miezul zilei şi noapte

Nu credeam că pot avea loc minuni peste noapte, când noi ne putem face de minune în toiul zilei.

aforism de Victor Martin din Plimbare cu telemobilul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un hoţ profesionist fură ziua în amiaza mare, iar noaptea meditează.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treaba diferă, de la hoţ la hoţ. Adrian Năstase fura dimineaţa, în amiaza mare ţinea discursuri populiste, după masa dormea, [...] | Citeşte tot comentariul

E prost ca noaptea chiar şi ziua în amiaza mare.

calambur aforistic de Mihail Mataringa (23 iunie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

E prost ca noaptea chiar şi ziua în amiaza mare. Atât se prost, incât se stinje lumănarea Cu care a [...] | Citeşte tot comentariul

Cel mai urât lucru posibil este noaptea minţii în miezul zilei.

aforism de Aculin Levitzki din Flori de spirit (2015)
Adăugat de Aculin Levitzki
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Fermecătoare, fermecată,
Visând în miezul zilei ştime,
Dormind mă vede lumea toată,
Dar somnoroasă nimeni, nime.

Cum vise mi se tot perindă
În faţă, ziua, uniform,
Cum noaptea lenea mă colindă,
Nu dorm... Sunt umbră suferindă
Peste prietenii ce dorm.

poezie clasică de Marina Ţvetaeva din Poezii (30 mai 1920), traducere de Aurel Covaci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Test la prima noapte de dragoste

Oare genunchii n-au habar
de Strâmtoarea Gibraltar
de cântă ca doi nebuni
ascunzând parcă minuni

Oare sânii ştiu prea multe
de nu mai vor să te-asculte
şi ziua-n amiaza mare
se rotesc iar după soare

Oare coapsele-s nebune
cântec straniu duc în strune
când cerul îşi lasă brazda
şi pe stânga şi pe dreapta

Noapte unde te-ai ascuns
de nu dai niciun răspuns

poezie de Costel Zăgan din Poeme de-aprins noaptea (13 februarie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturele de pe umăr

În fiecare dimineaţă
încerci să dai de tine
de tine celălalt de care-ţi e teamă
pe care nu ştii cum îl cheamă
începi să cobori, începi să urci
nu mai eşti sigur începi să încurci
adevărul cu minciuna
dorinţele cu promisiunea
şi noaptea când răsare luna
îţi vine să te salţi singur în furci

Unii mai eşuează
la prânz la amiază
dau bir cu fugiţii
se întorc o iau de la capăt
eu n-am ce să capăt
de la ea de la tine
de la fluturele de pe umăr
mă întorc şi-ncep să număr
unu doi trei şapte

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Velur

Când tu revii se face în miezul zilei noapte
şi îmi aduc sobolii prin galerie lapte
ridichi de lună nouă şi ştevii de sobol
alimentarul bol
când tu revii sar blănile de nurci
pe patul meu de fier în care urci
ca o cascadă veche de parfum
vin călăreţii obosiţi de drum
începe casa liniştit să ardă
din beciul rece până la mansardă
cum arde rapiţa pe câmp în lanuri

poezie clasică de Virgil Teodorescu din Blănurile oceanelor şi alte poeme (1969)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat misterul adânc al nopţii, radicalitatea amiezii, răcorile cosmice ale amurgului. Nu mai văd păsările, nu mai adulmec mirosul prăfos şi umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emoţie, miracolul ploii şi al stelelor.

Andrei Pleşu în Despre frumuseţea pierdută a vieţii
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era în 1946, an de secetă cumplită, Şuşteru nu mai văzuse pic de tutun de patru zile. Ca să fumeze, într-o zi rupse un smoc de frunze de iederă din rugul care îmbrăca faţa casei, le fărâmă între degete şi-şi umplu luleaua. Avea ochii cârpiţi de somn, fiindcă, deşi era trecut de amiază, abia se sculase din pat. "Al dracului, se gândi, pierzi o noapte la priveghi şi nu-ţi mai vii în fire pe urmă două zile.

Fănuş Neagu în Dincolo de nisipuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul, Tremurătorul

Aerul, tremurătorul, copilul, clarul,
în azurii pînze ne înfăşoară...
În caleaşca trasă de fluturii săi
a venit de cu seară.

Noaptea întreagă a lunecat,
pe vioara divină, arcuşul divin.
Opreşte-te! Stai! Asupră-ne stai iară şi iar,
cer adamantin!

Dimineaţa e ceva, nu ştiu ce, fragil,
o amiază faunescă, aceasta e darul.
În mii de magii, de culori, se-ntrecea
aerul, tremurătorul, copilul, clarul...

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşteaptă-te dar...

Deşteaptă-te dar, înaintea trezirii
Departe de tot ce-ai visat,
Mai smulge-ţi din neant ţintuirea privirii
Şi vezi înspre ce-ai avansat;

Se apropie încet cetăţile serii
Cu turle de-adânc ce-n neant radiază
Şi drumu-i bâcsit de scaieţii tăcerii
Prin care cu spor se înnoptează.

Orele cresc, descrescând spre-o amiază
În care-şi topesc raţiunea,
Aurora adoarme şi seara lucrează,
Înspre zori ce-şi ascund acţiunea...

Cocoşi nu mai cântă, nimic nu contează,
În lungul uitatului mers,
O clipă cuprinde ce-o viaţă durează
Şi viaţa-i cuprinsul advers.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nostalgii aduce toamna

Nu simţi câtă nevoie am... şi ce nevoie am de gura-ţi,
Câtă dorinţă de extaz şi cât de mult doresc să-mi fii?
Mă înfioară depărtarea şi peste frunze nu e umbra-ţi,
Să-mi amintească miezul zilei în miezul nopţilor târzii.
*
Nu simţi câtă nevoie am... şi ce nevoie am de mâna-ţi,
Să-i simt tandreţea de mătase ş-atingerea de catifea?
Mă înfioară depărtarea, când ziua-mi este fără ziua-ţi,
Ce surdă este noaptea asta, oricât i-aş cere să te dea...
*
Nu simţi câtă nevoie am... şi ce nevoie am de totu-ţi,
Ce fac cu toamna-mi fără tine... fără făptura adorată?
Mă înfioară depărtarea, ce doare pasul fără mersu-ţi,
Ce noapte fără de culoare, ce dor îmi e de tine toată!
*
Câtă dorinţă de extaz şi cât de mult aş vrea să-mi fii,
Ce nostalgii aduce toamna... în miezul nopţilor târzii!

poezie de Ion Apostu (1 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ucenicul diavolului

Încă nu demult scriam
despre amiaza secolului douăzeci
şi iată că se apropie miezul nopţii
repede se mai duce acest secol XX
pe picioruşele sale în formă de x
numai te uiţi şi luna apare cu urma tălpii umane
imprimată pe trup
dar ce va fii cu pământul
va rezista
nu cumva va aluneca
nu se va înveli în mantaua lui Prosper
cu căptuşeala ei de foc roşu?
va rămâne măcar un Gall Anonim
care să scrie până la capăt
comedia cosmică?
am scris ceea ce am scris
în noaptea înstelată privind
versurile mi le şoptea
Mefisto hohotind.

poezie clasică de Tadeusz Sliwiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

femeie

Femeia este anotimp. Nu este un anotimp schimbător ce îmbracă mai multe feţe. Femeia este un anotimp statornic. Fiinţa ei este în măsură să suporte soarele arzător din mijlocul zilelor de vară, gerul nopţilor de iarnă, alunecările de teren ale toamnei. Când iubeşte, femeia îşi cunoaşte condiţia.

definiţie de Claudiu Ovidiu Tofeni în Chip printre monologuri (2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două intenţii

nu ştiu dacă zbaterea ochiului stâng
alteori celui drept e un semn
sau o durere
ţintuită pe propria-mi bătrâneţe sau
e aşa un fel de rană
dintr-un război cu mine însumi

sub toate dărămăturile astea
a rămas doar liniştea
ca o toamnă
golaşă
în mijlocul zilei
nu prea am timp să developez fiecare clipă
aerul rarefiat îmi scurtează orizontul
teama se lipeşte de mine
ca un aluat
cresc şi mă descojesc printre
lucrurile transformate în nisip

îmi sprijin capul pe întunericul

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cînd veniră

Cînd veniră furii în ogradă
Ei n-au venit întîi grămadă.
Nu au venit cum vin, deobşte, hoţii
Cu ceata şi-odată cu toţii.
Ograda, satul şi cătunul
I-au cunoscut, venind, pe cîte unul.
Şi n-au venit nici noaptea, pe furiş,
Feriţi de drum şi luminiş.
Ei au venit cum vin vecinii,
În toiul zilei. Se coceau ciorchinii
Şi atîrnau din frunze poame coapte.
Era mai multă zi decît fusese noapte
Şi n-aţipeau, că-n deal se şi trezea
Ziua de aur în grădina mea.
M-au întrebat ce-mi fac copiii.
Unii munceau prin fundurile viei,
Alţii-i zăream pe scule cum se-ndoaie
Biruitori în luncă şi-n zăvoaie,
Cu seceri de scîntei şi cu topoare noi.
În lanurile de trifoi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când veniră

Când veniră furii în ogradă
Ei n-au venit întîi grămadă.
Nu au venit cum vin, deobşte, hoţii
Cu ceata şi-odată cu toţii.
Ograda, satul şi cătunul
I-au cunoscut, venind, pe cîte unul.
Şi n-au venit nici noaptea, pe furiş,
Feriţi de drum şi luminiş.
Ei au venit cum vin vecinii,
În toiul zilei. Se coceau ciorchinii
Şi atîrnau din frunze poame coapte.
Era mai multă zi decît fusese noapte
Şi n-aţipeau, că-n deal se şi trezea
Ziua de aur în grădina mea.
M-au întrebat ce-mi fac copiii.
Unii munceau prin fundurile viei,
Alţii-i zăream pe scule cum se-ndoaie
Biruitori în luncă şi-n zăvoaie,
Cu seceri de scîntei şi cu topoare noi.
În lanurile de trifoi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Mintea uită o mie de lucruri, bune sau fărădelegi,
De pildă, aniversarea unor războaie sau moartea unor regi,
Îşi aminteşte-n schimb o clipă de perisabilă fericire –
"Era pe la amiezi, lângă clopotniţa din sat, înaltă şi subţire..."

Sau "într-o noapte cu lună plină, în luna mai,
Când un vânt rece bătea prin lanul de grâu bălai
Încreţind obrajii pârâiaşului de dincolo de drum,
Poposind aici şi-a descărcat povara de parfum,

Aromele de pin... scuturând, indolent şi leneş,
Două dintre micile petale-ale unei flori de măceş".

poezie de Thomas Bailey Aldrich, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papillons

Vezi, uneori tristeţea acestor clipe şterse
Nu-i stih s-o poată-ncinge, nici trup s-o poată lua,
Din manuscrisul nopţii stă toată să se verse
Precum din vine toamna s-ar rupe şi s-ar da...

Tu eşti tristeţea mare, eşti dragostea mea pură,
Singurătate care luminii mele-i fu,
Prin lanurile vieţii amiezile se fură
Şi eu sunt beat de tine, sunt orb de-atâta tu...

La poarta ta e vinul mai limpede ca marea,
Când sufletul mă caută, la ce mă mai găsesc...?
Mi-e drag în tine trupul cum dragă mi-e şi floarea
Acestor mâini deşarte în care mă privesc...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!