moarte şi neruşinare

În această lume, o majoritate ruşinoasă moare de foame din cauza unei minorităţi neruşinate.

aforism de Hasier Agirre, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot evita neplăcerile bătrâneţii şi nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a ţinut până aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrânii au o supapă foarte înţeleaptă: au dreptul la neruşinare. O neruşinare nelimitată. Când mă gândesc la suferinţele bătrâneţii, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul morţii. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

citat clasic din Petre Ţuţea
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaudite amici

Eu ştiu de ce românii mei
Aplaudă la-nmormântare:
Nu-i creştineşte ce fac ei
Dar ce spectacol! Ce-ncântare!

Da, îi aplaudăm pe morţi
Fiindcă cei vii sunt de ocară
Nu merită respect să porţi
Acelor ce-şi bat joc de ţară.

Pe cine vreţi să salutăm:
Pe cei ce mint fără ruşine?
Nimica nu le datorăm
La palme să îi luăm, mai bine!

Aşa că dăm în cimitir
Expresia recunoştinţei
Zvârlim un fir de trandafir
Şi plângem din adâncul fiinţei.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (7 septembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furia Singurătăţii

Azi m-ai lăsat
Te-ai descompus în moarte
Pământul şi ţărâna ne desparte.
Nici nu mi-ai dat un semn!
De mi-ai fi spus
Măcar în şoapte...

Priveam în gol
Cu genele-ngheţate
Lângă coşciugul cu florile uscate.
Am vrut să plâng,
Dar am găsit doar lacrimi moarte...

Şi m-am scârbit
De damele neruşinate!
Rimelul le curgea
Pe feţele crispate
Şi-mi arătau lacrimile vărsate...

Şi liniştit de-i fi

[...] Citeşte tot

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşert

Au luat foc pădurile, miriştea,
melcii au luat-o la fugă care-ncotro...
Pompierii trag de ploaie
aşa cum amanţii
trag de sânii femeilor înfierbântate,

nimic din ce-am visat -
doar geamul deschis către moarte.

Ieşi, îţi spun, din inima mea,
şarpe cavernos,
trag de cravata cu picăţele, se-năbuşă,
acesta este spasmul neruşinării
celor ce trec
prin sângele hoaţelor de bărbaţi,

mă opresc să respir
şi toate lucrurile devin inutile,

la ceasul acesta mă-ntreb

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 6

Aşa că nu lăsa a iernii mână
Cât nu te-ai distilat, să te sluţească,
Pune-ţi esenţa într-o fiolă bună
Ca frumuseţea ta să dăinuiască.
Căci asta nu mai e cămătărie,
Să dea-napoi cei ce-au împrumutat,
Ci este pentru tine-o datorie
Să fii mai fericit c-ai procreat.
Şi înzecită fi-va bucuria
Dac-o să ai zece copii ca tine
Şi moartea cum ar mai avea tăria
Să şteargă chipul tău fără ruşine?

Deci nu fi narcisist, căci eşti prea arătos
Ca moartea să te ia fără urmaş frumos.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am devenit o şoaptă

La naştere am fost un ţipăt simplu
Şi-ncet, încet am devenit cuvânt
Ca să-nteleg că dacă trece timpul
Umila şoaptă a tacerii sunt.

Ard combustibil care îmi îndreaptă
Spre altă lume cei din urmă paşi
Mai port în mine doar atât, o şoaptă
Şi bietul ei ecou sinucigaş

Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai rămas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii trişti în frunte
Şi scara ce o am de coborăt.

Sunt ţipete şi urlete în lume
Şi tunurile trag neruşinat
Se strigă daruri şi averi şi nume,
Şi tobele de cobdamnare bat,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tatiana Stepa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peter Quince la clavir

I

La fel cum degetele mele apăsând aceste clape
Fac muzică, aceleaşi sunete-ale sinelui
Fac, de asemeni, muzică în spiritul meu.
Asta înseamnă că muzica este emoţie, nu sunet;
Şi astfel, ceea ce eu simt acum,
Aici, în această cameră, dorindu-te,

Gândindu-mă la rochia ta în nuanţe de-albastru,
Este muzică. Reaminteşte acel fior
Trezit în bătrâni de Suzana,

De acea seară verde, caldă şi clară,
Când ea se îmbăia în nemişcarea atentă-a grădinii, în vreme ce
Bătrânii cu ochi congestionaţi, pândind-o, simţeau

În esenţa profundă- a fiinţei lor vibrând
Corzi fermecate, iar strunele ciupite
Pulsau înălţând fragede osanale.

[...] Citeşte tot

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţiri

Vei muri ţara mea, bătrână şi singură,
Tristă, sedusă şi abandonată de toţi,
Săracă lipită, să n-ai ce lua în lingură,
Fără ruşine sau milă, prădată de hoţi.

Vei muri, jinduind cu gândul la fii tăi,
Ce fără a privi-n urmă, au plecat afară,
Cu ochii în lacrimi, goniţi de potăi,
Îşi plâng acum soarta prin altă ţară.

La catafalcul tău sumbru, politicienii,
Selfie-uri îşi vor face îndată, cu stiva,
Şi-apoi, mai hrăpăreţi decât acarienii,
Se vor înghesui să-ţi mănânce coliva.

poezie de Paul Aelenei din Marea Unire Culturală (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mi-a dispărut frontiera?

Nu e drept! Greşit, greşit, greşit!
Întreaga peninsulă coreeană s-a transformat în Seul.
Oh! E patria strălucitoarelor mii de events,
dar şi eu, şi tu, noi toţi luăm chipul New York-ului.
Devenim un fel de hub, o făcătură de hub.

Dar vă spun: am ajuns să fim cele mai urâte şi
neruşinate centre.

Locul în care cândva noi am cunoscut ce este tristeţea,
locul din îndepărtare,
locul de unde nu am putut pleca până când de unde,
într-un final, am plecat
după ce am fost ţinuţi pe loc, ţinuţi pe loc,
duna de mâl a inimii mele,
locul senin unde, o dată la doi ani, gutuii înfloreau

locul de acum zece ani ce arăta neschimbat şi după zece ani,
locul în care am locuit împreună cu străbunica
şi străbunicul

[...] Citeşte tot

poezie de Ko Un
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vii la mine

Când vii, atât de rar, la mine,
Micuţă frumoasă
Şi neastâmpărată
Ca jocul unei albe sonatine,
Faci toate poznele prin casă.

Cu o neruşinare dumnezeiesc de goală,
Cobori din pat
Şi toate le arunci distrată
Că după tine, casa
Pare devastată de răscoală.

Cu gesturi curgătoare
Şi încete
Dinaintea oglinzii mari cât un perete
Îmi încerci pălăriile pe rând
Surâzând vreunui lăuntric gând.

Făcându-mi cu ochiul,
Cristalul argintiu îţi dedublează frumuseţea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Junii corupţi

La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite,
Şi ca să vă ard fierea, o, spirite-ameţite,
Blăstemul îl invoc;
Blăstemul mizantropic, cu vânăta lui gheară,
Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară
Cu fierul ars în foc.

Deşi ştiu e-a mea liră d-a surda o să bată
În preajma minţii voastre de patimi îmbătată,
De-al patimilor dor;
În preajma minţii voastre ucisă de orgie,
Şi putredă de spasmuri, şi arsă de beţie,
Şi seacă de amor.

O fiarbă-vă mânia în vinele stocite,
În ochii stinşi de moarte, pe frunţi învineţite
De sânge putrezit;
Că-n veci nu se va teme Profetul vreodată
De braţele slăbite, puterea leşinată
A junelui cănit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papuşa automată

Doamne!
Ce-am păţit aseară!...
De-a fost fapta de ocară,
Să mă ierţi, că-i vina Ta,
Fiindcă Tu ai vrut-o aşa?...

Cineva -
Dar nu ştiu cine,
O papuşă automată -
A intrat fără să bată
În odaia mea...
A intrat fără ruşine -
Goală toată,
Indecentă
Ca Ofelia dementă,
Şi râzând
Ha, ha, ha, ha!...
S-a trântit pe canapea
Lângă mine,
Ca o viespe-ntărâtată

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de ianuarie

I
Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte,
Şi încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit,
Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsaşi pe el un munte,
Dar mi-ai dat ş-a ta putere spre a nu fi de el strivit.
Îmi făcuseşi o coroană ce ca pietre nestemate
Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău;
M-ai ţinut în orice clipă cu simţirile-ncordate,
Mi-ai fost soră preaiubită şi mi-ai fost şi crud călău.
Ca Iacov frumos şi tânăr ce-adormise la fântână,
Deşteptat fără de veste de un înger lucitor,
Mă chemaşi la luptă cruntă şi ai vrut să-mi fii stăpână
Şi să-mi pui pe beregată uriaşul tău picior...
Ca Iacov intrai în luptă ş-am ieşit ca el de-asemeni,
Şi nici tu nu eşti învinsă şi nici eu învingător,

Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca nişte gemeni
Ş-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor.
Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase
Mi-a văzut a vieţii navă ici şi colo alergând,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imunizare

[file de jurnal afectiv]

las soarele să moară
îi vând pontul să plece mai repede
într-o văgăună/ într-o aglomeraţie/ bunăoară în lumea aceea
care n-a auzit vreodată de mine

în râset cosmic
mă răstesc la duminici
cu poale lungi şi feţe smerite
neruşinat camuflând minciunile şi desfrâul
incendiez o parte din grămezile nimicului

picur lumină-cu-otravă
silabele mele despuiate
cârtiţe retrograde ce râcâie ochii
fără de spaimă să dezgroape întuneric

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă apasă

Când multe mă apasă mai strâns ca într-un cleşte
Mai am neruşinarea de-a fi tot visător;
Neauzind iubirea ce nu se vestejeşte
Tăiatu-mi-aţi aripa să nu mai pot să zbor.

Cât încă mai răsare prin plopi luna amară
De doruri istovite fără de vreun folos
Voi mai lăsa ispite în inimă să-mi piară
Cât cântă ciocârlia atâta de duios!

Nu am aflat crezare la inime sărace,
Prea multă suferinţă călcat-au sub picior
C-un suflet, biet, pe tavă, nu au avut ce face
Şi viaţa mi-au topit-o necugetând să mor.

E tristă seara iară şi-ndeamnă către noapte,
Stau stele să răsară în luna lui cuptor,
Prin creier îmi aleargă străfulgerări de şoapte
Şi toate-s de iubire şi doruri ce mă dor.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Himeră

te ştiam până la epuizare
într-o zi eram diabolic de trist
alteori diabolic de viu
concretizam în abstract
o filosofie ipocrită
despre esenţa destinului în doi

într-o prăpastie
se năştea moartea unei mari iubiri

te adoram până la autoexterminare
uneori erai apatică
în lunile ploioase
alteori o himeră
între oglinzi paralele

îmi plăceau capriciile tale
şi ale vremurilor
îmi plăcea tăcerea ta
de şarpe

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada inimii

Frunzuliţă verde pal,
Mâine intru-n Hospital!
Şi iar verde de dudău,
Însă, luni va fi mai bine!
Medici mulţi, minţi iscusite,
Toţi purtând în mâini cuţite,
Ace, aţă, fierăstraie,
Drept pe stern vor să mă taie!
Săracă inima mea,
Nu-i mai merge-o balama,
Şi-mi vor pune cei din York
Valvă proaspătă, de porc!
Voi fi bine-n scurtă vreme,
Dar, prevăd ceva probleme,
Căci, după-ntâmplarea asta,
Vor fi certuri cu nevasta!
Ea-mi va reproşa, socot,
Că-mi bag râtul peste tot,
Că mă port fără ruşine,
Sau sunt beat ca... ştiţi voi cine!

[...] Citeşte tot

poezie de Claudiu Contevici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destine

Vorbiţi în gura mare,
ne arătaţi destine,
cu prea multă emfază
vă daţi învăţători,
ieşiţi pe sticlă seara,
vorbiţi fără ruşine,
ne explicaţi ce-i viaţa,
cum trebuie să mori.

Aveţi păreri vetuste,
culese pe-apucate,
le exersaţi cu alţii,
zicând că-s de la voi,
însă o ştim cu toţii,
cândva au fost furate,
servindu-le patetic,
pretindeţi că sunt noi.

Din vorba voastră seacă
se nasc idei absurde,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem săraci

Suntem săraci în suflet şi în gând,
Căci bunul simţ a dispărut de pe pământ,
Suntem săraci în inimi şi la minte,
Îşi plâng bătrâni aducerile-aminte.
Ne vindem sentimentele-n talcioc
Şi prerorăm că-i lipsă de noroc.
Ne este trupul cumul de dureri,
Trudim de-acum cu ultime puteri.
Minţi strălucite intră-n agonie
Sunt stele prinse-n plasa de hârtie
A indolenţei. Sunt decât o umbră
Ce printre alte umbre se surupă.
Suntem săraci, mişei şi plini de ură,
Arar câte un petec de cultură...
Ni-i munca împărţită între hoţi.
Nici să trăieşti decent azi nu mai poţi.
N-avem ruşine de strămoşi. Cumplit!
Ei pentru noi de veacuri au trudit.
Coloşii sunt umbriţi de cei ce fură
Fără ruşine şi fără de măsură.

[...] Citeşte tot

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!