litoral şi vânt

Week-end pe litoral

La mare-am fost să-mi ţin cuvântul
Şi traiul bun cu-a mea soţie,
Dar m-a bătut pe plajă vântul
Mai rău ca la Jandarmerie.

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navighează, navighează...

Navighează, navighează, velier neînfricat –
Acolo unde-adie întotdeauna vânturile bune,
N-ai cum ajunge-ntr-un loc mai trist şi mai întunecat
Decât locul de unde ai ridicat velele şi-ai plecat în lume.

Fiecare val, în trecere, parc-ar vrea să spună, "Hei,
Deşi poate moartea sub zâmbetele noastre se aţine,
Suntem mai puţin reci, mai puţin ipocrite decât cei
Al căror surâs ucigând speranţa, te-au ucis pe tine."

Navighează, navighează pe mări nemărginite – tenace
Pe vreme bună sau pe vreme rea – navighează neîncetat:
Ce mai furtunoasă mare e un loc de tihnă şi de pace
Pentru cel care lasă-n urmă asemenea inimi pe uscat.

Sau – dacă vei întâlni un ţinut nelocuit, un litoral
Unde, cu inima lui făţarnică, n-a călcat niciodata omul,
Unde niciun sperjur n-a pus piciorul – trage, velier, la mal;
Însă până atunci ţine departe de ancoră nostromul!

poezie de Thomas Moore, 1779 - 1852, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu putem şti câte promisiuni inutile au fost aruncate la mălul marii şi, acum, rătăcesc aiurea, nedorite de nimeni, aşa cum plutesc papucii fără pereche. Nu putem şti cine şi ce speranţe ucise a risipit pe aceste litoraluri, aşa cum împrăştii, în vânt, peste valuri, cenuşa unui mort.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru copacul ucis

Cum stai, copac bătrân, copac frumos,
Înalt, pe-o coamă verde, solitară,
Nu ştii că undeva, puţin mai jos,
Se pun la cale mari trădări de ţară.

Nelegiuiţi cu numele spurcat,
Purtând sămânţa şarpelui în vene,
Cu toţi duşmanii ţării-au pactizat,
Punând infam peceţi pe anateme.

De la Nădlac şi până-la litoral,
S-au pus ca să distrugă tot pământul,
Şi să-i înfigă naţiei un pumnal,
Ca pe-un deşert, pe-aici să bată vântul.

Spre tine inclusiv ei au pornit,
S-aducă jaf pădurii tutelare,
Arând c-un plug de fier nenorocit
Întreaga verde-a munţilor splendoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Înger fără statuie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Vântul îşi manifestă prin valuri fantezia
şi nebunia
ca o răzbunare
pentru cei ce n-au eliberat ca punct de reper
cenuşa eroilor în mare.
Valurile înălţându-se mai presus de zenit:
Onorul mării în faţa litoralului însorit,
angrenează o hoardă de aluviuni
nu ca într-un marş obişnuit
ci într-un concurs haotic de încălecări:
Care pe câţi poate încăleca odată
sau care de câţi pot fi încălecaţi în acelaşi timp
Iată:
Fiare vechi, fiare noi încălecând,
astfel demodându-le;
Pietre de râu, pietre preţioase încălecând,
astfel devalorizându-le;
Pământ sterp, pământ fertil acoperind,
Astfel agricultura provocând-o
Învăluind în acest fel sanctuarele

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Dan Marchis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc medial

Strâns în cătuşe, - acordul plutit şi blânda sară
C-o stea, cleştarul apei crestează-ncet, scalar.
Scumpesc grădina toată şi-n mine-ntâia oară
Mâini albe, aşternute spre linişte, tresar.

Tânjind desăvârşirea luceafărului singur,
În recea-i armonie, cu tine ard mai sus.
Întâmpine o liră, murită-n vânt şi crânguri
Şi logodind o doină, cu mări, viclean apus!

Din veghe şi otravă, interior a stinge
Şi-abia-nzilită viaţa, din leat, de unde vii?
Mişcarea minerală sau şarpele bea vin
În larma tulburată a stepelor din sânge?

Mă depărtez cu ochiul şi-s tot pe litoral,
Crescut din unda moale, cu rădăcini de fiară.
Zări fără anotimpuri, întinse medial,
Şi piscuri, line-n vale, doar ele înfioară.

[...] Citeşte tot

poezie de George Meniuc (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gauguin

În Hiva Oa, pe ţărmu-i lăut în mirodenii,
Am o colibă-n care vopselile îmi ţin.
Te zămislesc, femeie, dospită din vedenii,
La margine de mare, pe pânza mea de in.

O trudă grea: din purpur, din umbră şi lumină
Să prind întreg fiorul ce îl strecori în mine.
Încinsă doar cu frunze şi în găteli cereşti,
De sub sprâncene negre, tânjesc să mă priveşti.

Nu-i rece armonia din linii drepte, pure?
Şi toate chiar sunt drepte şi pure-n infinit?
De ce bizari sunt munţii şi negurile sure?
A fost cândva în lume ceva desăvârşit?

Genunea şi noianul întinderii de apă
Vor să culeagă stele, în undă să le-ncapă,
Ce-i cremenea banală?
O ţandără-n scântei.
Şi totuşi are farmec asimetria ei.

[...] Citeşte tot

poezie de George Meniuc (1970)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!