moarte şi narcisism

Aş muri de frică să ştiu că voi ajunge în ultima zi a vieţii mele şi, privind în urmă, voi vedea că nu am trăit pentru mine. Dar ştiu sigur că asta nu se va întâmpla. Narcisismul şi nihilismul, două noţiuni incompatibile poate, m-au făcut să trăiesc exclusiv pentru mine.

Cristina Nemerovschi în Sânge satanic (2010)
Adăugat de deliutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 6

Aşa că nu lăsa a iernii mână
Cât nu te-ai distilat, să te sluţească,
Pune-ţi esenţa într-o fiolă bună
Ca frumuseţea ta să dăinuiască.
Căci asta nu mai e cămătărie,
Să dea-napoi cei ce-au împrumutat,
Ci este pentru tine-o datorie
Să fii mai fericit c-ai procreat.
Şi înzecită fi-va bucuria
Dac-o să ai zece copii ca tine
Şi moartea cum ar mai avea tăria
Să şteargă chipul tău fără ruşine?

Deci nu fi narcisist, căci eşti prea arătos
Ca moartea să te ia fără urmaş frumos.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muguri de lumină

Drumul spre moarte
are o singură cale
iubirea infinită
ce reînvie totul
din orice colivie
materiei întunecate
ce nu poate ţine
două suflete unul de altul
departe
chiar de ar fi cu cuie
de intuneric răstignite
căci din ele răsar muguri
de lumină din rugină
de eternitate
a intunericului
ce înfloreşte din atractia
rădăcini sufletului
spre alte universuri
ca doi trandafiri agătători
unul roşu şi unul alb

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciobanii fumau, aşezaţi pe nişte pietre. Era cald şi mirosea a răşină, a flori de vară, a singurătate. Şi mai era un miros, un miros care avea să-mi dea dependenţă, cea mai nasoală dependenţă din viaţa mea, una mult mai atroce decât alcoolul, decât drogurile, decât sexul, decât iubirea, decât narcisismul, decât orice. Dependenţa asta era cel mai greu de înţeles şi de acceptat de către oameni. Oamenii nu-şi doreau ceea ce-mi doream eu, ba chiar, dimpotrivă, dependenţa mea de mirosul ăsta era pentru ei cel mai teribil coşmar, fiindcă îi arunca într-un loc de unde trebuia să se descurce singuri, erau obligaţi să trăiască fără păpuşar, fără reguli impuse de alţii. Dependenţa asta mă împingea pe un drum pe care aveam să păşesc singur. Să sufăr, să mă reneg, să mă întorc înapoi, să mă ridic şi să pornesc din nou, să blestem, să îmi doresc să mor, să îmi doresc să trăiesc mai mult decât şi-a dorit-o vreodată o fiinţă umană. Acolo, sub luna mare şi galbenă, lângă câinii ciobanilor, unde nu îmi puneam problema ce voi face mâine, pe ce drum o voi apuca, mirosea a libertate.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire, Eu

acesta este palatul meu

îl ofer tuturor cu inima
atârnând la gât ca o limbă de clopot
pe care mulţi îl aud şi puţini îl pot pipăi
sunetele curg în basso continuo
prin grădinile mele interioare
prin crăpăturile de baraj şi fântânile arteziene
departe de vuietul narcisist al lumii
te ascund în camera cu fluturi
în care nu intră soarele
te mănânc singură
un tort cu trei etaje
fără linguriţă fără milă fără oglinzi

dă-te cu pudră pune-ţi cerceii şi hai
să tragem cu puşca în cer
îmi spun vocile când tu deschizi ochii
să ne jucăm cu iepuri şi homari
apoi cu lămâi tupeu şi frunză de dafin

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultul impersonalităţii

Mă joc de-un timp şi eu de-a v-aţi ascunselea
în travestiul snob şi reguli nu respect,
tot mulţumit de mine; un prospect
într-una, chiar de-s circumspect,
ce nicidecum nu mă simt,... un hai-hui pe ici, pe colea.

E jocul cel mai practicat, la mare vogă,
de-a fi tot mai puţin reali; ascunzători
creându-ne-n "by self", cu nimb de impostori,
spărgând oglinzile din jur, nevăzători
cu ochii larg deschişi... luând des tupeu de togă.

Tot ne privim, pierduţi ca translucizii,
ne strângem mâna alene asenzorial,
paralizaţi în propriul gând, atemporal
la moartea, suferinţ-aproapelui... cu gând de bal,
fără să-i spunem adevărul... indiferent, perfizii.

Ce-i drept, preţuim timp mai mult, suntem avizi
de narcisism; vrem ode zilnice cu jind de înălţare

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare-a... ultimă, către preşedinte

Trăiesc o dramă şi nu-s singur;
Mă simt, cu-ai mei, dus în eroare
De cizme cu carâmbi de ungur,
Călcându-mi neam... Şi nu te doare!

Am fost cumplită suferinţă
Să te aleg, din alte ţărmuri,
Rugând copii, prieteni, fiinţă
Ce cunoşteam... Să-ţi ofer tronuri?!?

Ţi-am scris depeşe, să-ţi propun
Să-ţi fiu alături, benevol;
Să dau din carte-mi, ce-am mai bun,
Din experienţe... S-am vreun rol!

Mi-ai promis întâlniri p-estrade,
Că vom scăpa de noi chiaburi;
Că nu vom reclădi parade
De generali făcuţi... Din guri?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târâtură de naţie în sfântă de ţară

Nu-i deloc nouă hâda ruşine a spurcăciunii
Ce-mprăştie excremente împuţind harul lumii,
Dar parcă n-a mai fost în istorie o altă
Mai laşă, vanitoasă (la greu, te lasă baltă)
Şi fură şi se plânge că n-are bani de trai
Şi munca o urăşte, vrea traiul pe vătrai
Cerşind la infinit sponsor-izări... Temei
Având lenea de gaj, "full"-tâmpă de idei...
Politica o face doar prin trădări, ruine
Din cei de jumulit... Răul altuia îi e bine!
E pururea avidă, ca-ntr-un război civil,
Să-şi pună însăşi piedici, să-şi crescă pe copil
În cultu-escrocheriei, al şcolii păcălite,
Al furtului de-averi, de case neplătite....
Căci Terra îi e datoare să îi plătească dări
Ce-nfaşcă de prin bănci, visând falimentări
Să scape, ipocrita, făcându-şi legi nedrepte
Şi masochistic râde detronând vechi percepte
Ce alţii au tot clădit, cast, în naivitate
De vorbe strînse-n mână şi odă la dreptate!?...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!