lecţii şi suflet

Uitarea e un proces afectiv necesar şi benefic sufletului nostru. Presupune efort, implicare raţională şi renunţare desăvârşită la refugile alocate amintirilor pasagere. E preferabil ca înainte de a îngropa visele vechi să-nvăţăm lecţia asumării. În altă manieră, stăruinţa în sine se dovedeşte a fi inutilă.

Andreea Palasescu (15 august 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul pereche sau partenerul de viaţă vine atunci când lecţiile cu părinţii sunt rezolvate. În acel moment, bărbatul încetează de a-şi mai găsi mama în soţia lui şi de a încerca să fie soţul acesteia, iar femeia încetează de a-şi mai găsi tatăl în soţul ei şi de a încerca să fie soţia acestuia.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

a citi o carte

A citi o carte înseamnă a te împărtăşi de dânsa, a găsi prin ea sufletul, omul care a scris-o, a sta de vorbă cu el, a te lăsa înrâurit de dânsul, a primi de la bunătatea lui lecţii de iertare, de la ştiinţa lui lecţii de învăţătură. Acest minunat mijloc de păstrare şi răspândire îţi face cu putinţă să ai la tine, peste marginile timpului, peste hotarele morţii, pe cei mai aleşi ai omenirii, pe adevăraţii cărturari care au fost, pentru ei şi pentru alţii, adevăraţi oameni, vorbind omeneşte, pentru folosul omenirii.

definiţie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare!

Aşa de mult doresc să-ţi fie bine...!
Căci te iubesc nespus, tu suflet încercat...
Viaţa ne încearcă... cu rău şi cu bine,
Tu rămâi puternic, suflet luminat!

Nu-ţi uita credinţa! Nu-ţi uita PUTEREA!
Destinul este şcoala cu lecţii de-nvăţat...
În inimă îţi stă toată averea...
Iar sufletul va fi consacrat...

Nimic nu se termină! Orice punct final,
Vine să proclame dorita Lumină,
Spre râvnitul loc astral...
Şi mult ascunsa cale divină.

Suntem călători şi-atât şi timpul trece,
Două uşi avem şi doi Stăpâni!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Broscuţa sportivă

BROSCUŢA SPORTIVĂ

Pe pajiştea din grădină,
Lângă pârâiaş de munte,
Oaki aşteaptă să vină
Prieten cu moţ în frunte.

Iute, zglobie, isteaţă,
La program de-nviorare
Se scoală de dimineaţă,
Cu răsăritul de Soare.

La lecţia cu salt vioi
Şi pasul uriaşului
Păstrează ritm în "unu, doi",
Pe cadenţarea timpului.

Pregăteşte-n mare grabă,
La mic dejun, o gustare
Din gâze zburând prin iarbă,

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Maria Filipoiu din Poezie pentru copii (1 iunie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşetorul, înţelept...

Un codru de pâine de-mi vei da străine,
Foamea să mi-o amâgesc putin,
Voi sti că ai milă de oameni ca mine
Şi suflet bun ai în al tău destin.

De-mi dai cu drag ceea ce-mi dai,
Dumnezeu înmulţeşte fără de grai,
Iar tu om cu milă şi suflet de rai
Rege esti, între cei ce suspină.

Nimeni nu vrea să trăiască urât,
Iar destinele vieţii nu noi le-am făcut,
Ele sunt lecţii şi punţi de trecut...
Noi începuturi, pentru mult mai mult.
Bodaproste străine!

poezie de Valeria Mahok (22 mai 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu trăieşte în zadar. Pierdem sau câştigăm, material sau spiritual. Trăim cât trebuie să dăm sau să primim lecţii, schimbându-ne mereu frecvenţa de vibraţie a sufletului, ca să putem da sau primi şi altfel de lecţii.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Lecţie (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie, timpul melancoliei...

Noiembrie eşti luna parfumată de nuci şi castane
care acum îşi scriu dorinţele de la sfârşitul ciclului,
este luna culorilor de tot felul,
înţelegând covorul de frunze uscate.
Aş vrea să rămâi înainte de începutul altei ere,
când ramura se dezbracă complet,
iar bradul cu miros plăcut rămâne neschimbat
şi aşteaptă decoraţiunile de Craciun,
care vin ca o lecţie de speranţă ce încarcă inima.
Se pregăteşte să ne părăsească melancolia frunzelor
şi vine entuziasmul şi magia lucrurilor pe care le aştepţi cu nerăbdare.
Noiembrie este timpul melancoliei şi-a plimbărilor în natură,
dar timpul ne duce în decembrie care aleargă prea repede.
E ca şi cum ar fi adevarata toamnă a sufletului,
sezonul în care te curăţi pe tine,
în timp ce cade frunza şi zboară
şi binele deja se pregăteşte să crească,
iar copacii te vor învăţa lucruri
pe care nici un maestru nu ţi le va spune.

poezie de Eugenia Calancea (13 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternă viaţă trecătoare

Credinţa mea-i nemuritoare
Iar cerul mi s-a revelat
Eternă viaţă trecătoare
Mai ai adepti de Iniţiat?

Eternă viaţă trecătoare
Cu lecţii grele de învatat
Efemeră şi apăsătoare
Ne socoteşti ce nu ţi-am dat.

Oamenii-n suflet deformaţi
Deşi traiesc ei par murinzi
Eternă viaţă trecătoare
Sunt oamenii doar animale?!

Eternă viaţă trecătoare
Ce mai rămâne de urmat?
O cale; singura alinare
Egoul mi l-am lepădat.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicoleta Petre (12 martie 2019)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic...

Trecut-au anii, fără sens şi rost,
Sărutul tău... s-a şters, cum nu a existat...
Nimic am înţeles, că de fapt a fost,
Rămâi o amintire, care a expirat.

Fost-ai mult iubit, cum nu poţi înţelege...
Dar ai tratat povestea ca nimic!
Ştiu că în iubire, nu există lege,
Iar timpul te-a făcut din mare, să fii mic!

Totul se divide, nimic nu dăinuieşte!
Timpul pentru mine... este un duşman...
Inima mai speră, deşi se-mpotriveşte,
Mintea e lucidă, dar totul e în van!

Dragoste şi ură, simt eu pentru tine,
Ai rănit zâmbind, un suflet ce te-a vrut!
Inima zvâcneşte în cioburi de suspine,
Nimic este acum... ca tine: gol şi mut.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezvoltarea personală e mai mult decât ceea ce citeşti. E ceea ce faci în momentele în care sufletul ţi-e în genunchi, agătându-se disperat de un ultim fir de speranţă. Acolo e dezvoltarea. Durerea e doar un pas trecător care îţi va asigura mai apoi o rezistenţă mult mai mare. Dă piept cu ea şi las-o să-ţi spună povestea ei. Doar în acest mod ea îţi va oferi cele mai preţioase lecţii despre tine.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşetorul

Un codru de pâine de-mi vei da străine,
Foamea să mi-o amăgesc puţin,
Voi şti că ai milă de oameni ca mine
Şi sufletul nu-ţi este pustiu.

De-mi dai cu drag ceea ce-mi dai,
Dumnezeu înmulţeste fără de grai,
Iar tu om cu milă şi suflet de rai,
Rege eşti, între cei ce suspină.

Nimeni nu vrea să trăiască urât,
Dar destinele vieţii nu noi le-am făcut,
Ele sunt lecţii şi punţi de trecut...
Noi începuturi pentru mult mai mult.
Bodaproste străine!

poezie de Valeria Mahok (22 mai 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce înseamnă să fii un «om frumos»? Un om frumos a cunoscut greutăţile, suferinţa, înfrângerea, pierderea şi a trecut prin aceste momente cu ochii în lacrimi şi cu sufletul îndurerat, însă a găsit în interiorul lui curajul şi puterea să meargă mai departe. Un om frumos a învăţat lecţiile pe care viaţa i le-a dat şi nu a lăsat ca greutăţile să-i înnegrească mintea şi sufletul. Trecerea prin toate momentele neprielnice l-au făcut să aducă la lumină, din interiorul lui, cele mai minunate atribute umane: sensibilitate, blândeţe, înţelegerea existenţei în toate formele ei care-l face să privească viaţa cu compasiune şi cu o preocupare plină de iubire. Oamenii frumoşi nu apar pur şi simplu... ei devin frumoşi pentru că permit vieţii să-i şlefuiască în diamante care reflectă Lumina.

Ursula Yvonne Sandner în Iubire, relaţii şi viaţă. Reflecţii
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa are sens

Trecutul e lecţia ta.
Prezentul este darul tău.
Viitorul este motivaţia ta.
Viaţa are sens,
Doar dacă mai avem un vis
Care ne face să ne dorim ziua de mâine.
Întotdeauna să stai în spaţiu să visezi,
Singurul loc în care sufletul tău va fi liber
Să zboare cu aripile fanteziei.

poezie de Eugenia Calancea (28 martie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcind printre gânduri

Când o raza de lumină creatoare
Candela de pe altarul cerului poetic îmi aprinde,
Nu mă întreba unde alerg grăbită...
Căci vreau cu ochii visului satisfăcut, să o întâmpin!

#

M-am întrebat deseori,
de unde vine acest puhoi de gânduri răzvrătite,
care rup toate stăvilare timpului meu de odihnă,
ca apele furioase, ce se revarsă necontrolat, după o furtună puternică,
făcându-mi nopţile albe,
impunându-mi să descifrez enigmele ascunse ale sufletului,
ca şi ale Lunii...
şi să scriu dictarea şcolărească, din Abecedarul Divin;
doar nu sunt pui de Eminescu.
Toate acestea m-au abordat după ce el, omul meu, s-a prăpădit.
Am crezut pe moment,
că din nou mi-a lăsat libertatea de-a lucra până la epuizare,
cum era obişnuit şi deseori spunea cu mare satisfacţie:

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea e cea mai grea pierdere. Pentru că, dacă nu e o renunţare, atunci e sentinţă. De cele mai multe ori, despărţirea doare, pentru că ne învinuim că nu am iubit îndeajuns sau îl învinuim pe celălalt că a plecat, înainte să fim măcar încă o bucată de viaţă, fericiţi, împreună. Despărţirea doare şi pentru că nu ne iertăm. Nu ne iertăm, pentru că nu i-am lăsat să ştie cât i-am iubit. Nu le-am arătat, îndeajuns de mult, iubirea noastră. Nu pe cât am fi putut. Sau nu pe cât ar fi avut ei nevoie. Şi, de aceea, doare pe atât mai mult. Lecţia de viaţă este să nu amânăm a ne arăta iubirea. Despărţirea mai poate fi un jaf al destinului: atunci când acesta îţi răpeşte sufleţelul iubit. Când spun asta, mă gândesc la moarte. Moartea omului iubit. Partener de viaţă. Copil. Părinte. Frate. Animal de companie. Poate, o preţioasă Lecţie de Viaţă este că acele suflete care pleacă nici nu erau menite să ne fie alături o viaţă întreagă. Poate, Menirea lor a fost să ne înveţe ceva. Să ne înveţe DORUL. Să ne înveţe regretul; acel regret care ajută la înălţare. Poate că menirea lor a fost, doar, să ne iubească. Să ne facă "să ştim cum este să fii iubit".

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt greşeli ce-ar trebui privite altfel. Înţelese, acceptate şi asumate ca pe un dar. Sunt lecţii de viaţă fără de care n-am ştii cum să paşim fără ajutor. Sunt întâmplări ce-aduc frustrări, tristeţe, supărare ori chin, dar care fac parte din manualul de supravieţuire. Sunt recunoscător lor, îmi simt degetele sufletului ca-ntr-o frivolă şi candidă petrecere, atunci cand sarabanda lor păstrează tactul vieţii. Greşesc, deci sunt om sau sunt om, deci greşesc?

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am rezistat tentaţiei de a înşela şi am făcut-o fără să mă gândesc la faptul că rănesc suflete. Mai târziu am pierdut ce am avut, şi după asta viaţa mea s-a schimbat. Am înţeles din lecţiile care mi s-au dat, multe lucruri, şi acum consider că unele reguli date nouă spre respectare, sunt obligatorii.

Vasile Şeicaru în interviu (26 martie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş putea denumi facultatea bolii mele "Lecţii de Viaţă", cu specializarea pe "Vindecare prin scris" sau, ca şi posibilă meserie viitoare: să prescriu reţete, în formă lirică sau prozaică, şi să împart tablete pentru terapia sufletului, elaborate după formule proprii şi testate, bineînţeles, mai întâi, pe mine.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu am strigat în gura mare, eu am scris...

Eu, nu mi-am strigat în gura mare fericirea nebună,
atunci când îmi clocotea în pieptul tânăr gata să-l rupă,
de frică să nu mi-o deoache oamenii răutăcioşi,
dar am imortalizat-o în cuvinte simple,
pentru voi, ce-i care mă înţelegeţi cu adevărat.
Pentru că, rucsacul iubirii oricât ar fi de greu,
merită cărat în spate toată viaţa.
Nici durerile sufletului nu mi le-am strigat în gura mare,
deşi tare aş fi vrut să o fac, ca să-l scap de poverile lui,
dar m-am bazat pe credinţă,
toiagul de sprijin al oricărui handicap.
Apoi mi-am zis:
oare, cui îi pasă de zbuciumul meu sufletesc, cu adevărat?
Cui, să mă plâng? Mai bine scriu...
Durerea altuia este cea mai uşoară durere,
pentru că nu o simte decât cel care o are.
Nici singurătatea firii sau ura împotriva viselor neîmplinite,
nu le-am strigat în gura mare,
de frică să nu par excentrică în faţa oamenilor,
care abia aşteaptă să mă etichiteze,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (22 februarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!