lemn şi suflet

Sufletul este ros de invidie ca lemnul de cari.

aforism de George Budoi din Invidia şi invidioşii în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (27 mai 2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a făcut nimic bun în viaţa lui decât această bancă de lemn, punându-i de jur împrejur marea." M-am gândit bine, lucrul acesta l-aş face cu dragă inimă. Ar fi ca un locaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul ros de ură e ca lemnul ros de cari: mai păstrează încă forma, dar şi-a pierut esenţa.

George Budoi în Aforisme (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul: Bonjur, bonjur! Dacă ieri am învăţat cum să fierbem apa corect, astăzi vom afla cum se sparge un ou. Voilà! Un ou! Ei, bine, un ou nu e o piatră, nu e făcut din lemn, ci e un lucru viu. Are suflet! Aşa că atunci când îl spargem, trebuie să avem grijă să nu-l tulburăm. Trebuie să acţionăm repede şi cu milă. Ca la ghilotină.

replică din filmul artistic Sabrina, după Samuel A. Taylor (9 septembrie 1954)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arcuşele se cabrară pe coarde ca o turmă de girafe sălbatice, prinse într-o plasă de sârmă ghimpată şi spaima lor răsună ca nişte lovituri surde în poarta îmblânzitorului de bestii umane şi note muzicale. Albastru şi multiplicat ca fumul pipelor pe sfârşite, ecoul abecedarului simfonic zbura din cutiuţele de lemn, drept în sus, ca sufletul sinucişilor cu dinamită.

începutul de la Roşu, galben şi albastru de Ion Minulescu (1924)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi: Gata! Sunt bătrân! Materia aceasta e prea tare pentru mine... Dar nu renunţ... Voi lucra în tei. Lemnul se sculptează uşor, pentru că seamănă cu omul. Are sufletul cald... Şi n-are viaţă lungă... Avea dreptate Alexandru Graur. Sunt un începător... (Îşi priveşte lucrările.) Am semnat un început de lume...

replică din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi), scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă opresc la răstignire
şi aprind candela stinsă
ca să-mi luminez sufletul
de la chipul lui Isus
de pe crucea de lemn

gogyohka de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În geamul meu

Iar trandafirul a rodit măceş,
În geamul meu, în ziua de armindeni.
De jalea care este pretutindeni
Copacii mor şi florile dau greş.

Şi păsările care-şi iau adio
Ne lasă, triste-n cuib, un ou de lemn.
Vom înţelege-al speciilor semn?
O umbră mare luna va cloci-o.

E umbra ce-o lăsăm în spaţii vaste,
Mantie neagră-a sufletului gol.
Din somn, ca dintr-un lung coşmar, mă scol,
Planton năuc la marile dezastre.

Şi când deschid fereastra să respir,
Văd floarea de măceş în trandafir.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de praf şi caniculă

La vârsta adolescenţei
cuvintele luptă corp la corp cu omul
spinările se îndreaptă
din aplecarea de o clipă
curg şiroaie de silabe
tot ce nu poate fi omul
în ambalajul lui de carne
verbul a iubi este ucis
şi lăsat să putrezească
pe duşumeaua călduţă din lemn
a inocenţei urmează
zile de praf şi caniculă
umbra întunecată a verbului
se ridică ca un subiect interzis
ca un oaspete nepoftit
o haină groasă la plus treizeci de grade
peste sufletul ce a uitat
calea directă spre Dumnezeu

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarele nelinişti

Cresc neliniştile-n noi ca veninul în guşe de şerpi.
Spre ireale zări ale gândului negru
ne îndeamnă haotice ascunzişuri
ale sufletului nostru bântuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da liniştea,
liniştea în care să nu mai simţim că suntem aievea,
după care tânjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde în colţuri apar şi cresc tristeţile,
tristeţile cenuşii, tristeţile mai sumbre dacât moartea?
Cine ne va lecui de neliniştile ce ne rod,
Cum viermii sfartecând un creier într-un sicriu de lemn putred,
atunci când planăm în zbor frânt dincolo de zarea conştiinţei
şi gândurile noastre nu mai au speranţe,
şi sufletele noastre nu mai au vise?
Când suntem pustii ca nesfârşitele, vastele deşerturi
ce nu au nici nisip, nici gheţuri eterne să le acopere?
Când dincolo de noi şi de sufletele noastre nu mai e nimic,
Când vântul negru-al nefiinţei ne bântuie amar,
neînchipuit de amar şi fără sens?...

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiatul

Plutesc în derivă spre Nord, pe Atlantic
Cătând orizontul limanului Scandic
Căci doar o părere, departe-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât noaptea şi vântul.

Pe neagra oglindă de ape mă duce
Un rest de catarg, înfipt ca o cruce
Pe-un lemn ce odată corabie-a fost...
Sau poate-o nălucă, plutind fără rost.

Cu secera Lunii aş vrea să retez
Oceanul de smoală şi-al nopţilor miez
Dar sus e Selena, iar mâna mi-e grea
Abea de mai ţin lemnul vâslei cu ea.

Spre Nord, către ţărmul visat, călăuză
Mi-a Steaua Polară, pe-a cerului spuză
Doar norii -ah, norii- să-i spulbere vântul
Căci negru de-i cerul, pierdut e pământul.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Mataringa (9 mai 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul neglijat îşi cere drepturile. Îi aminteşte trupului că vine ziua de naştere a lui Dumnezeu. Trebuie să se pregătească de musafiri. Trupul respinge oferta şi nu vrea să audă de legume. Sufletul ar sta toată ziua în bisericuţa de lemn de pe deal. Şi-ar face acolo trei colibe. Una lui, una Sfântului Nectarie şi una părintelui Arsenie.

Marius Matei în Adăpostul
Adăugat de Ron Varese
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile Tale

Mâinile Tale, dulce Isuse,
mâinile care din lut ne-au creat,
întinse pe lemn se lăsară străpunse,
o, mâinile Tale ce totul au dat!

Gleznele Tale, glezne trudite,
pline de colb, şi de spini, şi de dor,
pe lemnul ruşinii au fost ţintuite,
ca dreaptă răsplată a dragostei lor...

Fruntea senină ca zările-albastre,
plină de milă adânc s-a plecat,
primind diadema batjocurii noastre
drept cel mai de seamă triumf de-mpărat.

Buzele Tale, pe care stătură
vorbele sfinte din cer coborând,
gustară paharul de fiere şi ură
şi râuri de sânge lăsară iertând.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie (Nu beau)

Nu beau,
Nu cânt
Şi nu iubesc!...

Sunt ca un vechi răboj de lemn,
Pe care-ncep să-mi recitesc
Înfrângerile-n sens invers,
Că-n suflet, fiecare semn
De pe răboj se schimbă-n vers...

Privesc pe cei ce trec mereu
Pe jos, pe sus, pe străzi, prin gări -
Botezuri, nunţi şi-nmormântări,
Şi parcă-n fiecare grup
Obiectul principal sunt Eu,
Ca aurul lichid din stup...

Şi mă revăd aşa cum ieri,
Şi patruzeci de ani în şir,
Schimbam cireşii-n palmieri,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, V, nr. 193 (17 august 1924)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atâta timp, de zeci de ani, trăieşte printre noi un poet suav şi pur, purtându-şi pe asfaltul străzilor fiinţa de fum de lemn de mesteacăn, neauzit şi impalpabil, transcedental şi sfâşiat de imense dureri, înveşmântat în visul său, prinţ al unei imaginare Danemarce, Domn al unui regat de himere, mângâiat pe frunte de cele mai reci şi stranii raze ale lunii, plutind între murire şi nemurire, ceresc menestrel, rouă a ochilor mei vitriolaţi de hidoşenie, rouă a sufletului meu mistuit de tifos. Dintre noi toţi, oare cine se apropie, cât de cât, de puritatea lui?

Geo Bogza în Portretul lui Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucării

Noi, care suntem îngrozitor de mari,
Care n-am mai căzut pe gheaţă
Dintre cele două războaie,
Ori dacă din greşeală am alunecat vreodată,
Ne-am şi fracturat un an,
Unul din anii noştri importanţi şi ţepeni
De gips...
O, noi, cei îngrozitor de mari
Simţim câteodată
Că ne lipsesc jucăriile.

Avem tot ce ne trebuie,
Dar ne lipsesc jucăriile.
Ne e dor de optimismul
Inimii de vată a păpuşilor
Şi de corabia noastră
Cu trei rânduri de pânze,
Care merge la fel de bine pe apă,
Ca şi pe uscat.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea vârstei

Amintirea vârstei fără prihană
Ca un cocor fâlfâie peste suflet;
Aud clopote, chiote, dojană,
Iarba cum creşte şi melcii la umblet.

Copil fug, alunec peste băltoace,
Munţilor le fac căciulă de azur.
Port în palmă pietre, lemne de toace
Şi cioburi de sticlă gunoaelor fur.

Vârsta trecută, mamă eşti uitată,
Acum am crescut, urmărul e mare:
Furtuni de neguri, apă tulburată,
Cruce pe gânduri peste amplă zare,

Duc prin viaţă trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de picior, aplecat,
Efigie de stele pe cerul întins
Sau lac din care nuferii albi au secat.

poezie clasică de Ion Pena din revista "Drum", anul III, nr. 46 (decembrie 1939)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce plezniră toate corzile, violonistul rămase cu lemnul viorii în mâmă. Atunci, continuă concertul după ce atinse coarda cea mai sensibilă a sufletului său.

aforism de Mihail Mataringa (1 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oftat închis în auz

Mi-am turnat vorbele în palme, poftiţi:
Voi, patru anotimpuri flămânde de mine,
Serviţi.

Istovită de anii mei, nu încap în nici o oglindă
A celor patru zări; ca focul în lemne
Surâd blândă.

Oftatul, din suflet eliberat, s-a închis în auz,
Nu-l goneşte nici o rugăciune, nici o sudalmă –
Preludiu confuz.

M-am răspândit ca un zbor neterminat
Din casă în casă, din palmă în palmă –

M-am înălţat
În numele de Mamă.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1983)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!