lumină şi metafizică

Viaţa noastră să ne fie fapta. Pe ea s-o luminăm, s-o înălţăm, s-o păstrăm inalterată în mijlocul atâtor forţe ale întunericului. Viaţa noastră întreagă este singurul răspuns peste care orice negaţie, orice critică, orice dinamită metafizică nu mai poate trece.

Mircea Eliade în Invitaţie la bărbăţie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm de suspun metafizic

Ce mândră porţi în lesă şi-n ochi sălbatici, tigrii,
Zăludele safire bârfindu-te-n colan!
Banală? Nu! lascivă, chiar şi atunci când vii, gri
Spre violet nostalgic penumbrei de mărgean.

În toate - Salomee, din sadic dans, plăcere...
Dă-i gloatei isterie, pâine şi circ, şi fumul!
Nu cu oţet prinzi zborul, ci cu-nşoptiri de miere,
Cum îşi dezbracă mintea de noaptea ei, parfumul.

E sete, foame, flăcări, când sfâşie felina...
Cherchez la femme? Dar unde, din scenă, e poetul?
De ce-ai dat frâul liber otrăvilor, lumina?
Metafora nu-i strâmbă, când ceri pe ea profetul?

Sunt curva ordinară, dar şi Botezătorul...
De-ngăduit-ai tava, au n-ai uitat zăvorul?

sonet de Dumitru Ichim (14 ianuarie 2016)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumneata zici "un om cu tact". Fie. Nu vei răcni niciodată, nu vei sparge niciodată nimic, nu vei îmbrânci pe nimeni. Politeţea este metafizica dumitale. Te supraveghezi ca pe un edificiu public. Poliţia este vocaţia dumitale. Ai etaje şi apartamente interioare pentru fiecare sentiment sau gând, ai scări şi ascensoare care te duc precis de la o gândire la alta. Eşti portarul acestei clădiri: controlezi cine intră şi cine pleacă, închizi uşile, stingi lumina, faci ordine. Îţi creşti cu atenţie plantele de apartament, le tai ramurile care îndrăznesc să crească neregulat, propteşti tulpinile care se îndoaie, retezi coroanele ce se ridică prea înalt. Nu suporţi pădurile, te simţi bine numai în parcuri. Iar dumneata eşti propriul dumitale parc. Aş vrea să ştiu dacă n-ai întrezărit niciodată umbra morţii dincolo de micile certitudini pe care le cultivi...

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul roman

Huliţi au fost romanii
de unii învăţaţi din vremi mai nouă
că metafizică n-ar fi creat
ca alte glorioase seminţii,
doar apeducte, colisee, foruri, drumuri,
eterna urbe, castre şi troiane de hotar.
Huliţi au fost romanii
că numai case-ar fi clădit, cu atrii
primind de sus lumina
şi-avertisment ţinând pe praguri: cave canem.

De ţi-ar fi dat s-ajungi vreodat' la Roma,
şi-adânc în ţară, prietene, pe Via Appia te-ai pierde,
a-i înţelege-atuncea ce nedreaptă-i cumpăna
cu care oamenii, popoarele, virtutea unul altuia
şi inima şi-o cântăresc. Căci ai vedea un Drum,
care se duce, se tot duce-n peisaj,
piatră cu piatră potrivind,
un drum flancat, de-a stânga şi de-a dreapta,
de sarcofage, urne, mauzolee,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un preţ pentru fiecare lucru bun pe care îl primim în viaţă. Dincolo de toate bunurile, spirituale sau materiale, pe care ni le aduce viaţa (şi pentru care trebuie să fim infinit recunoscători), un om adevărat nu poate să nu simtă o fundamentală nefericire de fond. În miezul vieţii noastre, chiar şi al uneia luminoase şi de succes, există un sâmbure fundamental de nefericire metafizică. El ţine de soarta noastră, de condiţia noastră umană.

Mircea Cărtărescu în interviu (23 iunie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concepţia creştină şi concepţia curentă a suferinţei sunt fundamental false. După ele, suferinţa este un drum spre iubire, când nu este calea esenţială a iubirii. Dar oare creştinismul numai în această problemă ar trebui corectat? A vorbi de drumul suferinţei ca drum al iubirii este a nu cunoaşte nimic din esenţa satanică a suferinţei. Pe treptele suferinţei nu urci, ci cobori. Ele nu formează scări înspre cer, ci înspre infern. Şi întunericul în care ajungi pe scările durerii nu este mai puţin infinit şi etern decât lumina ce te orbeşte pe scările bucuriei. Suferinţa este o cale de separare, de disociere, este o forţă centrifugală ce te detaşează de sâmburele vieţii, de centrul de atracţie al lumii, de unde totul tinde să se unifice în iubire şi intimitate. Dacă principiul divin se caracterizează printr-un efort de sinteză cosmică şi de participare metafizică la esenţa totului, atunci suferinţa este la antipodul acestui principiu.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Construcţie poetică

fac drum prin întuneric lumini să descopăr
iubirea de puritate vine de la Dumnezeu
goliciunea metafizică să mi-o acopăr
cu voaluri luminoase, cu sacru minereu.

fascinaţii învăluitoare culeg de la stele
magii secrete, tentaţii de transfigurare
crează-n conştiintă broderii, dantele
înfrumuseţează viaţa ascult a lor chemare.

lumina mă priveşte sentimental poet
dialectici îngereşti picură din condei
adâncimi de suflet le transcriu discret
să nu rănesc sfinţii, să nu supăr iudei.

beatitudini şi extaze iau forme de concret
mi-am construit destinul pe milioane de idei.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers metafizic

Iată şi ultimul salut. Coboară,
În hăul mării adânci coboară
Acest sicriu înfăşurat în steag
Precum un zbir, cu faţă-acoperită.

Marea-l înghite odată cu nisipul -
Cu nisipul niciodată descoperit
Moale ca lâna, sau poate negru
sau poate încărcat cu o duzină de culori

şi abia acolo - cel mort
Ochii înfundaţi ai celui mort
Vor zări minunăţia noilor lumi:
Plante, plancton, scoici şi lumini.

Ah, ce sfere minunate, fosforice,
Luminoase sfere fosforice!
Ah, frumoasă e această junglă a nopţii
Ah, ce minunat şi măreţ mormânt,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Stanislaw Grochowiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât

Stigmatizaţi de timpul pelegrin
Atât trecut avem de tras din urmă
Cât intuiţia dindărăt retorică
Şi-l târâm brutal zgândărindu-i zelul
Peste sincope cu aceeaşi nedumerire
Peste creneluri introvertite în clipe
Până când cade prezentul în trombă
Compresat în punctul de provenienţă
Atâta viitor împingem năprasnici
Până la meleagul intuiţiei cu tâlcuri
Cât ne apucă pe semne previziunile
Progresiv cu exponentul anticipaţiei
Cât suie fiorul inopinat printre goluri
Atâta trăim cu nedumerirea în sânge
Cât spectru luminilor complementare
Până la limita prezentului expectativ
Atât prezent mai ducem per pedes
Până la semnul piruetelor metafizice
Atât cât mesajul unor percepţii sacre.

poezie de David Boia (7 iulie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu luminii

voi iubi lumina până în ultimul moment
cu voaluri de brocarte cu parfum şi sclipiri
la bogăţia ei nutresc vehement permanent
cu soarele iubirii trăiesc contopiri.

ultima mea lumină e o apoteoză
extazul metafizic îngerii mi l-au dat
zîmbetul vital l-am surprins în poză
visele lucide mereu m-au întremat.

purific credinţa în viziuni stelare
Erosul mă transpune într-o primăvară
trăiesc în echilibru şi în consolare
muzica sângelui e acord de chitară.

fântâni nesecate sunt gândurile mele
în unde cristaline se oglindesc stele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea cât metafizica iubirii

Lumina alunecă pe gleznele tale,
înfloreşte nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuţi apa
peste care treci cu surâsul subţire
ca o trestie legănată de vânt.

Noaptea cât metafizica iubirii
îi pune pielea pe băţ întunericului,
bătut cu el cerul se scutură
de stele ninse, căzătoare.

Îţi cuprind cu mâinile, mijlocul
din care vrei să zbori ca o pasăre
înmiresmând văzduhul curbat
cu sunete de bucurie
nemaiauzite.

În lipsa ta niciun cântec nu voi auzi
doar aşteptare îngropată-n tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe metafizică

lui Nichifor Crainic

În porturi deschise spre taina marilor ape
am cântat cu pescarii, umbre înalte pe maluri,
visând corăbii încărcate
de miracol străin.
Alături de lucrătorii încinşi în zale cănite
am ridicat poduri de oţel
peste râuri albe, peste zborul pasărei curate,
peste păduri adânci,
şi orice pod se arcuia
trecându-ne parcă pe un tărâm de legendă cu el.

Am zăbovit îndelung între stânci
lângă sfinţi bătrâni ca ghicitorile ţării,
şi-am aşteptat să se deschidă
o fereastră de scăpare
prin puternice spaţii de seară.
Cu toţi şi cu toate
m-am zvârcolit pe drumuri, pe ţărmuri,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fascinaţii învăluitoare

pe cărări de codri mai sunt urme de haiduci
umbrele arborilor iscă jocuri bizare
tu glie magnifică mereu mă seduci
cu splendori răspândite din zare în zare

goliciunea metafizică vreau să mi-o acopăr
cu lumini diafane în nuanţe diverse
între nori de ploaie curcubeie descopăr
culori optimiste în suflet să se verse

sunt minuni în lume ca nişte zâne bune
patru anotimpuri tot atâtea magii
beatitudini lungi şi extazuri nebune
broderii de conştiinţă care nu au nevralgii

fascinaţii învăluitoare culeg de la stele
luminile tandre par sublime dantele

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spirit evlavios

vreau să îmbătrânesc în dialectici sacre
să primesc mântuirea de la Isus Cristos
sfântul duh care s-a înălţat din simulacre
la bunul Dumnezeu pururi iubitor şi sfătos.

din lumina lui nimeni nu cade-n abis
întunericul devine suport pentru stele
doar el cunoaşte drumul bătătorit admis
el poate duce crucea îndurărilor mele.

sunt şi eu vinovată de păcat metafizic
am conspirat împotriva zeilor venetici
nu pot să mă împac cu ei nici fizic
nici sufleteşte atât sunt de bezmetici.

de Sfânta Treime nu am să mă dezic
am s-o ridic în slavă cu lauri poetici.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Oprita din Cuvântul din lumina condeiului - WordPress.com (11 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul turmelor (fragment)

Există destulă metafizică în a nu te gândi la nimic.

Ce gândesc eu despre lume?
Parcă poţi să ştii ce gândesc eu despre lume!
Am să mă gândesc la asta dacă am să mă îmbolnăvesc.

Ce idee am eu despre lucruri?
Ce opinie despre cauze si efecte?
Ce am meditat eu despre Dumnezeu, despre suflet
Şi despre facerea lumii?
Nu ştiu. Mie mi se pare că a te gândi la toate acestea înseamnă
A închide ochii nu a gândi. Sau înseamnă a trage perdelele
La fereastra mea (doar că nu am la ea perdele).

Misterul lucrurilor? Parcă poţi să ştii ce-i misterul!
Singurul mister e că mai există unii care se gândesc la mister.
Cel care se aşează la soare şi-nchide ochii,
Începe să nu mai ştie ce este soarele,
Şi se gândeşte la multe lucruri pline de căldură.
Însă deschide ochii şi vede soarele.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Fernando Pessoa, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre la Iaşi

Aud pe-aici, pe lîngă mine paşi
Vin voci străvechi să cînte şi să mustre,
Un paradis e îngropat la Iaşi
Sub străjuirea umbrelor ilustre.

Vin voievozi cu degete subţiri
Un stins condei îşi plînge arabescul,
Ceva ce va-ntîmpla la Convorbiri,
Apare un poem de Eminescu.

Alecsandri va regăsi discret
Durerea şi misterul din talangă
Şi lîngă umbra marelui poet
Va creşte metafizica lui Creangă.

Ceva inexplicabil e aici,
În pietre, chiar, e-un magnetism frenetic,
Dicţionaru-i pus a se îndulci
Cu miere sacu-şi coase orice petic.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul Locuri Comune, Editura Albatros 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psihoză

simt mâini diafane, mâini care ard
idei care pun stăpânire pe sânge
prin suflet aleargă flămând leopard
cu un brâu de flăcări mă încinge.

ochi abstracţi ochi zămisliţi de minte
pasiuni metafizice revelaţii absolute
faţă suavă îngerească, fierbinte
e soarele pe cer cu semnale acute.

voaluri de lumini îmbracă materii
razele dansând cu umbrele mele
gratii de trandafiri în pridvorul verii
minunile iubirii pogorâte din stele.

atracţia amurgului la marginea serii
psihoză alungând întunecări rebele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare

cu toată puterea mă leg de Cristos
viaţa din mine vreau să fie pură
veşmântu-i de lumină sfânt şi preţios
se-ntinde peste suflet ca o armură.

vise şi speranţe vreau să le-mplinească
boala din trupul meu să o alunge
cu valorile iubirii să mă locuiască
bătrâneţea cu probleme mă ajunge.

cu înţelepciunea timpului din urmă
să mă bucur de viaţă de cuvântul plenar
El este păstorul eu oaia din turmă
care îl urmează trecând prin altar.

păcatul metafizic în credinţă se curmă
închinarea la Cristos să mă umple de har.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!