Citate despre lumină și oratorie
citate despre lumină și oratorie (inclusiv în versuri).
- elocință
- Elocința este lumina ce face să strălucească inteligența.
definiție celebră de Cicero
Adăugat de Peter Gluck
Comentează! | Votează! | Copiază!
- jurist
- Tipi cu elocință fină
Care scot întotdeauna
Adevărul la lumină,
Folosind abil minciuna.
Juriștii - definiție epigramatică
definiție epigramatică de Eugen Albu din Definiții epigramatice - dicționar culegere (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Avocații
Tipi cu elocință fină
Care scot întotdeauna
Adevărul la lumină
Folosind abil minciuna.
epigramă de Eugen Albu din ziarul "Viața Buzăului" (11 ianuarie 2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
- elocință
- Elocință. Focalizarea deplină a spuselor, întru rotunjimea luminii.
definiție aforistică de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Nu există o măsură comună pentru a judeca orchestrația din "Oedip". Instrumentele vorbesc aici o limbă stranie, directă, ingenuă și gravă, care nu datorează nimic polifoniilor tradiționale. Acest limbaj este cel mai adesea discret, despuiat, șoptit chiar în împrejurările cele mai teribile. De asemenea, muzica repudiază elocvența, orchestra nu comentează evenimentele cu amploare, ea le suportă cu pasivitate tremurândă. Ea freamătă, vibrează, are scurte reflexe îngrozite, ea nu se preocupă de o logică constructivă și de o retorică simfonică. Este la marginea scenei, ca o oglindă de apă luminată sau întunecată, prin reflexele schimbătoare ale acțiunii. Ea este umanitatea terorizată de zei.
citat clasic din Emile Vuillermoz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Retorica unui gând
- N-am mai trecut pe strada ta, sunt ani,
Nici nu mai știu castanii cum se-mbracă,
Magnolia mai râde la profani
În zori de zi când are chef de joacă?
Pe banca noastră te-ai mai răcorit
De dorul lunii în amiaza mare,
Cu mine-n gând ai mers la asfințit
Să mai săruți o gură de răcoare?
Ai mai trecut visând pe la Pardon
Să guști un strop de poezie nudă
Ori să asculți un vals la gramofon?
Mă-ntreb ades, dar cine să-mi răspundă?
- E-atâta timp de când pe lângă turn
N-am mai călcat de teamă că lumina
Ce cade-n zori pe zidul taciturn
Ar scrijeli poeme pe tulpina
[...] Citește tot
poezie de Ioan Grigoraș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Buticul de flori
Buticul de flori
Vai...!
Zâmbete roze
Cu aripi egale...
Ce leagăn ciudat va născut?
Ce mâni de iubire,
Ce farmec de zare
Din tainicul dor va făcut?
Atâta lumină
Pătrunde în suflet,
Atâta elogiu se-nvârte în nări,
Parfum de speranță
Cu ultimul sunet
Deschizi elocvența în văi!
Minune-a minunii...
Extaz și candoare!
[...] Citește tot
poezie de Mihai Ghidora (19 februarie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât
Stigmatizați de timpul pelegrin
Atât trecut avem de tras din urmă
Cât intuiția dindărăt retorică
Și-l târâm brutal zgândărindu-i zelul
Peste sincope cu aceeași nedumerire
Peste creneluri introvertite în clipe
Până când cade prezentul în trombă
Compresat în punctul de proveniență
Atâta viitor împingem năprasnici
Până la meleagul intuiției cu tâlcuri
Cât ne apucă pe semne previziunile
Progresiv cu exponentul anticipației
Cât suie fiorul inopinat printre goluri
Atâta trăim cu nedumerirea în sânge
Cât spectru luminilor complementare
Până la limita prezentului expectativ
Atât prezent mai ducem per pedes
Până la semnul piruetelor metafizice
Atât cât mesajul unor percepții sacre.
poezie de David Boia (7 iulie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am venit
Oprește, Doamne, caruselul,
Că sabia e între noi,
Și nu e de ajuns măcelul
Și treiul l-a ucis pe doi!
Iar ne autodevorăm,
Vino din nou, Lumină Lină,
Că iar am rătăcit cărarea
Iar partea-i goală și nu plină!
Ne-a-nvins o logică bolnavă,
Ne-nvinge-o minte maladivă,
Actanții binelui nu pot
Să dea riposta decisivă!
Ridică, Doamne, templierii
Și cavalerii elocinței,
Dă-le armura nemuririi
Și sparge zidul neputinței!
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la lumină și oratorie, dar cu o relevanță mică.
Negenerații de iubire mai târziu
Supramintirea pare acum un vis
pe urmele exploziei colorate.
Apusul se desface în gânduri;
îți rămâne să cauți soluția de cer,
marele spumant al renașterii,
îmbietor, peste pielea tânără
inundată de letargia răsăritului.
Însângerarea anunță, solar,
o nouă adormire în neputințe,
iar din tentaculele lungite
spre zenit, retorica singurătății.
Supraestimarea atinge umbrele
unor strămoși tăcuți în simplitate,
departe de aceste învăluiri
unde viața catifelată în amăgire
visează despre ce ar fi spus.
Umbrele trag lumina peste
liniștea de a dormi în truda lor
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubiri apuse
Se face iar târziu în templul din noi
Răsare cenusiul din depărtari nefaste
Nimic din ceea ce-am fost doi
Nu mai păstrează rugul atingerilor caste.
Spre noi pornim din nou mai neatenți
Nu mai avem corăbii să ne poarte
Suntem tot mai săraci, mai imprudent
Iar fluierele lui Pan ne duc departe...
Pe menuete stranii ne oprim
Cu același ritm de zodii infidele
Spre marea destrămare poposim-
Îngeri ai sortii, despartiti în stele.
Fii ai eterului, c-ofrande deșteptam
Luminile ce-au fost cândva zeiesti-
Plenara noastră clipă o păstrăm
Sfidând retorica iubirilor lumești.
[...] Citește tot
poezie de Veronica Stănilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voiam să știu
voiam să știu câte ceva
de materialitatea suspinului tău;
de felul cum îți mai funcționează
soarele pe umerii tăi oarecum dezveliți,
în ce retorică aprinsă tu răsuni
pe sub noaptea frunzelor.
cum în limita trupului meu te adaugi
și afluenții de risipă ți-i aduni...
ce candori și ce negație înmiresmată ai abandonat
în singurătatea ta pe scurgeri triste de anotimp
sau în ceasul prezent
ce mișcare dușmană se arată.
chiar nu știu ce variantă de fascinație să-ncerc,
hazardului disperare să nu dispar,
plăcere doar ochiului tău fasung de realitate
să cad lentă pradă
spre dreapta și pe mine el să mă tot strângă
aproape, tot mai aproape, lui seism de lumină.
[...] Citește tot
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă poetului fără mască
din țara marelui zid
din țara în care s-au inventat
praful de pușcă, hârtia, busola, furculița
periuța de dinți
zmeul și jocurile de cărți
din țara în care locuiește o cincime
din populația lumii
din țara în care Ai Qing s-a ridicat
cu fața spre soare
pentru a scrie imnul luminii
din țara aceasta minunată
a apărut virusul ucigaș
și odată cu el
omul cu mască a luat locul
omului fără mască
iar vina, știm bine, se împarte la toți
e vina negrelor gânduri
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Caragea din Cod roșu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lăsați pe domni să joace remy
Am mai ratat o încercare
Mă simt mai mult un Stan Pățitu'
Au unii pâinea și cuțitul
Iar eu, nici bani de-o lumânare
Nu mi-a surâs poate norocul
Dar nici eu n-am fost mai prejos
Tot încercând fără folos,
Să car lumina cu obrocul
Măcar o pildă spre știință
Trăgând, să spun la vreun nepot:
Când ungi ciubota cu dohot,
Nu mai pretinzi și elocință!
Și la ce bun suspinu' întruna
Gândindu-mă la câte vise
Mi-am făurit fără permise
Luând drept mărturie, luna?!
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Idea de ordine la Key West
Cântecul ei trecea dincolo de geniul mării.
Apa niciodată nu a luat forma minții sau a vocii,
Așa cum o face corpul, corpul în materialitatea lui, fluturând
Din mânecile goale; și totuși mimica mișcării ei
Producea un strigăt constant, era cauza unui strigăt constant,
Care nu era al nostru, deși noi îl recunoșteam,
Neomenesc, un strigăt al oceanului cel veritabil.
Marea nu era o mască. În nici un sens.
Cântecul și apa nu se contopeau într-un singur sunet,
Chiar dacă ceea ce ea cânta, era doar ceea ce auzise,
De vreme ce ceea ce cânta era murmurat cuvânt cu cuvânt.
Se prea poate ca în toate frazele să se fi învolburat
Zgomotul apei măcinând pietrișul și suspinul vântului
Dar noi pe ea o auzeam, și nu marea.
Pentru ca ea era făurarul cântecului pe care îl cânta.
Mereu cu capul acoperit, gesticulând tragic, marea
Era doar locul pe unde își purta ea pașii pentru a cânta.
Ce spirit este acesta? ne întrebam, fiindcă eram conștienți
[...] Citește tot
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spleen XXI
de la o vreme
aveam o singură problemă
mai sus tot mai în sus
de călcâiul lui achile
inexplicabil
în acea zi
doctorița plecase de la servici
cu două ore
doare
dacă l-aș fi ascultat pe dinescu în interpretarea mortuară
a moțului pittiș
zi-mi moțul
presque
morții morți în decembrie de tanchiști pe tancuri uciși
ucisă fost-a
și dragostea mea
vei ști
mă voi ști
te vei ști
împărat
[...] Citește tot
poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu dedicație
O salbă de nestemate gânduri mă fac,
Ca timpul să-l derulez, etapă cu etapă
Și să-nțeleg măcar acum ce faptă minunată,
Ne-a adus pe noi doi, laolaltă
Și-ntr-o tainică uniune să fim acum,
Pe al vieții de nepătruns drum.
Domnul meu, când inelul de logodnă tu mi l-ai dat,
Credință am jurat, că pe viață, tu vei fi al meu bărbat.
Am știut că noi doi vom fi mereu și la bine și la greu
Cu iubire, înțelegere și toleranță, dar și cu speranță,
Amândoi ne-am construit o famile, o casă, o viață.
Prietene, umăr la umăr cu tine merg,
De mână tu mă ții și strângi mereu,
Să-mi amintești că tu ești sprijinul meu,
Iar când sufletul meu a fost rănit
Și câteodat poate chiar îngenuchiat,
Tu m-ai sustinut, alinat și încurajat
Și rănile adânci s-au vindecat, cicatrizat.
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Ganea (22 iulie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alienare (versuri)
Sigur, iubita îmi spune
Ești un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut știam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Ești un nimeni îmi spune norul plutind precum albușul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbățel în chiloți, nu vă speriați, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche ființă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată și leagă maimuța de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre lumină și oratorie, adresa este: