moarte şi porturi

Şi marea alege porturi în care să râdă ca marinarii. Marea celor ce sunt. Şi marea alege porturi în care să moară. Ca marinarii. Marea celor ce nu mai sunt.

Miguel Hernandez în Cancionero y romancero de ausencias (1958), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa celor trei corăbii

Porniră cele trei corăbii...
Spre care ţărm le-o duce vântul?...
Ce porturi tainice,
Ascunse cercetătoarelor priviri,
Le vor vedea sosind mânate de dorul tristei pribegiri?...
Ce valuri nemiloase,
Mâine,
Le vor deschide-n drum mormântul?...

Porniră cele trei corăbii, purtând în pântecele lor
Grămezi de aur,
Chihlimbare,
Smaralde verzi
Şi-opale blonde,
Iar sus pe bord,
Tristeţea-acelor romanţe veşnic vagabonde,
Cântate,
Azi, în drum spre Poluri,
Iar mâine-n drum spre-Ecuator!...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 50 (10 decembrie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olandezul zburător

În portul alb, în care-am ancorat,
Nici un pilot nu ştie cine sunt,
Nici câte vieţi întregi am navigat
Neîncetat,
Scuipat de ploi
Şi pălmuit de vânt...
Dar cine-anume sunt cu-adevărat
Nu ştiu nici eu...
Nu ştiu decât că sunt un matelot,
Şi-atâta tot...
Şi-acelaşi matelot voi fi mereu!...

Sunt matelotul blestemat —
Un lup-de-mare derbedeu,
Beţiv,
Suspect
Şi mincinos,
Cu capul gol,
Cu trupul dezmembrat
Şi sufletul întors pe dos —

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Dimineaţa, XXIX, nr. 9697 (25 decembrie 1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudatul călător

nu vin albinele niciodată
în capelele cu morţi
să sugă sucul lânced
din coroanele cu flori
nici păsările nu-şi iau zborul
din streaşină de cremator
spre norul gros eliberat
de trupuri

vin numai rudele morţilor
cu haine transformate
de ceremonie
străbat aleile sau urcă dealul
plâng si se zbat
smulgându-şi părul
logodnice neveste mame şi
surori
bărbaţi din lanţul cărora s-a
rupt
câte-o verigă trainică de neam

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

timp

Ce este timpul? Scurgerea tăcută a unor fire de nisip... Ocolul pe care-l face Luna în jurul Pământului şi ocolul Pământului în jurul Soarelui... Primul rid al omului matur şi primul strigăt al noului născut. Un velier care dispare în larg. Într-un vechi cimitir de ţară, sub un chiparos întunecat, un nume necunoscut, săpat pe un mormânt, un nume pe jumătate şters de vânt şi de ploaie. Natura care moare în fiecare iarnă şi renaşte în fiecare primăvară. Vaporul care intră în port, după o lungă călătorie, soldatul care se întoarce din război.

definiţie clasică de Marie-Anne Desmarest în Torente
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişarea cerului cu aşteptarea

soare de toamnă,
caută-mi visele risipite în porturile fără nume.
leagă-mă de ele cu lanţuri de cântec bolnav
şi lasă-mi sângele să curgă fără încetare
pe sprâncenele de fum ale aşteptării.

culege-mi paşii din templele fără zei.
coboară-mi de pe cruce umbra ce veghează nemurirea
şi ocroteşte-mi tinereţea
de privirile stăpânilor-cerşetori.

împarte-mi moartea în mii de cuvinte,
unele mai tăcute decât altele.

poezie de Eduard Dorneanu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel banal

Frecându-şi pântecele de oţel fierbinte
De cheiul rece, umed şi murdar,
Un cargo-boat norvegian
Respiră sufocat şi rar
Ca un mamut antediluvian...

Ghiceşti c-ar vrea să plece iar
Spre nordul nopţilor polare,
Să se-nfrăţească la-ntâmplare
Cu luciul primului gheţar...
Dar negrele otgoane-l ţin în frâu
Şi macaralele murdare
Descarcă-n el vagoane-ntregi de grâu...

Pe cheiul rece, umed şi murdar
Hamalii dorm ca grânele-n hambar,
În timp ce mateloţii beţi, pe bord,
Rânjesc cu pipele-ntre dinţi
Şi plâng cu ochii-ntorşi spre Nord,
Când fumul pipelor fierbinţi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, VII, nr. 36 (8 septembrie 1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propedeutică

Puteam să-mi propun – pedant – o poiană pustie de paşi de păstori:
petale placide schimbând între ele polen precum sărutările miri;
pistiluri pândite de putrede plăgi, púhave piei fără pori;
suple stamine suav sufocate de spori –
ca să pot intui – inocent – impostura iubirii.

Învăţam îndărătnic – să-ndur când se-nalţă şi mă înconjură curţi de-nchisori,
crescute contabil, ca vârsta-n copaci, tot conform unui cod de criterii:
curbe ce curmă cuvinte, cantate, convingeri, cernind cai şi căi şi culori;
cercuri de cer cercănate concentric de ciori –
ca să-ncerc să pricep – imprudent – paradigma puterii.

Ezitam să evoc evadări şi eranţe extreme, escortat în exil de eroi cu eterne erori:
porturi, patimi, poveşti, porţi, parabole, punţi, piraţi şi primejdii;
nocive năluci – nave negre, nedemne de nimb – născând nebuneşte din nori;
atoli anulaţi, epurate elanuri, cenzurate comori –
ca să ştiu cum să neg – insolent – noţiunea nădejdii.

Sufeream sugerând – simetrie sinistră – siluete şi spectre: suspecţi de simbóluri în spânzurători;
pentru fiece punct cardinal, semafor al speranţei, câte-un leş aderând unei funii;

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Romulus Vulpescu din Arte & Meserie (1979)
Adăugat de Silvia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava de linie e-o doamnă

Nava de linie* e-o doamnă,-ntotdeauna mândră şi semeaţă,
Crucişătorul, soţul ei, îi oferă protecţie şi o răsfaţă;
Dar vai de navele comerciale, pistrui pe apele marine,
Umblând de colo până colo, ca tine şi ca mine!

Umblând, Jenny, din port în port, de la ponton la ponton,
De la docurile din Portsmouth la tramvaiele din Fratton;**
Tot aşteptând, Jenny, îmbătrânim între-un dig şi-alt dig,
Rătăcind de colo colo, Jenny, aşteptând în frig!

Nava de linie e-o doamnă sulemenită şi plină de strălucire,
Când dă peste-un necaz, pentru toată lumea e-o nenorocire.
Crucişătorul, soţul ei, stă mereu lângă ea, gata-n ajutor să-i sară,
Dar vai de navele comerciale, care trebuie să-ncarce sau să moară!***

Nava de linie e-o doamnă, iar rutele ei sunt sigure pe orice ape;
Crucişătorul, soţul ei, întodeauna-i este-aproape;
Dar vai de navele comerciale pe care nimeni nu le protejează,
Trebuie să-şi facă treaba cum pot, fără niciun fel de pază!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românie, pământ sfânt

De ce au luptat străbunii,
Pentru ce-au ales să moară?
Să scoată la vânzare unii
Minunata noastră ţară?

Şi-au plecat plini de speranţă
Bravii soldaţi la război
Într-o frumoasă dimineaţă
Să ne-aducă pământul înapoi.

Au vărsat lacrimi şi sânge
Să-i spunem acum pe nume.
Dar patria mea e tristă, plânge
Copiii ei sunt departe... în lume.

Pe noi cum să nu ne doară
Când ne vedem fraţii alungaţi
Străini ajungi la ei în ţară
Şi-n sărăcie ani de zile uitaţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Alina-Georgiana Drosu (15 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul corsar

Anglia-i un loc bun pentru cei bogaţi şi-n funcţii plasaţi bine;
Însă Anglia-i un loc nemilos pentru cei săraci ca mine;
Iar cei mai mulţi marinari nu vor avea parte prea des,
De porturi la fel de plăcute ca cele de pe insula Aves.

Erau acolo patruzeci de nave robuste, iuţi, cu armament la bord:
Arme albe, puşti şi pistoale, cu tunuri la babord şi la tribord.
Şi-o mie de navigatori au făcut legi la Aves, cu bunăcredinţă,
Pentru-a-şi alege căpitanii, cărora le jurau ascultare şi credinţă.

De-acolo ne-am năpustit asupra Spaniolului plin de-aur, de ţesături
Bătute-n argint, comori smulse băştinaşilor prin groaznice torturi;
Apoi, am atacat căpitanii navelor comerciale, cu inimi de fiară,
Care biciuiau oamenii şi-i hrăneau cu coji de pâine-amară.

O! Palmierii în Aves creşteau înalţi, iar fructele păreau nişte sfere
De aur, păsările colibri şi papagalii erau minunaţi la vedere;
Iar tinerele negrese alergau spre-Aves, să scape de robie,
Şi-i întâmpinau pe marinarii sosiţi pe marea albastru-sidefie.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

N-am să-ţi aduc din rătăcite porturi
Nici giuvaieruri nici mătăsuri moi,
Decât un strop de rouă în chivoturi...
Cu timpul rătăcite-s neştiute ploi.

Nici mistice simboluri de departe
Nu-ţi voi aduce de prin Indii calde,
Din templele închise sub nisipuri moarte
Nu-ţi voi aduce-n lama unei spade,

Ci doar un bob de rouă de pe roza-n floare
Voi aduna în zori la mine în priviri
Şi templele s-or lăfăi-n răcoare
Şi zei păgâni n-or să ne fie musafiri.

Iar porturile rătăcite-n gânduri moarte
Demult vor fi-ngropate în singurătate.

poezie de Emilian Marcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de furtună

Deasupra portului – cerul vânăt ca faţa unei femei înfricoşate;
Suspinele valurilor – femei oftând în ore de neagră încercare;
Adâncul mării geme dincolo de dig prevestind furtuna care
Va sări din bârlogul ei pe cerul de nord-est, înspăimântătoare.

Încetişor, ceţurile se ridică – fantome pale-n largul mării sau
Gri şi reci, se târăsc, pe lângă promontorii, pe lângă reciful submarin,
Vântul se zbuciumă, se vaită ca un om pierdut printre mii de insuliţe,
Prevestind naufragii şi vijelii, un răstimp de durere şi de chin.

Grăbind spre bara posomorâtă, navele se întorc acasă
Asemeni unor păsări înspăimântate în căutare de-adăpost;
Doar păsările furtunii,* cărora le plac norii şi tunetele mari,
Vor îndrăzni la noapte să-nfrunte mânia mării, dincolo de port.

De nava plecată-n zori, de marinarii ei care ne iubesc nespus,
Domnul s-aibă grijă şi s-o ajute când uraganu-i va aţine calea!
Femei, vegheaţi în noaptea asta tristă rugându-vă lângă icoane
Pentru cei plecaţi în zori să înfrunte destinul şi, feroce, marea!

[...] Citeşte tot

poezie de Lucy Maud Montgomery, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casabianca

Băiatul stătea pe puntea-n flăcări mari, o mie;
Coechipierii-n viaţă fugiseră – nişte bieţi vătui;
Focul mistuia epava-n marea bătălie
Şi-şi revărsa lumina peste oamenii morţi din jurul lui.

Frumos şi strălucitor, niciun pas nu dădea-napoi,
Parcă era stăpânul pălălăii – enormă;
O fiinţă dintr-un sânge nobil de eroi,
O mândră, deşi copilărescă formă.

Flăcările creşteau tot mai înalte – el aştepta
Ca tatăl să-i permită să părăsească vasul;
Tatăl, care sub punte-atunci tocmai se sfârşea,
N-avea cum fiului să-i audă glasul.

Striga-n mijlocul incendiului: "Spune, tată, spune,
Nu-i aşa că mi-am îndeplinit datoria pe deplin?"
El nu ştia, dar căpitanul zăcea ars cărbune
Şi nu-i putea răspunde, el fiindu-i Styxului vecin.

[...] Citeşte tot

poezie de Felicia Hemans, 1793 -1835, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această aşa-zisă Capitală, această aşa-zisă cetate fară nimic de cetate în ea a trăit şi trăieşte într-un veşnic azi fară un ieri, fară un mâine. Nu ştie ce înseamnă "strânge bani albi pentru zile negre!" E un oraş de "ce-am avut şi ce-am pierdut!" Care cum izbuteşte a împrumuta câteva sute de lei se aruncă într-o birjă ori într-un taxiu şi strigă şoferului sau birja­rului: "înainte!... Dă-i drumul înainte, oriunde!" Ce suflet să aibă un asemenea târg şi cetăţenii unui asemenea târg? Urbanism, arhitectură, monumente, muzee?... Simbolul nu e Calea Victoriei, tenia aceasta de stradă lungă-prelungă şi strâmbă, cotită, sucită, corcită, unde toţi îşi vântură o viaţă tot aşa de strâmbă, cotită, sucită, corcită?... Când trec şi îi văd pe toţi, şi mă văd printre dânşii la fel cu dânşii, atunci nu pot suporta oamenii, portul lor, vorba lor, năravurile lor, căci mă recunosc în ei. Îmi stă în gâtlej mâncarea, mi-e coclită gura şi mi-s strepeziţi ochii. Atunci îi urăsc şi-i osândesc şi mi se pare că nu găsesc cuvinte îndestul de grele... Pe urmă mă trezesc iubindu-i cu înduioşare, cum îmi iubesc şi târgul acesta în care am să mor fără a fi trăit ceea ce se cheamă o adevărată viaţă: viaţa!

Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada închisorii din Reading

I

N-avea veşminte stacojii
Cu vin şi sânge scrise,
Ci vin şi sânge-avea pe mâini
Atunci când îl găsise
Cu fata moartă ce-o iubea
Şi-n patu-i o ucise.

Mergea-ntre paznici, îmbrăcat
In sur costum ca ceaţa ;
Bonet vărgat purta pe cap ;
Schimonosindu-i faţa ;
Dar n-am văzut nicicând un om
Privind mai lacom viaţa.

Nu, n-am văzut nicicând un om,
Sau vreun prizonier,
Holbat la peticul de-azur
(Ocnaşii zic că-i cer),

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Oscar Wilde, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Constantin Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri poştaşi cu goarne

În iernile în care şi marea mai îngheaţă
Vin patinând spre mine pe oase de balene
Îngeri poştaşi cu goarne şi îmbrăcaţi în ceaţă,
Asemeni unei toamne bogată-n coţofene
Aceleaşi veşti rescrise mereu de-aceeaşi mână
Pe foi îngălbenite de-atâta nostalgie
Mi le aduc în portul din mica mea lagună
Pe care-o cred, săracii, doar o butaforie
Se-opresc tăcuţi la birtul în care pe sub mese
Cu ochi de sepii câinii uitării se desfată
Şi latră-n gând ca gândul înnobilaţi de lese
Iar îngerii bezmetici cu-agheazmă se îmbată
Îşi scot cu mâini febrile patinele de care
Stau agăţate tandru priviri de aterine
Şi dănţuiesc cadriluri în pas de lipitoare
Până spre zorii morţii plutind în zepeline
Atunci îmi lasă plicul burtos ca o galeră
Doldora de suspine pe colţul unei stele
Aflată-n loc de sfeşnic şi pleacă spre o eră
De unde să se-ntoarcă, mai mulţi, mai plini de rele...

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (decembrie 2012)
Adăugat de Daniela Mercan-Pepino
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Căpitane, Căpitanul meu!

O, Căpitane, Căpitanul meu! călătoria noastră plina de primejdii s-a terminat,
Rănile din lupta cu talazurile se văd pe carena navei, premiul a fost câştigat,
Portul e-aici, se-aud clopotele, mulţimea exultă cu privirea la prova-n tangaj
Înaintând implacabil, la nava întunecată, plină de curaj;
Dar, o, inimă! inimă! inimă!
Pete roşii de sânge se văd la bord,
Pe puntea unde Căpitanul zace,
Rece deja şi mort.

O, Căpitane, Căpitanul meu! Ascultă clopotele, admiră nava de la prova la dunetă,
Ridică-te – pentru tine flutură drapelul, pentru tine şuieră vântu-n giruetă,
Pentru tine sunt panglicele, ghirlandele de flori, pentru tine vin oamenii pe chei,
Pentru tine sunt uralele, pentru tine strigă femeile Hooray!
Aici, Căpitane! Tatăl meu drag!
Pun acest braţ sub capul tău, un cald suport!
Ştiu, doar visez că tu pe punte zaci
Rece deja şi mort.

Căpitanul meu nu îmi răspunde, buzele-i sunt pale, ochii nu mai privesc în sus;
Tatăl meu nu-mi simte braţul, nu mai are voinţă şi nici puls;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trotuarele iadului

"Odată debarcat, la Liverpool, voi încasa leafa
Şi-i voi spune-adio mării;
Voi curta o fată, la nunta mea va răsuna vesel harfa –
Şi-o să m-aciuez colea, pe-o vale verde-a ţării;

N-o să-l mai ispitesc pe Davy Jones* din apele sărate,
Iar rechinii n-or să-mi aibă ciolanele pe lista de bucate,
O să crap pietre sau o să-mi întemeiez o fermă de lactate,
Sau o să fac comerţ cu lichioruri parfumate";
Aşa a zis.

La Liverpool au remorcat vechitura şi-au acostat la dană,
Iar casierul a plătit întregul echipaj;
Billy a-ncasat banii, iar banii-au dispărut într-o noapte de hârjoană
Când el a fost regele tavernei, eroul adulat de anturaj –

A curs rom pentru Poll, rom pentru Nan, gin pentru Jolly Jack;
După o săptămână s-a îmbarcat iarăşi, parpalec;
A cerşit o saltea, a făcut rost de-o bucăţică de sac, un petec
Pe care să-şi întindă oasele când nu era de cart şi... de mult curaj.

[...] Citeşte tot

poezie de John Masefield din Poemele mării & balade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu oraşelor portuare (Salute To Sailor Town)

Străduţele oraşului portuar
Nu-s drepte şi n-au pavajul cel mai fain,
Cu pistruii lor de funigine,-s răspândite
Pe lângă Mersey, Tamisa şi pe lângă Tyne,
Pe lângă Humber şi Marea Severn,
De la Hull până la Strâmtoarea Solent;
Străduţele oraşului portuar,
Străzile ponosite-ale oraşului portuar
Care nu cunosc luxul şi nici orgoliul indolent.

Străduţele oraşului portuar
Azi îşi jelesc morţii de care la puţini le pasă,
Cei care şi-au pierdut viaţa pe mările de foc
Pentru a aduce hrană celor de acasă;
Nicio zi nu se va mai aduna la povestea
Celor care nu se vor mai întoarce-n mohorâta
Lor căsuţă din oraşul portuar,
Pe străzile cenuşii ale oraşului portuar,
Care suferă şi care-îndură-atâta.

[...] Citeşte tot

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!