lumină şi văi

Umbra şi lumina sunt diferite în fiecare vale.

citat din Li Bai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiule, apucă calea
străjuită de lumină;
Căci cinstind Legea divină
o să fii scutit de jalea
care-o să inunde valea
vieţii-n vremea ce-o să vină.

Ioan Hapca în Reflecţii
Adăugat de Marian Popovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele, de e soare, şi tot nu poate lumina toate văile.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul nopţii

Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negrii încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare,
că ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi,
şi peste munţi şi peste şesuri,
acoperind pământul c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de NIKI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din acea nemaivăzută cetate, ce străluce de lumina eternităţii, Oltul coboară asupra cîmpiei şi a oamenilor, ca un călător temerar spre o foarte mare a lui aventură. Limpezi, apele vin vestindu-se printr-un murmur: cîntecul lor şi al drumului pe care au pornit, — şi mereu îl cîntă, în timp ce alunecă la vale, mai departe, o undă pentru fiece clipă a vremii.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

seara în vale -
lumină pe uliţa
cu tei înfloriţi

haiku de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drum

Peste firea mută doarme
Cerul plin de stele.
Patru plopi ascund în umbră
Casa dragei mele.

Dar mi-a fost pesemne calea
De-un duşman ursită,
Am găsit lumina stinsă,
Uşa zăvorâtă...

De trei nopţi aceeaşi cale
Bate călătorul.
Cine n-are dor pe vale
Nu-mi cunoaşte dorul.

Gânduri triste, mâne sară
Viu în ciuda voastră,
Şi de-o fi zăvor la uşă,
Intru pe fereastră!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub lumina trandafirie a unui blând apus de soare, pământul pare adâncit într-o odihnă neclintită: frunzele aţipesc, pregătindu-se pentru tihnitul somn al nopţii; în depărtări, miriştile scânteiază singuratice, ca nişte ţesături de fir; iazul îşi aşterne faţa umedă, sorbind, până în adânc, din lumina asfinţitului. Din jos, din văi, răsună talanca; iar pe deal, în vii, doineşte fluierul.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vrea, Apa – de la scăldatul fulgerelor – încreţeşte chiar şi haosul, curgându-i apoi pe văi, cu şi mai luminoase fulgere ieşite din scăldătoarea celestă...

aforism de Ion Pachia-Tatomirescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La utrenie

Făcliile aprinse, când maicele se 'nchină
Plâng, galbene şi triste, amarul astei vieţi;
O candelă se stinge şi palida lumină
Îngălbeneşte sfinţii tăcuţi, de pe păreţi.

Se bate miezul nopţii şi clipele bătute
Se desluşesc în noapte mai liniştit, mai rar...
În strana din ungherul bisericii tăcute
Plângi, maică, tinereţa trăită în zadar

În candele lumina stingându-se, încearcă
Să mai trăiască iarăşi ca-n clipele d-intăi;
Rugându-te 'nchiz ochii udaţi de lacrimi, par' că
S-ar coborî amurgul pe umedele văi.

poezie celebră de Adolf de Herz (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de iarnă

Printre ceţuri mohorâte
Trece luna singurea
Şi lumini posomorâte
Se aştern pe alba nea.

Ninge-ncet de-a lungul văii,
Troica lunecă uşor,
Sună-n noapte zurgălăii
Monoton, obositor.

Ceva drag răsună-n cântul
Îngânat de vizitiu:
Ba un zvon de veselie,
Ba un dor de ceas târziu...

Nicăieri lumini aprinse...
Nici bordeie... Drumu-i greu...
Numai zeci de verste ninse
Întâlneşti mereu, mereu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Puşkin, traducere de Liviu Deleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

I

Din soare,
Ca pe gura unei amfore prea plină,
Răsturnată
De pe-un umăr gingaş de virgină,
Dimineaţa
Toarnă din belşug lumină
Peste valea toată.

Şi natura-n pripă deşteptată,
Parcă poartă pleoape ameţite
De lumina ce-a venit deodată,
Peste dealurile adormite.

Jos în vale,
Văl subţire se adună
Dintr-un praf ce-a cărunţit în noapte,
Din tot praful străveziu de lună
Ce-a căzut pe grâurile coapte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul poeziei

Când eu treceam cântând pe vale,
Cântând şi surâzând,
Adeseori mi-ieşea în cale
Un chip ceresc şi blând.
Îmi surâdea cu-nduioşare
Cel chip de mic copil
Şi-mi lumina a mea cărare
Sub soarele d-april!
D-atunci adeseori în viaţă
Cel chip l-am revăzut,
Dar întristat într-a lui faţă
Şi-n reverii căzut...
Ursita-mi fu fără-ndurare...
Îi cer însă umil
Ca să expir într-o cântare
Sub soarele d-april.

poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul

Ca un cerb pe care laţul l-a răpit din codrii săi,
Sihăstria minţii mele mă îngroapă-n negre văi,
Aşternându-mi trupul tânăr printre demoni albi şi goi,
Stingându-mi pe veci lumina din, albaştri, ochii tăi.

Moartea e o nălucire, cum iubirea însăşi este...

Stingându-mi pe veci lumina din, albaştri, ochii tăi,
Aşternându-mi trupul tânăr printre demoni albi şi goi,
Sihăstria minţii mele mă îngroapă-n negre văi,
Ca un cerb pe care laţul l-a răpit din codrii săi.

poezie de Nicuşor Dărăbană din Nechibzuitele iubiri (2005)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

Din suflet cad rare cristale
prin cerul şi-n cerul din mine,
în vuiet adună... cascade,
în salturi... simţiri libertine.

Cresc pomii mustind iar a verde
cu-nfipte în cer rădăcini,
pe ramuri purtând oseminte
de stele-martir şi lumini.

Cad picuri de timp îngheţat
prin ploi colorate cu rouă,
la altarul cel alb, cu vise udat,
tăcută aşteaptă Viaţa cea Nouă.

Dansează acum toţi macii în floare
să bucure câmpul cu pace,
s-aplaude îngeri - luminii de strajă -
nisip mişcător pe o filă de carte.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (septembrie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază de vară

Am obosit
Şi-acum stăm lungiti pe căpiţele de fân copt.
Bolta cerului a devenit prea vastă
Şi-acoperă şi hărţi pe care nu le vedem,
Privim prelung,
De
Pe o coastă, pârâul de frunzişuri negre care curge-n fundul văii.
Poşta mică pe şoseaua albă,
Bate-n prafu-n loc.
Dar ajunge până sus şi dincolo de noi,
Material ca o salbă,
Cu zurgălăii

În fund,
Depărtarea cu nori albi se-mbină,
În aerul molatec încălzit
Fierb mărunte ochiuri de lumină.
Lângă noi spre stânga, sau spre dreapta,
Şi fără orânduială mai departe,
S-au risipit afară din livezi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nutresc nădejdea că gândul exprimat de mine va fi pârâiaşul care, ieşit la lumina zilei, va atrage văi şi pâraie, până va deveni râu mare.

Policarp Moruşca în Zidire sufletească, 2009
Adăugat de Şerban Mircea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocean de verde

Oceanul de verde ne-a inundat sufletul...
Au înmugurit sentiimente
Şi flori colorează fiecare clipă
A vieţii cu nume de primăvară.
Lumina a despicat cerul
Şi fereastra stelelor, aurită,
A ţesut argint la tâmplele universului.
Fluturi desenează linii frânte
Şi păsări scormonesc
În clopotul timpului
Taina versului.
O nouă primăvară aleargă prin văi,
Cu gleznele inundate de mărgele de rouă.
E primăvară!
E primăvară iar!
Deschideţi ferestrele inimii
Să vă bucuraţi de acest miracol.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub acopeişul ce se înălţa ţuguiat ca al unui conac, se afla o cameră, luminată de o fereastră cu cercevelele din lemn de brad, lucrate cu mult gust. De acolo privirea, după ce cuprindea zarea unde se profila un grandios lanţ de munţi, putea să coboare până jos, în valea îngustă, unde vuia Maan-ul, jumătate torent, jumătate râu.

Jules Verne în Un bilet de loterie
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihail Sadoveanu

Eram într-o pădure uluitor de vie, într-o pădure care şoptea
înăbuşit. Şi iată că pădurea în iarna, argintie, cu şoapta ei,
mi l-a reamintit.

Izvoarele, sub pânze de gheaţă, delicate, se legănau la vale,
pe nevăzutul prund, şi în lumina sobră, cu pini şi nestemate,
cântau unite într-un cor profund.

În zboruri rotunjite, tăiau mari păsări slava; un farmec de
poveste se răsfira sub cer; părea zăpada caldă şi moale ca
otava, dar zările sclipeau la fel, sever.

Cu vânturile-n coarne, în goana nebunească, zburau
năvalnic cerbii pe fragedul polei. Era acolo-ntreagă pădurea
românească, şi el păşea încet prin iarna ei.
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!