metafizică şi poezie

Pentru a dezvălui un poem în matricea lui metafizică avem nevoie, cum altfel?, de întregul univers cultural care, transcendental, ne conţine.

aforism de Dumitru Găleşanu din Luminile omului: lirica filosofică (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Influenţa lui Poe asupra artei universale a fost deopotrivă profundă şi metafizică, astfel încât numele şi creaţia să-i reziste peste ani. De la trecerea lui în nemurire şi până azi, nu este an în care, ori într-o carte, ori într-o revistă, poetul american să nu fie elogiat de critici, eseişti ori poeţi.

citat clasic din Ruben Dario, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

poezie metafizică

Prin poezie metafizică înţeleg acea poezie în care ce este în mod obişnuit înţeles doar prin gândire este cuprins de sentimente, sau aceea în care ce este în mod obişnuit doar simţit este transformat în gândire, fără a înceta să simţi.

definiţie clasică de T.S. Eliot
Adăugat de Alina Roxana Chirila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensuri ascunse, ce ar putea să fie formulate în chip abstract, nu se găsesc în poezia mea, decât ca alunecări, pe cari însumi le condamn. Toate sensurile ţin de domeniul unei sensibilităţi metafizice, ce coboară în adânc şi vine în adânc, ele n-au confinii cu înţelegerea filozofică discursivă... În poezia mea sunt frecvente şi motivele mitice, chiar teologice. Dar de aceste elemente uzez în chipul cel mai liber, ca mijloace de expresie poetică. Motivele nu sunt tratate "dogmatic". Le folosesc în sens totdeauna creator, liber; le modific şi le amplific după necesităţi. Născocesc motive mitice la fiece pas, fiindcă fără de-o gândire mitică nu ia fiinţă, din păcate sau din fericire, nicio poezie.

Lucian Blaga în Opera poetică, Luntrea lui Caron (2010)
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poţi fi filozof? Cum să ai neobrăzarea să încerci să descurci probleme ca timpul, frumuseţea, Dumnezeu şi toate celelalte? Spiritul se umflă-n pene şi ţopăie cu neruşinare. Metafizică, poezie - impertinenţe de păduche.

citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Poezie
exişti pentru a spune-Sunt!
Sfiţească-se paşii cuvântului Tău
Fie voia Ta în abisul tăcerii
În cer şi pe pământ
Prinosul cuvintelor noastre primeşte-l
Din eternitate în eternitate
Aceeaşi închipuire metafizică
Şi ne iartă nouă nemurirea
Şi toamna singuratică din priviri
Şi nu ne duce pe noi în durere
Când ochii bat în cer cu o lacrimă!

poezie de Diana Mihaela Zăgan din Poezia (2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca pe un duşman de moarte urăsc durerea fizică. Durerea metafizică mi-o oblojesc cu un vers.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

din paradis vin voci
să cânte lângă poet
durerea metafizică
lăsată de condei
într-un magnetism frenetic

gogyohka de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeziile sunt bomboane metafizice preparate de cofetari ai cuvântului. Unele fondante, emoţionante, altele savante, abracadabrante.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să alegi între maxima stoică, notaţia poetică, fragmentul metafizic? – La naiba, lucruri mărunte ce pretindeţi la mareţie! O linişte bună valorează cât toate.

aforism de Francois Vaucluse, traducere de MariAnne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culturile a-cosmice sunt culturi abstracte. Lipsindu-le contactul cu originarul, le lipseşte şi spiritul metafizic, adică umbletul căutător sub viaţă. Inteligenţa, filozofia, arta franceză rămân în lumea Înţelesului. Iar când pe acesta îl presimt, nu-l exprimă, aşa cum face poezia engleză şi muzica germană. Franţa? Refuzul Tainei.

Emil Cioran în Despre Franţa (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm de suspun metafizic

Ce mândră porţi în lesă şi-n ochi sălbatici, tigrii,
Zăludele safire bârfindu-te-n colan!
Banală? Nu! lascivă, chiar şi atunci când vii, gri
Spre violet nostalgic penumbrei de mărgean.

În toate - Salomee, din sadic dans, plăcere...
Dă-i gloatei isterie, pâine şi circ, şi fumul!
Nu cu oţet prinzi zborul, ci cu-nşoptiri de miere,
Cum îşi dezbracă mintea de noaptea ei, parfumul.

E sete, foame, flăcări, când sfâşie felina...
Cherchez la femme? Dar unde, din scenă, e poetul?
De ce-ai dat frâul liber otrăvilor, lumina?
Metafora nu-i strâmbă, când ceri pe ea profetul?

Sunt curva ordinară, dar şi Botezătorul...
De-ngăduit-ai tava, au n-ai uitat zăvorul?

sonet de Dumitru Ichim (14 ianuarie 2016)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ecuatorul gândirii

fac drum prin întuneric lumini să descopăr
goliciunea metafizică să mi-o acopăr
fascinaţii învăluitoare culeg de la stele
conştiinţa lucrează broderii, dantele.

dialectici îngereşti picură din condei
adâncimi de suflet izvorăsc din idei
beatitudini şi extaze iau formă de concret
Dumnezeu m-a înzestrat cu minte de poet.

scriu despre viaţă cu patos de boem
timpul se transfigurează în fiece poem
mi-am construit destinul pe cântec şi slove
secunde am îndulcit cu fresh de mangrove.

apropierea de poeţi mod firesc al iubirii
prietenii îmbogăţind euatorul gândirii.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de Sânziene

Pasiunea mea rătăcitoare,
De-ai găsi literaturii hrana,
M-a împins subit spre Sânzâiana,
Poetesă-n zbor – strălucitoare...

Stilu-i sublimat de rafinare,
Vai!, îmi stilizează, dulce, pana...
Şi-mi acord cu versul ei icoana,
Versu-i care-i pură-nfiorare.

Curge metafizic şi-apoi scrie
Doamne, du-mă-n Raiul ei poetic,
Du-mă-n versu-i de bijuterie,

În suavu-i areal profetic,
Să-i ţuc talpa – lin – cărămizie
Şi-apoi trupu-i electromagnetic!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre la Iaşi

Aud pe-aici, pe lîngă mine paşi
Vin voci străvechi să cînte şi să mustre,
Un paradis e îngropat la Iaşi
Sub străjuirea umbrelor ilustre.

Vin voievozi cu degete subţiri
Un stins condei îşi plînge arabescul,
Ceva ce va-ntîmpla la Convorbiri,
Apare un poem de Eminescu.

Alecsandri va regăsi discret
Durerea şi misterul din talangă
Şi lîngă umbra marelui poet
Va creşte metafizica lui Creangă.

Ceva inexplicabil e aici,
În pietre, chiar, e-un magnetism frenetic,
Dicţionaru-i pus a se îndulci
Cu miere sacu-şi coase orice petic.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul Locuri Comune, Editura Albatros 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o unitate transcendentă şi inalterabilă a poeziilor de pretutindeni, un fond ultim mereu identic! Ceea ce se schimbă, în diferitele epoci, este doar forma, expresia, vehiculul lingvistic. Din acest punct de vedere eşti modern sau anacronic doar din perspectiva formei. Substanţa ultimă rămâne mereu aceeaşi. Aşa fiind, cred că poezia este cel mai bun mod de a scrie o istorie a vieţii interioare, ea respectă procedura intimă a unduirilor sufleteşti. Metafizic vorbind nu există progres, condiţia umana este trans-istorică!

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers metafizic

Iată şi ultimul salut. Coboară,
În hăul mării adânci coboară
Acest sicriu înfăşurat în steag
Precum un zbir, cu faţă-acoperită.

Marea-l înghite odată cu nisipul -
Cu nisipul niciodată descoperit
Moale ca lâna, sau poate negru
sau poate încărcat cu o duzină de culori

şi abia acolo - cel mort
Ochii înfundaţi ai celui mort
Vor zări minunăţia noilor lumi:
Plante, plancton, scoici şi lumini.

Ah, ce sfere minunate, fosforice,
Luminoase sfere fosforice!
Ah, frumoasă e această junglă a nopţii
Ah, ce minunat şi măreţ mormânt,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Stanislaw Grochowiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slove în lumină

trăiesc extaze ample cu slove şi muzici
poeţii cutezanţei îmi preocupă timpul
sunt pentru suflet prieteni metafizici
cu înţelegeri vaste care-şi arată chipul.

voi turna iubirea cu mărinimie
răspândind voioasă poematice gânduri
expansiunea mea la sacra boemie
mă aşează-n paralele în liniare rânduri.

versuri mă întremează îmi dau energie
cuvinte senzuale îmi ajung în suflet
nu există timp fără dram de magie
reflexele de Paradis le adun prin umblet.

iubirea pentru viaţă crează sinergie
pe cerul împlinirii nu-i loc de urlet de tunet.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Cu privire la metodă». Pentru ca ceva să poată fi numit metodă, trebuie să fie un procedeu după principii. Metoda care domină acum în această ramură de cercetare a naturii poate fi divizată în metodă «naturalistă» şi metodă «ştiinţifică». «Naturalistul» raţiunii pure ia ca principiu că prin raţiunea comună, fără ştiinţă (pe care el o numeşte raţiune sănătoasă), se poate realiza mai mult în chestiunile cele mai înalte, care constituie problema metafizicii, decât prin speculaţie. El afirmă deci că mărimea şi depărtarea Lunii pot fi determinate cu ochiul mai sigur decât pe cale indirectă, matematica. Este o simplă misologie, redusă la principii, şi ceea ce este absurd e neglijarea tuturor mijloacelor tehnice, lăudată ca o metodă proprie, pentru a extinde cunoaşterea noastră. Căci în ceea ce priveşte pe cei ce sunt naturalişti, din lipsa unor vederi mai ample, ei nu pot fi acuzaţi cu temei de nici o vină. Ei urmează raţiunea comună, fără a se lăuda cu ignoranţa lor, ca o metodă care ar conţine secretul de a scoate adevărul din fântâna adâncă a lui Democrit. «Quod sapio, satis est mihi, non ego curo, esse quod Arcesilas aerumnosique Solones», versurile lui Persius constituie deviza lor, cu care pot trăi mulţumiţi şi demni de aprobare, fără a se îngriji de ştiinţă, nici a încurca treburile ei.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am o răceală teribilă

Am o răceală teribilă,
Acum, toată lumea ştie că răcelile teribile
Modifică întregul sistem al universului,
Ne transformă-n duşmani ai vieţii
Şi produc strănuturi metafizice.
Mi-am pierdut o întreagă zi suflându-mi nasul.
Mă doare vag şi intermitent capul.
Tristă condiţie pentru un poet minor!
Astăzi sunt cu adevărat un poet minor.
Ceea ce-am fost mai odinioară era un vis; s-a dus.

La revedere pentru totdeauna, regină a zânelor!
Aripile tale erau făcute din razele soarelui,
Iar eu umblu pe aici.
Nu mă voi face bine dacă nu zac pe patul meu.
Niciodată nu m-am simţit bine,
Exceptând zilele când am zăcut culcat pe Univers.

Excusez un peu... Ce răceală teribilă!...
E ceva fizic!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!