moarte şi monumente

Mândria unora nu e decât strălucitul monument funebru pe care şi l-au ridicat asupra sufletului mort de mult.

aforism celebru de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurământ la Monumentul Ciumii

Tu mi-ai jurat la Monumentul Ciumii,
Să mori cu mine când va fi să mor,
Şi eu am spus aceasta tuturor
Şi te-am şi înălţat în ochii lumii.

Şi ţi-am răspuns că vorbele deşarte
Nu pot unii pe cei ce se iubesc
Şi că-i destinul nostru omenesc
Să aibă fiecare câte-o moarte.

Dar astăzi, când s-a-ntors să mă consume
Reproşul tău absurd că ne iubim,
Dar nu legal, formal şi legitim,
Eu merg la Monumentul Tristei Ciume.

Şi îl intreb, cu vocea mea postumă,
De nu cumva şi dragostea e ciumă.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritualul înmormântării, somptuoasele monumente funerare şi ciclul interminabil de pomeni au făcut din moarte o mică industrie.

aforism de Valeriu Butulescu din Toamna cuvintelor (2017)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudomoarta

Cu umilinţă tandră pe-al tău mormânt teribil,
Pe monumentul, Doamne, acesta insensibil,
Ce din risipă de-umbre, de dor şi de ispită
Alcătuieşte-ntreaga ta graţie-ostenită,
Eu mor, eu mor ca tine, mă prăbuşesc în hău,

Dar cum, răpus, mă nărui peste sepulcrul tău,
A cărui prizonieră cenuşă mă îmbie,
Această falsă moartă, în care viaţa-nvie,
Îşi redeschide ochii şi mă iluminează,
Mă muşcă şi mă smulge o nouă moartă, trează,
Mai scumpă decât viaţa. O, falsă veşnicie!

poezie celebră de Paul Valery, traducere de Paul Mihnea
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Falsa moartă

Cu umilinţă, tandru, peste-un mormânt ardent,
Pe-un insensibil monument
Pe care-a ta splendoare-l formează obosită
Din umbre, vis, pasiune risipită,
Eu mor, eu mor de-asupra, mă surp şi cad afund;
Însă abia mă nărui peste mormântul scund,
A cărui masă-nchisă spre scrum mi-atrage faţa,
Că moarta-aceasta falsă, -n care se-ntoarce viaţa,
Zvâcnind, deschide ochii, mă muşcă şi mă ia,
Şi ne-ncetat îmi smulge o nouă moarte-n ea
Mai preţioasă decât viaţa.

poezie clasică de Paul Valery din Farmece (1922), traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful fiului lui Cronos

S-a-nălţat un monument
Funerar, c-aicea zace,
Între scândurile-opace
Timpul mort din Parlament...

epitaf epigramatic de Viorica Voicescu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La monument

La monumentu-înalt de pe colină
Vin oamenii, sfioşi şi se înclină
Şi-n timpul anului, la sărbători
Depun pios, coroane mari de flori.

Aici se odihnesc viteji ostaşi
Căzuţi în lupta dată cu vrăjmaşi
Ce şi-au dat viaţa – viaţă de eroi,
Să vină vremi mai bune pentru noi.

Ei s-au jertfit, în lupta încleştării
Să apere pământul sfânt al şării.
De sub pământul înverzit, cu rouă,
Ei nu pot să ne mai vorbească nouă.

Doar monumentul spune către noi:
"Eu port istoria şi-ai săi eroi.
Sunt înălţat doar pentru amintire,
Prinos de jertfe, dar pentru cinstire,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroul

Eroului necunoscut
I-au pus schije
În loc de aripi
Şi gloanţe
În loc de talismane
Aşa ca să-l tragă
Pe linie moartă
Dar el străbate
Timpuri imemorabile
Aşa ca să trăiască
Veşnic printre noi
Căutând pacea în suflet
A ieşit din anonimat
În cuantumul vieţii netrăite
Prin lucrare colectivă
Numai el a devenit
Un monument viu.

poezie de David Boia (27 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragment

Când în palatul lor-cel din văzduh-
Străbunii au să cheme al meu duh,
N-aş vrea ca el, călare pe-o vântoasă,
Ori coborând din munţi cu-o ceaţă dreasă,
Să vadă-aici vreo piatră de mormânt,
Semn al ţărânii-ntoarse în pământ,
Ori vreo pisanie gravată-anume.
Ca epitaf, vreau propriul meu nume;
De n-o putea să-mi încunune lutul,
Eu altei glorii n-o să-mi încunune lutul,
Eu altei glorii n-o să-i cer tributul!
Doar numele vreau monument să-mi fie:
Etern prin el, sau mort pentru vecie!

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 107

Nici teama mea, nici sufletul profetic
Al lumii ce prin vremuri a privit
Nu ştiu precis, ce spun e ipotetic,
Că dragul meu va fi cândva zdrobit.
Luna a învins eclipsele funeste
Triştii profeţi se-amuză de ce-au spus;
Ce e nesigur, cert crede că este,
Măslinul pace veşnică a adus.
Cu-aceste picături de timp balsamic
Iubitu-i viu, Moartea se dă din drum,
Şi voi trăi în versul meu zadarnic
Când triburi mute se vor face scrum.

Iar monumentul tău va dăinui
Când despoţi şi blazoane vor pieri.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul Leonidei Lari...

... Poeţii n-au cavouri somptuoase
Nici pietre grele nu le stau drept căpătâi
Poeţii dorm în linişti luminoase
De lut amestecat cu veşnicii...

Funcţionarii au, funcţionarii şi bandiţii
Şi hoţi în lege - monumente - minim
Poeţii nici sicrie n-au, numai ediţii
Şi scrumuri ce mai bat la vii în inimi...

poezie de Iurie Osoianu (17 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigând spre Bizanţ

Asta nu-i ţară pentru bătrâni. Tinerii stau
Unul în braţele celuilalt; păsările în copaci. Eşti
Aici cu-aceste generaţii care mor – cu cântecul lor.
Păstrăvi în cascade, mările pline de peşti;
Scrumbii, păsăret şi animale laudă vara în cor;
Tu, alături de tot ce-i creat, se naşte şi moare, trăieşti
În această muzică senzuală, unde nu se discern
Printre ceţuri monumentele intelectului etern.

Un om bătrân e doar un lucru de prisos,
O fleandură pe băţ – cât sufletul disperă,
Cât nu aplaudă şi cântă bucuros
Pentru fiecare clipă de viaţă efemeră.
Iar a cânta nu-n şcoli înveţi – mai cu folos
Priveşti-un monument şi înţelegi cum măreţia trece peste eră.
De-aceea-am navigat prin valuri şi brizanţi,
Spre-a ajunge aici în oraşul cel sfânt, Bizanţ.

O, înţelepţi în mozaic de aur pe perete
De veghe în lumina Dumnezeului cel Viu,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o reverenţă, frunza

Pregătiri de toamnă şi la mine-n sânge,
şi o greutate simt acum la mers,
cred că-mi face semne frunza ce se frânge,
printr-o reverenţă dinspre univers.

Doamne, vine toamna, parcă-i o dovadă
că-i destulă toamnă s-o aştepte-n noi,
dacă nu le vine ochilor să-şi creadă
că senini din toate sunt numai ei doi.

Ca o reverenţă frunza-n prăbuşire
umerii mi-i umple de un tragic scrum,
triste monumente uită să respire
când se-aude ţipăt de cocor în drum.

Sunt schimbări grozave orşiunde, parcă,
prin tufişe slute - zdrenţe moi de nimb,
cu prilejul vieţii moartea mă încearcă,
toamna-i anotimpul ce devine timp.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din vol. "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turn

Donjomul zigurat tresaltă-n fală
Cu-artilerişti, bombarde, pe creneluri
Revigorând vetustele răzbeluri
Cu proiectile cât de portocală!

Au ruginit muschetele-n rasteluri -
Caducă-i faima lor medievală!
Armura cavalerilor stă goală!
Scrumite-s vestejitele drapeluri!

Evocator, privirile mi-ntrun
Către tiranul, taciturnul Turn!

Ochioase guri de foc ies din făgaşe,
Ţintindu-mă-n privirea ucigaşe!

Străvechiul Turn e-un monument de moarte
Stâlp Stăpânirii - pavăză lui Marte!

sonet epigramatic de Tudor George din almanahul "Planeta Şah" (1985)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecând prin New Menin Gate

Trecând prin poarta-aceasta, cine-şi va aminti dintre morţi
Pe ne-eroii flămânzi care-au hrănit cu carnea lor armamente?
Cine va ierta nenorocirea adusă acelor sorţi –
Celor damnaţi, proscrişi, uitaţi când se ridică monumente?

poezie de Siegfried Sassoon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu voi mai fi

Mă gândesc şi la acea zi
Când nu voi mai fi şi nici alţii
Din cei ce-au supravieţuit morţii
De la Auschwitz
Atunci cine va mai povesti
Cine va mai auzi şi se va îngrozi?
Desigur copiii, nepoţii, urmaşii
Celor ce s-au dus în lumea neluminii
Poate ar trebui să scriu un testament
Ca un document, ca o rugăciune sfântă
Pentru a săpa în inima fiecăruia un monument
În memoria celor pieriţi
Şi un cuvânt în memoria celor
Ce născuţi după noi
Să nu uite, să repovestească celor
Ce n-au ştiut, n-au văzut
Ori n-au cunoscut genocidul
Că el a existat, ca un rug uriaş
Pe care au ars părinţii şi strămoşii lor
Şi să nu admită nimănui de a ne mai scuipa,

[...] Citeşte tot

poezie de Harry Ross din Auschwitz, ţara morţii: eu nu pot să uit şi nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această aşa-zisă Capitală, această aşa-zisă cetate fară nimic de cetate în ea a trăit şi trăieşte într-un veşnic azi fară un ieri, fară un mâine. Nu ştie ce înseamnă "strânge bani albi pentru zile negre!" E un oraş de "ce-am avut şi ce-am pierdut!" Care cum izbuteşte a împrumuta câteva sute de lei se aruncă într-o birjă ori într-un taxiu şi strigă şoferului sau birja­rului: "înainte!... Dă-i drumul înainte, oriunde!" Ce suflet să aibă un asemenea târg şi cetăţenii unui asemenea târg? Urbanism, arhitectură, monumente, muzee?... Simbolul nu e Calea Victoriei, tenia aceasta de stradă lungă-prelungă şi strâmbă, cotită, sucită, corcită, unde toţi îşi vântură o viaţă tot aşa de strâmbă, cotită, sucită, corcită?... Când trec şi îi văd pe toţi, şi mă văd printre dânşii la fel cu dânşii, atunci nu pot suporta oamenii, portul lor, vorba lor, năravurile lor, căci mă recunosc în ei. Îmi stă în gâtlej mâncarea, mi-e coclită gura şi mi-s strepeziţi ochii. Atunci îi urăsc şi-i osândesc şi mi se pare că nu găsesc cuvinte îndestul de grele... Pe urmă mă trezesc iubindu-i cu înduioşare, cum îmi iubesc şi târgul acesta în care am să mor fără a fi trăit ceea ce se cheamă o adevărată viaţă: viaţa!

Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu fumez tot Mărăşeşti

nu buzunăriţi monumentele nu vă bazaţi pe
inflaţia papagalilor pe conformişti pe frâna
măgarului nu refuzaţi prietenia şoriceilor aciuaţi
în sediul consiliului de miniştri din Antarcdida
nu
plângeţi pentru un pumn de cuie
necesar la coşciugul ambasadorului Curhuie nu

aşteptaţi bunul simţ atomic mărinimia şi alte
cucuie
chiar dacă suntem contemporani cu sfârşitul
lumii chiar
dacă lumea este şi nu e

Nu vă rezemaţi de Tinereţea mea nu buzunăriţi şi
ultima statuie
prieteni
sărutaţi frumos
crucea Libertăţii acolo jos
gâdilaţi rădăcina că vine generosul uriaşul,

[...] Citeşte tot

poezie de Dan David (15 iulie 1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câini ai nimănui

Rătăcitori şi neajutoraţi
câini fără vârstă, nume şi dreptate
fiţi întru totul binecuvântaţi
voi, ce dormiţi pe dale îngheţate

Voi, care puneţi semn de carte trist
atîtor nopţi şi zile hăituite
când pliscul unui vultur exorcist
scobeşte ochii unei vechi ursite

Veniţi la uşa mea arareori
cu pieptul rupt şi însetat de milă
stigmatizaţi de arşiţi şi ninsori
firave monumente de argilă

Iar eu mă rog să fie cer de mai
să nu mai tremuraţi în epidaur
căci pentru voi o coajă de mălai
e mai de preţ ca sculele de aur

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Saturnalii (1983)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocentul

Inocentul, indecent, monument,
Anunţă-mă, spuse nebunul şi trecu prin zid.
Aţi auzit o scară vorbind? Dar o uşă?
Trage-mă, spuse uşa. Draw the long bow,
Adaugă prezidentul Mao. You, cow, uite scriu versuri,
Cum altul ar face proiecte de rachete în trepte,
Noi avem nevoie de critici, ei au nevoie de franci,
CANCI, zise ăl mai tare, diferă subiectul,
prea multă lumină strică, precum smântâna,
reflectoarele acoperă popoarele şi ponoasele,
prefer obscuritatea sălii de cinema,
seminţele aruncate pe jos, mirosul sordid, de lemn putred,
sunt reale, sunt sincere, nimic nu se acoperă cu citate,
"Şi tu, fiul meu, Brutus", cuvinte- prieten, iubire,
Un lătrat de câine uitat, bietul Hamlet, pradă şcolarilor,
Scriu din sicriu, sacristie, ghepardul coleric trece prin sânge,
Spui că nu te cunosc, dar ce are rost?
Lăuntrul devine afară, urc timid trepte-trepte,
Acolo apare-un grifon, pardon, ile-ilala, echivoc,
Ne-aleargă un diplodoc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!