lumină şi mândrie

Nu eşti mândru când te gândeşti că zeii, obişnuiţi cu lumina şi veşnicia, dacă s-ar coborî pe pământ, n-ar putea suporta greul acestei vieţi, în vreme ce tu învingi şi năzuieşti spre culmi?

citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lunii pline

Luna rotundă argintată,
Stăpâna nopţilor cu stele,
Luminează drumul vieţi mele
Prin astă lume-ntunecată...

De mândrul Soare-i este dată,
Lumina ce-o picură-n vâlcele...
Luna rotună argintată,
Stăpâna nopţilor cu stele.

Cu Soarele-n tandem divin,
Luna stă pe cer urcată...
Am aflat de unde vin,
Din Calea Lactee, apropiată,
Luna rotundă argintată.

rondel de Ioan Friciu (2 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec

Răsai, soare,
Frăţioare,
Cu 44 raze arzătoare,
40 ţine-ţi-le,
Două-n frunte
Mai mărunte,
Două mai scânteietoare
Peste ochi şi ţâţişoare.
Soare luminos,
Cât este de răzos,
Aşa să fiu şi eu frumoasă,
Răzoasă,
Luminoasă,
În ochii mândrului meu,
Peţi-mi-l-ar Dumnezeu!

poezie clasică de Vasile Alecsandri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina merge mai departe

În viaţă, tuturor am dat
lumină din lumina mea.
Cât am putut i-am ajutat
să lumineze ca o stea.

Astăzi primesc tot ce am dat:
lumină din cărţile lor.
Ce mândru sunt că mi-au urmat
că-împart şi ei lumina lor.

Aşa i-am vrut. Un scop atins.
Lumina merge mai departe.
Izvorul ei mereu nestins,
întotdeauna se împarte.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele-i mândru
Când luminează calea
Paşilor frumoşi

haiku de Marius Robu din Hai ku noi
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama - iubire, lumină, caldură, răsfat, alinare, lacrimă, sacrificiu! Tata - zid, pavază, joc, râs, mândrie, fortă, temeritate, izbandă! Amândoi - un drum, o casă, o poveste!

Daria Dalin în Lacrimile tulipanului, Capitolul 15 (2009)
Adăugat de SUCIU ANDREIA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valorile cresc valori

Dumneavoastră, celor care ne sunteţi învăţători,
Totdeauna vă rămânem profund recunoscători.
Nu numai că sunteţi oameni, dar sunteţi şi mari valori,
Ce cu tact şi măiestrie, creaţi alte noi valori.
Valori menite să ducă, cu cinste, mai departe
Acea nobilă artă, a-învăţăturii de carte.
Să împartă cu mândrie, din lumina ce-au primit,
Cunoştinţe omenirii şi-un viitor fericit.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte cedrul mândru: atâtea braţe are!
Dar nu ca să cerşească, ci ca s-adune soare.
Şi limbi nenumărate au nuferii şi crinii.
Vorbesc însă limbajul tăcerii şi-al luminii.

catren de Omar Khayyam
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua şi noaptea

Pe lumea umbrelor deschise,
Peste abisuri fără nume,
Din voia zeilor anume
Un văl de aur s-a întins.
Îi spune zi. Lumina ei
E însăşi viaţa pământeană,
E un balsam de pus pe rană,
Dorit de oameni şi de zei.

Dar ziua scapără treptat,
Şi noaptea-i smulge mândra haină,
Şi iese lumea cea de taină,
Mocnind prin vălul sfâşiat.
Şi bezna neagră de mormânt
Se cască iarăşi la picioare,
De-aceea crâncenă ne pare
Venirea nopţii pe pământ.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş şti cânta din syrinx, te-aş duce într-o poiană scăldată în lumină de lună, într-o poiană unde încă nu s-a încuibat mândria omenească, şi ţi-aş şopti la ureche cântecul celor iubiţi. Atunci poate ai pricepe şi tu că iubirea nu cunoaşte ceea ce lumea numeşte "a fi iubit".

Liviu Rebreanu în Mărturisire. Pentru Fanny
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bată vântul

Bată vântul cât de tare,
Nu se stinge mândrul soare!
Bată vântul cât o vrea,
Nu se stinge nici o stea!
Bată vântul fără milă,
Nu se stinge-a mea lumină!
Bată vântul furios,
Nu mai dă soarele jos!

poezie clasică de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scorburile

Luminile ce fug de ele
Şi famecul măreţei înfrunziri
Le chinuiesc, când ştiu că-s numai umbra
În care adăpost îşi caută
Hidoase vieţuiri.

Întunecimea lor le face totuşi
Şă fie mândre că într-una
Puterea-atâtor trunchiuri ele-o sapă,
Dar de mândria lor îşi râde codrul
Când ştie că pe el nu-l risipeşte
Nici furtuna.

Şi iarna, când frunzişul
Nu le mai turbură şi nu le umileşte,
Mai îndrăzneţ privesc, crezându-se stăpâne,
Dar strălucirea albă a zăpeziei
Le-neacă şi holbarea neagră
A lor o biruieşte.

poezie clasică de Ovid Densusianu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am răsădit o floare

Ieri am răsădit o floare
să se facă primăvară.
Să văd şiruri de cocoare
revenind la noi în ţară.

Azi am răsădit o floare
ca să vină primăvara.
Să răsară mândrul soare
şi să lumineze ţara.

Am mai răsădit o floare
în glastră să înflorească
România noastră Mare,
veci de veci să dăinuiască.

România e grădina
în care florile-înfloresc.
E credinţa, e lumina
cu ea românii se mândresc.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sloganurile noastre moderne

Cad umbrele de-a lungul ţărmului
Lumina reflectoarelor scânteiază peste ape
Tăcerea unei măreţe flote
Prevesteşte un tumult care-i aproape.

Mesele pentru cină pe-înserate
Sunt întinse-n preajma unor maşini mari
Şi, iată, cu mândrie umblă întrebarea
Printre puşcaşii marini şi marinari

Respiră-un om care se teme printre camarazii mei
Să moară pentru Anglia, Casă & Wei-hai-wei?

poezie clasică de Winston Churchill (1900), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignirea Luceafărului

Încearcă unii, când şi când, Luceafărul să-l răstignească,
S-arunce fiere şi noroi pe haina lui împărătească.

Se ostenesc să dea cu pietre în lacul codrilor albastru
Şi-n lebăda ascunsă-n trestii, în cerbul mândru şi sihastru.

Strivesc cu ură floarea-albastră, ce stă-nflorită la izvor,
Acolo-n ochiul de pădure, lângă un plop tremurător.

Încearcă unii, cu mult zel, să răstignească un Luceafăr,
Dar el, pe bolta înstelată, rămâne luminos şi teafăr.

Oricât de multe cuie-adună să-i bată-n palme şi în frunte,
Lumina lui o să-i strivească, ei sunt doar pâlpâiri mărunte.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mamă ne uneşte...

Ardealul mi-e lumină, mi-e leagăn românesc,
La Putna mi-e credinţa, pământul strămoşesc
Oltenia, mai mândră, străluce româneşte;
Din Dobrogea la Nistru, o mamă ne uneşte.

Banatul este fruncea la graniţe străine,
O, dulce Românie la ceas de rugăciune;
În vremuri de răstrişte, în vremuri de război,
Ţi-a fost călită vatra cu sânge de eroi...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelaţii Diamantine, decembrie 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea

Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă
Şi sânii mei de care atâţia se striviră
Poeţilor o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă şi adâncă.

În larg azur ca sfinxul stau mândră şi ciudată;
Mi-i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii;
Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii
Şi nu plâng niciodată şi nu râd niciodată.

Poeţii, pe vecie ursiţi făpturii mele,
Ca-n faţa unui templu cu mândri stâlpi senini,
Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;

Căci am, ca să-i înduplec pe-aceşti amanţi blajini,
Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca şi când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumuseţea lui nu-şi dă seama, – de bărbăţia lui, însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-şi zăreşte chipul în talerul lunii, şi-şi vede înfăţişarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate şi-l ondulează, de mândrie, pâna-n vârful cozii. Trăieste singur. Ziua stă ascuns cum poate şi unde poate. Ziua doarme; numai când soseşte ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezeşte morocănos.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Filosoful
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-se în tine un spirit viu de dac!...

Cât timp te mai apleci, române, între ciocan şi nicovală?
Trezeşte-i ţării glasul pentru mândria sa naţională!
Exişti doar în genunchi trăind printre ruine,
Iar ţara sângerează şi viaţă nu e-n tine.

De multă vreme rabzi umil şi aplecat –
Ridică-se în tine un spirit viu de dac!
S-au stins luminile în tine şi parcă eşti nimic –
De ce în vremea ta, române, te vrei aşa de mic?

Nu eşti al nimănui decât al Ţării Româneşti,
Pământul tău natal îţi cere să-l slujeşti;
Din ziduri prăbuşite ridică această ţară –
Aşa o cer strămoşii în vatra milenară!

Să fie ţara demnă sub noua înfăţişare;
A patriei cinstire – mândrie şi onoare!
Înţepenita piatră trezească-se odată,
Măreaţă Românie, să fii ce-ai fost odată!

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism
Adăugat de Viorel Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nopţile fără de somn, focul mâniei arde în inima mea, dar odată cu el ard şi mândria, prejudecata şi valorile mele de altădată. O pâlpâire de teamă suie dinlăuntrul meu şi arde totul din calea ei. Mă topesc ca o lumânare a cărei lumină se împrăştie jur împrejur.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!