lumină şi văi

Umbra şi lumina sunt diferite în fiecare vale.

citat din Li Bai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele, de e soare, şi tot nu poate lumina toate văile.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vrea, Apa – de la scăldatul fulgerelor – încreţeşte chiar şi haosul, curgându-i apoi pe văi, cu şi mai luminoase fulgere ieşite din scăldătoarea celestă...

aforism de Ion Pachia-Tatomirescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

seara în vale -
lumină pe uliţa
cu tei înfloriţi

haiku de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul nopţii

Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negrii încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare,
că ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi,
şi peste munţi şi peste şesuri,
acoperind pământul c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de NIKI
Comentează! | Votează! | Copiază!

La utrenie

Făcliile aprinse, când maicele se 'nchină
Plâng, galbene şi triste, amarul astei vieţi;
O candelă se stinge şi palida lumină
Îngălbeneşte sfinţii tăcuţi, de pe păreţi.

Se bate miezul nopţii şi clipele bătute
Se desluşesc în noapte mai liniştit, mai rar...
În strana din ungherul bisericii tăcute
Plângi, maică, tinereţa trăită în zadar

În candele lumina stingându-se, încearcă
Să mai trăiască iarăşi ca-n clipele d-intăi;
Rugându-te 'nchiz ochii udaţi de lacrimi, par' că
S-ar coborî amurgul pe umedele văi.

poezie celebră de Adolf de Herz (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de iarnă

Printre ceţuri mohorâte
Trece luna singurea
Şi lumini posomorâte
Se aştern pe alba nea.

Ninge-ncet de-a lungul văii,
Troica lunecă uşor,
Sună-n noapte zurgălăii
Monoton, obositor.

Ceva drag răsună-n cântul
Îngânat de vizitiu:
Ba un zvon de veselie,
Ba un dor de ceas târziu...

Nicăieri lumini aprinse...
Nici bordeie... Drumu-i greu...
Numai zeci de verste ninse
Întâlneşti mereu, mereu.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Puşkin, traducere de Liviu Deleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul

Ca un cerb pe care laţul l-a răpit din codrii săi,
Sihăstria minţii mele mă îngroapă-n negre văi,
Aşternându-mi trupul tânăr printre demoni albi şi goi,
Stingându-mi pe veci lumina din, albaştri, ochii tăi.

Moartea e o nălucire, cum iubirea însăşi este...

Stingându-mi pe veci lumina din, albaştri, ochii tăi,
Aşternându-mi trupul tânăr printre demoni albi şi goi,
Sihăstria minţii mele mă îngroapă-n negre văi,
Ca un cerb pe care laţul l-a răpit din codrii săi.

poezie de Nicuşor Dărăbană din Nechibzuitele iubiri (2005)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nutresc nădejdea că gândul exprimat de mine va fi pârâiaşul care, ieşit la lumina zilei, va atrage văi şi pâraie, până va deveni râu mare.

Policarp Moruşca în Zidire sufletească, 2009
Adăugat de Şerban Mircea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

Din suflet cad rare cristale
prin cerul şi-n cerul din mine,
în vuiet adună... cascade,
în salturi... simţiri libertine.

Cresc pomii mustind iar a verde
cu-nfipte în cer rădăcini,
pe ramuri purtând oseminte
de stele-martir şi lumini.

Cad picuri de timp îngheţat
prin ploi colorate cu rouă,
la altarul cel alb, cu vise udat,
tăcută aşteaptă Viaţa cea Nouă.

Dansează acum toţi macii în floare
să bucure câmpul cu pace,
s-aplaude îngeri - luminii de strajă -
nisip mişcător pe o filă de carte.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (septembrie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocean de verde

Oceanul de verde ne-a inundat sufletul...
Au înmugurit sentiimente
Şi flori colorează fiecare clipă
A vieţii cu nume de primăvară.
Lumina a despicat cerul
Şi fereastra stelelor, aurită,
A ţesut argint la tâmplele universului.
Fluturi desenează linii frânte
Şi păsări scormonesc
În clopotul timpului
Taina versului.
O nouă primăvară aleargă prin văi,
Cu gleznele inundate de mărgele de rouă.
E primăvară!
E primăvară iar!
Deschideţi ferestrele inimii
Să vă bucuraţi de acest miracol.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din totdeauna se spune că Terra e o vale a lacrimilor, a suferinţelor şi a tenebrelor. Ei da, nu e de mirare când oamenii trec neobservaţi când suferă, gem, se revoltă: ei nu emit nici o lumină! Trebuie să emitem semnale luminoase prin intermediul aurei.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când te plimbi în "valea umbrelor", adu-ţi aminte: o umbră este aruncată de o Lumină.

citat din H.K. Barclay
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Yang

Yang se traduce literal prin loc însorit, vale, sudic, mal stâng al unui râu; strălucire solară, este elementul luminos; este fericit, plin de vitalitate, activ, strălucitor, masculin, extravertit, electric şi corespunde zilei.

definiţie de Lucian Iordănescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina creşte-n muguri

La orizont pe înserate
Umbra zărilor străbate
Izvoarele-i vorbesc în şoapte.

E-n zori de primăvară iar
Lumina creşte-n mugurii din ram,
E-n cursul lin de izvoare
Necontenite, ce coboară la vale
Aduc chemări cuceritoare.

Frescă celebră pare-acum natura
Aud cum ghioceii sună deşteptarea
Răsună iar de doină arătura
A ciocârliei cât e zarea
Glasu-i ce cântă doar la ţară
Omagiu-n zori de primăvară.

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spuza de stele strălucea în noapte, depărtându-se şi apropiindu-se ca o mare de făclii imaginare, veşnic aprinse, ducând lumina sufletelor noastre în valea somnului şi a visului, într-un carusel al uitării.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezi eterne plâng

Privesc cum soarele sărută pământul
şi mugurii pocnesc în ramuri
cum lacul îşi cântă anii
din flaut subţire de trestii.

Mă-ntreb de-i vis sau aievea
verdele ce-mbracă copacii
strania lumină parcă cântă
prin iarna secretă a timpului meu.

Văd râuri la vale curgând
spre fluvii grăbite spre mare
şi-n liniştea nopţii ascult
zăpezile eterne cum plâng.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chem lumina şi aspectele înalte ale spiritului fiinţei mele şi aspectele întunecate şi grele ale sufletului. Sufletul este acasă în văile adânci, umbrite. Flori greoaie, aţipite, vopsite din plin în negru cresc aici. Râurile curg asemeni melasei calde. Ele se varsă într-un mare ocean al sufletului. Spiritul este un tărâm cu piscuri dalbe, cu lacuri si flori strălucind precum giuvaerele. Viaţa este rară aici şi sunetele călătoresc pe o mare distanţă. Aici se află muzica sufletului, hrana sufletului şi dragostea sufletului... Oamenii au nevoie să se caţere pe munte nu pur şi simplu pentru că este acolo, ci pentru că divinitatea sufletească trebuie să fie unită cu spiritul.

citat din Dalai Lama
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripa revelaţiei

Dangăt de clopot curge-n noapte
Spre cele patru zări senine
Pe văile înmiresmate,
Chemare spre rugăciune.

În recviemul îngeresc
Cu trilul dulce ca de miere,
Privighetorile vestesc:
"E marea noapte de-nviere!"

Biserica e înţesată;
Murmurul piere dintr-o dată;
În prag de altar, o voce lină
Cheamă: "Veniţi de luaţi lumină!"

poezie de Ştefan Marinescu din Rezonanţe (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din văi urcă ziua

Din văi urcă ziua mai sus, tot mai sus,
cu paşii-n lumina, zglobie -
"Ci unde te duci? Spune-mi unde?" -
"Doar vezi că vârful de munte mă-mbie."

Deodată se-ntunecă muntele tot,
şi culmea de aur dispare -
"Ci unde eşti? Unde?" şi dibui în jur -
pământul e mut până-n zare.

Şi iată-ntr-o clipă mă simt părăsit -
pierită e ziua mea oare?
În friguri, privirea-mi zdrobită de dor
spre vale-a-nceput să coboare.

Trecutul meu tot e acolo, în nori -
şi simt cum mă-ncearcă mâhnirea -
mi-e frică şi-s trist de parcă-ar veni,
ca-n ceasul suprem, ispăşirea.

poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!