena 2, scenariu de William Shakespeare (1599)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea provine uneori din laşitate, dar nu întotdeauna; întrucât laşitatea uneori o împiedică; căci pe cât mulţi trăiesc pentru că le este frică să moară, pe atât mor pentru că le este frică să trăiască.

citat din Charles Caleb Colton
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Fulger

În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinţi şi-n capul gol,
Răsare, creşte-n zări venind,
Şi zările de-abia-l cuprind,
Şi-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.

El duce regelui răspuns
Din tabără. Şi ţine-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atâta semn de la război,
Şi-a fost de-ajuns!

Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braţ hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roş de sânge-i albul tort,
Şi pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea umilinţă

Regretaţilor mei amici Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu, Gh. Eminescu, Ion Voicu, Aristide Buhoiu, Mircea Muşat, Mihai Ungheanu, Raoul Şorban, Sergiu Nicolaescu, Anca Petrescu, Ştefan Iordache, Antonie Plămădeală, Constantin Galeriu...

Ferice, dar, de voi, prieteni morţi
Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara
Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi
Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.

Eu pe-ntuneric scriu acest poem
Nişte nemernici iar ne-au stins lumina
Pe cine să înjur sau să blestem
Când noi, românii, purtăm toată vina?

Şi gazele, ca mâine, s-or opri
Pe urmă vom bea apă ruginie
Trăim calvarul ăsta zi de zi
Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund
Eşti prizonierul neamurilor proaste
La Primărie? Eşti prea rupt în fund!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (24 iunie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezastru2011

noaptea caldă dinaintea despărţirii.
noaptea idilică şi faza asta indiferentă a lunii,
momentul în care
e bine să îmbrăţişezi trecutul ca pe un prieten bun
condamnat la o sentinţă uşoară, pe care ştii sigur că,
de scârbă, n-o să-l vizitezi niciodată
la vorbitor.

te speli pe mâini de oamenii pe care îi cunoşti,
în tine trenează, vaporoasă, laşitatea,

aerul viclean al oraşului înecat în caprifoi
şi gaze de eşapament.

heatwave:

femeie în capot cu nasturii pocniţi
îşi mângâie fruntea
năduşită
cu o sticlă

[...] Citeşte tot

poezie de Olga Ştefan din Saturn, zeul (2016)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta scrisului

El îmi spuse:
scrisul este un mod de a încetini gândirea,
de a desena primitiv
chipul fiinţelor fără chip,
degetele pipăitului pur-
cel care a fost mai dinainte
de creerea degetelor şi a lucrurilor.

O, tu, viteză,
inimă în balans,
împingând migraţia popoarelor celule
roşii şi albe.

Inimă, tu, cea mai repede,
inimă, tu, zeitate a magneţilor!

Au făcut chip al tău din bronz
şi unul din fier,
dar bronzul e melodios, iar fierul
destul de sprinten este.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru copacul ucis

Cum stai, copac bătrân, copac frumos,
Înalt, pe-o coamă verde, solitară,
Nu ştii că undeva, puţin mai jos,
Se pun la cale mari trădări de ţară.

Nelegiuiţi cu numele spurcat,
Purtând sămânţa şarpelui în vene,
Cu toţi duşmanii ţării-au pactizat,
Punând infam peceţi pe anateme.

De la Nădlac şi până-la litoral,
S-au pus ca să distrugă tot pământul,
Şi să-i înfigă naţiei un pumnal,
Ca pe-un deşert, pe-aici să bată vântul.

Spre tine inclusiv ei au pornit,
S-aducă jaf pădurii tutelare,
Arând c-un plug de fier nenorocit
Întreaga verde-a munţilor splendoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Înger fără statuie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioritică

Soarbe focu-ntr-o aripă,
Pămătuf de rumeguş,
Fum dospit în lut de pipă,
Usturimi de pipăruş,

Licăr oacheş de cadână,
Porc greţos cu ineluş,
Lapte verde de la stână,
Un acuş rostit amuş,

Păpădie-ntruchipată,
Suflet fad de cocalar,
Prispă lisă şi crăpată,
Un amin şi un amar,

Coborâş urcat din vale,
Stol de nori întunecaţi,
Bucium grav sunând a jale,
Înjurare între fraţi,

[...] Citeşte tot

poezie de George Mahalu din Poeme vesele şi triste, Ed. StudIs, 2020
Adăugat de George Mahalu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaime

iubite,
fug ca o laşă de viaţă,
de iubire, de cântece
am spaimă de cutremure,
de moarte, de tine,
de braţele tale îndrăgostite de mine,
de cuvinte, de sângele meu
plin de poezie şi de candori.
mă despodobesc de dantelele
care-ţi fură ochiul-zeu,
de cuvintele care scapără în atingere
cu trupul meu devenit pâine şi apă
şi apoi cuminecătură,
în timp ce tu urmăreşti lupul alb
prin pădurea de ispite
moartea, noapte de noapte,
mă fură şi mă duce la iazul
unde vin stelele să mă culce până-n zori
la răscruce de destin,
unde se logodesc vieţile noastre

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea nu este întotdeauna de ajuns. Se întâmplă, uneori, ca un om să reziste durerii până când ajunge să moară din cauza ei. Dar pentru orişicine există câte ceva de nesuportat – ceva la care nici nu se poate gândi. Nu-i vorba de curaj sau de laşitate. Când cazi de undeva de sus, nu este o laşitate să te agăţi de o frânghie. Când ieşi la suprafaţa apei, nu eşti laş dacă tragi aer în plămâni. Este, pur şi simplu, un instinct care nu poate fi jugulat.

George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cele câteva sute de pixeli ce despart fericirea de depresie

picta portrete de oameni luminoşi. paradoxuri psihanalitice.
cele câteva sute de pixeli ce despart fericirea de despresie se încleştau de chipul pictat. modelele se arătau surprinse, ulterior. oglinda interioară fusese învinsă de pictor.
oamenii învăţau că merită să fie iubiţi.
că se pot răsfăţa.
că pot refuza să se culpabilizeze pentru vina de a nu fi fost sinucigaşi cu glorie.
martiri.
popoarele estului nu au fost colonii de martiri.
nici rezervaţii de fanatici.
în faţa dictaturii roşii, fiecare om a înghesuit la repezeală în rucsac o identitate, un dumnezeu şi o brumă de curaj. adesea şi alte ingrediente, paleative, emoţii, cartuşe, arbori genealogici, cenuşă. urgia venea de peste tot, din adâncul unei conştiinţe planetare irepresibile. intolerante. care nivela pământul şi carnea supuşilor. auzeam tăcerea asurzitoare cu care laşitatea se aşternea ca o perdea peste lumea liberă. estul fusese sortit abandonului. moartea era o coloristă desăvârşită. cu o interiorizare perfectă. oarecum dementă. ca şi îngerii, morţii din infernul concentraţionar aveau obrajii rumeni. emotivi, intimidaţi de hiperdimensiunea eroilor fabricaţi de cultul personalităţii, le fusese ruşine să trăiască, să inventeze lumi sau să moară

poezie de Angela Furtună din Elegiile Estului Sălbatic
Adăugat de clara vieru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământări

trăim în ţara falimentului mental
mai greu este astăzi să gândeşti
decât să furi
ne mor copacii în gerul însingurării
râurile se desprind din matcă
să vadă ireconciliabil
că ţara moare dar nu se predă
ne sunt copii surghiuniţi
de atentate morale
cu incisivă ură şi diabolic gând
se închid biblioteci
conştiinţe amorţite zac în praful câştigului rapid
din scaune ies nopţi de laşitate
să îngroape sub faldul trădării
o naţie şi totuşi avem credinţă
cât să ne clădim o veşnicie

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde ni sunt visătorii?

Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,
Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,
Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,
Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,
Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;

Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniţi pe nemuncite,
Trişti poeţi ce plâng şi cântă suferinţi închipuite,
Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
Şi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt braţele acestea slabe şi tremurătoare?
Ce-s aceşti copii de ceară — fructe istovite-n floare?...
Şi în bocetul atâtor suflete descurajate,
Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemând deşertul lumii ş-al vieţii, în neştire,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă din Sămănătorul (10 mai 1901)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

Deşi eu încă îl mai pot zări
Pe bărbatul pistruiat scuturând ţigara
Cum urcă-n zori dealul înnegurat şi gri
În haine cenuşii de Connemara

Pentru-a merge la pescuit pe mal de ape,
A trecut mult timp de când am început
Să rememorez şi să mi-l aduc aproape
Pe omul simplu din propriul meu trecut.

Toată ziua l-am privit atent, faţă-n faţă,
Sperând că voi afla acolo,-n acel chip,
Secretul rasei mele-ascuns în ceaţă
Şi realitatea-n primordialul arhetip:

Oamenii de azi care nu-mi plac
Şi morţii pe care i-am iubit,
Laşii stând pitiţi veac după veac
Şi obraznicii trăgând folos necuvenit,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Carne din stele căzătoare
fără convenţii, adesea fără perdea
muza secolelor, soţia mărilor, târfa nopţilor
spaima ei hraneşte laşul cu bravură
lacrima ei sfârşeste poveşti şi începe tragedii.
Poartă nume de flori, de zeiţe, de stranii cuvinte
cu sensuri pe care nimeni nu le-ar cunoaşte
dacă nu ar cunoaşte o femeie.
Sub irisul său stă doliul
sub sânii săi stau nopţile albe.
Luptă cu vorbe pe care nu le-ar spune de două ori
se plimbă cu acelaşi pas
prin cimitire vechi, alei reci sau plaje arse
hainele-i cad mai încet decât frunzele de toamnă
pe care le strânge de pe jos deşi nu va avea niciodată
nevoie de ele. Nimeni nu are nevoie de frunze.
Anotimpurile se schimbă mai rar decât ea
Plânge când se naşte, când moare, când vine
când pleacă sau când ţipă vreun om oarecare
când plouă când ştie sau nu ştie vreun cuvânt oarecare

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Dancu (14 decembrie 2009)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criptică

Ieri am visat oglinzi prăfuite,
livezi în crepuscul
alaltăieri m-am trezit
nămeţi înfloreau, datini de veacuri
azi am alergat şovăind spre soare
omătul topit curgea în suspine
negarea din noi exista în tine
realitate oarbă plină de mânie
s-a consumat lamentabil.
Suspinele de-aseară oferite oricum
chemate în grabă n-au sfârşit bine
eclipsa de afară... răceala din mine,
iubirea din tine odat-au ieşit la iveală,
şi-am zărit tremurând norii, fiorii de-o clipă
din dragostea mea alergând zbuciumată.
Izvoarele au izbucnit îndrăzneţe,
omul s-a răzvrătit, laşii au fugit
şi totuşi am ratat deplorabil,
dar necinstea a triumfat
şi dovad-au ascuns-o!

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!