moarte şi rude

Căsătoria este moartea pasiunii: dintr-o dată te trezeşti în pat cu o rudă.

citat din George Jessel
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când moare un om, rubedeniile şi prietenii lui se grăbesc să-l îngroape. De când e lumea lume se ştie că morţii încurcă viaţa celor vii.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt rude care se împacă numai cu moartea cuiva apropiat. Nici nu ştii ce să le urezi.

aforism de Vasile Ghica
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi muri, să nu mă îmbrăcaţi, înfăşuraţi-mă într-un cearşaf. Fără flori, fără lumânare la căpătâi. Un dric sărăcăcios. Gol. Şi nimeni să nu mă-nsoţească, nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeţi-mă.

Luigi Pirandello în Testament
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rudele, prietenii şi fiii părăsesc mortul şi se întorc acasă, cum părăsesc păsările copacii fără flori şi fără fructe.

citat clasic din Bohtlingk
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

Când voi păşi
în lumea cealaltă
voi fi încărcat
de foştii prieteni,
părinţi, rude,
cunoscuţi, morţi,
pe care
nu i-am uitat.
Doamne,
câţi morti
care trăiau
prin mine
vor muri
odată cu mine.

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grad de rudenie: O mamă de bătaie soră cu moartea.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ de morţi

În cimitir, unde-am lăsat pe mama,
Ploua istovitor, a îngropare,
Ca semn că dânsa nu mai are rude
Şi-o plânge, din oficiu, ploaia mare.

Aleile-şi pierduseră conturul
Şi iarba făcea semn uscat c-o doare,
Şi către groapa timpuriu săpată
Deodată n-a mai fost nici o cărare.

Am năvălit către mormânt, cu toţii,
Ca remuşcări de legiuni barbare
Şi ploaia ne unea cu cimitirul,
Un mort zglobiu să pară fiecare.

Ploua pe mama, ploaia de pe urmă,
Şi mă gândeam că-i vie şi tresare,
Şi n-am ştiut de ce nu poate ploaia
Să stingă dreptul ei la lumânare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ziar (19 octombrie 2002)
Adăugat de Liliana Proca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul n-are rude. Adevărul adevărat s-a născut şi moare vitreg şi sărac.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei avuţi se luptă mai întâi cu toată lumea. Iar în pragul morţii numai cu rudele.

aforism de Vasile Ghica
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

trupul dinspre mama
sufletul dinspre tata
înspre tine moartea
cu nebănuitele lumii rude

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drum spre Laponia

Cât de lipsit de vlagă poate să fie adevărul
şi ce lipsită de rude poate să fie speranţa.
La capătul unei vieţi, şoarecele ştiind totul despre şoareci
totuşi moare ca un şoarece.

La capătul unei toamne,
ştiind totul despre sine
nemaiputându-se să se schimbe
lemnul adoarme ca să nu moară.
Cât de lipsită de voinţă poate să fie voinţa
dragostei de singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea amanţilor

La marginea apei, cu sălcii şi plopi,
Trei gropari, azi-noapte, au săpat trei gropi...
Una pentru mine,
Una pentru tine,
Şi-alta pentru cine nu se ştie încă,
Fiindcă-a treia groapă este mai adâncă
Decât cele două
Pregătite nouă -
Paturi noi în care vom dormi pe veci
Înveliţi în umbră şi-n cearceafuri reci.

Dar în groapa treia -
Doamne!...
Cine ştie
Cu ce mort dormi-vom în tovărăşie!
Vai, ce groapă-adâncă!...
Vai, ce groapă mare!...
Parc-ar vrea să-nghită mortul în picioare,
Nu cu floarea-n gură, ci culcat pe spate
Cum l-azvârliră cioclii în eternitate!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, XII, seria II, nr. 651 (28 mai 1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsătoria este moartea pasiunii – dintr-o dată te trezeşti în pat cu o rudă.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mihaela Barac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsătoria este moartea pasiunii - dintr-o dată te trezeşti în pat cu o rudă.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eutanasia [Euthanasia]

Când Timpu-aduce într-o clipă
Somn fără vis celui plecat,
Uitare! Blânda ta aripă
Tu să ţi-o mişti peste-al meu pat!

Să n-am la cap amici sau rude
Bocind sau nu că sunt lovit:
Nici fete-având genele ude
Părând c-au sufletul zdrobit.

Ci-n pace să mă-nghită glia,
Fără aceşti îndoliaţi:
N-aş vrea să tulbur veselia,
Să plângă-amicii înfioraţi.

Oftatul de-ar putea Iubirea
Să-l curme blând, că nu-l suport,
Îşi va vădi la urmă firea
În ea că-i vie, în el că-i mort.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Byron, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al treilea om

Nu suntem singuri niciodată
E o prezenţă, tot mereu
Poate o rudă decedată
Poate un înger, sau un zeu.

Dacă ne paşte un pericol
Ne apără, ne dă un sfat –
Cine contestă, e ridicol
Mai tuturor ni s-a-ntâmplat.

Un corp astral, din altă stare
E un om viu, şi totuşi nu-i
Apoi se stinge şi dispare...

El nu se-arată orişicui
Ci doar acelora pe care
Domnul îi are-n planul Lui.

sonet de Corneliu Vadim Tudor (2 ianuarie 2015)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu am murit pentru Frumos,
Dar de abia pusă-n mormânt,
Un om, mort pentru Adevăr,
Fu adus alături, în pământ.

El m-a-ntrebat "De ce-am dat greş?"
"Pentru Frumos", eu i-am răspuns.
Deci suntem fraţi" şoptit mi-a spus...

Vorbeam deci între noi, ca rude
Ce-n noapte-aşa s-au întâlnit.
Până ce muşchiul buzele
Şi numele ne-au năpădit.

poezie celebră de Emily Dickinson din Almanah "Convorbiri literare", traducere de Brânduşa Popescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudatul călător

nu vin albinele niciodată
în capelele cu morţi
să sugă sucul lânced
din coroanele cu flori
nici păsările nu-şi iau zborul
din streaşină de cremator
spre norul gros eliberat
de trupuri

vin numai rudele morţilor
cu haine transformate
de ceremonie
străbat aleile sau urcă dealul
plâng si se zbat
smulgându-şi părul
logodnice neveste mame şi
surori
bărbaţi din lanţul cărora s-a
rupt
câte-o verigă trainică de neam

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început, chiar în momentul morţii, subiecţii sunt confuzi, nu înţeleg ce li se întâmplă. Durerea, în cazul celor foarte bolnavi, încetează brusc. Apoi con­şti­entizează că au murit şi încep să-şi vadă din afara lor corpul bolnav, rănit sau abandonat. Se miră că nu pot fi văzuţi şi nu pot fi auziţi de nimeni; sunt uimiţi să-i audă pe cei din jur că-i declară morţi. Decor­po­ra­lizaţi, îşi caută rudele, vor să le îmbrăţişeze, dar mâ­na lor trece prin corpul acestora fără să fie per­cepută.

Dumitru Constantin Dulcan în interviu (noiembrie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!