moarte şi ţărani

Unora

Se supărau acum mai ani
De le spuneai că sunt ţărani
Azi când pământul stă să moară
Tot orăşeanu-i de la ţară!

epigramă de Gheorghe Gurău (noiembrie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram la liceu, citeam Biblia la căpătâiul răniţilor care erau în comă. Erau oameni simpli, majoritatea ţărani, dar care ştiau să moară.

citat clasic din Sergiu Nicolaescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine un ţăran viu, decât un împărat mort.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsările

Moartea vine ca o privighetoare
Îmi spunea o ţărancă bătrână
Moartea vine ca un porumbel
Îmi spunea un cosaş obosit...
Şi de atunci în sufletul meu
O mie de păsări s-au cuibărit.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turistul: La voi mortul se îngroapă cu popă?
Ţăranul: Nu, popa rămâne afară!

replici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul român

A fost ca boul, consecvent,
Forţat la munca colectivă;
Acuma este-un mort latent,
Că n-are bani nici de colivă!

epigramă de Dumitru Râpanu
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tranziţia spre consumism, ţăranul român moare de foame pe un pământ care se încăpăţînează să rămână nelucrat ca lumea.

aforism de Vasile Ghica din Surâsul lui Icar (2015)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereche

Să observaţi un lucru: un ţăran
nu merge cu nevasta niciodată
alături, ea foşneşte ca un lan
în faţa lui ştiindu-se chemată.

Chiar dacă dânsa se zăreşte-n urmă
şi el 'nainte merge gânditor,
inima ei se-ntinde, ori se curmă
ca flacăra în ochii lui de dor.

În văzul lui femeia e pământul
de semănat şi sărutat mereu,
din care ies feciorii şi cuvântul
cel potrivit la bine şi la greu.

Ea-şi leagănă lumina ca o luntre
'naintea paşilor acestui om
purtându-i sufletul de piatră printre
râuri de păsări negre şi nesomn.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Ţiganiuc din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea patriei rămăsese totuşi adânc întipărită în inima tânărului boier Gorj. În vremea îndepărtatelor sale peregrinări nu-şi uitase ţara transilvană. De aceea se înapoie, pentru a lua parte la una dintre sângeroasele răscoale ale ţăranilor români împotriva asupririi maghiare. Descendenţii vechilor daci au fost învinşi, iar pământul lor împărţit între biruitori. În urma acestei înfrângeri şi-a părăsit pentru totdeauna boierul Radu castelul din Carpaţi, din care unele părţi începuseră să cadă în ruină. Moartea nu întârzie să lipsească cetăţuia de ultimii ei slujitori şi ea fu cu desăvârşire părăsită.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţăranul

eu nu mă rog la munţi,
la vântul din răscruci,
ştiu că în ceaunul cu fasole
stă dorinţa ţăranului
cu pofta sănătoasă,
semeţ precum un pisc în plină iarnă,
spălat de ploi, nevoi şi viscol,
cu fruntea sub căciulă
dă glas pământului,
că acest popor nu moare
cât timp izbânda este în Dumnezeu!

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între neamurile bolnave, noi suntem cei mai bolnavi. Bolnavi de o sterilă sănătate. Plusul nostru de vitalitate, neavând direcţie, suferim prea-plinul ca un minus. Ciobani decadenţi - ţăranii; fleacuri sceptice, domnii. Iar între ei, câţiva inspiraţi, ce doresc moartea ca să scape de năpăstuirea osândei generale. - Mai bine am muri cu toţii, decât să fim atât de puţin! Să dăm foc inimilor noastre, să ne secerăm întrezăririle, să ne salvăm printr-o pieire vrednică! Să geamă spaţiul sub vijelia sângelui nemângâiat! De-am lăsa măcar o pată, vastă, de strălucire, care să fie îndemn pentru acei ce-ar fi cândva ca noi! Ce suntem şi ce-am fost, nu mai putem să fim.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II, Despre nenoroc (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A muri nu însemnă a muri

fac parte dintre ţăranii ga
lactici - uneori
mă încarc
cu origni nesănătoase
în arc
vreau să te văd prietene drag (?!)
cum m
ori acum pentru mine ori
atunci
pentru altcineva
faci parte
dintre migranţi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ucigă-l toaca

Iuţindu-şi caii către sat
Un ţăran venea întârziat.
Vânduse, pesemne,
Nişte lemne.
Tam-nisam, din goană,
Se ivi o cucoană.
Cucoană cu pălărie,
Pe-nnoptate, pe câmpie,
Ce putea să fie?
Arătare, stafie.
Ea şchiopăta, se poticnea stângace.
Ca o răgace.
Avea pantofi şi fuste veştejite
Şi parc-ar fi avut şi copite.
Parcă avea un beteşug.
Parcă ieşise-atunci dintr-un coşciug
Şi mai abitir
Venea din cimitir,
Ca o momâie.
I se strâmbase ceva

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşirea lui Icar

Întâi, nimeni n-a observat nimic...
Plugarul întorcea brazdele gândind la pâinea cea de toate zilele,
Micul cioban privea atent la cer, încercând să vadă stelele,
Bătrânul câine dormita; îl adormise pacea zilei, fireşte,
Iar pescarul aştepta cu undiţa-n apă;
Pescarul dorea numai peşte.
Şi doar marinarii de pe corabia care trecea prin strâmtoare,
Întorcându-se dintr-o lungă călătorie pe mare,
Doar ei, obişnuiţi cu şoaptele undelor, numai lor parcă...
li s-a părut...
câteva pene învârtejite
Câteva cercuri pe faţa apei, iute de valuri strivite,
Parcă cineva a strigat, parcă cerul sau marea
Şi ziua... cum i s-a întunecat lumina plină, strălucitoare
Aici, în tabloul ăsta liniştit şi curat e cineva care moare?
Nu se vorbeşte de moarte în culorile limpezi ce Bruegel pe pânză le-a-ntins.
............................................
A fulgerat însă zarea, a clipit şi s-a stins.

poezie clasică de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-e sufletul ...

De suflet îti atârnă cerceii ca de boltă,
Ţii în verigi şi luna şi soarele şi norii.
Tresari din tot azurul când l-au atins cocorii,
Şi stelele din spice adie ca o holdă.

Ţi-e sufletul ca marea, în crunta ei putere.
Se zbat corăbii negre, furtuni şi morţi crăieşti,
În miturile groase dorm umbre şi mistere,
Ca-n fundurile lumii ascunse prin poveşti.

Ţi-e sufletul ca brazda, ca grâul şi renaşte,
Plugarul şi sudoarea de sânge, boul, plugul,
Nădejdea arăturii bogate către Paste,
Şi ploaia-nviorată şi nouă şi belşugul.

Ţi-e sufletul ca floarea duminicii sonore,
Mireasma de lumină şi leacul fericit.
Otrăvurile-ascunse în ierburi ţi-l ucid.

Dar sufletul ţi-e încă şi mai presus de toate,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ţăran la coasă. Tiptil, se apropie de el o doamnă bătrână. Se uită la el, îi ia coasa din mână şi zice: "Eu sunt doamna cu coasa, am venit să te iau." Omul o privi mai mult cu curiozitate decât cu teamă şi o urmă în tăcere.

Mihail Mataringa (31 mai 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

O! corbi siniştri, vă iubesc;
Voi, ce pe-al iernii alb linţoliu
Cădeţi în stoluri ce-ngrozesc
Ca nişte pete mari de doliu!

În fracurile voastre negre
De ciocli aveţi ceva de gală,
Şi-n croncănitul vostru râde
O ironie triumfală!

Duşmani cetăţilor banale,
Prin vechi ruini v-adăpostiţi,
Şi sub dispreţul vostru rece
O lume-ntreagă-nvăluiţi.

Dacă vă muşcă foamea, -ntocmai
Ca feudalii castelani,
Vă năpustiţi pe avuţia
Muncită-a bieţilor ţărani.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Cincinat Pavelescu din Poezii (1911)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă

Când vara este-n amiază,
seceta se instalează.
Câmpia plânge cu dor
după ploaia unui nor.
E căldură-îngrozitoare.
Totul în natură moare.
N-a mai plouat de o lună.
A secat apa-n fântână.
Nici la izvorul din vale
apa nu-şi mai taie cale.
Peste tot pământul crapă,
că cerul nu-l mai adapă.
Ţăranii, genunchi îndoaie
şi se roagă Sfntului,
să dea o bură de ploaie
pe faţa pământului.
Ruga le-a fost ascultată
şi din cerul plin cu nori,
a-început să plouă-îndată
peste oameni, peste flori.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bustului meu

Tu, "cap de studiu", mobilă intactă,
Discret tovarăş de proiecte mari,
Tu reprezinţi persoana mea abstractă -
Un alter ego fără ochelari.
Şi laolaltă noi trăim ca fraţii...
Dar vezi tu cât de nebulos apare
Destinul tău, prematură-ntrupare
A tainicelor mele aspiraţii!
Când mă cuprind presentimente rele
Mă uit la tine, mosafir posac,
Şi nu ştiu dacă voi putea să-ţi fac
Un piedestal din visurile mele...
Ori mă voi stinge ca un foc de paie
Şi voi pieri cum piere-n lume totul,
Ori te răstoarnă slujnica cu cotul
Când va veni să scuture-n odaie.
Dar dacă scapi de-o moarte-aşa brutală
Şi dacă eu mi-oi face datoria,
Atunci e obligată primăria
Să-ţi dea şi ţie-un loc în Capitală.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă voi fi ucis de asasini de rând, şi în mod special de fraţii mei, ţăranii ruşi, tu, ţarul Rusiei, nu trebuie să te temi de nimic pentru copiii tăi, ei vor domni sute de ani în Rusia. Dar dacă voi fi omorât de boieri, nobili şi dacă ei îmi vor vărsa sângele, mâinile lor vor rămâne mânjite cu sângele meu, pentru 25 de ani şi ei nu-şi vor spăla mâinile de sângele meu. Ei vor părăsi Rusia. Fraţii îşi vor ucide fraţii, şi se vor ucide şi se vor urî şi pentru 25 de ani nu vor fi nobili în ţară. Ţar al pământului Rusiei, dacă vei auzi sunetul clopotului care îţi va spune că Grigori a fost ucis, trebuie să ştii asta: dacă rudele tale mi-au provocat moartea, atunci nimeni din familia ta, adică nici unul dintre copii tăi sau dintre rudele tale, nu vor mai rămâne în viaţă pentru mai mult de doi ani. Vor fi ucişi de poporul rus.

Grigori Rasputin în scrisoare (1916)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!