moarte şi prăpăstii

În teorie, îmi pasă la fel de puţin că trăiesc ori că mor, în practică, sunt muncit de toate spaimele ce cască un abis între viaţă şi moarte.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul-pasăre mort şi bizonul trăgând să moară

Lung corp care întruchipase entuziasmul exigent,
În prezent perpendicular pe rănitul Brut.

O, răpusule fără măruntaie!
Doborât de cel ce fusese mahăr şi care, împăcat, moare;
El, dansatorul abisului, duh, mereu gata de-a naşte,
Pasăre şi fruct perverse de magii cu cruzime salvate.

poezie clasică de Rene Char, traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţia dragostei

Dragostea e frumuseţe, este dăruire,
Este energia ce vine din iubire.
Şi urci cu ea prin moarte; atât îţi mai rămâne -
Lumina, fragedă lumină, te trece de genune.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Adolescentina
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu are nimic sinistru; viaţa este cea care îţi dezvăluie toate minunile şi toate abisurile!

Maria Pal (2 noiembrie 2014)
Adăugat de Maria Pal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus e calea

Mii de drumuri, prin păcate
Duc la moarte şi La iad
Şi-n prăpastia pierzării,
Zilnic mii şi sute cad.
Dar spre ceruri la viaţă,
Doar o cale duce-n sus
Calea mântuiri-una,
Una singură: ISUS.

Toţi acei ce caută altă
Cale spre-a ajunge-n cer
Rătăcesc, se pierd
Şi-n noaptea
Morţii şi durerii, pier.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaură neagră poezia

Cu moartea pre moarte scriind
mă livrez fir-ar să fie
abisului din cuvânt
sexului numit poezie

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei şase oameni rămîneau locului, năuci, Iar vaca, fără să se poată opri în zăgazul alcătuit din fiinţa lor lăuntrică, aluneca mai departe spre moarte. În afară de ei, încremeniţii, deznădăjduiţii, totul aluneca atunci, clipă de clipă, în marea curgere a lumii. După nori, se vedea cît de inevitabilă şi neoprită e alunecarea. După întunecimea abisurilor, cît de adîncă şi fără întoarcere, moartea.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

moarte (vezi şi deces)

Moartea e un abis, în care deşi ştim că trebuie să pătrundem cu toţii, de câte ori intră acolo cineva drag şi apropiat, în noi, cei rămaşi pe marginea prăpastiei, se sfâşie sufletul de teamă, jale, disperare. Toate raţionamentele se sfârşesc la acest mal şi-ţi vine doar să strigi după un ajutor, care nu poate veni de nicăieri. Singura salvare, singura mângâiere ar putea fi credinţa, dar cineva care n-are nici lumânarea asta în mână, acela pur şi simplu poate să înnebunească la gândul nopţii veşnice.

definiţie celebră de Henryk Sienkiewicz în Aniela
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiect de bocet

Morţi din gropile comune,
Fără nume ori cu nume.
Morţi de glonţ ori de cărbune,
Risipiţi în lut şi-n lume,
Pentru ce ieşiţi afară
Şi-mi şoptiţi în astă-seară
Jalea voastră-atât de-amară
Fără nume ori cu nume?

Armele-auziţi cum tună
Din adâncuri de genune
De-mi cântaţi ca o furtună
Marşul vostru fără strune
Şi-mi strigaţi să las deoparte
Reveriile deşarte,
Că-i primejdie de moarte,
Morţi din gropile comune?
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentagrama cometei

De evuri şi milenii o stea citeşte-o Carte
Dintr-un abis feeric - cu munţi, fântâni şi gânduri.
Şi-atât o-nduioşează cereştile avânturi,
Că se aruncă-n flăcări cu-ntregul ei departe
Şi dăruieşte lumii spre înviere-o moarte.

poezie de George Popa
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când va veni, moartea va avea ochii tăi

Când va veni, moartea va avea ochii tăi, proprii tăi ochi –
această moarte care ne însoţeşte
de dimineaţa până noaptea târziu, insomniacă,
surdă, asemeni unei vechi remuşcări
sau unei obişnuinţe stupide. Ochii tăi
vor fi un cuvânt inutil,
un ţipăt mut, o tăcere.
Aşa cum îi vezi tu în fiecare dimineaţă
când, singur, te apleci spre
oglindă. O dulce speranţă,
speranţa că-n acea zi noi vom şti
că tu eşti viaţă şi că tu eşti nimic.

Pentru că fiecare viaţă are-o privire.
Când moartea va veni, va avea ochii tăi,
O obişnuinţă de care tocmai ai scăpat,
ca şi cum ai vedea-n oglindă
cum o faţă moartă reapare,
ca şi cum ai asculta, atent, nişte buze închise.
Vom coborî tăcuţi în abis.

poezie clasică de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău nu am pus eu în faptele mele? Şi dacă nu în fapte, în cuvintele mele? Sau dacă nu în cuvinte, în voinţa mea? Tu însă, Doamne, eşti bun şi îndurător; măsurând cu privirea adâncimea morţii mele, tu ai secătuit cu mâna ta dreaptă hăul stricăciunii din fundul inimii mele.

Sfântul Augustin în Confesiuni, Cartea a-IX-a, capitolul I
Adăugat de Teodora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe înălţimi

Aşteaptă-mă încă puţin
Curând va trebui să vin
Să spintec frigul care ne reţine.

Nor, în primejdie de moarte ca şi mine.

(În casa noastră era o prăpastie.
De aceea am plecat şi ne-am stabilit aici.)

poezie clasică de Rene Char
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudomoarta

Cu umilinţă tandră pe-al tău mormânt teribil,
Pe monumentul, Doamne, acesta insensibil,
Ce din risipă de-umbre, de dor şi de ispită
Alcătuieşte-ntreaga ta graţie-ostenită,
Eu mor, eu mor ca tine, mă prăbuşesc în hău,

Dar cum, răpus, mă nărui peste sepulcrul tău,
A cărui prizonieră cenuşă mă îmbie,
Această falsă moartă, în care viaţa-nvie,
Îşi redeschide ochii şi mă iluminează,
Mă muşcă şi mă smulge o nouă moartă, trează,
Mai scumpă decât viaţa. O, falsă veşnicie!

poezie celebră de Paul Valery, traducere de Paul Mihnea
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemere

Universul învârte roata timpului
Pe inelarul străpuns de lumină,
Pasul meu fierbinte sare din mers,
Din pielea îngerilor curge rugină.

Fiecare ins radiază în faţa oricui,
Chiar şi moartea prin moarte călcând,
Firul de iarbă pe buzele vântului
Creşte ciocârliei note noi de cânt.

Flutură hainele hăului peste-nălţimi,
Pegaşii nechează prin caii putere,
Gheţarii sufletului se scaldă-n câtimea
Veştilor ce se nasc în drum efemere.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepedepsită

nepedepsită
de a fi privit înapoi
cu mult
înapoi
îmbrăţişând deşertul
ne-am întâlnit
în setea de a privi
femeia lui Loth
îmbrăcată în foc
cu privirile arse
femeia lui Orfeu
cu veşmânt de moarte
femeia deşertului
cu priviri iradiind
spre prăpastia
unui pat de nisip
nepedepsită
de nepedepsit

poezie de Marlena Braester din Uitarea dinainte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţul

Mereu se sprijină noaptea albă pe deal,
Unde în tonuri argintii se înalţă plopul,
Stele şi pietre sunt.

Adormit se arcuieşte puntea peste viitură,
Un chip mort însoţeşte pruncul,
Secera lunii în prăpastia roz.

Departe păstori proslăvind. În roca veche
Priveşte dintr-un ochi cristalin o broască,
Se trezeşte înfloritul vânt, trilurile a morţilor aievea
Şi paşii înverzesc în liniştita pădure.

Asta aminteşte de pom şi animal. Domoale trepte de muşchi;
Şi luna,
Luceşte scufundată în triste ape.

Revine iar şi umblă pe meleaguri verzi,
Se leagănă pe gondole negre prin oraşul în ruină.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abis I

Sunt piatra care se rostogoleşte.
Am fost la bâlciul prorocirilor şi
m-am tăvălit prin iarba dresorilor de vorbe.
Ştiu durerea din ochii
întorşi ca să-şi mănânce lacrimile.

Apa s-a mai zbenguit printre păstrăvi.
Vântul a mai zăbovit pe la porţi.
Te întorci în tine.
Te închizi în morţi.
Eşti piatra care se rostogoleşte.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Timpul stă captiv într-o clepsidră de nea
Dar fără să vreau am călcat pe ea,
Am spart timpul şi mi-a tăiat talpa
Nu curge sânge că a îngheţat ca apa.

Dacă eram mai atent trăiam veşnic
În zadar lipesc cioburile vieţii de nemernic,
Vidul a fost distrus iar acum timpul curge
În valuri de nisip ce trupul mi-l frânge.

Am făcut cioburi infinitul cu al meu călcâi
Acum în rândul de muritori sunt cel dintâi,
Acum timpul arde ca în focurile iadului
Iar viaţa iubeşte tortura sufletului.

Starea mea tristă de fericire izbucneşte
Timpul infinitatea şi nemurirea o iubeşte,
Pentru că timpul e rege în abis
El stinge speranţe când tu vise ai aprins.

[...] Citeşte tot

poezie de Miron Iustin (4 martie 2017)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea de colţ

Când ai pierdut, aproape totul
s-a căscat o prăpastie uriaşă şi,
brusc, îmbătrânind ai fi vrut să mori.

Urma să descoperi că având viaţă, ai totul...

Ca să trăieşti deplin, ai plătit urcând târâş
pe culmea durerii, unde floarea de colţ te aştepta.
Văzând-o numai, sufletul tău a renăscut.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!