Citate despre moarte și prăpăstii
citate despre moarte și prăpăstii (inclusiv în versuri).
Omul-pasăre mort și bizonul trăgând să moară
Lung corp care întruchipase entuziasmul exigent,
În prezent perpendicular pe rănitul Brut.
O, răpusule fără măruntaie!
Doborât de cel ce fusese mahăr și care, împăcat, moare;
El, dansatorul abisului, duh, mereu gata de-a naște,
Pasăre și fruct perverse de magii cu cruzime salvate.
poezie clasică de Rene Char, traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu are nimic sinistru; viața este cea care îți dezvăluie toate minunile și toate abisurile!
Maria Pal (2 noiembrie 2014)
Adăugat de Maria Pal
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ce rău nu am pus eu în faptele mele? Și dacă nu în fapte, în cuvintele mele? Sau dacă nu în cuvinte, în voința mea? Tu însă, Doamne, ești bun și îndurător; măsurând cu privirea adâncimea morții mele, tu ai secătuit cu mâna ta dreaptă hăul stricăciunii din fundul inimii mele.
Sfântul Augustin în Confesiuni, Cartea a-IX-a, capitolul I
Adăugat de Teodora
Comentează! | Votează! | Copiază!


Efemere
Universul învârte roata timpului
Pe inelarul străpuns de lumină,
Pasul meu fierbinte sare din mers,
Din pielea îngerilor curge rugină.
Fiecare ins radiază în fața oricui,
Chiar și moartea prin moarte călcând,
Firul de iarbă pe buzele vântului
Crește ciocârliei note noi de cânt.
Flutură hainele hăului peste-nălțimi,
Pegașii nechează prin caii putere,
Ghețarii sufletului se scaldă-n câtimea
Veștilor ce se nasc în drum efemere.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Drumețul
Mereu se sprijină noaptea albă pe deal,
Unde în tonuri argintii se înalță plopul,
Stele și pietre sunt.
Adormit se arcuiește puntea peste viitură,
Un chip mort însoțește pruncul,
Secera lunii în prăpastia roz.
Departe păstori proslăvind. În roca veche
Privește dintr-un ochi cristalin o broască,
Se trezește înfloritul vânt, trilurile a morților aievea
Și pașii înverzesc în liniștita pădure.
Asta amintește de pom și animal. Domoale trepte de mușchi;
Și luna,
Lucește scufundată în triste ape.
Revine iar și umblă pe meleaguri verzi,
Se leagănă pe gondole negre prin orașul în ruină.
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!


Abis I
Sunt piatra care se rostogolește.
Am fost la bâlciul prorocirilor și
m-am tăvălit prin iarba dresorilor de vorbe.
Știu durerea din ochii
întorși ca să-și mănânce lacrimile.
Apa s-a mai zbenguit printre păstrăvi.
Vântul a mai zăbovit pe la porți.
Te întorci în tine.
Te închizi în morți.
Ești piatra care se rostogolește.
poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Noi niciodată
Noi niciodată, noi
Mai degrabă vechi
Când din doi în doi,
Ne căutăm perechi.
Niciodată nu dormim,
Nici în nopțile terestre,
Mai degrabă noi privim
Cerul viu pe la ferestre
Niciodată nu dormim,
Doar că trecem din abis
Ca apoi să făurim
O lume prin paradis
Niciodată nu dormim
Afirm verde și susțin
Și atuncea când murim
Făurim un alt destin.
poezie de David Boia (22 iunie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea de colț
Când ai pierdut, aproape totul
s-a căscat o prăpastie uriașă și,
brusc, îmbătrânind ai fi vrut să mori.
Urma să descoperi că având viață, ai totul...
Ca să trăiești deplin, ai plătit urcând târâș
pe culmea durerii, unde floarea de colț te aștepta.
Văzând-o numai, sufletul tău a renăscut.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul
... ritmul ce pare a fi
cam saccadé în franceză
e mi fa sol-ul la si
pus pe hărții-antiteză
e numai ceea ce pot
rupe cu dintîi din viață
soi de venin-antidot
simplu legate cu ață
rânduri ce strigă mereu
hăul ce groaznic mai doare
și alter ego-ul meu
ce ba se naște ba moare
ultima șansă de-a fi
altul decât voi să fiu
omul ce nu va muri
nici zgribulit în sicriu
ritmul ce pare a fi
roi de cuvinte în zbor
e mi fa sol-ul la si
muzicii mele de dor
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (19 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Erezia lui Moș Teacă
Muzica militară îți iese din pielea ca sudoarea
după un marș forțat Simți universul în do major
pe jos Cărămizi de mizerie pentru templul măre
ției umane Cărturarii îți arată cerul înstelat al ra
țiunii Ca să realizezi nimicnicia ta cotidiană Și
iată omul prăpastia care l-a înghițit pe Dumnezeu
Crezi în celălalt ca în tine însuți
Cain remixat
Admiri cum Statul regulează Patria
iar poporul moare de euri politici
Atențiune
Comanda la mine
Pentru Cina cea de Taină
culcat
poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

...din întuneric spre lumină...
Sentiment obscur, o stare latentă...
Privesc oglindirea ei într-o ființă inertă...
Nori de furtună se-adună pe cer,
Dincolo de ei lacrimi pălesc,
Cad în ocean, în întuneric,
Vibrații se simt până-n abis...
Sufletul se pierde, totul e trist...
Speranța nu moare...
Se-aude din cer bătaie de aripi...
Lumina m-absoarbe din depărtare,
În sufletul meu aproape o simt...
Acum e trăire, nu existență...
Acesta-i finalul în Paradis.
poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru funeraliile marinarilor
Așadar, noi încredințăm acest trup abisului mării
pentru a fi supus descompunerii
întru căutarea învierii
(când marea-și va dezgropa toți morții); *
când se va înstăpâni viața lumii de-apoi,
prin Domnul nostru Isus Hristos,
când trupul nostru netrebnic
va deveni aidoma cu trupul Lui luminos;
o lucrare atotputernică
prin care El își poate supune toate lucrurile.
* "Când marea-și va dezgropa toți morții." Apocalipsa 20:13
poezie de Cartea de rugăciuni obștești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Adolescent, perspectiva morții îmi trezea o spaimă cumplită; ca să scap, dădeam fuga la bordel sau îi chemam în ajutor pe îngeri. Dar, cu vremea, ne obișnuim cu propriile temeri, nu mai facem nimic ca să scăpăm de ele, ne îmburghezim în Abis. Și, dacă a fost o vreme în care invidiam pe schimnicii din Egipt care-și săpau mormântul spre a-și picura apoi în el lacrimile, acum, de mi l-aș săpa pe al meu, n-aș lăsa să cadă în el decât mucuri de țigară.
Emil Cioran în Silogismele amărăciunii (1952)
Adăugat de Daniel Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 15
Dacă privești în jur și vezi doar răul
Și sincer crezi că-l vei afla oriunde
Și-n loc de munte tu vezi numai hăul,
E limpede că-n ochii tăi se-ascunde.
Dacă-n pahar te uiți cu îngrijorare,
Căci ce observi e cât din el lipsește,
Iar partea plină neînsemnată-ți pare
Să știi că-n minte golul se mărește.
Dacă-i privești pe toți cu detașare
Convins că suferința-i iminentă
Dacă nu crezi că mâine va fi soare
La tine-n suflet moartea e prezentă.
Această lume este tare tristă
Când omul are firea pesimistă.
poezie de Octavian Cocoș (12 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de pescăruș
Te-apleacă peste valul înspumat
Și iartă-l dacă după tine încă plânge,
Sărută-l dacă pescărușii n-au aflat
Câți dintre ei la mal vor mai ajunge.
Abisuri se mai zbat în căutări de vis,
Catargele mai cheamă din valuri pe cei morți,
În ochiul meu o lacrimă visează-un paradis
Prelinsă-n așteptarea vieții și a visatei sorți.
Am naufragiat de mult pe valuri tremurânde,
În mine e-ntuneric și nu găsesc alt drum,
Te-aștept să mă salvezi de periculoase unde,
Ce par că-s liniștite dar viața ți-o sugrum.
Întinde-mi mâna ca să mă tragi la mal,
Din brațele-nghețate ale morții să mă smulgi,
Vom poposi apoi iubindu-ne pe-un val,
Și-apoi s-adormi visând în ale mele brațe dulci.
poezie de Florentina Crăciun Fabyola (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea speranțelor (sonet)
NINSOAREA SPERANȚELOR
(sonet renașterii spirituale
Mă ning speranțele înzăpezite
De troienele dorurilor stinse,
Din roiul amintirilor desprinse,
Așteptând renașterea în cuvinte.
Să nu simt viscolul în tâmple ninse
Și de sarea tristeților albite,
În ochi aprind făclii, ce sunt menite
Să strălucească pe gânduri nescrise.
Ca în cascadă, pe lacrimi coboară
Idei în condeiul de-o muză vrăjit,
Când vise aprind zori de primăvară.
Însuflețesc un vis, la viață trezit,
În abisul morții să nu dispară
Cu speranțe-n chip de lut acoperit.
[...] Citește tot
sonet de Maria Filipoiu (17 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ședința...
iar sunt înfrânt și mă retrag
învins în cel mai lung război al vieții mele
se vede că așa e scrisă-n stele
sentința unui crunt areopag
războiul meu a fost cu mori de vânt
cu monștrii mei din ambuscada rațiunii
mereu treziți din somnolențele genunii
de fraze și fragmente de cuvânt...
pornit nedeclarat pe când eram flăcău
acest război l-am dus numai cu tine
deși întreaga viaț-am manevrat printre destine
iar tu nici nu știai că războim mereu
dar azi am ridicat un alb drapel
și undeva a tresărit în depărtare
oștirea unui sentiment subit ce moare
în cel mai simplu și subtil măcel
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (19 noiembrie 2019)
Adăugat de Anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, oameni fluvii
Noi, oameni fluvii
noi, care străbatem lumea, plini de orgoliu,
ascunzînd în apele noastre adînci
atîtea contradicții, atîta viață și atîta moarte,
rămînînd puternici și atunci cînd ne sfărîmăm în cataracte,
și atunci cînd ne prefacem în mlaștini.
Mlaștini sau torente, purtăm în noi viața
tulbure de nămoluri, sau limpede, iar uneori
zdrobită de stînci,
atît de zdrobită, încît pare pierdută pentru totdeauna,
dar noi, oamenii fluvii,
ne adumăm iarăși din noi înșine, din abisurile noastre,
și pornim mai departe
rostogolind între maluri de lut
(...)
poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ferice clipa
Ferice clipa unică din viață,
Și loc, și timp când ochii-ți m-au ucis,
Ori barem m-au zvârlit într-un abis,
Și-acolo m-am făcut un sloi de gheață.
Ci drept e că trupeasca trăsătură
O am mereu, dar sufletu-mi fugit
Trăiește-n tine ca-n sălaș iubit,
Și m-a lăsat azi singur în natură.
Când galeș uneori întorci spre mine
Focoșii ochi, simt cum îmi curge-n vine
Un râu de flăcări ce-mi dă viață iar,
Și moaie frigul care-n sânge-l port;
Dar ușurarea-i slabă și-n zadar,
Căci fără suflet eu rămân tot mort.
sonet de Pierre de Ronsard, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catrene triviale
cade pământul
lumea și cerul
în legământul
tare ca gerul
apa la vale
curge în cale
coarde vocale
rup verticale
moare iubirea
inima moare
slabă ca firea
albă de sare
melancolia
tristă oftează
în colivia
largă la bază
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (15 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre moarte și prăpăstii, adresa este:
