lumină şi ochelari

Ochelari de soare

Cu căpăstru-n discotecă,
Râdem toţi la busculadă.
Lumina e prea îngustă,
Ochii noştri s-o mai vadă.

epigramă de Cristian Grecu
Adăugat de Cristian Grecu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu lacrima
spăl lentila
ochelarilor
ca să văd
lumina zilei

gogyohka de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture negru

la lumina unui bec
se stinge un fluture
de tuş
şi vine noaptea bătrână
de parcă
ne-am pierdut ochelarii.

poezie de Mihai Simion
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

niciun fluture -
prin ochelarii tociţi
lumini şi umbre

haiku de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub uşă

Ziua de azi
Mi-a fost vârâtă, ca de obicei,
Pe sub uşă.

Mi-am aşezat pe nas ochelarii
Şi-am început
S-o citesc.

Nimic deosebit,
După câte văd.
Cică pe la prânz o să fiu cam trist,
Nu se specifică motivul,
Şi-o să continui să iubesc lumina
De unde-am rămas ieri.

Pagina exterioară informează
Despre tratativele mele cu apa, cu munţii, cu aerul,
În legătură cu pretenţia lor absurdă
De-a-mi intra în sânge, şi-n creier.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de padure

Inchide ochii
ai sa vezi padurea
ninsa
prin trunchiuri golase
Ciuta
alearga spre margini
sunt eu
nu ma mai recunosti
nu mai ai puterea
sa ma strigi
din spatele ochelarilor
incetosati de amintiri.
Cheama-ma
sa-ti aduc aerul tare
si proaspat al noptii
cu ochii purtand
lumina blanda
a lunii pline
Cheama-ma
cu glasul domolit

[...] Citeşte tot

poezie de Rada Rancu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl în oglindă

În ultima vreme când privesc în oglindă... nu sunt sigur pe cine văd.
Azi l-am văzut pe tata... îmi zâmbea, aşa cum o făcea mereu.

E-adevărat, nu-mi pusesem, ochelarii... iar lumina nu era slabă.
Dar, pentru un moment, m-am simţit grozav... i-am zâmbit şi eu.

poezie de Jim Yerman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt eu

Trenuri somnoroase pleacă întrebând
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,
Plec şi eu din gară şi tristeţea-mi port
Spre mirajul galben din aeroport.

Galbenă-i lumina, ochii mei sunt trişti,
Toţi privesc la mine ca la terorişti.
Unde-aş pune pasul liber şi corect,
Fără îndoială, aş părea suspect.

Şi pe zi ce trece lumea-i tot mai rea,
Când nu vreau nimica, crede că aş vrea.
Gara mă somează, iarba nu-mi dă loc,
Pe aeroporturi parcă aş da foc.

Încordarea-n lume a crescut cumplit,
Eu mă simt suspectul care a iubit,
Şi cu cât iubirea mi-o arăt firesc,
Cu atât toţi ceilalţi straniu mă privesc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria finală

(Anei Podaru, întru trecerea în veşnicie)

Poeţii închid lumina în suflet şi pleacă
Într-o călătorie promisă ambiguă şi seacă.

În urmă rămân tomuri de poezii ecou,
Între staţiile dintre stele nimic nu e nou.

Doar un înger ascuns într-o umbră fecundă
Şterge ochii luminii terestre cu o fundă

Ochelarii nopţii se poartă-n vecie
Calea neîntoarcerii citeşte poezie.

Pe muntele-i de cărţi răsare negru soare
Lumina plânge în rime fără alinare.

Poetul a închis ceaslovul şi-a plecat
În sânul cerului, la Domnu-Adevărat.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima ninsoare

Tăcuţi din ceara nopţii
împletind poeme,
şi eu şi tu,
păream de mult bătrâni.
Cu degete lungi şi nebănuite
luna ne-a dăruit
ochelari de lumină,
pentru ca, uitându-ne
pe deasupra lor,
să ne vedem şi mai bătrâni.

Târziu mi-am dat seama
că luna plecase-n căutarea soarelui
şi-n nebunia ei,
îşi destrămase rochia de mireasă
peste trupurile noastre,
făcându-ne şi mai bătrâni.

poezie de Carmen Tania Grigore din Albumul cenaclului buzoian prin corenspodenţă "Prietenia" (1977)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl văzu pe străin înfundat în fotoliul din faţa căminului. Părea că moţăie; capul bandajat îi alunecase pe umăr. Odaia era luminată doar de reflexele roşiatice ale flăcărilor. Cu puţin înainte, hangiţa aprinsese lampa din sala hanului şi era încă orbită din pricina luminii; în faţa ochilor îi jucau pete roşii şi totul îi apărea învăluit în umbră, cu contururi nedesluşite. Totuşi, o frântură de secundă i se păru că omul din faţa ei avea o gură enormă, căscată, o gură monstruoasă, care-i înghiţea toată jumătatea de jos a feţei. Fioroasă vedenie: capul bandajat în alb, cu ochelarii aceia lugubri, sub care se căsca o gură neagră imensă... În aceeaşi clipă însă, străinul tresări, se îndreptă în fotoliu şi-şi duse mâna la faţă. Hangiţa deschise larg uşa, pentru ca lumina să pătrundă în cameră. Acum putea să-l vadă mai bine: în locul şervetului îşi aplicase fularul peste obraz. Totul fusese doar o nălucire.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bruce Lipton administrează un Knock Out tehnic Vechii Biologii. Cu stânga în dogma darvinismului şi cu dreapta în medicina alopată, autorul zboară ochelarii de cal ai fizicalismului şi face loc luminii cunoaşterii despre sistemul minte/corp (credinţă/biologie).

citat din Ralph Abraham
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la înălţarea definitivă

E o neşansă a întâlnirii mele
când stăpânitoare nu mai eşti în trupul tău
mai zdrobitoare decât mine, decât ochii mei
pe care-i ascund sub ochelarii vremii
ca sub o ceaţă mereu străină.

Să ne împărţim bucuriile, să plângem durerile
să le cântărim ori să le spargem în bucăţi
până la despărţirea de noi şi de ele
cum răul de bine, frumosul de urât.
Du-mi prezentul pe buza prăpastiei
picioarele desculţe să calce pietrele
trupul să se înalţe drept din suferinţă
tot mai înalt şi mai subţire
să urce-n cer împiedecându-se de îngeri.

Să-mi spui că şi tu eşti o mirare
cu care mă minunez în faţa stelelor,
că suntem un fluviu ce desparte munţii
dealurile, câmpiile şi tot ce stă-n cale,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodie într-o noapte cu vânt

Ora douăsprezece.
Pe toată întinderea acestei străzi
Acum suspendată într-o sinteză lunară,
Incantaţiile şoptitoare ale lunii
Dizolvă planurile amintirii
Cu toate legăturile ei limpezi,
Cu toate diviziunile şi preciziile ei.
Şi fiecare felinar sub care trec în drumul meu
Pulsează ca o tobă resemnată,
Iară prin spaţiile întunecimii
Miezul de noapte zgâlţâie amintirea
Aşa cum un nebun zgâlţâie o muşcată uscată.

Unu şi jumătate,
Felinarul scuipând înecându-se,
Felinarul mormăind,
Felinarul spunând, "Priveşte la femeia aceea
Cum şovăie înspre tine în lumina uşii
Deschisă asupra ei ca un rânjet.
Vezi, tivul rochiei îi e

[...] Citeşte tot

poezie clasică de T.S. Eliot
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Auschwitz

La Auschwitz e ploaie de lacrimi...
Dosarele s-au închis.
Gropile comune sunt dovada ororilor.
Camera de tortură
Are uşa deschisă.
Doar întunericul poposeşte
La fereastra spălată cu lacrimi.
Camera de gazare îşi cheamă pruncii şi mamele.
Adormiţi în osoare,
Morţii se strigă pe nume.
Îşi caută locul în lume...
Dinţii de aur şi de argint
Stau mărturie atâtor poveşti nerostite.
Prin ochelari prăfuiţi
Priveşte moartea
Spre cel mai întunecat veac.
Plete blonde se zbuciumă
În vântul tăcerii.
Se strigă la ceasu-nvierii...
Cel mai mare cimitir al Poloniei

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspine negrăite

Am fost cândva ecoul pe care astăzi îl auzi
Pe file de poveste am şters o grea povară,
Era acolo rătăcit ceva al nimănui...
Şi m-a rugat să-i arăt calea nu ştiu a câta oară,
Dar calea lui era în ceaţă şi gustul amărui.

Nu ştie nimeni ce se-ascunde în omul ce renunţă,
La el şi a lui fericire... întru nălţare din păcat;
Din prea multă iubire mută, dorinţa sa mocnită
Cu puls năvalnic şi angelic cu totul şi-a predat
Altuia sau alteia... să fie fericită...

Dragostea corectă te-nvaţă cum să dăruieşti
Luând din tine câte-o parte când cad acide ploi,
Lăsându-te pe tine toată şi dăruind în tot
Ca şi o parte închegată unde sunteţi doi,
Şi să iubeşti şi-atunci când pierzi pe drum al sorţii vot.

Suspine negrăite, ştiu... nu le-nţelege orişicine;
Totul în viaţa ta - praf de întuneric până să ajung,

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei trei tineri străbăteau grăbiţi drumul spre biroul directorului; ieşiţi din incinta navei lor, lumina soarelui li se păru orbitoare, dar aveau ochelari de soare, pe care-i utilizară. Un vânticel plăcut abia adia, mângâindu-le parcă frunţile. Voioşi, se apropiară de sediul principal al Institutului, în care şi intrară în curând, apoi se îndreptară spre cabinetul directorului. Aici nu mai aveau nevoie de ochelari care să le protejeze vederea, aşa că aceştia îşi reocupară locurile lor, în buzunare. Domnul director îi întâmpină din prag şi-i pofti înăuntru. Cei trei luară loc, directorul de asemenea, pe fotoliul dânsului. Se aşternu o linişte deplină.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am furat...

Am furat o rază de soare
Şi am ascuns-o în suflet,
Ca fericirea unui copil binecuvântat,
Să-mi lumineze zilele gândurilor bune,
De om maturizat.

Am furat nopţilor o rază de Lună
Şi mi-am prins o în păr,
Că o iubitoare cadână,
Să-mi lumineze spiritul frumosul înstelat.

Am furat din verdele Naturii vii,
Hulpavă ca un animal înfometat
Şi mi-am îmbrăcat sufletul întristat
Cu spiritul speranţei neestompat.

Am furat din frumuseţea florilor
Şi din culorile curcubeului mi-am făcut ochelari,
Ca să văd Raiul pământului, pentru oameni lăsat.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (25 iulie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochelari de cal

Nu are nicio logică politica
aleşilor poporului
Niciun tiran luminat
n-ar putea scoate
România
la
liman
Suntem
o
ţară condamnată
Şi
trebuie
să executăm
sentinţa
la
locul de muncă
infernul cotidian
Avem vecini buni
şi
indiferenţi

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (5 februarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele ard lemnul cosmic

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze ce acoperă somnul aşteptat,
râuri străine străbat întunericul
pietrele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri,
privesc cum se urcă pe scară norocul.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!